21,599 matches
-
al XVIII-lea era ideea unui singur model de științificitate pentru întreaga cunoaștere. Cunoașterea umanului, în măsura în care vrea să se constituie în știință, trebuie să adopte modelul științelor naturii. Raționalismul caracteristic filosofiei acestei epoci reprezenta un puternic sprijin pentru acest program. Rațiunea reprezintă izvorul universalității, al generalului din comportamentul uman. În măsura în care este rațional, omul va promova propria sa natură, universală și constantă, în variatele situații ale vieții. Și în sfera umanului știința este o cunoaștere a generalului. De aici și dezinteresul pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
postmarxiste germane este accentul pus pe diversitate și unicitate. Varietatea este acceptată ca singura caracteristică a realității umane. Generalul este respins ca neavând temei aici. Nu putem deduce formele vieții sociale dintr-o natură umană abstractă, universală și nici din rațiunea umană. Sub influența romantismului este adus pe primul-plan inconștientul, cu capacitățile sale creative, generatoare de o varietate infinită. În locul unității este pusă ca perspectivă fundamentală pluralitatea. Din ideea pluralității fenomenului uman decurge o consecință foarte importantă. Studiul științific al manifestărilor
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
umane nu poate fi decât istoric. Inevitabil, teza pluralității este legată de istorie ca domeniu fundamental al cercetării umanului. Nu există decât o realitate istorică a umanului. Istoria este sediul variației infinite a ipostazelor umane, ireductibile la tipuri mai generale. Rațiunea este ea însăși istorică. Ea se află mereu în constituire, fără a fi vreodată constituită. Programul epistemologic al filosofiei neokantiene era clar formulat în ceea ce privește științele umanului. Dacă Immanuel Kant întreprinsese critica rațiunii pure pentru a determina cum sunt posibile matematica
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
a ipostazelor umane, ireductibile la tipuri mai generale. Rațiunea este ea însăși istorică. Ea se află mereu în constituire, fără a fi vreodată constituită. Programul epistemologic al filosofiei neokantiene era clar formulat în ceea ce privește științele umanului. Dacă Immanuel Kant întreprinsese critica rațiunii pure pentru a determina cum sunt posibile matematica și fizica, cercetarea trebuia dusă mai departe. O critică a rațiunii istorice urmează să cerceteze posibilitățile de constituire a istoriei ca știință. Orientarea care a pus fundamentele noii viziuni o reprezintă prima
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
fără a fi vreodată constituită. Programul epistemologic al filosofiei neokantiene era clar formulat în ceea ce privește științele umanului. Dacă Immanuel Kant întreprinsese critica rațiunii pure pentru a determina cum sunt posibile matematica și fizica, cercetarea trebuia dusă mai departe. O critică a rațiunii istorice urmează să cerceteze posibilitățile de constituire a istoriei ca știință. Orientarea care a pus fundamentele noii viziuni o reprezintă prima școală istorică a juriștilor (Puchta, Gustav Hugo și Savigny). În viziunea acestei școli, toate fenomenele de genul dreptului, moravurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
natura sa, istoria este o știință a individualului, metafizica istoriei (teoria generală a istoriei) neavând nici o justificare. În al doilea rând, obiectele de studiu ale istoriei sunt acte sau instituții ghidate de intenții și, datorită acestui fapt, legate de valori. Rațiunea umană este reconsiderată într-o perspectivă diferită de cea a filosofiei secolului al XVIII-lea. Ea nu este ceva dat, universal, ci există numai în istorie. Este o rațiune istorică, niciodată constituită, ci formându-se indefinit. În fapt, ceea ce este
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
instituții ghidate de intenții și, datorită acestui fapt, legate de valori. Rațiunea umană este reconsiderată într-o perspectivă diferită de cea a filosofiei secolului al XVIII-lea. Ea nu este ceva dat, universal, ci există numai în istorie. Este o rațiune istorică, niciodată constituită, ci formându-se indefinit. În fapt, ceea ce este fundamental este trăirea. Dincolo de fapte există mereu un ansamblu psihic ca totalitate singulară la care trebuie să pătrundem pentru a înțelege semnificația actului uman. De aceea, psihologia (o psihologie
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
imaginea pe care el voia să o transmită „istoriei”. Deci o deformare oarecum conștientă a transmiterii. Presupunem însă că domnitorul în cauză nici nu a făcut un asemenea calcul, ci un cu totul altul, centrat pe interesele sale personale: principala rațiune care l-a îndemnat să ia o asemenea poziție a fost teama de a pierde tronul și veniturile pe care le putea obține în această calitate. Chiar dacă un război împotriva turcilor s-ar fi încheiat cu un rezultat incert, țara
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
