2,617 matches
-
nu chicoteau. Dar copiii da. Se întorseseră oare acasă și acum se prosteau în biroul lui Max? Acesta s-ar fi înfuriat la culme dacă așa ar fi fost. Teama îi dispăru în timp ce străbătea coridorul; dădu ușa de perete și încremeni de uluire. Max stătea pe scaunul lui scump de piele. Maria stătea în poala lui. Max avea o cămașă albă și pantalonii în vine. Maria nu avea nimic pe ea. — Doamne ferește, spuse Nieve involuntar agățându-se de mânerul ușii. Max
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
-și părul după ureche. Intenționase să o facă în ziua când se întâlnise cu Carol Jansen, dar uitase. Poate că o să aibă ocazia să se tundă la hotelul din Singapore. Se juca cu mâna prin păr când se stinseră luminile. Încremeni, paralizată de frică. Apoi ascensorul se opri brusc, făcând-o să se dezechilibreze și să cadă. Stătea în genunchi, nemișcată, simțindu-și sângele cum îi zvâcnește cu putere prin jugulară și așteptând să se aprindă luminile. Nu se aprinseră. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
fie o orchestră care să cânte jazz și Glenn Miller; în plus, fata aceea care a câștigat Pop Idol și un DJ pentru mai târziu. —Uau, pare foarte tare. — Ar fi fost minunat, zise Nieve privind pe fereastră la grădina încremenită în soare. Am fi avut și o vreme perfectă. Nu e sfârșitul lumii. Poți să o faci din nou. Râsul lui Nieve avea ceva isteric în el. — Nu prea cred. Nu mi-aș putea permite totul din nou. —N-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
pitească plosca de rachiu de cazan, cătă a porni pe cărăruia întortocheată a pădurii. Pe vremea aceea, puțini aveau curaj să se încumete să pășească în pădurea întunecată, din cauza animalelor sălbatice, dar și din pricina poveștilor spuse la gura focului, care încremeneau broboadele femeilor slabe de înger, făcându-i și pe mulți bărbați să se uite, cu frică, împrejur. Starostele își făcu cruce, sfătui soața să fie cu băgare de seamă, până la întoarcerea lui, apoi o luă la picior, ajutându-se de
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
Spun ieșim imediat la plimbare. Spun mă sufocă pereții ăștia, vreau să văd ce se mai întâmplă în lume, cum o fi pe terase, ce mai fac fetele cu care mă întâlneam la o bere. Adoarme pe sunetul vocii mele. Încremenesc lângă fereastră. Deja e seară. Îmi place să mă uit, cu lumina stinsă, la viețile vecinilor din blocul de vizavi. Un bărbat a venit acasă. Stau de vorbă în bucătărie. Se ating. Mănâncă împreună. Oboseala lor e mai bună decât
Zvera. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Domnica Drumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1770]
-
apoi și lampa. Pe fereastră a apărut atunci luna, rotundă, tăioasă, scânteietoare, aler-gînd pe cerul întunecat. M-am ghemuit în pat, mi-am tras păturile peste cap și am visat. Eram pe holul cafeniu al unei clădiri uriașe, cu săli încremenite de marmură și monumentale scări interioare. Era seara târziu, după lumina stinsă din holul înalt și gol, cu lespezi cadrilate pe jos. Stăteam, cu pantalonii trași în vine, pe un closet de faianță așezat chiar în mijlocul imensei încăperi. Cum ajunsesem
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
unde fuseseră tablouri sau oglinzi. Câte un urs de pluș galben, delabrat, jegos și cu un ochi de sticlă atârnând pe sârmulița lui, zăcea pe podea, lângă o țeava vernil. Păianjeni sferici, cu picioare ca niște fire foarte lungi, stăteau încremeniți pe ziduri. Viermi cenușii și îndesați, cu doi peri în 13 coadă, intrau în crăpături și pe sub plăcile de tencuială. Stăteam câte o jumătate de oră în locurile acelea vuitoare și înspăimîntător de singure. Scriam ceva, cu o bucățică de
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
unei nunți dumnezeiești. Detaliile îmi luau ore de febră și reverie. Uneori o forță enormă 25 mă ridica deodată din așternut și mă târa, cu tot cu cearșafuri, peste masa de scris, unde-nșfăcam stiloul și, înfășurat în falduri ca de togă, încremeneam cu vârful peniței pe pagină. Purpuriul dungilor de pe pereți devenea un cafeniu adânc și peste București ieșea luna, tramvaiele treceau huruind și scrâșnind pe Ștefan cel Mare, pe când eu încă mai priveam ca hipnotizat scânteia de aur din vârful peniței
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
