2,268 matches
-
parcă lăudându-se că el este Doktorenko. — Keller! îngăimă locotenentul în retragere. — Ippolit Terentiev! zise ultimul, cu o voce neașteptat de stridentă. În sfârșit, toți se așezară unul lângă altul, pe șirul de scaune din fața prințului; după ce se recomandară, se încruntară imediat și, ca să-și facă puțin curaj, își trecură șepcile dintr-o mână în alta, pregătindu-se să vorbească; tăceau totuși, așteptând ceva și având fiecare întipărită pe față o expresie provocatoare, în care se citea: „Nu, domnule, n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
clarifica pe deplin... Burdovski se așeză tăcut, aplecându-și puțin capul, părând foarte îngândurat. Se așeză și nepotul lui Lebedev care se ridicase ca să-l însoțească; acesta, deși nu-și pierduse capul și curajul, era, probabil, foarte contrariat. Ippolit era încruntat, trist și parcă foarte uimit. În tot cazul, în aceste clipe începu să tușească atât de tare, încât chiar își pătă batista cu sânge. Boxerul era aproape speriat. — Eh, Antip! strigă el cu amărăciune. Și doar ți-am spus atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Evgheni Pavlovici și prințul Ș. deveniră brusc foarte amabili și veseli, pe chipurile Adelaidei și Alexandrei, de sub uimirea continuă, răzbătea chiar o expresie de plăcere, într-un cuvânt, toți erau mulțumiți că Lizavetei Prokofievna îi trecuse criza. Numai Aglaia era încruntată și se așeză tăcută deoparte. Rămaseră și ceilalți; nimeni nu voia să plece, nici chiar generalul Ivolghin, căruia Lebedev, de altfel, îi șoptise ceva în treacăt, probabil un lucru nu prea plăcut, deoarece generalul se retrăsese imediat într-un ungher
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de două săptămâni nu mai vin să vă cer bani. Am vrut s-o răsfăț un pic pe Agașka, dar nu merită. O, dragă prințe, să vă binecuvânteze Dumnezeu! În sfârșit, intră Lebedev, care tocmai se întorsese acasă, și se încruntă zărind hârtia de douăzeci și cinci de ruble din mâna lui Keller. Însă Keller, văzându-se cu banii, se și grăbi să plece, așa că se retrase imediat. Lebedev se apucă de îndată să-l vorbească de rău. — Ești nedrept, s-a căit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
n-o mișcă, dar tânjește și câteodată se uită cu tristețe la mine! De ce-i amărâtă, de ce?“ Uneori îi punea această întrebare lui Ivan Feodorovici, după cum îi era obiceiul, isteric, amenințător, așteptând un răspuns rapid. Ivan Feodorovici făcea: „hm!“, se încrunta, strângea din umeri și, în fine, își dădea cu părerea, desfăcându-și brațele: — Are nevoie de bărbat! — Să nu-i dea Domnul unul ca tine, Ivan Feodorovici, exploda în cele din urmă, ca o bombă, Lizaveta Prokofievna. Nu unul ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
polemici febrile și, desigur, toți ar fi vrut să vorbească altceva, însă Evgheni Pavlovici părea să insiste tocmai din această pricină, neținând cont de impresia pe care o provoca; sosirea prințului parcă îl întărâtase și mai mult. Lizaveta Prokofievna se încrunta, deși nu înțelegea chiar totul. Aglaia, care ședea deoparte, aproape în colț, nu pleca, asculta și tăcea cu încăpățânare. — Dați-mi voie, polemiza cu înflăcărare Evgheni Pavlovici, nu am nimic de zis împotriva liberalismului. Liberalismul nu este un păcat; este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lucru. Dacă atunci n-ai fi ridicat asupra mea mâna (de care Dumnezeu m-a ferit), ce-aș mai fi eu acum în fața ta? Doar atunci oricum te bănuiam de asta, era păcatul amândurora, ăsta-i cuvântul! (Nu te mai încrunta! Ei, de ce râzi?) „Nu m-am căit!“ Păi chiar dacă ai fi vrut, poate că nici nu te-ai fi putut căi pentru că, pe deasupra, nici nu mă iubești. Chiar dacă aș fi nevinovat ca un înger față de tine, oricum ți-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
asta să le-o scriu părinților într-o scrisoare, îmi imaginam cum o să fiu întinsă în sicriu și toți vor plânge deasupra mea, învinuindu-se singuri că au fost atât de cruzi cu mine... De ce zâmbești iar? adăugă ea repede, încruntându-și sprâncenele. La ce te gândești în sinea dumitale când visezi de unul singur? Poate îți imaginezi că ești feldmareșal și că l-ai învins pe Napoleon! — La asta, pe cuvânt de onoare, mă gândesc, mai ales înainte de a ațipi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
