3,364 matches
-
piscurile absolutului. Obiectul liric nu poate trăi decît sub regimul sublimului. Întristăciunea se manifestă sub forma ei maximă: „lunga Întristăciune”, ca și privirea și toate celelalte simțuri și stări: „nalta ta privire”, „Înmulțită ta vedere”, „lunga suspinare”, „groaznică vedere”, „taină-ngrozitoare”, „năpastea Îndrăcită”, „nalta Înfocare”, „screamăt infernal”, „lungă așteptare”, „noapte naltă, naltă” etc. Reținem predilecția Iui Heliade pentru groaznic, nalt și lung, la care se adaugă preferința pentru Împrejurările și originile fatale ale emoției. Impresia este că starea lirică nu se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Stilul acesta de a trece de la una la alta și de a căuta mereu În fapte un Înțeles moral-pedagogic este propriu lui Heliade. Stilul este cînd elegiac (acolo unde narează moartea copiilor), cînd pamfletar, turbat de mînie, În portretul „iazmei Îngrozitoare”, „Împielițat Satan”. Portretul „nevoiașului bărbat” anunță portretele lirice din Flori de mucigai. Visul, În orice caz, are șir („visu-și mai ținea șirul”), cu oarecare rupturi, puncte obscure cînd temele se confundă și alegoria aceea supărătoare dispare pentru o clipă. SÎnt
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să se apuce să scrie dacă nu există ambianța favorabilă: cabinetul de lucru bine Încălzit, candelabrul aprins, ceaiul aburind pe masă, focul pîlpîind vesel În sobă... Numai atunci simte Îndemnul de a pune mîna pe condei, numai sub apăsarea „despotismului Îngrozitor al iernei” poetul Își notează impresiile. O recluziune jumătate impusă, jumătate căutată precede, dar, hotărîrea lui Alecsandri de a scrie. O recluziune care se transformă Într-o bucurie a spiritului laborios: „CÎt ține timpul aspru - scrie el lui Ion Ghica
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cea cîmpie lungă a cărei tristă zare Sub cer, În fund, departe, misterios dispare, Nici casă, nici pădure, nici rîu răcoritor, Nimic nu-nveselește pe bietul călător. Pustietatea goală sub arșița de soare În patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare, Cu iarba-i mohorîtă, cu negrul ei pămînt, Cu-a sale mari vîrtejuri de colb ce zboară În vînt. De mii de ani În sînu-i dormind, zace ascunsă Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă, Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor Și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
CÎntă-n umbra lui Murgilă un păstor din al său fluier. LÎngă dînsul doarme-un cîne; pe sus zboară un vultan, Și o turmă de oi blînde pasc pe valul lui Traian! Pustietatea ce „În patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare” reprezintă un imens spațiu deschis și, În fața lui, imaginația poetică se Înspăimîntă. Nu „se-nveselește”, Încă o dată, pentru că, fără hotare, pustietatea (cîmpia) este altă imagine a haosului. Iar față de haosul materiei, Alecsandri are cea mai hotărîtă oroare. Însă oroarea se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
așază bolta cerului senină, Unde luna Își aprinde farul tainic de lumină. O! Tablou măreț, fantastic!... Mii de stele argintii În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii. Munții sînt a lui altare, codrii - organe sonoare Unde crivățul pătrunde, scoțînd note-ngrozitoare. Totul e În neclintire, fără viață, fără glas; Nici un zbor În atmosferă, pe zăpadă - nici un pas; Dar ce văd?... În raza lunei o fantasmă se arată... E un lup ce se alungă după prada-i spăimîntată!” Alecsandri dă strălucitorului din
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poeme năvălesc viețuitoarele, intră vijelios ierburile și arborii, spațiul liric este acaparat de pardoșii, tigrii, șerpii gigantici, de elefanții și de celelalte „feare-ncrustate” de la India Brahmină. RÎurile Asiei, valea Cașmirului, mîndra insulă a Ceylonului, lacul Ciad și munții Lunii cu Îngrozitorul Pustiu, Nilul Alb la care se Închină un popor negru și alte misteruri ale Africii sînt evocate Într-un singur poem. O adevărată explozie de elemente, o geografie fabuloasă, o deschidere enormă a imaginației. Locul focului este luat de mîndrul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fără vreo prejudecată sau reținere, fără să se teamă că o să aibă de suferit de pe urma purtărilor lui naturale prin anchete fără capăt, spovedanii și desvinovățiri. Așdar, fra' Tommaso, în ținutul Gerace bântuie ciuma și face victime? Au fost niște zile îngrozitoare. Câmpiile au fost lăsate de izbeliște ca lumea să se ferească de călători; toți ce nu erau din partea locului, erau considerați a fi răspânditori de molimă și exista teama că acești străini s-ar fi strecurat chiar noaptea pentru a
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
