23,608 matches
-
dar nu avu curajul. Ne sărutarăm colegial ca de Început de an. După plecarea ei, urcai scările de la față, singur, puțin trist. Deschisei ușa, și, intrînd În cameră, mă trezii vorbind: „Ați plecat la timp, domnule Davidsohn!” Parcă Îl vedeam zîmbind. 8. Două luni mai tîrziu, moștenitoarea casei Perussi, pe care n-o mai văzusem de mult, veni la mine, de data asta acasă, nu la tribunal, ca altă dată. O primii și o poftii pe fotoliul de lîngă fereastră. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ei, se obișnuise cu vizitele mele singuratice, neștiute de nimeni, și cu micile buchete de trandafiri sau garoafe, ori alte flori pe care le găseam, nu le cunoșteam, știa că nu mă pricepeam la flori și de asta cred că zîmbea. „Nu, nu de asta, corectă ea cînd ajunsei acasă, așezîndu-se pe marginea canapelei. Nu de asta ci de bucuria de a te fi revăzut după aproape două luni de uitare, acum În dimineața asta de primăvară. Ai plătit jumătate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
animale, de la primăvara asta care ne vorbește cîte ceva despre viață, renaștere, veșnicie, dar nu luăm seama, nu pricepem nimic, nu Învățăm, nu vrem să Învățăm. Trecem pe lîngă atîtea... Nu observăm. Nici pe noi nu ne cunoaștem, deși ne zîmbim, vorbim Între noi, ne Îmbrățișăm, părinte și fiu, fiu și părinte. Toată viata vorbim, despre multe, despre orice, și așa trece timpul, și abia la urmă, În ultima clipă, ne dăm seama că numai despre ce trebuia n-am vorbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
un memorial, că „Atunci cînd va pleca În lumea cealaltă, nu va mai avea puterea să privească această lume, a trăit mereu În alt timp, cu deosebire În cel dinaintea primului război, lumini și pocnete de artificii, și va pleca zîmbind, va zîmbi nu vremii acesteia ci timpului acela, iar noi...”. Noi suntem acum aici: doamna Pavel, Încovoiată de durere pe fotoliul de la căpătîi, alături, În picioare Marga Popescu În rochie neagră, apoi trei doamne din cele ce veneau la rînduitele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
că „Atunci cînd va pleca În lumea cealaltă, nu va mai avea puterea să privească această lume, a trăit mereu În alt timp, cu deosebire În cel dinaintea primului război, lumini și pocnete de artificii, și va pleca zîmbind, va zîmbi nu vremii acesteia ci timpului acela, iar noi...”. Noi suntem acum aici: doamna Pavel, Încovoiată de durere pe fotoliul de la căpătîi, alături, În picioare Marga Popescu În rochie neagră, apoi trei doamne din cele ce veneau la rînduitele sindrofii, doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de pe vremea domnului Pavel, singurii care-au rămas, dar el doi bani nu dădea pe Întristata noastră prezență, Îi era Însă milă de doamna Pavel, dar n-o mai putea ajuta, traversa acum lumi necunoscute, avea dezinvoltura și puterea să zîmbească, desigur timpului său, regăsit printre luminile ce-l Însoțeau pe drumul acela fără sfîrșit, dar pentru că zîmbea cred că drumul era fericit. - „Înseamnă că la urmă ne așteaptă fericirea?” Îl Întrebai În gînd, fără să aștept vreun răspuns. Au rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
prezență, Îi era Însă milă de doamna Pavel, dar n-o mai putea ajuta, traversa acum lumi necunoscute, avea dezinvoltura și puterea să zîmbească, desigur timpului său, regăsit printre luminile ce-l Însoțeau pe drumul acela fără sfîrșit, dar pentru că zîmbea cred că drumul era fericit. - „Înseamnă că la urmă ne așteaptă fericirea?” Îl Întrebai În gînd, fără să aștept vreun răspuns. Au rămas atîtea neterminate, Încurcate, voit, nevoit, lumea nu se poate termina așa (vorbii În mine, nu se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
e o minciună, domnule Pavel) va trebui o dată, nimeni nu știe cînd... Adevărul - mai toți au pierdut speranța -, Își va arăta fața, - lucrurile nu se pot termina așa. Ar fi oribil, dar mai ales fără sens; nu se poate. El zîmbea mai departe, În după-amiaza zilei următoare fu Îngropat, vîntul bătea cu furie, tăios, uscat. Pe crucea de piatră, Înălțată de mult, era scris numele și anul nașterii „1884” cel al morții va fi Încrustat peste trei zile prin Îngrijirea doamnei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
