KorAP: Find »[drukola/base=zâmbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...837 838 839 ...945 >

23,608 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213

Și făcu semn fetei, care veni lîngă noi. Comandă o Înghețată. El Încercă un refuz, care fu anulat de gestul politicos și categoric al profesoarei, care Împrumută - nefiresc În situația În care ne aflam - ceva din autoritatea unei amfitrioane. Apoi zîmbi amical. - Vedeți dumneavoastră, continuă el, omul e ca un copac, crește el În soare dar rădăcinile Îi rămîn În pămînt. În realitate n-o să mă pot desprinde niciodată. Asta-i viata... Plec pentru Iudith, știți, fiica mea, și pentru soțul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
care vorbirea acestuia fu Întreruptă nu de voința lui - ceea ce profesoara nu observă - ci de tînăra care ne servea și care aduse pe platoul de metal Înghețata comandată. - Mulțumesc! Înclină din cap Davidsohn, adresîndu-se fetei care la rîndu-i rosti ceva, zîmbind, desigur o politețe. - Și ce-o să faceți dumneavoastră acolo? intervenii Într-o doară. - Ce-am să fac? Știu eu? De foame n-am să mor. Văd eu... Eu mă duc, vedeți dumneavoastră, În calitate de tată, iar un tată nu moare de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
jazz. Ascultă, dar după zece minute Închise aparatul și camera reintră În liniștea molatică a zilei de vară. Își puse mîinile sub cap, privi tavanul, apoi perdelele lungi, nemișcate. - „Da, domnule judecător, grăi În sinea ei, sînteți cam Îngîmfat - și zîmbi. Întîlnirea cu dumneavoastră m-a tulburat prin violența cu care vă susțineți părerile.” - „Nu e violentă ci credință”, auzi răspunzîndu-i-se - „Tot așa vă consumați și În timpul judecății?”. Nu mai auzi nici un răspuns. Luă o carte. Începu să citească. O pagină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
alături ce pătrunde acum aici, se ivi profesoara Marga Popescu, care tocmai venise cu vreo zece minute Înainte În vizită „din Întîmplare” - după cum spunea, Întorcîndu-se de la o colegă care locuia În cartier. Văzîndu-și unchiul dormind se feri să-l deranjeze. ZÎmbi doar de felul caraghios În care ziarul Îi acoperea fata și ieși Închizînd ușa la loc, reintrînd În camera musafirelor, care chiar atunci Începuseră să macine Împreună cu doamna Pavel „relațiile amoroase” ale soției șefului de gară cu secretarul unui liceu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
să creadă; În final preciză: - Nu vă faceți griji, pentru că n-a apărut nici o lege. A fost un pretext al meu, o invenție ca să vă pot vizita, pentru că mi-era dor de dumneavoastră... așa deodată. Doream să conversez cu cineva... ZÎmbi. Bineînțeles nu cu oricine. Vă supără că v-am ales partener de conversație? - Vai de mine! răspunse derutat, și despre ce anume să vorbim? - Ei asta! Doi oameni inteligenți au Întotdeauna despre ce să vorbească. Noi, de pildă, să vorbim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
Iată, ați venit să vorbim...Mă Întrerupse: - Să uitați c-am venit... sau mai bine să v-aduceți aminte, să nu uitați niciodată această după-amiază cînd nu mi-ați putut spune dacă ați iubit vreodată ori nu. Îmi veni să zîmbesc dar mă simții tulburat. Ea se ridică din fotoliu, Îmi Întinse mîna: „Asta e viața, domnule judecător: o lungă tăcere asupra substanței”. Apoi plecă, iar eu Încheiai În urma ei ușa cu grile Înflorate În fier forjat și sculpturi În nuc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
vreau să spun, nu vom muri toți, unii din noi tot vom mai trăi la ceasul Învierii care vrînd-nevrînd va veni. Amîndoi Însă, și dumneata și eu, avem pînă atunci posibilitatea secretă - ei ar numi-o subversivă - de-a Înfrunta, zîmbind, valul acestei subistorii, curentul care izbește spre neființă, iar ei, neștiind de ce zîmbim, vor crede că o facem pentru că sîntem mulțumiți de „noua așezare a vieții” despre care ne tot vorbesc. Spun asta pentru că dumneata ai prilejul, Încă de pe acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
trăi la ceasul Învierii care vrînd-nevrînd va veni. Amîndoi Însă, și dumneata și eu, avem pînă atunci posibilitatea secretă - ei ar numi-o subversivă - de-a Înfrunta, zîmbind, valul acestei subistorii, curentul care izbește spre neființă, iar ei, neștiind de ce zîmbim, vor crede că o facem pentru că sîntem mulțumiți de „noua așezare a vieții” despre care ne tot vorbesc. Spun asta pentru că dumneata ai prilejul, Încă de pe acum, să modelezi viitorul, să-l faci să nu se nască stîlcit cum Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
