2,291 matches
-
noi, în estul Europei, nu s-a putut stabili numărul locuitorilor, dar s-a apreciat că, în secolele VI-VII, existau 400 de așezări (locuințe și necropole-cimitire) în Moldova, Basarabia, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Transilvania și Banat.4 Structurile economice-ocupații și îndeletniciri Cea mai veche și mai răspândită dintre ocupațiile de bază ale populației sedentare de la Dunăre și Carpați a fost agricultura și creșterea animalelor. Timp de milenii-încă din neolitic-strămoșii românilor au arat și semănat pământul din câmpii, văi, depresiuni, podișuri și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ocupație frecventă era albinăritul, practicat pe scară largă în obște-mierea și ceara de albine erau folosite în relațiile de schimb și la export, iar ceara era întrebuințată la opaițe pentru iluminatul locuințelor. Creșterea animalelor era a doua ramură agricolă importantă. Îndeletnicirile agricole (cultivarea pământului și creșterea animalelor), terminologia lor provine din fondul vechi al limbii latine: arare (a ara ), aratura (arătură), seminare (a semăna), sicilire (a secera), colligere (a culege), machinare (a măcina). Dăinuirea timp de secole a acestei terminologii agricole
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
după întemeierea statelor, în secolul al XIV-lea, încercărilor de supunere ale boierilor și mănăstirilor.13 Structura obștii țărănești. Satul românesc medieval este rezultatul așezării unei obști, reunită prin legături de sânge, pe un hotar ce dă putința îndeplinirii tuturor îndeletnicirilor străvechi: păstorit, agricultură, pescuit, vânătoare, ocupații casnice (olărit, tors, țesut). Satele sunt așezate pe un teritoriu alcătuit prin alipirea, adesea la distanțe mari, a unor zone deosebite de muncă (agricultură). Astfel, satele aveau parte la munte, parte la pădure, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
terra (terrae). Comunitatea rurală s-a organizatt ca o obște sătească, condusă de un jude (judex) și de un sfat alcătuit din "oameni buni și bătrâni", care vegheau la interesele comunității ce practica o economie agro-pastorală. Așezările și locuințele, ocupațiile (îndeletnicirile) tradiționale au terminologie latină. În ceea ce privește continuitatea, rolul principal l-a avut Transilvania, o adevărată cetate, oarecum inaccesibilă călăreților nomazi, dar aceasta poate fi urmărită și în Banat și Oltenia, ca și în regiunile extra-carpatice, Muntenia și Moldova. Populația daco-romană a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
noțiuni de famile: om (homo), bărbat (barbatus), femeie-muiere (mulier), părinte (parentem), fiu (filius), fiică (filia), soră (soror), frate (frater), cumnat (cognatus), socru (socer), ginere (generem), nepot (nepos), însușiri fizice și sufletești: bun (bonus), frumos (formosus), tânăr (tener), bătrân (veteranus). Pentru îndeletniciri agricole avem termenii: a ara (arare), a semăna (seminare), a treiera (tribulare), a secera (sicilare), a măcina (machinare), a culege (colligere); plante agricole: grâu (granum), secară (secale), orz (hordeum), alac (alia), parâng (exclusiv local), mălai, spic (spicum), neghină (nigellina), pământ
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
locuitorii Rusiei și Bizanțului. Neînțelegerile triburilor nomade turanice cu autohtonii se datorau economiei specifice practicate de migratori. Principala lor ocupație-păstoritul nomad de stepă-conferea trăsături aparte modului lor de viață, bazat pe mișcarea continuă în funcție de anotimp cu familiile și turmele lor. Îndeletnicirea fundamentală a nomazilor, creșterea animalelor, era îmbinată cu expedițiile (incursiunile) de pradă împotriva populațiilor sedentare agrariene, care le procurau periodic bunuri suplimentare. Dimensiunea războinică a societății nomade era impusă de necesitatea de apărare