29,704 matches
-
înțărcat mutul iapa, să nu mai aud de tine! Hai, marș în pizda mă-ti! 73. A(casă) este acolo unde ești așteptat. Petru a făcut cale întoarsă în inima muntelui. Drumul între două singurătăți l-a recunoscut cu ochii închiși. Valea Bârgăului, unde cu 7 zile în urmă, un furnicar negru mișuna în ritmul bătăilor de clopot, era precum un tablou după Bacovia: soarele gelatinos se lua după cizme, peste cenușă, bruma, o poleire a nimicului. În munte urmele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
simțit ca la spitalul de urgență în zi de vizită. Aș putea interpreta această întâlnire mai sarcastic, dar cui îi mai arde să fie ironic cu moartea? Prietenii mei au fost în recunoaștere; probabil, vor să refacă drumul cu ochii închiși. După miros, sigur nu mă vor regăsi, put a pământ. Moartea ține evidența uitărilor; scârnăvia mă rabdă ca pe un dispreț de toamnă săracă; prietenii mei, cel puțin, până la noapte, până mâine, mă vor identifica după propriile nevoi. Tătuța nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de naiv am putut fi! În fond, după propria asemănare m-ai modelat. În dimineața aceasta, Doamne, vei face ascultare desăvârșită, așa cum eu, 33 de ani, am pășit pe urmele Tale mâlite de cer înnourat. În dimineața aceasta, cu ochii închiși vei desface noduri, pe când eu, cu ochii închiși, în nevederea ta, Miopule, voi pune masă aici, în fața Ușilor Împărătești și voi chema toți nepoftiții la ospăț. Hai, curaj, dezleagă ce-ai înnodat de catargul acesta rupt! Nu-ți fă griji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
propria asemănare m-ai modelat. În dimineața aceasta, Doamne, vei face ascultare desăvârșită, așa cum eu, 33 de ani, am pășit pe urmele Tale mâlite de cer înnourat. În dimineața aceasta, cu ochii închiși vei desface noduri, pe când eu, cu ochii închiși, în nevederea ta, Miopule, voi pune masă aici, în fața Ușilor Împărătești și voi chema toți nepoftiții la ospăț. Hai, curaj, dezleagă ce-ai înnodat de catargul acesta rupt! Nu-ți fă griji, nu-ți fie milă de o funie putredă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
odată, vorbind de majestatea sa, că acesta nu se sfătuia cu nimeni și că totuși nu făcea nimic de capul lui; fapt ce decurge din aceea că el proceda contrar modului arătat mai sus. Căci împăratul este un om foarte închis, el nu-și împărtășește planurile nimănui și nici nu cere de la nimeni o părere; dar atunci cînd vrea să-și aducă la îndeplinire o hotărîre, iar aceasta începe să fie cunoscută și se descoperă tuturor, el începe să întîmpine opoziție
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
spre dreapta, mai precis, În dreptul casei lui Müller, se găsea o stație de autobuz acope rită, un fel de adăpost cu o săliță de așteptare, o construcție măruntă, cărămizie, Înconjurată, culmea, de o grădină cu plante neroditoare, deci, un parc Închis, inaccesibil publi cului. Prin spatele parcului, vuia torentul. La șase dimineața, pe Întuneric, Îndărătul unei stive de coșuri, genți și valize, familia Weisz aștepta cursa de Satu Mare. Nu În reședința raională voiau să ajungă, ci la aeroportul aflat Înainte de intrarea
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de o mare finețe, m-a lămurit sora mea, are seg mente suple, brunetă bineînțeles, cu un bronz, să zic așa, care simți că vine din adîncul ființei ei. Iar Zoli, Îl mai ții minte?... are părul de un blond Închis, le stă foarte bine Împreună, mai ales că ea face o figură de fetiță curioasă. Știi cu ce ochi mari te asculta? Cu ochii ei uimiți și negri, ea ar fi avut tot dreptul să ne descrie nouă Orientul din
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
amintesc, dar nu cred că mai sînt În stare acum să le explic nuanța. Retrăiesc doar impresia ventuzei lor gravate În vreun cromozom mai Însem nat de al meu. Prin comparație cu ai soră sii, Înotau Într-un albastru mai Închis. De fiecare dată cînd Îi studiam, mă temeam că nourașii lor se vor topi. Într-o după-amiază, În timpul regulamentar de joc, ținînd-o de bărbie, am rugat-o să Închidă ochii. I-a Închis, iar eu am sărutat-o pe buze