însîn-gerați, cu ocelii mari cât fața mea și sclipitori ca boabele de roua-cerului, cu sfera moale a pântecului atât de mare, încît ieșea din vedere asemenea curburii pământului. A simțit tremurul pașilor mei și a-ntins instantaneu cele opt picioare, încremenind ca o floare atroce. Era frumos în aceeași măsură în care era abominabil, pentru că oroarea sa era învelită într-un veșmânt feeric, de neuitat. Fiecare segment de la fiecare picior îi era colorat altfel, în cele mai iridiscente, mai carnavalești, mai
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
aprind focul în sobă, pe când pășesc de-a lungul marelui bufet, trăgând o linie cu degetul prin praful de pe luciul lui. Merg la baie, în cămăruța strimtă și înaltă în care bazinul closetului bolborosește stins, ca să mă privesc în oglindă. încremenită în straturi nesfârșite, transparente și înfoliate, imaginea bărbatului tânăr care, în amurgul luminos al iernii, se uită în propriii săi ochi în oglindă are ceva străvechi, legendar, ca de stampă veche. Stăm încremeniți, fascinați, privindu-ne-n ochi ore în
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
șobolani semitransparenți furișîndu-se în cotloane... Ațipisem aproape azi-noapte și începusem deja să schițez, din petele fosforescente de sub pleoape, un scenariu hidos. Mi se părea că sânt încuiat pentru totdeauna în cabina unui closet de țară. Pe pereții de scânduri văruite încremeniseră păianjeni sferici cu picioarele întinse. In tavan pâlpâia un bec chior, atârnat de o sârmă. Pe jos, pământ. Dincolo de ușa cu zăvor primitiv, de lemn, se-ntindea noaptea fără capăt, iar înăuntru - eternitatea. Știam, în coșmarul meu, că niciodată nu
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
pâlpâia un bec chior, atârnat de o sârmă. Pe jos, pământ. Dincolo de ușa cu zăvor primitiv, de lemn, se-ntindea noaptea fără capăt, iar înăuntru - eternitatea. Știam, în coșmarul meu, că niciodată nu voi mai ieși de-acolo, că voi încremeni în lumea aceea sordidă de un metru pătrat vremuri nemăsurate, până la putrezirea înseși ideii de timp. Mă pregăteam să înfrunt cu dârzenie primele mii de mii de eoni, când deodată o agitație dintr-un colț mi-a atras privirea până
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
seara aceea avea să se termine infernul de la Budila. Chiar de a doua zi, singurătatea mea, altădată atât de temută, dar acum ciudat de ispititoare, avea să redevină completă. Voi fi iarăși străbătătorul locurilor virane, al stradelelor uitate, al piațetelor încremenite în soare și praf, voi urca iarăși pe scările blocurilor vechi, voi descoperi din nou, în cartiere neumblate, stranii grupuri statuare... Voi avea iarăși senzația că am mai fost pe-acolo, că totul are un înțeles simbolic, adânc, doar mie
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
doar în pat amestecând, în mii de viziuni și reluări obsesive, cele două scenarii ale morții lui Lulu, fără să pot discerne care este real și care doar o halucinație: Lulu preschimbat în femeie, urcând tunelul de pânză de păianjen, încremenind la vederea monstrului enorm, apoi martirizat și supt ca să atârne, coajă uscată, păpușă spânzurată, de un fir scânteietor, răsucindu-se în curentul din adâncurile minții mele; și Lulu, puștan vesel, în cămașă cu mânecă scurtă, mergând pe scara tramvaiului deși
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
în suflet învăluindu-mă în melancolia amintirii altui timp, de n-ar fi toate aceste zgomote mărunte care se aud prin iarbă, prin aer, toată această forfotă nebunească a minusculelor gângănii, aș crede că într-adevăr sunt clipe când timpul încremenește pe loc, Mai citește-mi, te rog! el mă roagă și ceasornicul se porni pentru amândoi, 6 februarie, dimineața, cu câtă bucurie am pătruns din nou în bibliotecă, așezându-mă pe scaun în sala de lectură aproape goală, încerc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
dar o plăcere ascunsă, nouă, nedeslușită, ce-mi bloca toate simțurile mă făcea să prelungesc cât mai mult jocul acesta straniu și neînțeles pentru mine, joc întrerupt însă de vocea puternică a Pedagogului, Ce-i aici?! și glasul cunoscut ne încremenește pe toți, băieții strânși în cerc în jurul nostru se dau la o parte, lăsându-mă pe mine și pe băiatul imobilizat sub mine în mijlocul dormitorului pe jos, neputincioși în tăcerea de cremene, eliberez fără grabă trupul încleștat de brațul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
ei trezindu-mă din nou, dorința mea neînțeleasă de a lovi, de a o îndepărta, Am fost cu o puttana! Pe burtă, între așternuturi, doar cu capul întors la ea cu ochii pe jumătate deschiși, o văd pentru o clipă încremenind apoi ridicându-se brusc de pe pat și ieșind grăbită din încăpere, era într-o rochie galbenă cu ochii verzi-albaștri, albaștri-verzi de pariziancă, fericit că mai pot dormi, am dormit până seara, când m-am pregătit să ies, dar n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