împotriva triburilor rivale și de dorința de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de mai mulți istorici, această tradiție nu poate fi acceptată deoarece grupuri etnice alogene din Moldova n-au fondat centre urbane proprii, ci s-au așezat în localități mai vechi ale autohtonilor, dar au contribuit la dezvoltarea lor. Dar principala îndeletnicire a sașilor din zona Baia era mineritul, nu olăritul-numele Baia derivă de la maghiarul Banya, adică mină. La începutul existenței sale, ca așezare minieră, localitatea se numea Bania, nume dat de minerii veniți din Transilvania. Coloniștilor străini le-au fost atribuite
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Daciei după 275 107 Sarmații 107 Goții 110 Hunii 115 Gepizii 120 Avarii 124 PARTEA a II-a DE LA INSTALAREA SLAVILOR LA REVENIREA IMPERIULUI (602-970) 133 CAPITOLUL IV Populația autohtonă în secolele VII-X 135 Situația etno-demografică 135 Structurile economice-ocupații și îndeletniciri 137 Circulația mărfurilor și monedelor 139 Structurile sociale. Obștea sătească teritorială 140 Obștea țărănească 142 Structuri politice-uniuni de obști, "romanii populare" 148 Habitatul 150 Manifestări spirituale-mentalități, sensibilități, atitudini, credințe 152 Organizarea bisericească pe teritoriul românesc 154 CAPITOLUL V INSTALAREA SLAVILOR
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
8 din cele 17 ținuturi ale Moldovei, drept ocupație principală a locuitorilor, cărăușia. Era vorba de ținuturile Roman, Bacău, Putna, Tecuci, Covurlui, Tutova, Dorohoi și Botoșani. Cărăușii, în marea lor majoritate, erau țărani clăcași și urmarea firească a exercitării acestei îndeletniciri a fost conflictul cu boierul. Acesta din urmă era interesat, pe de o parte, ca țăranul să aibă bani într-o măsură strict necesară, iar pe de altă parte, ca țăranul să-și execute fără cusur obligațiile sale de clăcaș
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
zăcămintele nu sânt prea adânci și unde infiltrațiunile de apă lipsesc în general”. Extragerea petrolului se efectua în zona marginală a fleisului moldovenesc, în ținutul Bacău și îndeosebi în regiunea Lucăcești-Zemeș, unde existau sate întregi ai căror locuitori practicau, ca îndeletnicire principală, exploatarea și transportul păcurii. Depistarea și estimarea rezervelor de petrol a fost un proces lung, la care și-au dat contribuția experiența și cunoștințele empirice ale locuitorilor indigeni, mintea luminată a lui Dimitrie Cantemir, explorările lui Anatolie Demidov, <Carol
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
epocă, în statisticile moldovene se face distincție între meșterii stoleri, dulgheri, rotari, cărătași, droșcari, butnari (dogari), zugravii de lemn etc. În catagrafiile orașelor găsim reprezentate mai toate specializările cunoscute astăzi. Unele specialități noi în prelucrarea lemnului își fac loc, printre îndeletnicirile tradiționale, în acea perioadă, ca de pildă meșteșugul parchetării. În Moldova, nu se aflau astfel de meșteri. De aceea, Rosetti Roznovanu a adus, în 1851, pentru parchetarea „odăilor” sale de la Stânca, un meșter englez, care și-a luat ca ajutoare
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
coexistau toate formele de muncă meșteșugărească (meșteșugul casnic, la comandă, mica producție de mărfuri) predominând însă ultima formă. În orășele și târgurile moldovene o mare parte a meșteșugarilor este ruptă total sau parțial de agricultură. Totuși, agricultura rămâne încă o îndeletnicire complementară, pe care meșteșugarii, datorită câștigurilor mici, sunt nevoiți să o practice pentru întreținerea existenței. Meșteșugarii se folosesc de izlazul târgului, de moșia târgului, au vitele lor. Micul meșteșugar posedă de obicei un mic atelier, unde el lucrează singur sau
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
