6,513 matches
-
văzut lampa aprinsă: „Da’ ce s-o întâmplat de Maranda nu s-o culcat?” Da’ de ce ai stat așa târziu, Toadere? Doamne, câte mi-au mai trecut prin cap... Că pe urgia asta de afară îi fi căzut într-un șanț sau cine știe cine ți-o aținut calea și câte altele!... Nu s-o întâmplat nimic din închipuirile tale, dar am stat să mă pârpălesc la o căpiță de paie ce ardea în curtea Dochiței moașa. Ia dă-te la lumină, că
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
pas! Uite că suntem aproape de casa Dochiței și de aici până la noi îi o aruncătură de băț”. Tocmai când se bucura de cele constatate, a simțit că îi fuge pământul de sub picioare și a ajuns cât era de lung în fundul șanțului de la 148 poarta Dochiței... Orice încercare de a ieși din șanț nu-i reușea, fiindcă nu avea de ce se agăța... Pe lângă toate, un zăvod de câine îl simțise și s-a repezit la el, gata să-l rupă. În timp ce încerca
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
noi îi o aruncătură de băț”. Tocmai când se bucura de cele constatate, a simțit că îi fuge pământul de sub picioare și a ajuns cât era de lung în fundul șanțului de la 148 poarta Dochiței... Orice încercare de a ieși din șanț nu-i reușea, fiindcă nu avea de ce se agăța... Pe lângă toate, un zăvod de câine îl simțise și s-a repezit la el, gata să-l rupă. În timp ce încerca din răsputeri să se apere de câine și să iasă din
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
nu-i reușea, fiindcă nu avea de ce se agăța... Pe lângă toate, un zăvod de câine îl simțise și s-a repezit la el, gata să-l rupă. În timp ce încerca din răsputeri să se apere de câine și să iasă din șanț, a apărut Dochița cu un felinar în mână, care, din pricina vântului, s-a stins îndată. Care ești acolo? - a întrebat apropiindu-se. Om bun - a răspuns Toaibă. Da’ cum ai ajuns în șanț, Toadere? Am alunecat și m-am dus
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
apere de câine și să iasă din șanț, a apărut Dochița cu un felinar în mână, care, din pricina vântului, s-a stins îndată. Care ești acolo? - a întrebat apropiindu-se. Om bun - a răspuns Toaibă. Da’ cum ai ajuns în șanț, Toadere? Am alunecat și m-am dus de a berbeleacul . Și parcă asta nu era deajuns. O mai sărit și câinele ista, gatagata să mă rupă. Stai să te ajut. Dochița s-a apropiat cu greu și, ținându-se de
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
sărit și câinele ista, gatagata să mă rupă. Stai să te ajut. Dochița s-a apropiat cu greu și, ținându-se de gard, i-a întins o mână: Hai, urcă acum! După mai multe încercări, a reușit să iasă din șanț. Așaaa! Copăcel, Toadere! Copăcel! De unde vii tu, omule? Eee! Vin și eu de la... De unde puteai să vii tu la ora asta dacă nu de la crâșmă? Apoi... măi Toadere, de multă vreme voiam eu să-ți spun, dar mi-o fost
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
dată de Dochița și s-a îndreptat spre ușă. Rămâi sănătoasă - a îngăimat el, punând mâna pe clanța ușii. Mergi sănătos și nu uita ce ți am spus. Ține și bastonul pe care l-ai pierdut când ai căzut în șanț. Luînd bastonul din mâna Dochiței, s-a întrebat: „Unde l-o fi găsit, că eu am și uitat de el?” Știu că nici nu mai ții minte dacă l-ai avut la tine. Ia-l, că ai nevoie de el
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
mă iartă. Și asta înseamnă să nu mai beau nici o gură de rachiu?” Acest gând l-a făcut să-și aducă aminte de cele două sticle cu rachiu luate de la crâșmă: „Unde or fi? Să știi că au rămas în șanțul de la poarta Dochiței. Să-i fie de bine celui care le-a găsi, dacă nu s au spart când am căzut în șanț. Da’ tare mă tem că Dochița știe de ele... Nu mi-o dat ea bastonul? Mi l-
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
cele două sticle cu rachiu luate de la crâșmă: „Unde or fi? Să știi că au rămas în șanțul de la poarta Dochiței. Să-i fie de bine celui care le-a găsi, dacă nu s au spart când am căzut în șanț. Da’ tare mă tem că Dochița știe de ele... Nu mi-o dat ea bastonul? Mi l-o dat. Păi unde era bastonul acolo erau și sticlele. Ei, atâta pagubă să am” - s-a consolat Toaibă. Nu vii să te
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