niciodată; am stat numai acasă, băgată într-o sticlă cu dop și din sticlă o să ajung de-a dreptul la măritiș; de ce râzi din nou? Observ că și dumneata parcă-ți râzi de mine și le ții partea, adăugă ea, încruntându-se amenințător. Nu mă supăra, și-așa nu știu ce se întâmplă cu mine... sunt sigură că ai venit aici cu convingerea deplină că sunt îndrăgostită de dumneata și te-am chemat la întâlnire, i-o trânti ea iritată. — Într-adevăr, ieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu dibăcie ceva nu prea obișnuit, ceva excentric, ei bine, ceva prea bătător la ochi sau chiar imposibil, minciuna devine mult mai verosimilă. Am remarcat asta. Mie nu mi-a ieșit bine, pentru că n-am fost în stare... Brusc, se încruntă din nou, parcă dându-și seama ce spune. Dacă atunci, i se adresă ea prințului, privindu-l cu seriozitate și chiar cu tristețe, dacă atunci ți-am recitat poezia despre „cavalerul sărman“, prin asta, deși am vrut... să te laud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
alarmat; spune-mi, doar încă... într-un cuvânt, spui singur că încă îl mai bănuiești pe domnul Ferdâșcenko? — Păi pe cine altul? Pe cine să mai bănuiesc, sincere prinț? își împreună iarăși, înduioșător, mâinile Lebedev, zâmbind cu umilință. Prințul se încruntă și se ridică în picioare. — Vezi dumneata, Lukian Timofeici, o greșeală ar fi îngrozitoare. Acest Ferdâșcenko... n-aș vrea să-l vorbesc de rău... dar acest Ferdâșcenko... adică, cine știe, ar putea să fie chiar el! Vreau să spun că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cine știe, ar putea să fie chiar el! Vreau să spun că, poate, e într-adevăr mai capabil de asta, decât... decât celălalt. Lebedev făcu ochii mari și ciuli urechile. — Vezi dumneata, se încurcă prințul și mai mult și se încruntă, umblând înainte și înapoi prin cameră și străduindu-se să nu se mai uite la Lebedev, vezi dumneata, mi s-a adus la cunoștință... mi s-a spus despre domnul Ferdâșcenko cum că, pe lângă toate celelalte, ar fi un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
catul de sus și își dădu seama că țipă fratele și tatăl ei. Intrând în salon și văzându-l pe Ganea alergând înainte și înapoi prin cameră, palid de furie și mai că smulgându-și părul din cap, ea se încruntă și, cu un aer obosit, se așeză pe canapea, fără să-și scoată pălăria. Înțelegând foarte bine că, dacă tace un minut și nu-și întreabă fratele de ce aleargă așa, acesta se va supăra negreșit, Varvara se grăbi, în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în nori și strălucește... Se zice că-i teribil de caraghios. Tot de la ele am aflat. Mi s-a părut că și de mine își râdeau pe față, mă refer la cele mari. Până la urmă și Ganea începu să se încrunte; poate că Varia insistase intenționat asupra acestui subiect, ca să poată pătrunde în adevăratele lui gânduri. Dar de sus se auziră iarăși strigăte. — Îl alung din casă! zbieră Ganea, parcă bucurându-se că-și poate vărsa năduful. — Și atunci o să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
tuturor nedumeririlor acumulate. Dă-mi voie, în sfârșit, să aflu chiar de la dumneata: mă pețești sau nu? Ah, Dumnezeule! făcu Lizaveta Prokofievna. Prințul tresări și făcu un pas îndărăt. Ivan Feodorovici se prefăcu într-o stană de piatră. Surorile se încruntară. Nu minți, prințe, spune adevărul. Din pricina dumitale sunt supusă la interogatorii ciudate. Aceste interogatorii au vreo motivație? Hai! — Nu te-am pețit, Aglaia Ivanovna, rosti prințul, înviorându-se brusc. Dar... știi și singură cât de mult te iubesc și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Confesiune și să o folosească drept armă împotriva mea! Fiți liniștit, nu la dumneavoastră mă refer... — Îmi pare rău că renunți la caietul acesta. Ippolit, e sincer și, știi dumneata, chiar și părțile lui ridicole, care sunt multe (Ippolit se încruntă tare), sunt răscumpărate prin suferință, pentru că a le recunoaște tot suferință a fost și... poate un mare curaj. Ideea care te-a provocat a avut negreșit o bază nobilă, oricât li s-ar părea unora că lucrurile stau altfel. Jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