din sate erau legați prin lege de starea și obligațiile de țărani, clăcași sau liberi, statul tratându-i ca țărani și neacordându-le patente, ca atare ei nu apar în statisticile vremii. Rareori în catagrafii, în dreptul numelor se adaugă și îndeletnicirea de meșteșugar. Din această cauză prezentarea meșteșugarilor la sate se întemeiază pe informații disparate, cu excepția atelierelor și a instalațiilor meșteșugărești mai mari, care sunt înscrise în statisticile de la începutul deceniului șapte al secolului trecut. Studiul meșteșugurilor sătești nu poate fi
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
pentru construcții (de pildă catargele), sau lemnul ce se prelucra pentru nevoile casnice ale marii majorități a poporului (de pildă vesela) - sau pentru nevoile gospodăriei țărănești și boierești (cară, poloboace pentru regiunile viticole) sau chiar pentru export, era obiectul principalei îndeletniciri a meșterului din regiunea de munte. Progresul societății, creșterea necesităților și a cerințelor unor largi pături sociale au determinat o accentuare a specializării și în acest domeniu. În documente se face distincție între meșterii constructori de plute, de ferestraie, de
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
de adepți, ea nu s-a extins în afara boierimii și a burgheziei. Marea majoritate a poporului continua să poarte costumul național-popular, confecționat din pânză de casă sau suman. În regiunile unde creșterea oilor era ocupația principală a locuitorilor sau principala îndeletnicire complementară, aproape fiecare gospodărie își satisfăcea prin mijloace proprii nevoile casnice și vestimentare. Locuitorii făceau din lână aba, dimie, șaiag etc., din păr de capră preșuri, saci etc. Uneltele de lucru erau cele tradiționale: furca, fusul, roata, țușuienească, stativa îngustă
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
exploatare de tip capitalist, în cadrul cărora el ori se înavuțea, ori se ruina. În cel din urmă caz era nevoit, pentru a scăpa de obligațiile fiscale și de breaslă, să-și caute refugiu în alt loc sau într-o altă îndeletnicire. Numai așa se explică fuga din orașe a meșterilor și a calfelor. Documentele consemnează acest fenomen într-un chip neîndoielnic. Între 1838 și 1845 din orașul Bârlad au fugit 62 de meșteri și calfe, din Târgul Frumos 8, din Vaslui
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
activă în proporții de masă. Într-o situație cu totul deosebită se aflau meșteșugarii din mediul sătesc. Prin Regulamentul Organic, ca și prin așezământul din 1851, țăranilor li s-a confirmat dreptul de a practica meșteșugul, dar numai ca o îndeletnicire complementară agriculturii. Meșteșugarii din sate au fost siliți să rămână, înainte de toate, agricultori, clăcași legați de îndatoriri feudale față de stăpânul moșiei. În art. 32, anexa lit. Z din Regulamentul Organic, se spune că birnicii „au dreptul, după obiceiul pămîntului, de
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
forța de muncă, creând o piață a forței de muncă, ea se înfăptuia într-un ritm mai rapid decât în epoca precedentă. Cei mai numeroși dintre lucrătorii de la saline, rufetașii, aveau în folosință terenuri pe care practicau agricultura ca o îndeletnicire complementară, izlazuri pe care creșteau vite, se foloseau de păduri, de anumite drepturi de monopol asupra unor iraturi ale Tg. Ocna. Or, în perioada 1848-64, pământurile lor erau rășluite sistematic, iraturile trecuseră asupra eforiilor, încât și această categorie de lucrători
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
înțelege că între aceștia nu se aflau lucrători angajați în atelierele industriale. Muncitorii din întreprinderile și instalațiile mecanice erau, cum este și firesc, în cea mai mare parte rupți total de agricultură. În documente nu întâlnim mențiuni relative la alte îndeletniciri în afara acelei care îi lega de fabrică. Excepție făcea M. Kogălniceanu, care a dat fiecărei familii de lucrători de la fabrica sa de postav „o bucată de loc, fără plată, pentru grâne și legume”. Într-o situație oarecum deosebită se aflau