psihologiei s-a făcut prin utilizarea unor mijloace de cercetare mult mai eficace decât introspecția sau empatia, deși nici aceste mijloace nu se poate spune că sunt prohibite. Alegerea nu se face în mod exclusiv prin jocul argumentelor la lumina rațiunii. Cu alte cuvinte, omul nu este „un calculator rațional”. Istoria sa personală, cu complexele, aspirațiile, fricile și incertitudinile sale, cu succesele și eșecurile, se depozitează modelând modul de gândire și simțire. Cum poate fi înțeleasă „soluția” lui Vlad Țepeș dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
se restructurează după un criteriu fundamental: capacitatea omului de a înțelege lumea și de a acționa eficace pe această bază. Omenirea în ansamblul ei devine unitate a istoriei. Ea a progresat treptat de la sălbăticie la civilizație. Instrumentul progresului său este rațiunea. Filosofia secolului al XVIII-lea avea chiar asupra rațiunii o viziune distinctivă. Imaginea antică asupra rațiunii era una statică. Modelul ei preferat era înțelepciunea morală. Omul poate fi rațional sau nu. A fi rațional înseamnă a gândi corect. Viziunea antică
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
a înțelege lumea și de a acționa eficace pe această bază. Omenirea în ansamblul ei devine unitate a istoriei. Ea a progresat treptat de la sălbăticie la civilizație. Instrumentul progresului său este rațiunea. Filosofia secolului al XVIII-lea avea chiar asupra rațiunii o viziune distinctivă. Imaginea antică asupra rațiunii era una statică. Modelul ei preferat era înțelepciunea morală. Omul poate fi rațional sau nu. A fi rațional înseamnă a gândi corect. Viziunea antică asupra cunoașterii era, în consecință, complet statică, de tipul
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
eficace pe această bază. Omenirea în ansamblul ei devine unitate a istoriei. Ea a progresat treptat de la sălbăticie la civilizație. Instrumentul progresului său este rațiunea. Filosofia secolului al XVIII-lea avea chiar asupra rațiunii o viziune distinctivă. Imaginea antică asupra rațiunii era una statică. Modelul ei preferat era înțelepciunea morală. Omul poate fi rațional sau nu. A fi rațional înseamnă a gândi corect. Viziunea antică asupra cunoașterii era, în consecință, complet statică, de tipul totul-sau-nimic. Modelul rațiunii înfilosofia secolului al XVIII
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
distinctivă. Imaginea antică asupra rațiunii era una statică. Modelul ei preferat era înțelepciunea morală. Omul poate fi rațional sau nu. A fi rațional înseamnă a gândi corect. Viziunea antică asupra cunoașterii era, în consecință, complet statică, de tipul totul-sau-nimic. Modelul rațiunii înfilosofia secolului al XVIII-lea devine știința, cu caracteristica sa de cumulare treptată, în timp, evolutivă. Rațiunea umană nu este dată, ci ea sporește neîntrerupt, prin cumulări care cer timp. Științele naturii reprezentau un nou tip de sistem uman, caracterizat
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
rațional sau nu. A fi rațional înseamnă a gândi corect. Viziunea antică asupra cunoașterii era, în consecință, complet statică, de tipul totul-sau-nimic. Modelul rațiunii înfilosofia secolului al XVIII-lea devine știința, cu caracteristica sa de cumulare treptată, în timp, evolutivă. Rațiunea umană nu este dată, ci ea sporește neîntrerupt, prin cumulări care cer timp. Științele naturii reprezentau un nou tip de sistem uman, caracterizat în mod fundamental printr-o evoluție progresivă în timp. Ceea ce se schimbă în istorie este deci cunoașterea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
rapide. Pe ansamblu, aici nu poate fi regres, ci numai progres. Creșterea cunoașterii face ca și viața societății să progreseze. Ordinea importanței lucrurilor se schimbă. Ceea ce este realmente important în istorie e tocmaiaceastă acumulare de cunoaștere, acest progres în raționalitate. Rațiunea, în calitatea sa de cunoaștere, devine criteriul fundamental al progresului social. Formularea legilor lui Newton reprezintă un progres, deoarece ele sunt efectiv un plus de cunoaștere. Apariția parlamentarismului este un progres în plan politic, deoarece această formă este rațională, în
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
progres în plan politic, deoarece această formă este rațională, în acord cu natura liberă și egală a omului. Arderea însă a cărților lui Rousseau în America și răspândirea aici a sistemului sclavagist reprezintă un regres, deoarece ele au loc împotriva rațiunii. Revoluția Franceză, în general, reprezintă un progres, în calitatea ei de triumf al rațiunii împotriva vechilor orânduieli neraționale (Harris, 1968). Poate că exprimarea cea mai clară a acestei viziuni asupra progresului este conținută în lucrarea lui Condorcet, Schiță a unui
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și egală a omului. Arderea însă a cărților lui Rousseau în America și răspândirea aici a sistemului sclavagist reprezintă un regres, deoarece ele au loc împotriva rațiunii. Revoluția Franceză, în general, reprezintă un progres, în calitatea ei de triumf al rațiunii împotriva vechilor orânduieli neraționale (Harris, 1968). Poate că exprimarea cea mai clară a acestei viziuni asupra progresului este conținută în lucrarea lui Condorcet, Schiță a unui tablou istoric al progreselor spiritului uman. Dezvoltarea societății era asociată în mod indiscutabil cu