doamnei. Întinzîndu-mi plicul, ca unuia de mult al familiei, Îmi spuse că-i răspunsul la scrisoarea pe care o trimisese În Israel În urmă cu o lună. - De ce i-ați scris atît de tîrziu? o Întrebai, dar nu-mi răspunse; zîmbi doar. Era felul ei Între grație, uitare și umilință, toate Într-un zîmbet - căci, scăpasem din vedere, ne aflam Încă la porțile Orientului, unde totul era posibil. Plecarea domnului Pavel Îi deschisese o prăpastie pe care n-o putu trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
coborînd În semicercuri unduioase imaginînd hamacuri de odihnă. În aceeași zi răspunsei scrisorii ce conținea În final și cîteva urări pentru mine. Doamna Pavel umplu două pagini mărturisindu-și nostalgii regăsite după vremuri cînd domnul Davidsohn Îi deschidea ușa casei zîmbind. Îi auzea glasul În prag: „Să nu vă plîngeți niciodată pentru că totdeauna poate fi și mai rău. Dumnezeu nu lasă pe nimeni!” Și tot În aceeași zi pe Înserate, vocea tinerei profesoare, acum absentă, Îmi traversă ca o imaginație odaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
-i realizeze intențiile, preceptele? - Nu cred. E o eroare! - Nu-i nici o eroare. Te Înșeli. Totdeauna te-ai Înșelat. Ai visat libertăți care n-au fost, purități care n-au existat. Se ridică În picioare, Își strînse pelerina pe el, zîmbi; simții o mare libertatea spiritului. - Dar nu mi-ai spus dacă greșesc sau nu. - Nu, pentru că ești de bună credință, răspunse, apoi Își puse mîinile pe umerii mei și dispăru - timp În care Keti se ivi În odaie, așa cum o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
privea pe amîndoi, iradia de bucuria de a ne vedea În casa ei foarte luminată În seara aceea, o sărbătoare, prima după atîția ani de singurătate ai ei. - CÎt timp ai să stai acolo? - Depinde. O lună... două cel mult. ZÎmbi. Pe dată fața Îi fu adumbrită de o tristețe vagă În mod absurd mi se făcu deodată dor de ea, deși Încă nu plecase. O și vedeam departe, niciodată Întoarsă și Începui să duc aberant dorul vocii ei cu inflexiunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Mi-aduse, după puțin timp, țuică fiartă. - Mă bucur, nici nu știți cît mă bucur, de cîte ori veniți la noi, domnule judecător. Dar cum puteți lipsi de la serviciu tocmai acum În săptămîna mare? - Se mai poate, doamnă... așa cîteodată, zîmbii. Ana mă privea ca din altă lume. - Pari neschimbat! - E o părere, răspunsei și ochii mi se fixară Într-ai ei, neverosimil, neputînd să se smulgă acelei atracții nemaipomenite, din lungimea timpului cînd venisem aici prima dată, Încît se auziră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de flori... Pămînt de flori! În urechi Îmi răsuna vocea căruțașului fără clienți, cu căluțul obosit de hamuri și povara pe care-o trăgea după el. Deodată podelele camerei alăturate scîrțîiră și prin ușa uitată deschisă, Keti apăru În prag zîmbind, Îmbrăcată cochet Într-o rochie lungă, de culoare albastru-Închis, asemeni uniformelor școlărești pentru fete, la vremea ei. - Am venit, spuse simplu. Mi-era dor, nu te-am văzut de mult. Se apropie. Mă sărută, Îmbrățișîndu-mă cu mîinile după gît, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
o culoare nemaiîntîlnită și niște porți Înalte În linii zvelte cu dantelării În fier de-o suplă, rară frumusețe. Priveam uimit. Doamna Pavel nu vedea nimic și În clipa aceea, Keti se ivi lîngă mine; purta o rochie albă, lungă, zîmbea, era strălucitoare - În fața noastră, un pod lung, foarte lung, pînă-n depărtări. - Ce e podul acesta?, Întrebai. - Timpul!, Îmi răspunse. Și mă trezii deodată, alături de ea, călător spre porțile asfințitului. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Început În Vinerea Mare a anului 1988 (8 aprilie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de interpret, încredințând în 1962 Trio-ului Grigoriu (frații George, Angel și Cezar) melodia „Poiana cu flori”. „Să știi măicuța mea/ Că port icoana ta/ În fiecare gând/ Oriunde și oricând/ Te-aud cum îmi cântai/ Te văd cum îmi zâmbeai/ Și-ți văd și lacrima din ochi/ Când uneori mă dojeneai...”. „Măicuța mea” a deschis, în 1966, seria absolut impresionantă a colaborărilor cu Dan Spătaru, pentru care a compus peste 60 de cântece! Paradoxal, solistul nu a fost încântat atunci când
Adio, Temistocle Popa! by Octavian Ursulescu () [Corola-journal/Journalistic/83414_a_84739]
-
pentru învățătura lui, credem c-a înviat pentru cei drepți și buni, al căror număr mic este; dar pentru acea neagră mulțime, cu pretexte mari și scopuri mici, cu cuvânt dulce pe gură și cu ura în inimă, cu fața zâmbind si cu sufletul înrăutățit, el n-a înviat niciodată, cu toate că si ei se închină la același Dumnezeu. Tiranul ce mână la moarte sute de mii fără de nici un scrupul, demagogul ce prin vorbe măsluite trezește patimile cele mai negre și mai
