2,778 matches
-
în altă cameră și repet că am auzit de sosirea domniilor voastre, a tuturor, de-abia acum câteva momente... — Dar nu aveți dreptul, nu aveți dreptul, nu aveți dreptul!... în fața prietenilor dumneavoastră... Așa! începu iarăși, pe neașteptate, să bolborosească Burdovski, privind împrejur sălbatic și temător, înfierbântându-se pe măsură ce își pierdea încrederea și îl apuca timiditatea. Nu aveți dreptul! Rostind aceste cuvinte, se opri brusc, ca și cum i-ar fi închis cineva gura și, holbându-și mutește ochii miopi, extrem de bulbucați, brăzdați de vinișoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
avea ceaiul pregătit pentru el, întrucât apăru repede. Bătu ora unsprezece. Xtc "X" Ippolit își umezi buzele în ceașca de ceai pe care i-o întinse Vera Lebedeva, o puse pe masă și deodată, parcă jenat, aproape rușinat, se uită împrejur. — Ia priviți, Lizaveta Prokofievna, aceste cești, începu el să vorbească cu o grabă stranie, aceste cești de porțelan, de un porțelan, cred eu, excelent, pe care Lebedev le ține întotdeauna în scrin, sub sticlă, încuiate; niciodată nu se servește ceaiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o clipă, își săltă capul și, curios, începu să caute cu ochii pe cineva. Îl căuta pe Evgheni Pavlovici care ședea foarte aproape, la dreapta, unde stătuse și mai înainte. Însă Ippolit uitase și de aceea îl căuta de jur împrejur. A, n-ați plecat! exclamă el, găsindu-l în sfârșit. Adineaori râdeați că am vrut să vorbesc un sfert de oră de la fereastră. Dar să știți că n-am numai optsprezece ani: atâta am zăcut pe perna aceea, atâta m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
canalii rezolvăm noi, ca între amici! Asta-i, înseamnă că totu-i în ordine. Bucură-te! Pe mâine! Caleașca porni și dispăru repede. — E smintită! strigă, în sfârșit, Evgheni Pavlovici, făcându-se roșu la față de furie și uitându-se zăpăcit împrejur. Habar n-am ce-a vrut să spună! Care polițe? Cine-i? Lizaveta Prokofievna continuă să-l privească încă vreo două secunde; în cele din urmă, porni cu pași repezi și apăsați spre casa ei, urmată de toți ceilalți. Exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
vă încredințez că vă ascult cu deosebită plăcere... Vorbind astfel, mai că nu se sufoca și fruntea chiar i se acoperi cu broboane reci de sudoare. Erau primele cuvinte pe care le rostise de când stătea aici. Dădu să se uite împrejur, dar nu îndrăzni; Evgheni Pavlovici îi sesiză gestul și surâse. — Domnilor, vă voi da un argument, continuă el pe același ton, adică parcă neobișnuit de pasionat, însuflețit și în același timp parcă râzând, poate chiar de propriile lui cuvinte, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
știu cu siguranță) că după douăzeci de ani de boală trebuia negreșit să rămână ceva, așa că e imposibil ca oamenii să nu-și râdă de mine... uneori... nu-i așa? Părea să aștepte un răspuns și o hotărâre, uitându-se împrejur. Toți stăteau cuprinși de o adâncă nedumerire provocată de această ieșire neașteptată, bolnăvicioasă și, parcă, în orice caz, nemotivată. Dar ieșirea servi drept pretext unui episod ciudat. — De ce vorbești așa aici? strigă deodată Aglaia. De ce le vorbești lor? Lor! Lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ochilor și a cravatei elegante, de culoare verde-deschis, de la gâtul domnului pe care îl zărise. Prințul nu-și putu da seama dacă domnul respectiv dispăruse în mulțime sau se furișase în clădirea gării. Dar după un minut începu să arunce împrejur priviri repezi și alarmate; această primă nălucire putea fi prevestitoarea și predecesoarea unei a doua năluciri. Asta trebuia să se întâmple cu siguranță. Oare uitase de această posibilă întâlnire atunci când porniseră cu toții spre gară? Ce-i drept, venind spre gară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
trebuie s-o iau pe aici, rămâi cu bine! Rar mi s-a întâmplat să nu-mi fie chiar așa boii acasă (vezi cum se zice?), cum nu-mi sunt acum... Bine, pe mâine! Rămânând singur la intersecție, prințul privi împrejur, traversă repede strada, se apropie de fereastra iluminată a unei vile, desfăcu hârtia mică, pe care o strânsese în mâna dreaptă tot timpul cât discutase cu Ivan Feodorovici, și citi, prinzând dâra slabă de lumină: „Mâine la șapte dimineața voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se opri și căzu pe gânduri. „Ce ciudat! Ce ciudat!“ spuse el peste câteva clipe, chiar cu un fel de tristețe: în momentele de mare bucurie se simțea întotdeauna trist, fără să știe nici el de ce. Se uită cu atenție împrejur și se miră că a venit aici. Era foarte obosit, se apropie de bancă și se așeză. De jur împrejur liniștea era adâncă. La gară, fanfara nu mai cânta. Poate că deja nu mai era nimeni în parc; cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
