4,058 matches
-
necesare" și de încrederea cu care îl va însoți; "încredere în inteligența mea și în cinstea mea, încredere absolută dar senină, calmă, fără entuziasme exagerate nici descurajări". De un lucru pot fi totuși siguri: "Știu foarte bine ceea ce vreau și încotro merg, dar să nu mi se ceară să ies la capăt în câteva luni". Nu încape îndoială că un asemenea discurs a provocat în foarte multe cercuri stupoare. Portughezii erau învățați să li se vorbească altfel. Unii din ei au
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
nici un rost să încerce realizarea politicii Centrului Catolic, când mișcarea de la 28 mai părea că are toate șansele de a deveni o revoluție națională. Dar, deocamdată, Salazar nu avea altă țintă decât echilibrarea bugetului: "Știu foarte bine ce vreau și încotro mă îndrept", mărturisise el luând în primire Ministerul Finanțelor. Își avea bine seriate problemele și își dădea seama că totul se va prăbuși dacă nu va începe de la temelie. Acest filosof catolic, care crede - și o va mărturisi de nenumărate
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sta cu putință ca să supraviețuiască. Erau zvârcoliri care nu dovedeau un dezechilibru social și politic, ci seriozitatea cu care se împlinea revoluția naționala. Căci - astăzi, la lumina evenimentelor care au urmat, nu mai încape îndoială - Salazar "știa ce vrea și încotro se îndreaptă" nu numai în ceea ce privea echilibrarea bugetului, ci mai ales în ceea ce privea revoluția începută de mișcarea de la 28 mai. În clipa când fusese chemat la guvern, situația politică era gravă. Dictatura militară - singura posibilitate pe care o
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
militară. Izbutise acest miracol - primul buget portughez excedentar după o perioadă de anarhie economică. Faima lui financiară trece granițele și se răsfrânge asupra regimului și a țării întregi. Dar un om care mărturisise dintru început că știe ce vrea și încotro se îndreaptă, nu se putea opri aci. Revoluția națională trebuia continuată pe câmpul politic. Evident, "politicul" nu însemna pentru Salazar "partide politice", după cum nu însemna nici una din mitologiile demo-liberale care stăpâniseră conștiința portugheză în ultimele generații. "Statul participă și el
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
reintegrare amintit mai sus nu putea fi împlinit de la o zi la alta. Nimeni altul mai bine ca Salazar nu-și dădea seama de caducitatea unei revoluții pripite și formale. E1 vedea însă întotdeauna mai departe; știa ce vrea și încotro se îndreaptă; intuia nevoile momentului istoric, și dacă nu anticipa întotdeauna, lăsând ca realitățile să devină evidente pentru toți, apoi nu obosea ca să le ajute în procesul lor de manifestare. Dar toate acestea erau validate numai cu o singură condiție
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ca la un reprezentant al spiritualului - ci pur și simplu ca la un expert financiar. Dar Salazar avusese destul geniu politic ca să devină indispensabil și să-și convingă colaboratorii de necesitatea unei revoluții totale. Știind prea bine ce vrea și încotro se îndreaptă, nu se grăbea în confiscarea puterii în mâinile sale. Știa că ea îi va fi dată fără s-o ceară. Știa că, clădind întotdeauna pe adevăr și pe sinceritate, lucrând la lumina zilei, va deveni tot mai necesar
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
nu făcea spirite, nu putea fi inteligent; un om care nu vorbea, nu putea fi simpatic; un dictator care cerea economii, nu putea avea geniu politic. Nedumerea, exaspera - dar el continua să-și vadă de treabă. Știa ce vrea și încotro merge: adică, știa că, în cele din urmă, realitățile vor deveni evidente pentru toți. Revoluția avea nevoie, înainte de toate, de continuitatea regimului; de aceea Salazar a continuat să creadă în dictatură și s-o susțină. Nu numai pentru că el și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
tufărișuri. Frica îi dădea aripi, ajutându-l să treacă în saturi uriașe peste orice obstacol, peste orice denivelare a terenului, fără să se mai îngrijoreze pentru zgomotul pe care îl făcea printre arbuștii răvășiți. Pentru început, nu-și pusese problema încotro să se îndrepte; se gândea doar să scape de cei care îl voiau mort. Peisajul ce-l înconjura nu era, totuși, nou pentru el și înțelese dintr-o dată, cu groază, că alerga spre prăpastie, căci, după câte își amintea, platoul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ce urcau scara de piatră, însă turnul era înalt și dură o vreme până ce prin ușa de ieșire la creneluri să se arate Chilperic. Salutându-l, Sebastianus observă că îmbrăcase armura. — Ce se întâmplă? Sunt cam cincizeci de cavaleri jos. încotro se duc? După ce-și îngădui un moment ca să-și recapete suflul, Chilperic anunță: — O ștafetă de la Augusta. Cetatea a căzut. Se pare că Reinwalt a dat-o pe mâinile gepizilor și a trecut de partea lor, punându-se în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