simțindu-se brusc întrucâtva derutat. Urmă un moment de confuzie. — O, n-n-nu! N-am vrut decât să spun, interveni prințul după o oarecare tăcere, lungind cuvintele, că, după cât mi se pare.... dumneata n-ai fi niciodată un Osterman... Ippolit se încruntă. — De altfel, susțin asta, sări prințul deodată, vrând probabil să se corecteze, pentru că oamenii de atunci (jur că asta m-a mirat întotdeauna) nu erau câtuși de puțin oameni ca noi, era altă seminție decât acum, în secolul nostru, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Lebedev. Timpul nu înseamnă nimic... chiar și pentru o răsplată fizică... dar eu o scatoalcă morală... am primit... morală, nu fizică! Se așeză brusc fără multă ceremonie și începu să povestească. Relatarea lui era foarte incoerentă; prințul dădu să se încrunte și să plece, dar deodată câteva cuvinte îl uimiră. Încremeni de mirare... Domnul Lebedev povestea lucruri ciudate. După cât se pare, mai întâi era vorba despre o anumită scrisoare; fu rostit numele Aglaiei Ivanovna. Apoi, cu fervoare, Lebedev se apucă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-și petreacă foarte mult timp în Europa și recunoscând că “în Rusia este un om cu totul de prisos“, destul de des, cel puțin o dată la câteva luni, își vizitează prietenul bolnav, aflat în îngrijirea lui Schneider; iar Schneider e din ce în ce mai încruntat și clatină din cap; lasă să se înțeleagă că ar fi vorba despre vătămarea completă a facultăților intelectuale; încă nu afirmă categoric că bolnavul ar fi incurabil, dar își permite aluziile cele mai triste. Evgheni Pavlovici pune totul la inimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ofițerii de marină arestați, care ca student fusese foarte evlavios, fu întrebat dacă se mai gândește la Dumnezeu, la viața de veci, la ceri. Ofițerul, în etate de 23 de ani d-abia, începu a râde cu hohot și apoi, încruntînd ochii, zise: "Ceri! Ceriul e pentru cei puternici, cărora îl procură Sinodul cel sfânt; omul sărac din popor are numai lipsa, mizeria și răzbunarea sa, cari nu-l pot duce în ceri". De aci se vede ce ură domnește și
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
ofere copilului libertatea de a se juca, de a-și reface energiile pentru viitoarea săptămână de muncă. Cu mulți ani în urmă mi-a căzut în mână o cărțulie destinată părinților și educatorilor, cu un titlu interesant: De ce merg copiii încruntați la școală? Broșura semnala o realitate pe care o întâlnim în fiecare zi. Școlarii au suficiente motive să se îndrepte spre școală cu chipurile mohorâte. Părinții și bunicii sunt cei dintâi care știu ce îi determină pe copii să fie
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/83169_a_84494]
-
comunicare se produce atunci când TU, cel care vorbești cu CELĂLALT ești capabil să-l Înțelegi pe acesta și el te Înțelege pe tine. Comunicarea reprezintă mai mult decât vorbe , cuvinte. Pentru a comunica/ a conversa Între ei, oamenii zâmbesc , se Încruntă , adoptă o anumită expresie facială, o anumită postură a corpului etc. potrivite situației. Conversația diferă de alte tipuri de interacțiuni comunicaționale deoarece accentul cade pe interacțiunea din jurul unui subiect de interes comun mai degrabă decât pe comunicarea unor nevoi concrete
Ad-Studium Nr. 1 2. In: Ad-Studium Nr.1 2 by Ana Rotaru [Corola-publishinghouse/Science/786_a_1745]
-
comunicare se produce atunci când TU, cel care vorbești cu CELĂLALT ești capabil să-l înțelegi pe acesta și el te înțelege pe tine. Comunicarea reprezintă mai mult decât vorbe , cuvinte. Pentru a comunica/ a conversa între ei, oamenii zâmbesc , se încruntă , adoptă o anumită expresie facială, o anumită postură a corpului etc. potrivite situației. Conversația diferă de alte tipuri de interacțiuni comunicaționale deoarece accentul cade pe interacțiunea din jurul unui subiect de interes comun mai degrabă decât pe comunicarea unor nevoi concrete
Modalit??i de stimulare a abilit??ilor conversative la copiii deficien?i de auz by L?cr?mioara Ursache [Corola-publishinghouse/Science/83958_a_85283]
-
din pricina unei boli grele de care suferea. Această întâmplare l-a determinat pe omul care judeca aspru pe alții, să renunțe la acest păcat, care roade sufletul multora. Deci să nu judecăm, ca să nu fim judecați! 66. Zâmbește, nu te încrunta! Un om cam posomorât se plângea într-o zi unui alt om pașnic și credincios, zicându-i: Nu știu ce au oamenii cu mine, de mă privesc cu fruntea încruntată și cu ochi răi! Acesta însă îi răspunse: Dumneata ești de vină
Istorioare moral-religioase by Valeriu Dobrrescu () [Corola-publishinghouse/Science/851_a_1786]
-
așa? răspunse omul și mai posomorât și încruntat și aproape supărat. Foarte bine! Ia uită-te puțin în oglinda asta cu chip senin, voios și zâmbind. Acela privi. Credinciosul îl întrebă: Îți place? Sigur că-mi place! Acuma strâmbă-te, încruntă privirea și strânge buzele. Așa îți place? Cred și eu că nu-mi place. Nu-mi place chiar deloc. Atunci credinciosul, care era un om înțelept, îl mustră prietenește și-i zise: Vezi, așa este și cu lumea. Dacă te
Istorioare moral-religioase by Valeriu Dobrrescu () [Corola-publishinghouse/Science/851_a_1786]