19,547 matches
-
cu numai zece mii de lei amendă Zece mii de lei! O avere! Din ce s-o plătească?... Nu era Însă pe lume om mai fericit ca el că a scăpat de temniță. A vîndut tot ce cumpărase Floare la a doua Întoarcere de la Chicago, și-a luat desagii la spinare și nevasta de mînă, a lăsat iar casa În seama soacrei și, cum la America nu se mai putea merge că erau pe acolo, zicea lumea, tare multe „ștraicuri“, vasăzică strikes (greve
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
țin minte să fi lăcrămat. Viața mea se schimbase atît de mult din clipa intrării În regimul de elev intern, cunoscusem atît de multă lume nouă, atenția Îmi fusese răpită, vorba lui Truman Ca pote, de alte glasuri, alte Încăperi. Întoarcerea acasă În vacanță, după trei luni de școlire În altă lume, umbrea, ca sărbătoare a regăsirii, chiar și dispariția străbunicii uscățive, adusă de spate, Întotdeauna În negru, cu istorisirile ei năucitoare și cu englezeasca sa poruncitoare: — Cum spui cînd pășești
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
eliberat un buletin românesc ce menționa că titulara s-a născut În satul Pișcari, la data cutare. Bănuia că funcționarul o fi trimis cu documentul originar În America vreo fiică ori vreo nepoată de a lui. Era În 1924, anul Întoarcerii Pomenilor de la București și al reformei agrare ajunse În ținutul Sătmarului. Odată cu cardul de identitate dispărut al Mariei, se tăia și ultima punte de legătură cu America. Cetățeana statului Illinois se dizolva În masa țăranilor României Mari, cale de Întoarcere
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Întoarcerii Pomenilor de la București și al reformei agrare ajunse În ținutul Sătmarului. Odată cu cardul de identitate dispărut al Mariei, se tăia și ultima punte de legătură cu America. Cetățeana statului Illinois se dizolva În masa țăranilor României Mari, cale de Întoarcere nu se mai arăta cu putință. Era asemenea captivității pe altă planetă, cînd navele cu care ai ajuns acolo ți se defectează la aterizare, nu mai poți să le dregi și te vezi nevoit să trăiești, nu cu sprijinul tehnicii
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Două săptămîni pe Costa Dorada, altminteri spus, atîta cît să mă poată cutreiera, de la Începu turile vîntului În pînze, toate corăbiile Mediteranei. Lăsasem apartamentul din București În grija mamei care, profitînd de absența mea, s-a apucat de zugrăvit. La Întoarcere, am găsit alături de ea o domnișoară. Stătea cocoțată deasupra, pe bibliotecă, rîcÎia peretele cu nu știu ce fel de sculă și-mi vorbea de acolo cu „dumneavoastră“. Voce de copil mare, sprințară și pusă pe șotii, fără umbră de accent regional, ceea ce
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
femeii continuă să curgă lapte cald, proaspăt. După aceasta, principele ajunge la Petru, care-l ghidează în pelerinaj prin locurile sfinte din Palestina, arătându-i pe rând locurile nașterii, misiunii, răstignirii și învierii lui Isus. Pelerinajul durează doi ani. La întoarcere, corabia trece iarăși pe lângă insula unde principele își abandonase familia. Coborând, îl întâlnește pe copil jucându-se cu scoicile de pe țărm, iar când se apropie de cadavrul soției, aceasta se trezește ca din mrejele unui somn adânc. Rugăciunile Mariei Magdalena
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
complicii săi. Iuda realizează că a fost tras pe sfoară, că arhiereii n-au respectat înțelegerea. El nu se pocăiește, așa cum afirmă unii exegeți și cum interpretează câteva tradiții vechi, ci e „cuprins de îngrijorare”. Metanoia, „pocăința”, „convertirea” presupune ideea întoarcerii la Dumnezeu, părăsit prin apostaziere. Metameleia înseamnă cu totul altceva, înseamnă disperare în fața unui act socotit ireparabil. Efectul „convertirii” este salvarea; efectul disperării este moartea. Dacă Iuda ar fi trecut printr-o convertire, el s-ar fi întors la ucenici
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
se retrage”, luându-și viața, copleșit de remușcări (va fi și interpretarea lui Origen). Ruperea de Isus și de cercul apostolilor este radicală și autodistructivă. Iuda nu poate trăi cu conștiința încărcată, întrucât nu vede pe loc nici o soluție onorabilă: întoarcerea la apostoli, soluția „petrină”, cea mai normală, i se pare imposibilă, din pricina faptei sale. Nici ștergerea cu buretele, evacuarea din memorie a culpei nu reprezintă o soluție imaginabilă în context. Iuda trăiește drama „la secundă”, într-o agitație maximă, orice