să se îndoape cu lăcomie. Tommaso se opri oleacă să-și adune gândurile: Nu vreau să jignesc pe nimeni din cei de față, cu siguranță cineva are legături cu stăpânii noștri spanioli, însă condițiile ținuturilor la sud de Napoli sunt îngrozitoare. Când pătimești zile și săptâmâni ca mine, zăbovind pe coclauri, observând ce se petrece în jur, îți dai seama că nimeni n-a făcut vreodată ceva ca să separe insectele și viermii de nămol. Cer iertare dacă vorbesc în metafore, voiam
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
la marginea unui sătuc pe jumătate ruinat de alunecări de teren și lăsat de izbeliște. Au trecut de poarta unei clădiri joase și lungi. În fața ochilor lui Tommaso, a lui Mario del Tufo și a prietenilor, se desfășură un spectacol îngrozitor: mai multe femei, complet goale, erau întinse pe prispa de pământ; aveau plăgi oribile pe sân, pe brațe, pe pubis, pe picioare, aproape peste tot. Tommaso își făcu loc, se apropie de cel care părea căpetenia sectei ca să-l întrebe
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
și se făcu că nu dă vreo atenție specială grupului respectiv. La început a fost un moment de ezitare, apoi izbucniră în râs și, bătându-l pe spate, îl luară cu ei. Sosiseră pe coasta de la Perniciaro, o vale îngustă, îngrozitoare, ce se căsca ca un soi de râpă imediat după ultimele case ale satului, pe latura opusă locului în care se afla locuința lui Tommaso. Se numea Perniciaro fiindcă, așa cum spuneau bătrânii, acolo odinioară își făceau cuibul stoluri de potârnichi
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
de-a face cu un om de rând, fiind copleșiți și totodată înspăimântați. Tommaso rezuma faptele petrecute cu o logică perfectă, dar fără să rostească nume. Era vina spaniolilor, a abuzurilor și aroganței lor. Avocatul Giambattista de Leonardis aflând de îngrozitoarele torturi la care fusese supus călugărul, îi luase apărarea; se dusese la președintele Tribunalului și susținuse cauza lui Tommaso, dar acesta se dovedise a fi inflexibil, asta și fiindcă dominicanul nu dorise să aibă un apărător: "arogându-și dreptul de
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
să stau liniștit la locul meu. Gărzile regale au sosit în câteva secunde, m-au luat cu forța și m-au dus de-acolo. Despre drumul ce-a urmat nu-mi amintesc nimic, eram asudat între piciodare, mă durea capul îngrozitor și simțeam câteva cucuie pe frunte, altceva nu știu. M-am întrebat de mai multe ori ce culoare avea șarpele, dacă avea aripi, dacă era foarte lung, dacă venea din pământ sau coborâse din cer. Cum puteam eu să răspund
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
săi? Da, l-am întâlnit pe acel om de câteva ori și am discutat cu el. Era un suflet chinuit și căuta mângâiere pentru propriile păcate. Tommaso fu condamnat la încă doi ani de temniță, din fericire nu atât de îngrozitori precum cei dinainte. Între timp fusese ales papă Urban VIII, care-l prețuia pe Tommaso, îi citise cărțile. Întâlnindu-se cu Urban, Tommaso își exprimă dorința de a pleca din Italia, pătimise prea multe și poate că osânda încă nu
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
clovnii își șterseseră fardurile care le desenau guri arcuite și triste și constatară că, sub farduri, gurile le rămân la fel de triste. Locuitorii se temeau și preferau să rămână închiși în casele lor. Căci prin oraș umbla zvonul despre niște crime îngrozitoare. La spartul zorilor erau găsiți oameni zăcând în cele mai neașteptate locuri. Nu numai în casele lor, în așternuturi, cu brațele în lături și ochii holbați, ci și pe la răscruci, aruncați peste uluci, ca niște rufe puse la uscat, ori
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ministru. Același Aslan vânduse ministerului un număr de tablouri prin mijlocirea lui Hagienuș, care primise un procent însemnat drept cadou. Tablourile erau mediocre și fură trimise pinacotecii a cărei direcție o reclama Suflețel, dar și Aslan. Hagienuș consultă 2 Monstru îngrozitor (lat.). Credință neîntemeiată (lat.). G. Călinescu cu mină nevinovată pe Pomponescu pe cine să numească director de pinacotecă, încunoștiințîndu-l că are în vedere pe Panait Suflețel, dar că din păcate ridică pretenții și Aslan. Pomponescu avea totdeauna prezentă în minte
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cu Conțescu, iar în aripa unde se găsea Gonzalv, acesta explică foarte natural că lucrul era inevitabil. Conțescu avea un atac violent de uremie, se sufoca, era ținut în viață cu baloane de oxigen. Gonzalv făcu în încheiere o strâmbătură îngrozitoare de scepticism, care părea să spună că e o lipsă de seriozitate din partea pacientului să se împotrivească deciziilor naturii. La început Gaittany clătină din cap teatral, exclamă artificios: "Săracul!" și un fel de indignare contra soartei: "Oh!", apoi cugetă că