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
oricînd ar fi putut să devină aurie ca pulpa unui fruct exotic, aromat și de o savoare pe care o sorbi Încă multă vreme după ce ai Întîlnit-o. Euforia tuturor papilelor gustative din ființa mea venea de foarte departe. Cu ochii Închiși sau nu, mă săruta chipul ei de la șapte ani, cu gropițe În amîndoi obrajii, cu bucla blondă, rebelă de pe frunte. DÎnd să i-o așez la loc, n-am mai găsit-o. Încercînd să-i număr gro pițele cu degetele
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
retrăgeam mîna de pe trupul ei. M-a rugat chiar să nu-i mai caut șuvița galbenă de pe frunte. Nu mai avea cum să se găsească acolo, iar părul, În răstimpul de două decenii și jumătate, căpătase o culoare ceva mai Închisă. Eu trebuie să fi avut cel mult zece ani cînd o zărisem pentru ultima oară. După ce vederea mi-a dispărut, am mai petrecut cîteva vacanțe la Rătești. Mă simțeam la largul meu acolo, aveam prieteni, cunoșteam bine locurile, mă mișcam
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Când am plecat de sus, eram toți. Acum nu-l mai văd, nici glasul nu i-l aud caută-l cu gândul, caută-l cu inima, caută-l și cu sufletul și găsește-l, te rog. Așa cum ești, cu ochii închiși, uită-te după el: o dată s-a rătăcit într-o floare de păpădie și era așa de moale pufușorul galben, că a adormit dus înăuntru și, dacă nu-i era frig de la o rază de lună, cine știe ce se mai întâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mai rar, bani nu-mi mai aruncaseră demult, care cum trecea mă înghiontea... se săturaseră să mă vadă... eram ca o piatră în drumul lor... de la o vreme nici nu mă mai uitam la apă... ce folos ?! Măcar țineam ochii închiși, să nu-i mai văd, poate că nu mă mai văd nici ei... Și atunci s-a întâmplat. Nu mai mâncasem de vreo două zile... și nu mă mai luaseră acasă... la ce bun să se obosească?! În noaptea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
că nu mă mai văd nici ei... Și atunci s-a întâmplat. Nu mai mâncasem de vreo două zile... și nu mă mai luaseră acasă... la ce bun să se obosească?! În noaptea aceea, fusese tare frig... stăteam cu ochii închiși... era prea greu să-i mai deschid... zarva dimineții abia mai ajungea la mine... ca un zumzet... Deodată, mi s-a făcut cald, cald în inimă... Așa o fi când mori, mi-am zis, fiindcă atunci ți se iartă păcatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mama să adorm... Și, nu știu cum, când s-a întors să spună ceva de copii și împărăție, s-a revărsat părul lui peste fața mea, mi-am ascuns capul cu totul în el și aș fi stat așa mereu. Țineam ochii închiși și era atâta lumină acolo o vedeam, cu toate că închisesem ochii strâns că dacă e vis să nu zboare, iar dacă nu e vis, să mă mai lase să stau acolo... De atunci tot am mai vrut să-l văd, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Când a intrat, a văzut trupul întins la pământ, s-a uitat cu atâta uimire și disperare, de parcă toată viața ei s-ar fi prăbușit acolo, la pământ, s-a clătinat o clipă, apoi s-a așezat. Încremenită. Cu ochii închiși. Și pe măsură ce plângea, parcă se făcea ea însăși lacrimi. Tăcute și fără sfârșit. Nu știu cum, dar durerea tuturor se strânsese și plângea în ea. Pentru o clipă, mi s-a făcut frică: "Baruch atah Hashem Elokeinu melech haolam, dayan ha'emet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și liniștea... O să ziceți că nu se poate, dar așa era. De asta cred că ațipisem și vedeam toate în vis... Dar cânta apa... cânta... Și parcă erau voci... Chiar mă trezisem de-a binelea, dar stăteam așa, cu ochii închiși, poate mă mai lasă stăpâna să dorm... Dar nu-i auzisem niciodată pe ciobani cântând așa parcă erau voci de copii, o mulțime de copii... Ei, mi-am zis, se vede c-oi fi mâncat cine știe ce iarbă de aud ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