tristețe: în momentele de mare bucurie se simțea întotdeauna trist, fără să știe nici el de ce. Se uită cu atenție împrejur și se miră că a venit aici. Era foarte obosit, se apropie de bancă și se așeză. De jur împrejur liniștea era adâncă. La gară, fanfara nu mai cânta. Poate că deja nu mai era nimeni în parc; cu siguranță, era cel puțin unsprezece și jumătate. Noaptea era liniștită, caldă, luminoasă, una dintre nopțile albe ale Petersburgului de la începutul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
clerul trăia de cel puțin șaizeci de ori mai bine și mai îmbelșugat decât restul omenirii de atunci. Și, poate, era de cel puțin șaizeci de ori mai gras decât tot restul omenirii... — Exagerare, exagerare, Lebedev! se râdea cu hohote împrejur. Sunt de acord că e o idee istorică, dar unde vrei să ajungi? continuă prințul să întrebe. (Vorbea cu atâta seriozitate și cu un aer din care lipsea orice umbră de glumă sau ironie la adresa lui Lebedev, de care își râdeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o dată, prințul îl măsură cu uimire pe Evgheni Pavlovici. Vtc "V" Ippolit, care spre sfârșitul disertației lui Lebedev ațipise subit pe canapea, se trezi acum brusc, ca și cum l-ar fi înghiontit cineva, tresări, se ridică în capul oaselor, se uită împrejur și se îngălbeni la față; chiar părea speriat când privea în jurul lui; însă, după ce își aminti totul și își dădu seama de situație, pe chipul lui se întipări o expresie aproape de spaimă. — Ce, pleacă? S-a terminat? Totul s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Vietatea se ascundea sub comodă, sub dulap, se târa prin unghere. M-am așezat pe un scaun și mi-am tras picioarele sub mine. Ea traversă iute camera în diagonală și dispăru undeva, în apropierea scaunului meu. Mă uitam îngrozit împrejur, însă ședeam cu picioarele strânse sub mine, speriat și sperând că n-o să se cațere pe scaun. Deodată am auzit din spate un foșnet uniform aproape de capul meu; m-am întors și am văzut că reptila se cațără pe perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cele zece suflete, spuse iarăși râzând Evgheni Pavlovici și ieși. Peste o oră, când trecuse deja de trei, prințul coborî în parc. Încercase să ațipească acasă, dar nu putuse, din pricina prea puternicei zbateri a inimii. Rătăcea prin parc, privind distrat împrejur și se opri mirat când ajunse pe terasa din fața gării și văzu șirul de bănci goale și de pupitre pentru fanfară. Îl uimi acest loc și, cine știe de ce, i se păru teribil de urât. Făcu apoi cale întoarsă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
somn. Chiar înainte de a adormi își aminti că, pasămite, Ippolit va ucide zece oameni și râse de absurditatea acestei ipoteze. În jurul lui era o liniște splendidă, învolburată doar de foșnetul frunzelor care, parcă, făcea și mai multă liniște și pace împrejur. Visă foarte multe vise, toate alarmante, din pricina cărora tresărea mereu. În sfârșit, veni la el o femeie; o cunoștea, o cunoștea până la suferință; întotdeauna putea să-i spună pe nume și s-o arate, dar, ciudat, parcă acum chipul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Tot timpul cât am stat în casa lor mi s-a părut că undeva, sub dușumea, ascuns poate încă de taică-su, zace un mort învelit în mușama, ca și cel de la Moscova, având, ca și acela, puse de jur împrejur flacoane cu lichidul lui Jdanov 59; aș putea chiar să vă arăt ungherul. El tace tot timpul; dar știu că mă iubește atât de mult, încât nu mai poate să nu mă urască. Nunta dumneavoastră și a mea va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