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
lucrători angajați vremelnic la „descărcat cazane”, care munceau doar trei zile dintr-o lună, alții care lucrau 20 de zile dintr-o lună și despre care documentele nu ne îngăduie să precizăm dacă lucrul la zalhana era pentru ei o îndeletnicire principală sau complementară. Exceptând zalhanalele, unde este foarte probabil să se fi folosit parțial și munca clăcașilor, îndeosebi atunci când proprietarul întreprinderii era și proprietarul sau arendașul moșiei, în industria moldovenească între anii 1848-1864 se generalizaseră relațiile de producție capitaliste. Despărțirea
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
că locul principal în industrie îl avea ramura alimentară, cu întreprinderi situate în cea mai mare parte în mediul sătesc, făcea ca numărul lucrătorilor nedespărțiți total de mijloacele de producție să fie încă mare. De cele mai multe ori însă, practicarea unor îndeletniciri complementare era impusă lucrătorilor de condițiile de viață și muncă foarte grele. În situația cea mai gravă se aflau muncitorii de la saline, pe care călătorul francez Appert i-a văzut în 1853 ieșind la suprafață „nenorociți, cu totul zdrobiți”. Lucrând
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
ele ea se dublează în câteva decenii și ceea ce-i mai important, structura socială a orașelor suferă prefaceri vizibile în sensul că un număr sporit de orășeni se rup parțial și, într-o oarecare măsură, chiar total de agricultură, practicând îndeletniciri specific orășenești [...]. Vechile târgușoare își schimbă caracterul medieval de reședință a unei autorități; ele devin centre de schimb de însemnătate locală. Cele mai multe dintre orașe sunt centre de schimb de importanță regională, iar unele (Iași, Galați) de importanță națională. Locuitorii ocolului
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
a III-a a orașului Iași între 1845-1851: 2 erau păzitori, 3 fanaragii, 4 sacagii, 2 cotigari, 2 ciocli, 9 chelari, 11 vizitii, 1 portar, 21 rândași, 2 argați, 1 slujitor la spital, 1 grădinar și 2 „slujind la dugheni”. Îndeletnicirile lor în orașe au fost determinate de lipsa unei industrii ajunsă la acel stadiu de dezvoltare în care absorbirea brațelor de muncă imigrate din mediul sătesc devine una din condițiile dezvoltării ei. În aceste împrejurări, puțini dintre țăranii imigrați în
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
XVIII-lea și începutul celui următor, micul producător a continuat să rămână la jumătatea secolului al XIX-lea tipul predominant al industriei orășenești. În aceste împrejurări, apare pe deplin explicabilă și legătura care mai exista între mulți dintre meșteșugari și îndeletnicirile specific rurale. Este adevărat că aceste din urmă sunt complementare pentru meșteșugari, dar ele sunt evidente și ne obligă să luăm în considerație faptul că, de cele mai multe ori, mulți meșteșugari orășeni erau rupți numai parțial de agricultură. Parte din ei
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
a locuitorilor era agricultura și creșterea vitelor, au avut o puternică înrâurire asupra vieții social-economice urbane în sensul că pe primul plan era situat comerțul, nu industria. Particularitatea principală a acestor orașe consta în marea răspândire pe care o aveau îndeletnicirile sătești în rândul populației orășenești. Această observație se aplică într-o mai mică măsură Iașului, un mare centru meșteșugăresc-negustoresc și administrativ, dar întru totul celorlalte orașe mai mici și târguri din zona agricolă a Moldovei. Se înțelege că meșteșugarii nu
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]