sub ochi: uite, uite cum copiii aceia care cântă intră și ies pe ușa grajdului, prin acoperiș, prin pereți, peste tot. Să-l trag înapoi pe puști, să nu i se-ntâmple ceva ! Uite-i cum se izbesc în ușa închisă! Na, c-am intrat cu ei cu tot și cu ușă cu tot ! ... Ia te uită ! O familie cu un copil ! Pentru copilul ăsta cântă, te pomenești. Și ce frumos miroase aici ! Ca în visul meu ! Nimic nu mai e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mă uit în jur, nu-l văd decât pe el și lumina și femeia care mă mângâie și cântecul și mirosul... Ei da, nu se văd ! Dar eu știu că sunt acolo, fiindcă îi simt chiar și așa, cu ochii închiși... * Mai am puțin timp de vorbit, fiindcă doar un ceas din noaptea cea sfântă animalele și oamenii și tot ce viețuiește pe pământ se pot înțelege unii cu alții. Ce să vă mai spun ? Pe moșul meu așa-l chema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
erau, străfulgerau, așa, pe la margine și pe urmă se luminau de sus de ziceai că luaseră foc. Cu fiecare străfulgerare, se făcea mai întuneric. Vântul se întețise. Bătrânul vâslea din răsputeri, dar barca parcă se-nvârtea în loc. Țineam ochii strâns închiși. De frică ce-mi era, nu puteam nici să plâng. Știam că nu mai e mult până la mal, dar ce folos ! Un fulger înconjură deodată zarea și începu să cadă ploaia. Repede și deasă. Așa de deasă, de parcă ne scufundaserăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
dar nu știu cum, așa, de departe, cu ochii tulburi și grei... Dar cine să-l bage-n seamă! I-o fi foame, da' las' că-i trece, a zis văru-mio. Și deodată, așa, s-a lăsat încet, pe nisip, cu ochii închiși, alb la față. Stătea acolo, cu ochii închiși, nemișcat, răsufla încet de tot, abia dacă i se mai ridica pieptul cum răsufla de rar am alergat toți să-l ridicăm, dar era moale și pielea-i era tare rece. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și grei... Dar cine să-l bage-n seamă! I-o fi foame, da' las' că-i trece, a zis văru-mio. Și deodată, așa, s-a lăsat încet, pe nisip, cu ochii închiși, alb la față. Stătea acolo, cu ochii închiși, nemișcat, răsufla încet de tot, abia dacă i se mai ridica pieptul cum răsufla de rar am alergat toți să-l ridicăm, dar era moale și pielea-i era tare rece. Atunci m-am speriat și am rupt-o de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
casele lor, seara, eu ce-aș fi făcut, așa, de unul singur ?! Și mai erau și poveștile lui, cu acel Dumnezeu al străinilor, cu Fiul Lui, cu oamenii de pe acolo... M-am uitat pe furiș la bătrân. Stătea cu ochii închiși. Știam că nu doarme: buzele I se mișcau și, din când în când, ajungea la mine un murmur... păreau cuvinte, dar într-un grai tânguitor ca o muzică tristă... Cine știe ! mi-am spus, o fi vorbind cu tatăl nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cocoșilor, cred, un bâzâit ca al unui roi de albine a adiat din stânga noastră... Toader a privit la mine și la Păpădie cu mare atenție... „Am vrut să văd dacă nu vi se vede cumva căciula sau altceva de culoare Închisă. Pe albul omătului, te ia ca din oală” - a șoptit Toader... Într-un minut, am devenit una cu zăpada din preajmă. Când eram mai Încordați, fiindcă zgomotul motoarelor creștea În intensitate, Păpădie șoptește: „Eu m-aș duce colo la baza
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
să riscăm. Singurul nostru tren este tot un marfar cu direcția apus! Locul unde ne aflam nu prezenta prea mare siguranță. Așa că am căutat altul. Pe un capăt de linie din apropiere se afla un vagon de marfă din cel Închis. Era hrentuit ca vai de lume, dar aveam totuși cum să ne ascundem. Cât ai bate din palme, ne-am urcat În el. Era un loc de unde vedeam orice mișcare... ― Uite, colo, se fac manevre pentru Întregirea unei garnituri de
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
viața așa cum îl ducea pe el mintea... Se scula de cum se crăpa de ziuă și se apuca să scârțâie a jale cântece din găidulca aia prăpădită a lui, nu i-ar mai fi luat-o. Cânta cu ochii pe jumătate închiși, ca un apucat, plutind în lumea lui. Dar, după ce cânta așa o vreme, lăsa găidulca din mână și începea să lovească în ea cu arcușul, de parcă găidulca era vinovată că el nu deprinsese bine toate cântecele din moși-strămoși sau dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]