2,545 matches
-
am băgat după dulap. Și l-am luat și pe ăla din sala de așteptare și l-am pus tot jos acolo. Asta a fost, mă rog, a trecut. Și după câteva săptămâni, vine tovarășa Elena Bocretaș, care era Învățătoare, șefa culturală. „Tovarășu’ Maier, dacă aveți poză cu tovarășu’ Ceaușescu, aia care-i Într-o ureche, vă rog să ne-o dați, pentru că trebe să vă dăm o altă poză, În care apare cu ambele urechi”... „Da, poftim, Îs aicea, după
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
s-o sculat niște capete pline cu niște cârpe, nu li se vedeau numai ochii, nasul și gura, și toate se uitau spre persoana care o intrat În celulă... După ce milițianca m-o Împins În celulă, o chemat-o pe șefa camerei, care răspundea de cameră, și i-o spus atâta: „Ai grijă, dă-i o saltea și aranjeaz-o pentru dormit”. Și ea o plecat, o Închis ușa. Câte persoane erau În celulă? Erau, să zicem, cam vreo 30 de persoane
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
o plecat, o Închis ușa. Câte persoane erau În celulă? Erau, să zicem, cam vreo 30 de persoane. Dar cele mai multe vă spun că erau sus. Și toate capetele alea... Înconjurate cu toate cârpele din lume, se uitau la mine... Și șefa m-o-ntrebat: „Din ce lot faci parte?”. Știu că aia o fost prima Întrebare. Și io am zis: „Parașutiștii”. „Dumnezeule, dar câți parașutiști au fost, că până acuma o venit o grămadă de persoane cu parașutiștii?” Deci În ziua aceea am
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
nu știam dacă să râd sau să plâng... Și am Început să zâmbesc la capetele acele’ care se uitau la mine și am zis: „Nu vă supărați că v-am trezit, că v-am deranjat din somn”. Ha, ha! Și șefa o zis: „Nu-i nimic, suntem obișnuite, că nu știu câte o intrat până acuma. Dar știi ce fericită sunt că văd pe cineva că intră râzând În celulă... Că, până acuma, toate cât au intrat au intrat plângând”. N-am să
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
știi ce fericită sunt că văd pe cineva că intră râzând În celulă... Că, până acuma, toate cât au intrat au intrat plângând”. N-am să uit asta niciodată. Și vă spun că jos erau numai scândurile goale și-atunci șefa s-a adresat la cele de sus: „Dați repede o saltea jos”. Că ele, săracele, au cules toate saltelele și de jos și le-o pus să le fie mai cald. Atunci careva mi-o aruncat o saltea jos și-
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
și le-o pus să le fie mai cald. Atunci careva mi-o aruncat o saltea jos și-o pătură. Dar eu atuncea, naivă cum eram, am zis: „Nu vă deranjați, că eu mă culc și pe scânduri”. Da’ zice șefa: „Cum să te culci pe scândură? Lasă-mă, că am bolnave destule. Și dumneata, care ești sănătoasă, să nu mi te Îmbolnăvești”. Am uitat să vă spun că, după a doua naștere pe care am avut-o, dintr-odată m-
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
tot mai ținea legătură cu ei prin scrisori. Că și fetele Își iubiseră foarte mult profesorii, și ei erau tare atașați de elevii lor. Și din cauza asta, o zis c-o făcut spionaj. Și pe doamna Chehata au făcut-o șefa lotului și au condamnat-o pe viață. Dar n-o făcut atâta, că Cezar Petrescu s-o mai dat cu ei și le-o mai micșorat pedepsele... Și sora ei, care era medic stomatolog, făcuse numai un an de Închisoare
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ei, care era medic stomatolog, făcuse numai un an de Închisoare, fiindcă nu o denunțat pe soră-sa, no! Dintre fetele astea, care erau din lotul francez, două făcuseră tuberculoză la Securitate. Erau mai sensibile, așa, și de-alea spusese șefa de celulă că erau bolnave, că săracele tușeau și erau În ultimul hal de bolnave... Și abia după mai multe cereri pe care le-am făcut să le ducă la Îngrijire la spitalul deținuților la Văcărești... Și abia le-o
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
când o să ajung acasă, că ce-o să le zic părinților? Cum să le spun cum o murit? N-o să am toată viața liniște c-am văzut-o cum o murit”. Erau niște fete așa frumoase... Și de-aia Îmi spusese șefa de cameră să am grijă, să nu-i mai dau și eu de lucru. Cum era mâncarea la Jilava? Jilava o fost groaza groazelor... Mâncarea, nu vă spun..., oribilă. Câteodată mai primeam și fasole, dar, În rest, tot timpu’ ne
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
oarecare Nicolae Comis, „bosul boșilor” (mi-l caracterizează el), șeful restaurantelor sau al alimentației publice locale. L-am văzut de cîteva ori pe la vernisaje: o namilă, un turn umblător. Se saluta cu pictorii, pe care îi cunoaște prin nevastă-sa, șefa Fondului Plastic. Nu știu ce e la bază: ospătar, sportiv, economist? Figura (un oval înflorit) și ținuta vestimentară (mai ales cea în pardesiu), îl recomandă, fără altă vorbă, ca prosper. În comparație cu el, eu îi apar fiului meu (și nu numai lui) un