zvârcolea între ei, într-un mod caraghios, precum o marionetă scheletică. Când fură la doar câțiva pași de Balamber, îl lăsară să meargă, dar el se prăbuși chiar între picioarele calului său. — Se pare că scârba asta de om știe încotro au fugit! exclamă unul dintre ei. înfrânându-și calul, Balamber îl cercetă preț de o clipă pa om: purta pe el o rasă murdară dintr-o țesătură roasă, distrusă și desfăcută în câteva locuri. Era slab peste măsură, însă brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se încaiere între ei ca să fie cei dintâi. Erau însă mulți care, fără să aibă nici cea mai mică intenție să-i urmeze pe eliberatorii lor ori poate incapabili să stea în șa, nu puteau totuși să-și dea seama încotro să o apuce și discutau cu însuflețire despre ce era de făcut; alții în schimb, luaseră deja o hotărâre și o apucau pe cele câteva cărări ce se deschideau în pădure, ca să se depărteze cât mai repede de huni, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ceilalți și încă ceva: că reușeam întotdeauna să-i aduc aminte pentru ce lupta. Câte am mai făcut împreună! — Și câte villa prădate! Câte gâturi tăiate! îl întrerupse Metronius, ridicând ironic din sprâncene. Divicone reluă energic: — Numai când nu aveam încotro! Eudoxiu nu era un vărsător de sânge, ci un răzbunător al celor asupriți. De altfel, mulți dintre cei care îl urmează sunt creștini devotați. Văzând zâmbetele ironice ale ascultătorilor, se înfierbântă: — Da, așa e, vă spun. Dacă ați ști pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mulți - vegheau temători: livizi și tensionați din pricina atacului ce se desfășura pe latura opusă a zidului înconjurător, se adunau în mici grupuri tăcute și observau cu curiozitate trecerea lui Sebastianus și a tovarășilor săi, întrebându-se cine puteau fi și încotro se îndreptau necunoscuții aceia, care, încă zdraveni la trup în cetatea aceea înfometată, înaintau prin mijlocul străzii cu pasul sigur al celui care o țintă precisă. în general, nu vorbeau sau se mulțumeau să schimbe, scurt, păreri în șoaptă. Bubuitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Filistenii s-au dus acasă. 47. După ce a luat Saul domnia peste Israel, a făcut război în toate părțile cu toți vrăjmașii lui: cu Moab, cu copiii lui Amon, cu Edom, cu împărații din Țoba, și cu Filistenii; și ori încotro se întorcea, era biruitor. 48. S-a arătat viteaz, a bătut pe Amalec, și a scăpat pe Israel din mîna celor ce-l jefuiau. 49. Fiii lui Saul au fost: Ionatan, Ișvi și Malchișua. Cele două fete ale lui se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
opreau sfârâind în apa râului, ademenind magic stingerea focului solar în apele ploilor dorite. Câinii speriați și întărâtați de zgomote și vrăji rupeau hămăind lanțurile prin ogrăzi. Procesiunea porni spre râu ca și roțile în flăcări. Bătrânul nu mai avea încotro. Trebuia și vroia să participe la ceremonie. Ca să nu fie recunoscut se gheboși, își schimonosi cât putu fața și, ajutat de întuneric, intră în trupul de șarpe al procesiunii. Dacă cineva l-ar fi recunoscut, mulțimea l-ar fi sfâșiat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
din răsputeri, dar nu aud nici un sunet. Alerg din nou. Mici obiecte tăioase îmi sângerează tălpile. Sunt scoici. Marea e pe aproape. Câinii m-au ajuns. Mă sfâșie. Nu-i văd. Îi simt doar și îi aud. Alerg. Acum știu încotro. În depărtare nisipul își schimbă culoarea și se transformă în apă. Deșert de apă după deșert de nisip. Arată la fel, dar știu că e altceva. De unde știu? E prima oară când văd marea, dar o recunosc. Răcoarea și aromele
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
că zbura într-adevăr deoarece, atunci când revenea jos, avea întotdeauna pe degete praf de la becurile lămpii. Mi-e dor de ea. Și de tine. În orice caz, trebuie să iei parte la nuntă. Fă o absență nemotivată dacă n-ai încotro, dar, te rog, du-te. Cununia are loc pe patru iunie la orele trei. Foarte neexclusivistă și emancipată, în casa bunicii fetei, pe 63rd Street. Îi cunună un judecător. Nu știu numărul imobilului, dar e exact la două case de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