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
al XVIII-lea, atât în varianta sa franceză, cât și în varianta, ceva mai târzie, germană. Prima modificare pe care o aduce Marx este modificarea variabilei care stă în centrul teoriei progresului social și oferă elementul dinamic al acesteia. În locul rațiunii umane (a științei în mod particular), Marx pune forțele productive, adică acele dispozitive culturale pe care societatea umană le-a creat în vederea producției materiale. Desigur că forțele productive („tehnologia” cum sunt ele numite în teoriile nemarxiste) sunt în funcție de cunoașterea acumulată
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Desigur că forțele productive („tehnologia” cum sunt ele numite în teoriile nemarxiste) sunt în funcție de cunoașterea acumulată. Nu numai de cunoașterea teoretică, științifică, ci și de cea practică. Ele nu sunt însă reductibile la cunoaștere în general. Această variabilă, ca și „rațiunea” filosofiei anterioare sunt cumulative în timp. În ritmuri diferite, ea evoluează de la faze mai rudimentare, mai puțin eficiente, spre faze din ce în ce mai eficiente. Istoria deci poate fi considerată ca fiind un progres continuu, deși în ritmuri diferite, a forțelor productive. De
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
în fața mecanismelor eficace ale evoluției reale. Evoluția are loc prin mecanismul luptei pentru existență, prin supraviețuirea celui mai adaptat. S-a făcut observația că o asemenea idee reprezenta în fond o reflectare a mecanismelor reale ale dezvoltării societății capitaliste. Nu rațiunea cu valorile ei și acțiunea transformatoare sunt forțele istoriei, ci procesul social global impersonal, care se desfășoară în timp. Criteriul evoluției este obiectiv - creșterea în complexitate, o adaptare mai bună. Până la urmă, rezultatul este pozitiv pe ansamblu, dar nu acest
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
regulii luptei crâncene pentru existență și a eliminării celui neadaptat. Înlocuirea conceptului de progres cu cel de evoluție purta în sine și o modificare de atitudine față de realitate: dorința de a schimba rapid, revoluționar realitatea, în sensul valorilor umane, a rațiunii, este înlocuită cu pasivitatea așteptării ca procesul „natural” să lucreze, în timp, și adesea în mod dureros. O asemenea optică este evident adecvată transformării burgheziei într-o clasă dominantă, este interesată să „lase lucrurile să intre în matca lor”. Spencer
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
social: raționalitatea. După cum am încercat să argumentez mai înainte, raționalitatea ca atare nu a fost o invenție a filosofiei moderne. Anticii au recurs în mod sistematic la ea. Ceea ce caracteriza însă raționalitatea filosofiei antice era lipsa ei concretă de progresivitate. Rațiunea putea să fie sau nu corectă, adevărată. Adevărul nu era considerat un produs al efortului de cunoaștere acumulată în timp. Modelul ei era înțelepciunea. Distincția dintre rațional și nerațional era trasată într-o perspectivă complet atemporală. Ea distingea, de exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
au avut loc în sensul: de la forme mai proaste la forme mai bune, ci de la forme adecvate unor condiții la formele adecvate unor condiții modificate. Schimbarea condițiilor a dus, în primul rând, la schimbarea organizării sociale, și nu la perfecționarea rațiunii umane care produce aceste forme. Rațiunea este doar un simplu instrument de invenție a unor forme sociale adecvate la condițiile date. Aceasta este cauza pentru care criteriul raționalității nu este operant în estimarea evoluției sau progresului social. Lipsa sa de
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
forme mai proaste la forme mai bune, ci de la forme adecvate unor condiții la formele adecvate unor condiții modificate. Schimbarea condițiilor a dus, în primul rând, la schimbarea organizării sociale, și nu la perfecționarea rațiunii umane care produce aceste forme. Rațiunea este doar un simplu instrument de invenție a unor forme sociale adecvate la condițiile date. Aceasta este cauza pentru care criteriul raționalității nu este operant în estimarea evoluției sau progresului social. Lipsa sa de eficiență reiese foarte clar din faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
puternice din vecinătate, cât și a culegătorilor de cauciuc care le-au invadat teritoriul. Pentru a se apăra, ei aveau două posibilități: fie să se unească într-o comunitate puternică din punct de vedere politic și militar care, din multe rațiuni, nu ar fi fost eficient pentru supraviețuire, fie să se disperseze în așezări mai mici și să se deplaseze mai des decât înainte. Soluția adoptată a fost tocmai aceasta din urmă. Ca urmare, tribul a suferit o puternică tendință de
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]