judecății, învestit însă de Theo cu înfricoșătoarea putere a ceea ce nu se vede, dar se simte dincolo de culoare, teroarea culorii, cum o numea de multe ori Theo, fără ca Daniel să înțeleagă, ce pot eu acum să-i spun părintelui Varava încremenit în bunul lui simț canonic, Am văzut multe biserici, continuă necruțător părintele, cu picturi adevărate, pline de culori frumoase, pagini de abecedar pentru creștinii noștri neștiutori, Și eu îmi amintesc cum vorbea Theo, Nu mai există astăzi oameni total lipsiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
și, izbucnind furios, a întins-o cu palma pe tot peretele, ceilalți care erau cu el s-au oprit speriați, au urlat ceva în limba lor și-au ieșit afară îngroziți, eu cu ochii printre lacrimi și meșterul Vasile priveam încremeniți la rusul atins de umbra nebuniei, după ce și-a șters palmele de pereți a privit înmărmurit la ceea ce făcuse și a izbucnit într-un plâns isteric, aruncându-se în genunchi înaintea Răstignirii, împroșcat cu vopseaua roșie din mantia arhanghelului Mihail
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
zâmbește iarăși cu zâmbetul acela de taină, Tot tânăr ai rămas, nu te-ai schimbat deloc, îți stă bine părul lung! Cred că faci parte, Theo, dintre bărbații care nu îmbătrânesc niciodată, Da, fiindcă nu reușesc nicicum să cresc! am încremenit în adolescență și nu știu ce mă va putea smulge de acolo, numai când pictez pe schelă sunt întreg! Un bărbat poate fi mulțumit cu asta, Theo, dar pentru o femeie, pe mine cântatul la vioară nu mă liniștește, dimpotrivă mă tulbură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
lovituri la corp, țintind spre partea din mijloc a uniformei din gabardină. Apoi am auzit: — Bleichert, păzea! M-am tras înapoi și l-am văzut pe Blanchard învârtindu-și bastonul ca pe o elice deasupra capului. Uimiți, pușcașii marini au încremenit. Bastonul a coborât vertiginos: o dată, de două ori, de trei ori. O ploaie de lovituri s-a abătut peste umerii lor. Când trioul a fost redus la un morman de haine bleumarin, Blanchard le-a strigat: — La palatele din Tripoli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
profesori. Când a rămas singură lângă mașină, m-am îndreptat spre ea. Aranja în portbagaj un braț de cărți și lucrări, cu spatele la mine. Am interpelat-o: — Cât ți-a permis Lee să păstrezi din suta de mii de parai? Kay încremeni cu mâna pe un teanc de picturi făcute de copii. — Ți-a povestit Lee despre legătura dintre mine și Madeleine Sprague? De-aia ai urât-o pe Betty Short în tot timpul ăsta? Kay își trecu degetele peste picturile micuților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Firicele de iarbă, bucățele de mușchi, fragmente de hârtie. Tot ceea ce trupul acela adunase de când viața Îl părăsise. Ceva ce Îi va ajuta poate să Îl găsească pe criminalul lui David Reid. — Hopa, spuse Isobel, privind atentă În gura copilului, Încremenită Într-un țipăt. Se pare că avem și un musafir. Cu băgare de seamă, introduse În gura lui David o pensetă și, preț de o clipă, Logan se gândi cu groază că va scoate de acolo un fluture cap-de-mort. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
străzi, aclamații, el, în ultima lui clipă de singurătate, se gândi că mesajul se răspândea cu aceeași viteză fantastică în toate provinciile imperiului. În clipa următoare, în sală intrară ca o furtună, exultând, prefectul și ofițerii din Classis Praetoria Misenatis; încremeniră în fața lui în poziția de salut, care de această dată i se cuvenea cu adevărat. El răspunse salutului și anunțului prefectului cu rigoarea oficială, însă imediat, dintr-un impuls tineresc, îl îmbrățișă. Și văzu că - semn neîndoielnic al puterii sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
strălucitoare a curții faraonice căzuse asemenea grindinii asupra rusticei societăți romane, unde, de-a lungul a două secole, singura variație a îmbrăcăminții o constituise trecerea de la simpla toga restricta din perioada Republicii - în tablourile epocii, personajele îmbrăcate în togă sunt încremenite toate în aceeași postură, cu un braț îndoit - la ampla toga fusa, cu falduri și drapaje complicate, din epoca imperială. Cu toate că toga era o simplă bucată de pânză, aranjarea ei era o adevărată artă ce necesita mâna unui sclav priceput
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]