nu mai tenta pe nimeni. Satul de dincolo era la fel de căzut În decrepitudine precum cel de aici. Rând pe rând, tinerii părăsiseră Brodina, se aciuaseră mai Întâi În orașul din apropiere, apoi plecară mai departe, se risipiră prin lume, care Încotro. Ce rost mai avea să păzești acum fâșia de pământ ce despărțea o țară de alta, dacă până și granița dintre viață și moarte fusese desființată!? Copiii nu se mai nășteau, În schimb se Înmulțiseră peste măsură berzele. Pe fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
un ton ce se voia voios vizitatorul. O mână nevăzută le aruncă În aer și le Întoarce când pe față, când pe dos, ca să se rumenească bine. Urli, țipi ca apucatul și Încerci să scapi de chin, să evadezi, dar Încotro? Peste tot e pulbere și praf cosmic. Și În fiecare fir ești tu... - Cum adică se tocmește? reuși să se dumirească cu Întârziere Mașa. Replica aceasta Îi stăruise Îndelung În minte, acum Însă buzele sale reușeau să articuleze o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
băgând-o În bucluc... Făcând o pauză și privind-o cu atenție, Extraterestrul continuă: - Subordonatul lui Subotin Îl privi, desigur, cu neîncredere, zicând că șeful lui a Înnebunit. Dar, după câteva păhărele de votcă băute la botul calului, nu avu Încotro și consimți. Suma câștigată avea să fie Împărțită În două, după Întoarcerea lui Ippolit din stațiunea balneară. Nu are rost să mai lungesc povestea, spuse Extraterestrul. Elizei, după cum era de așteptat, Încurcă ițele și, În loc să pună În practică instrucțiunile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
eu sunt Șeful vostru, am pretenție să executați ordinele mele În caz contrar vă i-a pe toți „Mama dracului”, Încheie Șeful Șantierului de o așa manieră diatriba Încât nu putea-i realiza dacă glumește ori vorbește serios.” Te ascult, Încotro ți-e drumul...?” „Luate’ar Talpa Iadului de suflet, să te fiarbă În cazanul cu smoală, să nu te scoată de acolo decât atunci când Îi voi porunci eu...!!” - Îi fulgeră lui Tony Pavone prin Întregul sistem nervos al creierului dar
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
rapide. Așteptare lungă,exasperantă. Spre surprindere lui, ceasul de mâna arăta ora două după amiaza și nimeni nu-i acorda nici un fel de atenție.Făcândui-se foame, coborî la parter vrând să iasă În stradă dar, ofițerul de gardă Îl opri. “Încotro...?” “Să-mi cumpăr ceva de mâncare...!” “Nu se poate! Odată intrat pe poarta acestei instituții nu mai puteți ieși afară fără permis de liberă trecere...! Dar cu ce ofițer urmează să stați de vorbă...?” “Nu știu...Am fost invitat pentru
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
puteau prezenta la o anume poliție unde li se Întocmeau formelese emigrare și puteau rămâne direct aici, adică orașul Frankfurt pe Main. Cum Tony Pavone nici nu voia să audă cuvântul Germania - prea erau aproape de teroarea comunistă - urmau să decidă Încotro s’o apuce.Întrucât, banii care Îi mai aveau asupra lor se Împuținau destul de repede, iar de muncă nici vorbă, au fost nevoiți să se prezinte de grabă În orașul Zirndorff oraș ce nu se afla prea departe de marele
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
explică. Rădăcina lucrului ăstuia, cauza ăstuilalt, sursa evenimentelor, istoria, structura, motivele. De cele mai multe ori, intră pe-o ureche, iese pe cealaltă. Sufletul vrea ce vrea. Are cunoașterea sa naturală. Șade nefericit pe suprastructuri de explicații, biată pasăre, fără să știe Încotro să zboare. Ochiul se Închise o clipă. Corvoadă olandeză, Îi trecu prin cap lui Sammler, dai și dai la pompă să ții cîțiva acri de pământ uscat. Marea invadatoare fiind aici o metaforă a multiplicării faptelor și senzațiilor. Pământul fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ajungând să cunoască mai bine somonii decât oamenii. Când, în sfârșit, soția s-a întors la el, trupul femeii n-a mai izbutit să-l încălzească. Brațele alunecoase ale bărbatului au lunecat printre degetele soției, iar aceasta n-a avut încotro și-a trebuit să-l lase să plece de lângă ea. Bărbatul s-a întors la râu cu inima frântă, iar râul l-a întâmpinat cu tristețe. Și inima lui Lorelei era frântă. Se spune că bărbatul e încă acolo, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]