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de păcat; altfel spus, viața lui, atât în veacul acesta, cât și în cel următor, va sta exclusiv sub semnul morții. Cine hulește împotriva Duhului Sfânt se instalează, moral și spiritual, în moarte veșnică. Pentru el nu există convertire (metanoia), întoarcere la viață prin înviere. Nici chiar judecata nu-i va fi de folos, întrucât judecata lui va fi veșnică, precum păcatul. Fiecare clipă a vieții este o judecată, viața îi devine nu doar moarte, ci judecată și condamnare fără de sfârșit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
titlu, iar în urma ei vor fi numite astfel toate scrierile genului, chiar dacă multe dintre ele îi sunt anterioare. Germenii trebuie căutați în fenomenul profetic 89. Curentul apocaliptic apare după încetarea profețiilor, adică după stabilirea canonului Scripturii iudaice de către Ezdra (la întoarcerea din exilul babilonian, în 538 î.Hr.; ultimii trei profeți, contemporani cu Ezdra, au fost Agheu, Zaharia și așa-numitul Malachia 90). Între cele două experiențe există diferențe și similitudini. Experiența profetică se produce adesea, dar nu mereu în condiții de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
albi). „Apocalipsa cu bestiar” stă la originea unui întreg gen literar, ilustrat și în cultura română, printre altele, de Istoria ieroglifică a lui Cantemir. 4Ezdra Tradiția rabinică îl consideră pe Ezdra „al doilea Moise”. Într-adevăr, se poate spune că întoarcerea din exil (458 î.Hr.) echivalează cu o a doua naștere a lui Israel: un alt Templu se construiește în locul celui ridicat de Solomon; în urma unui decret al Marii Adunări, bărbații căsătoriți cu femei neevreice trebuie să se despartă (adică să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
suntem triști; dar tu, tu ești tristă din cauza morții unui singur fiu!” (X, 8). Mustrarea profetului se încheie într-o notă stoică: „Stăpânește-ți durerea și îndură pacostea cu curaj!” (X, 15). Cum femeia nici nu vrea să audă de întoarcerea acasă, lângă bărbatul ei, Ezdra își reia discursul, adâncind și mai mult prăpastia între nenorocirea unei singure persoane și aceea a unui întreg popor. Nimic nu poate egala distrugerea Ierusalimului, nu există tragedie mai mare decât aceasta. Femeia nu are
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
4Ezdra trăiește în secolul I d.H., în vreme ce autorul fictiv, Ezdra însuși, trăise în secolul al V-lea î.H. Prin urmare, autorul real știe foarte bine ce s-a întâmplat cu șase secole înainte: tragedia exodului babilonian, urmată de euforia întoarcerii la Ierusalim și a construirii celui de-al doilea Templu. Numai că, din perspectiva autorului fictiv, evenimentele respective sunt situate în viitor, formând, prin urmare, conținutul unei profeții. Autorul real se află deci la capătul timpului istoric 130: „Lumea și-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
40). Totul este pregătit dinainte, iar una dintre funcțiile esențiale îndeplinite de vizionari (pe urmele profeților) constă în „deconspirarea” măcar a unor fragmente din acest plan divin. Vizionarul intră în posesia unor cunoștințe aparte, pe care le face publice la întoarcerea din călătoria celestă. În general, data viziunii se află foarte aproape de sfârșitul lumii, de eschaton, iar dezvăluirea nu are în primul rând scopul de a trage un semnal ultimativ de alarmă. Se poate spune că vizionarul se situează în chiar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
între mistica iudaică, ce nu afectează transcendența (merkaba), și cea de tip gnostic, imanentistă. * O altă trăsătură specifică a literaturii apocaliptice este reactivarea unei mitologii sincretice și, implicit, recosmizarea imaginarului religios. Profeții accentuaseră caracterul sacru al istoriei; apocalipticii operează o întoarcere cu 180 de grade: cosmosul e reintegrat planului divinității. Descrierile așa-zise „meteorologice” se întind pe zeci de pagini; fără ele, călătoriile vizionarilor ar fi treceri absurde „prin vid”. În intertestamentare, cosmosul devine peisaj multiform și policrom, sălaș al epifaniilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a cărții sale din 1992, Spiritualitatea ortodoxă. Ascetica și mistica, a cărei primă versiune dezvoltată va constitui un curs ținut la Facultatea de Teologie din București în anii ’50. Iată principalele sale articulații: 1. Înaintarea omului spre desăvârșire presupune o întoarcere la starea sa naturală; atunci când omul hotărăște, prin liberul său arbitru, să urmeze rațiunile naturii, nu mai este singur, pentru că harul divin îl însoțește în suișul său. 2. Urcușul omului se înfăptuiește prin Logos, Cel care le unește pe toate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