bucurie cum s-ar fi putut Înțelege din cele trei rînduri pe care le scrisesem În Încheiere, ci unul de solidaritate... Luminat de vestea primită o adusei la cunoștință domnului Pavel care se afla atunci În fotoliul lui din sufragerie. ZÎmbi, superior: - Iată, domnule judecător, că În țara asta se poate sta În pușcărie și fără tribunale și judecăți. E mai simplu. - Adevărat! Asta confirmă că puterea respectă Încă justiția, glumii, o urmă de respect, pentru că e conștientă că nu i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
așa fu. În jurul orelor zece, Îmi deschise ușa biroului: era doamna pe care o uitasem, moștenitoarea testamentară a mamei lui Keti. I se Întîmplase desigur ceva, Îmi spusei. Se apropie, Îi sărutai mîna: - Ce s-a Întîmplat, doamnă? Încercai să zîmbesc. Își căuta, vizibil, cuvintele ca și cum atunci mă vedea prima dată. - E vorba de o pomenire pe care vreau s-o fac, un parastas, după atîția ani pentru toți trei. Am venit să vă rog să veniți și dumneavoastră... dacă aveți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
Mihai I, toți trecuți sub tăcere, vorbeau În șoaptă, erau solidari generației lor, uitate În praful vremii. Își aminteau de oamenii de altădată, de fetele de atunci pe care le-au curtat sau nu, plecate mai toate În pacea cimitirelor. ZÎmbeau, spre colinele vremii lor, spre o depărtare căreia nu-i găseau Întoarcere, de aceea poate, amintirile li se păreau neprețuit de dulci, revigorate sau numai Înșelate, ce le alimentau existența. Mă ridic o clipă. Fără să vreau, văd pe geam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
era un adevăr cunoscut de toți, rostirea lui „În public” constituia „Infracțiune politică”, deoarece era considerată nu ca un adevăr de neînlăturat, o izbucnire nostalgică ci „propagandă Împotriva regimului”. Trecînd mai tîrziu cu domnul Pavel În camera alăturată, și spunîndu-i, zîmbind, acest al doilea adevăr - paralel, rîse cu puterea pe care i-o dădea acum vîrsta, siguranța biologică a indiferenței ce Începuse să-și facă loc În sufletul lui din ce a În ce mai mult. La Început avusese unele reticențe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
puterea ființei?... - Nu se Întîmplă nimic! auzii răspunsul, dar de data asta nu-l rostii eu ci vocea pe care o cunoșteam de mult - sau mă mîngîiam numai? - Întorsei capul: era În stînga mea, ivit ca de obicei, pe neașteptate. ZÎmbea, vorbirea lui era sigură pe ea ca Întotdeauna. „Mare lucru e să fii sigur pe tine!” spusei ca În atîtea alte rînduri. - Numai tu ești nesigur, Îmi răspunse, deși rostisem cuvintele În gînd. - Cum adică „nu se Întîmplă nimic?” Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
natural”, la morala eternă, la mine În raport de Dumnezeu În fața căruia voi fi chemat să dau socoteală. Fiecare va veni cu mîinile În buzunare, numai eu voi rosti: „Doamne nu știu ce-am făcut!” Își Întoarse privirea către mine, zîmbi: - Nu-ți fie teamă, primul judecător Îți vei fi tu Însuti, iar tu nu ai greșit, pentru că Între lege și neputință, ai salvat ideea de bine În slujba bunei-credințe. - Așa ceva nu se poate, strigai Înspăimîntat... El dispăru, și noaptea aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
cunoșteam de douăzeci de ani. Numai „ne cunoșteam?” Ea lăsă jos micul ei geamantan, și ghicind parcă Încurcătura În care mă aflam, rezolvă Încîlceala de ani luîndu-mă după gît și sărutîndu-mă de cîteva ori, uitînd de fiica ce stătea alături zîmbind, purtînd, uluitor, asemănarea și frumusețea din tinerețe a mamei, Încît În clipa În care aceasta se desprinse de mine, privii cu năuceală la ele ca la două realități asemeni fotografiilor mișcate. Ea Îmi observă mirarea. și puse asta pe seama emoției

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
se supuse cu stăruința unor Întrebări comune bolnavilor preocupați de soarta sănătății lor, se sfîrși cu o nelămurită ridicare de umeri din partea doctorului care-i spuse că e sănătoasă, că nimic din neliniștile ei nu se confirmau. - Cum? Sănătoasă? Întrebă zîmbind, mimînd contrarietatea. - Da doamnă, perfect sănătoasă. RÎserăm bucuroși, și la plecare, doctorul Îi promise că-i stă la dispoziție În viitor, oricînd va apela la el. Ajunși În centru, intrarăm pe strada principală, era potop de lume și ne oprirăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