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
victima acestei impulsiuni, fără a intra prin asta în categoria propriu-zisă a criminalilor. Astfel, eu, având un revolver lângă mine, cu toate că sunt om pașnic și cu oroarea vărsării de sânge, când m-aș afla în fața cuiva care ar insulta patria îngrozitor, cutremurând cele mai sfinte simțiri ale mele, n-aș fi sigur că mă pot stăpâni. (Gazeta favorabilă nota la această frază aplauze furtunoase în sală, în timp ce gazeta defavorabilă, calificând pe Pomponescu drept apologet improvizat al crimei, observa că o încercare
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
liniștii statului și a cetățenilor pașnici de către oameni trăind în marginile ei și G. Călinescu meritând cea mai exemplară pedeapsă, aplicată fără șovăire, fără sentimentalism. Onorat juriu, s-a văzut din actul de acuzare, din interogatoriu și depoziția martorilor vina îngrozitoare ce apasă pe umerii acuzatului din boxă. Înainte de a trece la expunerea faptelor, dați-mi voie să vă evoc momente din viața lui, pentru ca să vă faceți o idee asupra conformației lui morale. Încă din copilărie, acuzatul se dovedește turbulent și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
astfel de familiaritate îl făcea fermecător. Prin urmare, declarația sentimentală a lui Pomponescu față de Indolenta aparține repertoriului său oratoric. Ministeriabilul însă nu mistifica. Era sincer și într-adevăr emoționat. XX În luna februarie i se întîmplă lui Ioanide un lucru îngrozitor. Era zi de ger care scârțâie, după o săptămână de zăpadă abundentă, și săniile începuseră să circule. La poarta arhitectului se opri o sanie, din care se dădu jos Hergot. - Hergot plimbîndu-se în sanie, iată o poveste nouă! ziseIoanide de la
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
destăinui prin excepție titlulvictima, însă cu intenție glumeață de experiment, lipsită de orice iritație. . - Îți voi trimite martori! strigă falsul ofițer. . - Ce, ești prost? se plictisi Hangerliu. Eu cu tine în duel?Du-te-n... Și proferă fără jenă o îngrozitoare înjurătură. Când rigoarea guvernului luă o față serioasă, Hangerliu pretextă plecarea la vânătoare. Fu urmărit și aici discret, și un individ îmbrăcat țărănește avu misiunea de a lua parte la expedițiile cinegetice și a trimite un glonț greșit. Însă Hangerliu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Ioanide ascunse știrea Elvirei, iar aceasta, pentru care nu era un secret, o ascunse lui Ioanide. Dar se surprinseră amândoi cu jurnalul anunțând condamnarea (rar caz în care arhitectul cumpără pe furiș ziarul) și se confruntară în tăcere: - Ce destin îngrozitor! zise madam Ioanide cu o stăpînirede sine aspră. - În materie de copii suntem niște ratați, replică Ioanide. Madam Ioanide imploră pe arhitect să facă tot ce-i stă în putință să obțină autorizarea de a vedea pe Tudorel. Ideea ei
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
a lui Pomponescu era acela al audienței și al recepției, unde un căscat sună foarte rău. Așa de susceptibil de la o vreme față de brutalități, Pomponescu exagera ca într-o halucinație căscatul Indolentei. Într-o noapte o visă într-un mod îngrozitor, prin contopirea unor imagini reale. Ex-ministrul fusese impresionat afară din cale de procesiunea de lumânări din fața casei sale și de corpul plutonului cu cizme intonînd: Strigăm în ciuda sorții: Să ne trăiască morții! Mergând pe seară la Indolenta, fu surprins la
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
-i mocnea în gând fiind: "Ce-ai făcut cu tușul meu?" - Nici cafea nu mai este, și-n tot cazul cu prețuri exorbitante.Conștiința lui Ioanide nu conținea decât o idee: "Tușul". - Prăvăliile Manigomian, continuă madam Ioanide, fac o speculă îngrozitoare, probabil acaparează totul. Nu-nțeleg cum Saferian, un om așa de treabă, s-a vârât în afacerea asta. Dar asta e o chestiune secundară. Ceea ce mă indispune este că în fiece magazin, în loc de icoane sunt portretele lui Tudorel și al
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
direcția alinării lor. Un alt ostatic ucis e un mizantrop, vorbind în maxime și parabole, care pare întruchiparea înțelepciunii însăși și care poartă un continuu duel cu sentimentalismul și optimismul ieftin, fals, izvorât din frica de a accepta o realitate îngrozitoare, din dorința de a te iluziona cu orice preț. Sancționând fascismul în felul acesta, făcîndu-ne adică martorii unui interesant duel între înțelepciune și prostie, G. Călinescu G. Călinescu atribuie cărții sale o dimensiune filozofică, fiindcă abordează implicit probleme de etică
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]