deloc... Mai mult temei pun eu pe omul care nu bea deloc. Ba și pe cel care bea un țoi sau un pahar doar. Nimeni nu-l iubește însă pe cel care bea până uită de sine și cade prin șanțuri... Până aici! Dacă am căzut în șanț, asta s-o întâmplat fiindcă am piciorul beteag. Și mai era și potopul acela de viforniță... Nu te supăra pe mine, Toadere. Eu nu-ți vreau decât binele. Mai degrabă spune-mi dacă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
omul care nu bea deloc. Ba și pe cel care bea un țoi sau un pahar doar. Nimeni nu-l iubește însă pe cel care bea până uită de sine și cade prin șanțuri... Până aici! Dacă am căzut în șanț, asta s-o întâmplat fiindcă am piciorul beteag. Și mai era și potopul acela de viforniță... Nu te supăra pe mine, Toadere. Eu nu-ți vreau decât binele. Mai degrabă spune-mi dacă ai băut fiertura ce ți-am dat
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
purta în pântece visul lor... se vedea purtându și mândru feciorul - fiindcă musai flăcău trebuie să fie - de mână pe ulițele satului... D-apoi când a fi să fie mare!? Într-una din sâmbete, a pornit prin sat. Pe marginea șanțului, Dochița grebla frunzele ruginii căzute cu nemiluita din nucul de la poartă. Doamne-ajută! - a strigat el de departe. 162 Mulțămesc, Toadere. Mulțămesc - i-a răspuns Dochița, punând mâna streașină la ochi, să-l poată vedea mai bine. Îl privea cu un
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
durere?” - gândea în timp ce pășea șchiopătând pe ulița întunecoasă. Un gând fugar i-a străbătut mintea: „Numai pe front umblam așa prin beznă. Aici de bine de rău cunosc drumul, dar acolo la fiecare pas te putea aștepta o groapă, un șanț, un gard de sârmă ghimpată... tot timpul eram cu gândul la ce ar fi putut fi mai rău... să calci pe o mină! Unii au pățit-o. Dacă mureai, Dumnezeu să te hodinească. Mai grav era însă să te schilodească
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
alți vecini puternici pe care i-ar avea împrejur; aceasta, deoarece ele sunt atât de bine întărite, încât oricine își dă seama că cucerirea lor ar fi, cu siguranță, lungă și obositoare. Într-adevăr, toate aceste orașe sunt prevăzute cu șanțuri și ziduri potrivite și au artilerie suficientă; iar în magaziile publice se găsesc întotdeauna rezerve de băutură, de hrană și de combustibil suficiente pentru un an de zile; în afară de aceasta, ca să poată satisface nevoile de hrană ale maselor largi, fără
PRINCIPELE by NICCOLÒ MACHIAVELLI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/847_a_1586]
-
luau prizonieri, și aceasta, fără obligația de a plăti un preț de răscumpărare. Nu porneau niciodată noaptea la atacul cetăților, iar atunci când se găseau împresurați într-un oraș nu atacau taberele dușmane; nu construiau întărituri în jurul lagărului, nici nu săpau șanțuri; nu întreprindeau acțiuni militare în timpul iernii. Toate aceste lucruri le erau îngăduite prin regulamentele lor militare, pe care le născociseră pentru a-și evita, după cum am spus, atât oboseala, cât și primejdiile; și au mers atât de departe cu această
PRINCIPELE by NICCOLÒ MACHIAVELLI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/847_a_1586]
-
fântâni, chiar și la cele fără de ciutură; s-a închinat de două ori în fața bisericii, dar n-a fost văzut la nici o poartă oprind, deși răscolea cu privirea ambele părți ale uliței. Doar o dată s-a odihnit la margine de șanț pe-o piatră roasă rămasă dintr-un podpoate căuta poarta pe care-o știa, iar aceasta, acum nu mai era. Ultima dată se îndrepta din nou spre pădure, deși aproape se înnopta. Nimeni n-a mai aflat pe cine acel
Rătăcind pe vechile cărări by Mihai Hăisan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91699_a_92979]
-
a zis: Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile, care puteau să-ți dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi. 43. Vor veni peste tine zile, cînd vrăjmașii tăi te vor înconjura cu șanțuri, te vor împresura, și te vor strînge din toate părțile: 44. te vor face una cu pămîntul, pe tine și pe copiii tăi din mijlocul tău și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