văd în Vechiul Testament figuri (typoi) ale lui Cristos, poate face ca „Vechiul Testament să înceteze a mai fi privit ca o simplă curiozitate arheologică și să devină o hrană vie pentru suflete”. Dar, încă o dată, atenție!, nu e vorba despre o întoarcere in illo tempore, o nostalgie paseistă. „Efortul care ni se cere”, precizează Daniélou, „este de a regăsi, dar în raport cu achizițiile științei contemporane, o interpretare capabilă să restituie Vechiului Testament caracterul său de profeție și de figură (typos)”. Prin urmare, dacă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cozonac: Ia, ni l-a dat părintele, ia și tu... știam că ai să vii, l-am păstrat pentru tine..." Și așa, amestecat cu gustul sărat al lacrimilor, ei i se păru că niciodată nu mâncase ceva mai bun... La întoarcere, parcă zbura pe drumul până acasă: fulgii mari cădeau peste buclele ei, pe față, pe haine, cânta împreună cu ceilalți : "O, ce veste minunată" și se așeză la computer să scrie, ca să-și amintească de cel mai frumos Crăciun al ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
birjă și m-am dus la spital, să Întreb de salvatorul meu... Aveam să aflu Însă că acolo, la Cotu Donului, a căzut prizonier la ruși, cu spitalul lui cu tot... Imaginați-vă, scumpilor, cum așteptam eu aproape fără speranță Întoarcerea din Infern a acestui om... Dar bunul Dumnezeu l-a adus Între cei dragi ai lui... Treceam mereu pe la poarta Spiridoniei, dar parcă nu Îndrăzneam să tulbur liniștea neprețuitului meu salvator. Până la urmă, mi-am luat inima În dinți și
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
vine? Nu se dă alarma?... Era o amiază cu soare blând de sfârșit de mai. Buștenii din remorci au fost descărcați. Drâmbă și cu mine am urcat pe tractor, iar Mișa pe prima remorcă și am pornit pe drumul de Întoarcere spre lagăr... Mergeam cu viteză mică. Așteptam ca ziua să se apropie de sfârșit. Cunoșteam fiecare tufă sau copac aflate de-a lungul drumului. Soarele ne făcea cu ochiul dinspre chindie. Iată că se arată și pârâul cu podeț de
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
obraz. ― Succes, tati! ― Mulțumesc! Ei asta-i cu totul altceva. Îți voi ține pumnii, Despi... Rămas singur, profesorul a fost năpădit de gânduri: „Acești nemernici nu Încetează să mă urmărească. Au găsit și motive. Am fost pe front și la Întoarcere, Împreună cu profesorul Zenit - fie-i țărâna ușoară - i-am pus la punct pe comuniștii parveniți - ne-au luat În colimator ca <dușmani ai poporuluiă... Deci sunt pe urmele mele și incidental ale celor care au fost și sunt În jurul meu
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
lui Iorgu îi rugă să ia loc și ieși din încăpere, ca să le aducă dulceață și cafele. În salonul spațios și frumos mobilat, se mai aflau încă patru musafiri. Cu toții stăteau tăcuți ca la un fel de priveghi, și așteptau întoarcerea lui Valentin. Stelian schimbă mai întâi câteva vorbe cu Mendelică, fiul mai mare al ceasornicarului, apoi Mișu Leibovici îl conduse către o tânără pereche. Faceți cunoștință, zise ceasornicarul. Fiica mea cea mică, Lia, profesoară de pian la liceul de muzică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Stelian schimbă subiectul discuției, care începea să devină stânjenitor, și se interesă de Norica și de nepoți. Sever îi răspunse cam fără chef că se descurcau și ei așa cum puteau, mai stătu vreo jumătate de oră, apoi plecă. Aflând, după întoarcerea sa la București, ce discutaseră, Norica îi luă hotărât apărarea tatălui ei: Ei, ia vezi-ți de treabă, frate, că tăticul n-a fost niciodată comunist!... Ce-ai vrea, mă rog, să facă?... Să moară de foame cu pensia aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
avea atât de mult de lucru la serviciu. Fără să arate că ar fi băgat de seamă această nemulțumire, Grigore se apucă să-i spună dezinvolt și volubil că fusese pe la mănăstire cu niscaiva afaceri și se gândise ca la întoarcere să treacă pe la ei, să le facă o bucurie. Maica Agripina era plecată pe la București, dar aflase el de la alte maici că s-ar fi certat rău de tot cu stareța și că se dusese la înalt prea fericitul, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
din urmă, văzând că timpul trecea și cumnatul său întârzia să apară, se ridică să plece, motivând că Mariana îl aștepta să se întoarcă în acea seară și făgăduind să revină cât de curând într-o nouă vizită. 5 După întoarcerea de la băi, Stelian îi scrise lui Virgil o nouă și destul de lungă epistolă, ca să-i relateze, cu amănunte, cum petrecuse la Herculane. Ba mai mult, în plic el îi puse și o poză făcută în stațiune, unde apărea într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]