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
revenit la termenii de „comandă socială”. Ca să-l facă să treacă mai ușor peste toate reticențele, Sp. i-a reamintit doctorului că, de fapt, nu el va fi autorul articolului pe care ar urma să-l scrie, ci Maria Rusu, șefa sa de la Direcția Sanitară: așa figurează în sumarul revistei! „Nu vă supărați, nu noi v am băgat în chestia asta...” „Să mă supăr?”, s-a prefăcut mirat, zîmbind pe sub mustață, doctorul. „Nu-mi dă voie tema!” Scena e caracteristică nu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
doamnă Stino sunt sigur, că va da, după ce se va mai mulcomi suferința, căci, dacă va pleca, așa cum intenționează, la Iași, nu va lua cu dânsa decât unele amintiri. În ceea ce privește adresele scriitorilor prieteni cu Lucreția Andriu, adresați-vă Doamnei Bădilă șefa biroului „Evidența Membrilor” Uniunii Scriitorilor din R.S.R., șos. Kiseleff No. 10, care e foarte serviabilă. Am cerut doamnei Diaconu 519 să-mi trimită lista de lucrările mele aflate la noul Muzeu, ca să pot trimite și cele care lipsesc din 82
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
mele și am rugat-o să-și respecte promisiunea făcută cu patru ani în urmă, de a se înceta persecuțiile politice împotriva mea, pentru a nu mai fi nevoit să plec în exil. De data aceasta, mi-a trimis prin șefa de cabinet că va veni la Craiova să reglementeze situația, însă nici această promisiune nu a fost respectată, iar la numai câteva zile în urmă mi-a fost eliberat un pașaport fără cetățenie, deși nu exista și nu există nici
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
aveau să devină, ulterior, valori rezistente ale literaturii române contemporane. Atacurile din presă contra „inovatorilor” străini de literatura socialistă nu au Întârziat, bineînțeles. Îmi amintesc un text care se vroia „literar” În revista Luceafărul, intitulat „Numai despre sentimente”, semnat de șefa secției de proză a revistei, scriitoarea socialistă pentru copii socialiști Gica Iuteș. L-am și regăsit, recent, transcris fragmentar Într-un vechi caiet. „Numai!”, așa Începea editorialul de sâmbătă, 10 decembrie 1966, referindu-se la sentimente, firește. „Las altora ideile
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
succesoarei lui la catedră, care a declarat public că-i este rușine că ilustrează o catedră care poartă numele unui fost nazist”. De data asta, puteam, Într-adevăr, oferi completări. După apariția recenziei mele În The New Republic, Wendy Doniger, șefa catedrei Eliade la Universitatea din Chicago și prietenă apropiată a soților Eliade m-a sunat să-mi mulțumească, În numele colegilor din catedră, că refuzasem să fac conecția dintre publicistica lui Eliade și opera sa științifică! Astfel, se mai temperaseră controversele
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
În atitudinea ei sau a catedrei. Apariția Jurnalului lui Sebastian la o editură din Chicago În chiar perioada când Îmi parvenise numărul din Tribuna avea să reitereze, de altfel, dezbaterile academice, fără ca să apară vreo schimbare În poziția publică a șefei de catedră și a universității. În același interviu, domnul Zaciu Își exprima, la un moment dat, fireasca amărăciune pentru lipsa unei plăci comemorative pe casa În care locuise Eliade. Mormântul acestuia nici nu i se părea un mormânt, doar „pământ
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
prea multe, se ferea de confesii.” Când venise, ca tânăr scriitor, să predea la Bard, Bellow intrase repede În conflict cu vechea gardă a profesorilor de literatură, fervenți ai „marii literaturi” și sceptici față de moderni. Domina Marea Doamnă, Irma Brendeis, șefa catedrei de italiană, traducătoare din și fosta iubită, se spunea, a lui Montale. Personalitate puternică, cu convingeri „clasice” ferme și o limpede agresivitate. Tânărul Bellow se afla, firește, atunci, de partea rebelilor... Abia peste câțiva ani avea să Înțeleagă că
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
acestea fiind contrare recomandărilor lui Horia Sima și celor hotărâte în pactul Gune-Petrașcu, nu s-au făcut. După stabilirea cu Gune a liniilor viitoare de urmat în luptă, Nicolae Petrașcu a plecat la București unde știa adresa lui Titi Gâță, șefa grupului de fete din țară. Prin ea a reușit să găsească o sumă de oameni: Virgil Mateiaș, Filon Lauric, Toma Simion, Ion Butoi. A alcătuit un comandament structurat astfel: Filon Lauric răspundea de Bucovina și încet trebuia să cuprindă și