făcut excelent intrarea; era îmbrăcat admirabil“ și nu numai că „nu căzuse pe parchetul lustruit“, cum se temuse în ajun, dar, după toate aparențele, chiar le făcuse tuturor o impresie plăcută. În ce-l privește, așezându-se și privind bine împrejur, remarcă îndată că persoanele adunate nu seamănă câtuși de puțin cu fantomele de ieri, cu care îl speriase Aglaia, nici cu coșmarurile visate peste noapte. Pentru prima dată în viață, vedea un colțișor din ceea ce poartă înfricoșătorul nume de “înaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mistică. Încă o clipă și parcă totul se lărgi în fața lui, locul spaimei îl luară lumina și bucuria, încântarea; respirația începu să i se taie și... dar clipa trecu. Slavă Domnului, era vorba de altceva! Își trase sufletul și privi împrejur. Mult timp păru a nu înțelege forfota care fierbea împrejurul lui, adică înțelegea foarte bine și vedea totul, dar stătea parcă detașat cu desăvârșire, ca un om care nu participă la nimic și care, precum ființa nevăzută din basme, pătrunsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
deasupra ei într-o așteptare resemnată. Pe masă era un pahar cu apă; Rogojin, care se întorsese, îl înșfăcă și o stropi pe față; ea deschise ochii și, preț de aproape un minut, nu înțelese nimic; deodată însă se uită împrejur, tresări, scoase un strigăt și se repezi spre prinț: — E al meu! Al meu! exclamă ea. A plecat duduia cea mândră? Ha-ha-ha! râdea ea cuprinsă de isterie. Ha-ha-ha! Era cât pe ce să i-l dau acestei duduițe! De ce? Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ce vine pe frunte, deasupra e crucea formată din cinci pietre scumpe, sub cruce în email Duhul Sfânt, sub Duhul Sfânt, tot în email, Dumnezeu Tatăl, cu dreapta binecuvântând, în stânga ținând globul pământului. În rând cu Dumnezeu Tatăl, de jur împrejur, chipurile strămoșilor și între ele mici sceptre; sub aceste chipuri un rând de heruvimi (capete și aripi) și sub acest rând pietre scumpe mari formând marginea demprejurul coroanei. Capul ce stă sub această coroană e mare, fruntea largă, ochii mari
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
colectiv american, mai precis anglo-american, conotațiile termenului geopolitic axă sunt negative, amintind de axa Berlin Roma Tokyo din al Doilea Război Mondial. Pentru americani, axa este de partea cealaltă, prin definiție o axă a răului, reprezentând adversarul, aliații fiind aproape, împrejur. Singurele personalități importante care nu au luat în calcul aceste asociații negative ale termenului în declarații publice au fost Hugo Chavez cu a sa Axa binelui (Venezuela, Cuba, Bolivia, Ecuador, Nicaragua în lupta lor Chavez zice dreaptă cu SUA și
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
te respinge sau te cheamă" - calificativul ultim fiind acela de "nehotărât", urmat de metafore sugerând același regim alternativ și oscilant al atitudinilor: Ce stele deci, ce plante să se cearnă / Prin ochi? Orașul îl refuzi, îl ceri, / Și șovăi pasăre-mprejur sau goarnă", "Temniță e sau cântecul de fum e", „Aproape sau departe-aceeași lume"... Gestul deschiderii rămâne, poate, cel mai semnificativ în această ipostază îndeajuns de nelămurită, cu disponibilități multiple, lăsate sub veghea iubirii: "Cum anotimpuri pleacă, vin întruna / Fereastră, sângele
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
simplu pentru c] posed] înclinația natural] spre iubire și încredere reciproc]. Aceast] afecțiune devine evident] în suferință unic] a oric]rui animal social, de la cal sau câine la cimpanzeu, când este ținut izolat. Deși se ignor] adesea, iar în anumite împrejur]ri se afl] în competiție unul cu cel]lalt și se atac], ei fac acest lucru într-un cadru mai larg de acceptare prietenoas]. Îngrijirea cu devotament a puilor, însoțit], adesea, de renunțarea la hrană proprie, este frecvent] și, adesea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
și aceeași parțialitate în favoarea familiei predomin] - adesea foarte puternic - în morală uman]. Acestea se manifest] puternic în rândul micilor societ]ți de pr]d]tori-culeg]tori care par mai apropiate de condiția uman] original]. Oamenii care se dezvolt] în asemenea împrejur]ri sunt, în general, înconjurați - la fel ca puii de lup sau de cimpanzeu - de cei ce constituie de fapt familia lor, astfel încât atitudinea normal] pe care o preiau de la cei din jur conduce, într-o m]sur] sau alta
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
mileniile al XII-lea și al X-lea î.Hr., stilurile de viat] ale oamenilor din Orientul Apropiat antic au început s] se schimbe, trecând de la o existent] migratoare sau traiul în peșteri la conviețuirea în comunit]ți stabile. În aceste împrejur]ri noi, oamenii și-au produs propria hran], și-au însușit meșteșugul ol]ritului și au înv]țâț s] construiasc] unor locuințe permanente, trecând apoi de la c]tune și târguri la orașe mari și organizații de tip oraș-stat. La sfarsitul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]