mă adresai Anei, pentru a umple golul ce se ivise dar și pentru a-mi mărturisi satisfacția cu privire la rezultatul consultului medical, cu gîndul mai mult la tatăl ei care mă rugase, Îngrijorat, pentru acest serviciu. - Bine că ești sănătoasă! Ea zîmbi: - Știam că n-am nimic. Rămăsei uimit: - Cum adică? Și tatăl tău era atît de Îngrijorat pentru tine! - De asta e tată! zîmbi din nou, vădit măgulită de invocata grijă paternă. - Nu Înțeleg... Atunci pentru ce? Întrebai, profitînd de pauza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
mai mult la tatăl ei care mă rugase, Îngrijorat, pentru acest serviciu. - Bine că ești sănătoasă! Ea zîmbi: - Știam că n-am nimic. Rămăsei uimit: - Cum adică? Și tatăl tău era atît de Îngrijorat pentru tine! - De asta e tată! zîmbi din nou, vădit măgulită de invocata grijă paternă. - Nu Înțeleg... Atunci pentru ce? Întrebai, profitînd de pauza vorbirii mele, o anulă, privindu-mă peste umeri: - Chiar nu Înțelegi? Apoi Își fixă ochii În ai mei: ce memorie scurtă ai „domnule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
pe loc, mulțumind. Stăturăm Încă multă vreme, pînă la Înnoptarea zilei de vară, și Înainte de a ne duce la culcare, Ana, Într-o fracțiune de timp, ca o comprimare a lui, se apleca Înspre mine și, În loc de „noapte bună”, șopti zîmbind: - Ce bine cînd doctorul Îți spune că nu ai nimic! Nu-i așa, domnule judecător? De data asta nu mai accentua ironic pe ultimele două cuvinte. A doua zi dimineața (mă trezisem mult Înainte, dereticasem În amîndouă Încăperile, deschisesem ferestrele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
mărturisiri către soție, Întrerupt Își ridică privirea spre noi și, adresîndu-se Anei și fiicei sale, rosti Înviorat: - Nu-i așa că-i măreț? - În adevăr, răspunse Ana, spre Încîntarea nereținută a domnului Pavel, cutremurat de un nostalgic patriotism local. Doamna Pavel, zîmbind, mai mult pentru a-și marca participarea, fiind atentă În realitate la mesele vecine, sperînd să Întîlnească vreo cunoștință oarecare, să fie văzută cum „petrece ea serile”, desigur „deseori” se gîndi aceasta, deoarece locuiește În apropiere, la „cîțiva pași” de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
interiorizare romantică, iar nu din observarea meselor din jur, exclamă calculat: - Ce noapte, frumoasă! Nu-i așa, fetelor? După o mică pauză, adăugă adresîndu-se Anei și fiicei acesteia: Pentru mine care am o vîrstă, sînteți ca și fetele mele! Ele zîmbiră protocolar dar și cu o abia perceptibilă adeziune. În timp ce orchestra Începu nu știu ce melodie ușor tărăgănată, mă adresai către toți: - Știți ce-a fost aici, chiar În locul acesta acum...cîți ani?... Eram copil, terminasem clasa I-a primară... În 1930; luasem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
aceea cu titluri orgolioase, că industria siderurgică e În plină dezvoltare, că „omul nou”... dar el nu va mai avea puterea să privească această lume; a trăit mereu În alt timp, cu deosebire În cel dinaintea primului război, va pleca zîmbind, va zîmbi timpului acela, iar noi cîți vom fi În preajmă, derutați, nu vom ști ce-i cu el, pentru că niciodată nu știm ce se Întîmplă În clipa aceea finală, iar eu Îl voi saluta ca pe un ostaș care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
titluri orgolioase, că industria siderurgică e În plină dezvoltare, că „omul nou”... dar el nu va mai avea puterea să privească această lume; a trăit mereu În alt timp, cu deosebire În cel dinaintea primului război, va pleca zîmbind, va zîmbi timpului acela, iar noi cîți vom fi În preajmă, derutați, nu vom ști ce-i cu el, pentru că niciodată nu știm ce se Întîmplă În clipa aceea finală, iar eu Îl voi saluta ca pe un ostaș care și-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
confuz... cînd se fac mai mari Învață „lecția”; parcă dumneavoastră nu știți, domnule judecător? Asta-i situația. Nu-i nici o ieșire, s-a terminat. Vă rog să nu spuneți nimănui c-ați vorbit cu mine așa ceva. Nu avui puterea să zîmbesc; ciocnirăm tăcuți. Luminile din tavan Învîrteau vîrstele acelor oameni, destinele lor și timpul acelui loc. Dar nimeni nu observa. - Unde-ai găsit sania asta, Lung? - E a primăriei, că eu tot acolo lucrez, n-au găsit altul mai bun. CÎt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
toată zona noastră, prin reflex, altfel nu-mi Închipui, „lagăr socialist”, - lumea imaginată În „lagăre”, vă dați seama? Asta e, domnule Pavel. N-am crezut că voi vorbi atît de deschis cu dumneavoastră. Uneori disperarea te descătușează. - Mă bucur, spusei zîmbind, aprinzîndu-mi țigara. Înseamnă că aveți Încredere În mine, m-aș fi simțit jignit să nu aveți. - Vedeți? De altfel asta vor: unuia să-i fie teamă de celălalt. Și au reușit. Abia după două decenii de conviețuire În aceeași casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]