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
fi putut face mărturisiri. Scos de sub terapie intensivă, sub ochii medicului Ștefan Mihalache, plimbat pe srăzile Iașului, Neurochirurgia a refuzat să-l primească, “după trei spasme agonice, a murit în mașina salvării la ora 2,17 minute”, (depoziția doctoriței Hanganu, șefa secției Hematologie - spitalul Spiridon). Mircea Iulian Celmare, după întâmplări nebuloase, a murit mai târziu cu patru luni și zece zile de la asasinarea lui Mălin. Nichita Danilov, animat de un sentiment legitim, cunoscând întâmplările cu Mălin, l-a supranumit într-un
RAVAGIILE NIMICULUI PRETENŢIOS by ALEXANDRU TACU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91634_a_93189]
-
Catedra de limba și literatura franceză a Facultății de Filologie din București, iar în anul 1959 se transferă pe același post la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, unde parcurge toate treptele ierarhiei didactice; a fost în mai multe rânduri șefa Catedrei de limba și literatura franceză. Este doctor în științe filologice din 1969, cu teza La Langue des œuvres de Paul Scarron, studiu care se axează pe tensiunea dintre estetica puristă și manifestările literare libertine, nonconformiste. În perioada 1990-1992 a
CARPOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286127_a_287456]
-
din alt birou și care, nelăsându-mă să termin povestea, îmi spune să merg urgent la director și să-i povestesc și lui. Ca să nu mai lungesc povestea am ajuns la director, care m-a ascultat îndelung, apoi a chemat șefa de la resurse umane și i-a cerut scurt, pe un ton care nu admitea comentarii, să mă mute de acolo. Mai târziu am aflat că mă aflam într-un birou în care toată lumea avea studii medii și că, într-adevăr
Capitalismul. O dezbatere despre despre construcția socială occidentală by Dorel Dumitru Chirițescu () [Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
urmă, victimă a acestei stări, prietenul Haralampy mi-a povestit că a visat într-o noapte - mă rog, zice el că poate și din cauza unei excursii la munte, în județul Harghita" - a visat, așadar, că doamna deputat Mona Muscă era șefă de ocol silvic în satul Hodoșa din județul respectiv, că avea o mulțime de slujitori-corhănitori care transformau mii de metri cubi de păduri în locuri cu verdeață și cu cioturi rânjind sfidătoare către uluirea și scrâșnirea de dinți a localnicilor
Voie bună și alegeri în P.S.D. by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12525_a_13850]
-
este colega mea; împreună pregătim dosarele de expoziții, împreună trudim pentru cultura contemporană. Este o femeie de treizeci și cinci de ani cu părul blond și lins, cu ochi de un albastru deschis; nu știu nimic despre viața ei intimă. Ierarhic, e șefa mea; dar Marie-Jeanne preferă să eludeze acest aspect, vrea să încurajeze munca în echipă. De fiecare dată cînd primim vizita unei personalități importante - un delegat de la Direcția Artelor plastice sau un membru în cabinetul ministrului - ea insistă pe noțiunea de
Michel Houellebecq - Platforma () [Corola-journal/Journalistic/13645_a_14970]
-
lumii, să descopere că "băiatul de încredere al lui Caragiale din localul lui buzoian, un tinerel de 19 ani, Ștefan Stănescu, avea să devină, peste o vreme... tatăl Suzanei Gîdea" (pentru cititorii mai tineri: comic-corozivul Caragiale, prin personaje, e "tatăl" șefei cenzurii din anii '80: si non e vero, e ben trovato!). Cîtă literatură, atîta viață în Jurnal (de) ludic; pînă și tăcerile, momentele de inspirație (de după respirația lecturii), de reculegere - micile spații albe dintre segmentele textului - semnifică de fiecare dată
Din LUDICITATE, viața mi-o pierdui by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/16663_a_17988]
-
despre actele împotrivirii la comunism și la ocupația sovietică, din primii ani de după război, constituie pentru Al. Săndulescu elemente de raportare istorică și uneori de revizuire a unor stereotipii de gândire. Iată cartea de însemnări memorialistice a Adrianei Georgescu, fosta șefă de Cabinet a generalului Rădescu în timpul scurtei guvernări a acestuia, este producătoare de probe care contravin imaginii acreditate în Occident despre pasivitatea românilor față de regimul comunist impus de ocupanții sovietici. Nu am avut o Budapesta în 1956, nu am avut
Memorie și memorialiști by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13087_a_14412]