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
cu șiretlicul și în fine o lipsă totală a simțului de distingere între lucruri proprie și lucruri ale altuia. Dar învățații roșii? Asta e ceva cu totul nou. Carada, Pundescu, Costinescu figurând ca învățați sunt în stare a face să zâmbească și pe omul cel mai deprins cu curiozitățile lumii. {EminescuOpX 408} Căci într-adevăr e curios ca niște bieți oameni cari abuzează în mod periculos sănătății lor de surogatul pe care natura răutăcioasă le-au dat în loc de creieri, surogat abia
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
al indignațiunii publice, d-sa a numit pisica pisică, și calculele d-lui ministru de finanțe calcule fantastice. Într-o repede ochire retrospectivă d-sa a percurs toate fazele cestiunii Strussberg și a adus aminte d-lui prim-ministru, care zâmbea, că cu aceeași zâmbire ironică a dat concesiunea Strusberg și mai târziu a fost silit să recunoască singur că cu zâmbetul pe buze a ruinat țara! D-sa a spulberat apoi ideile puse înainte de d. Ioan Ghica, dovedind că sunt
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
le-a furat, eu i le-am dăruit și încă ceva, iată, a uitat să ia și sfeșnicele, și zicând acestea s-a întors din prag, a revenit cu prețioasele obiecte de rugăciune și i le-a vârât în desagă. Zâmbeam. Îmbătrânind, gândeam, unii oameni se agață de lucruri, dar alții se desprind. Myriel, pesemne, făcea parte din această a doua categorie. Dar era posibilă și interpretarea pozitivă, asta era frumos, alte fapte ale lui îndreptățeau tocmai această capacitate a prelatului
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
asta era frumos, alte fapte ale lui îndreptățeau tocmai această capacitate a prelatului de a fi inspirat, dotat cu o intuiție adâncă a abisurilor umane. El trăia în lumină, pe care o și răspândea. Credința era ceva secundar. Mama, văzîndu-mă zâmbind, se învîrtea pe lângă mine și, prins de un elan, dar râzând, i-am povestit scena și i-am tradus și pasajul de șoc. "Și tu de ce rîzi?" m-a întrebat. "Așa, i-am răspuns, e scris frumos. Omul ăsta avea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
un scaun și toți făcură loc unei fete care apăruse la masa noastră ca din pământ, nu băgasem de seamă când venise. Își scoase pardesiul ușor, de toamnă, un pardesiu verde, elegant, îl puse pe spătarul scaunului și se așeză. Zâmbea, avea un chip luminos, ușor alungit, nasul mic, ochii ușor adormiți, dinții ca de copil. O fetiță! Dacă bluza decoltată n-ar fi lăsat să se ghicească sânii care mă amețiră chiar în clipa când o priveam. "Nu cunoști pe
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
după curul unei muieri, dar să nu te îndrăgostești de el! E ridicol!" Devenise parcă furios, însă avea o furie rece, iar chipul său arăta acum durități de cremene. În același timp glasul avea tonalități de un sarcasm ucigător. Matilda zâmbea, dar îmi evita privirea. "Tolstoi, continuă el, a rezistat, cu toate că era dotat cu o neobișnuită forță virilă, căreia însă i-a pus frâu, a convertit-o în spirit și a învins. La noi, românul lucid a descoperit răul, dar nu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Spusese totul pe un ton înalt agresiv și intolerant, adică exact cum afirmase că nu trebuie să fim. Izbucnit în râs, mă dădui chiar pe spate, lucru care o derută cel puțin câteva secunde, apoi redevenii tăcut, dar continuând să zâmbesc, și îi spusei: Cine ne dă dreptul? Cum, doamnă, chiar faptul că în mod firesc ne credem mai buni. Deci cei superiori, ca dumneavoastră, adăugai cu ironie, trebuie să închidă ochii și în fața celor care, crezîndu-se la rândul lor mai
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
zice el, fiindcă și tu ești troglodită. O... (făcea aluzie la familia mea). Atunci a apărut Petrică, a deschis ușa glasvandului, palid, și a strigat la mine: îți interzic să-l insulți pe tatăl meu. M-am uitat la el zâmbind și i-am răspuns: Petrică, ar fi trebuit să te exprimi invers: tată, îți interzic s-o insulți pe soția mea. Da, da, am insistat, sânt soția ta, trebuie să mă aperi, chiar dacă sânt jignită de tatăl tău. El a
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]