regulă? Era dacă veneați imediat. Dar era sâmbătă. Trei ceasuri rele iar la dumneavoastră lacăt de 24. Lacăt nelacăt ai întârziat 37 de ore și șaișpe minute. Astea se scot din valoarea de asigurare a mașinii. Unde e vehicolul? În șanț. Șanțu-i păzit ? Nu. Dar am lăsat-o pe nevastă mea în mașină. O scadeți și pe ea? Obligatoriu. Nefiind salariată la un serviciu de pază și protecție, ba, mai mult, fiind și parte interesată în mărirea valorii daunelor, suntem obligați
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
Pentru ce? Pentru Guriță, agentul nostru de supraveghere a dăunătorilor. Pardon, a victimelor! Fie și victime, dar scoate banii și cumpără-i lui Guriță și două sandviciuri cu șuncă ca să le mănânce pe drum. De ce? De foame. Peisaj rustic cu șanț, mașină părăduită și o echipă de filmare de la televiziunea locală din comună. Primar și nevastă. Primarul ține pe brațe un prosop tradițional, colac împletit și o solniță cu sare. Vorbește calm, precis și fluent la microfon. Doamna nu. Se apropie
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
Nu-i așa doamnă? Nevastă-mea nu poate vorbi. E șocată. Sigur că-i șocată fiindcă dumneaei are cel puțin bun simț și e stupefiată de ce ai pus dumneata la cale... Unde-i numărul mașinii? A rămas în drum... în șanț. E praf! Mdaaaaaa? Și fără număr de unde știm noi că asta-i mașina accidentată și că între timp n-ai schimbat-o cu alta? Păi vă poate spune domnul cu sandwichurile, c-a mâncat o oră la ele. Apoi e
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
am urcat în tren și, în fine, a început greva salariaților de la mișcare care a paralizat orice mișcare. Pe la prânz am revenit acasă unde, spre bucuria tuturor, ne-am strâns în jurul castronului cu urzici aburinde. Le adusese mătușa Evlampia de pe șanțul vernisat acum trei ani de Primărie în spatele blocului. O liniște calmă și o micuță întrebare atârnă ca un bec de 15 wați deasupra fericiților meseni: Dar dacă or fi urzici otrăvitoare? URNA SCAPĂ TURMA Scumpi și dragi compatrioți votanți. Și
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
încheiat și că, indiferent de ce vor spune ceilalți 684 de cetățeni înscriși, dumneavoastră veți fi primul, imediat ce se va întoarce din micuța delegație de patru săptămâni din Maragonga unde, împreună cu cei mai reputați specialiști de la regia d 227 gospodărire a șanțurilor, va studia aclimatizarea criptonilor la condițiile noastre temperate. Daaaa? Și ce-s ăia... criptongi?! încă nu știm dar, oricum, ei ne vor îmbogăți existența. Brume 1. TOAST Dragi comeseni, nu vă temeți de aspectele tragice ale realității. Bucurați-vă ! Fiți
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
plecat mai departe. Nici urmă de vreo gară. Era o câmpie nesfârșită parcă și complet pustie. Mă intriga faptul că nu mai trecea nici un tren, nici într-o direcție, nici în alta. Dimineața, eram istovit. M-am culcat pe marginea șanțului în iarbă. Spre seară mi-am continuat drumul și, pe întuneric, am ajuns în cele din urmă într-o haltă. Acolo era un tren de marfă gol. Și nimeni în jur. M-am suit în el și m-am culcat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ce era dincolo. Dar, spre uimirea mea, am descoperit prin apropiere urme de pași. Se pierdeau pe iarbă și eram gata să renunț să le mai urmăresc când le-am văzut din nou, întipărite în pământul moale de pe marginea unui șanț. După mărime, erau urmele unui bărbat. M-am luat după ele. Nu era prea greu deoarece, fiind lună, le vedeam destul de bine. Simțeam pământul sub picioare devenind din ce în ce mai moale și mai lipicios, când mi-am dat seama că nimerisem în
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Domnului care fusese sfărîmat. 31. A luat douăsprezece pietre, după numărul semințiilor fiilor lui Iacov, căruia Domnul îi zisese: "Israel îți va fi numele." 32. Și a zidit cu pietrele acestea un altar în Numele Domnului. A făcut împrejurul altarului un șanț, în care încăpeau două măsuri de sămînță. 33. A așezat apoi lemnele, a tăiat juncul în bucăți și l-a pus pe lemne. Apoi a zis: "Umpleți patru vedre cu apă, și vărsați-le pe arderea de tot și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85038_a_85825]