2,322 matches
-
ansamblul "Basarabia" (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit începând din anul 1812 stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Fântâna-Zânelor a fost fondat în anul 1814 de către țărani moldoveni și ucraineni. În
Fântâna-Zânelor, Ismail () [Corola-website/Science/318357_a_319686]
-
și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, începând din anul 1812 autoritățile țariste au alungat din Bugeac Tătarii musulmani (care denumeau această cîșlă „Șekerlî-Kitay”, adică „Chitaiul Dulce” prin deosebire de rîul vecin : „Chitaiul Sărat”) spre Dobrogea, apoi au sprijinit stabilirea în locul lor a familiilor de imigranți bulgari dobrogeni, care erau ortodocși, aceștia primind
Șichirlichitai-Noi, Ismail () [Corola-website/Science/318356_a_319685]
-
ansamblul "Basarabia" (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit începând de la începutul războiului stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari și găgăuzi din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Muravleanca a fost fondat în anul 1813 de către coloniști ruși-lipoveni, fugiți
Muravleanca, Ismail () [Corola-website/Science/318373_a_319702]
-
primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Muravleanca a fost fondat în anul 1813 de către coloniști ruși-lipoveni, fugiți de persecuțiile la care erau supuși pe teritoriul vechii Rusii. La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Derichioi (Muravlevca) făcea parte din Ocolul Chiliei a Ținutului Ismail . În urma Tratatului de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia a retrocedat Moldovei o fâșie de pământ din sud-vestul Basarabiei (cunoscută sub denumirea de
Muravleanca, Ismail () [Corola-website/Science/318373_a_319702]
-
ansamblul "Basarabia" (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari și găgăuzi din sudul Dunării, precum și a rascolnicilor (așa-numiții lipoveni), aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Necrasovca-Nouă a fost fondat în anul 1860 de către coloniștii
Necrasovca-Nouă, Ismail () [Corola-website/Science/318377_a_319706]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Doluchioi făcea parte din Ocolul Izmailului a Ținutului Ismail . Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit începând de la începutul războiului stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari și găgăuzi din
Doluchioi, Ismail () [Corola-website/Science/318375_a_319704]
-
Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Doluchioi făcea parte din Ocolul Izmailului a Ținutului Ismail . Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit începând de la începutul războiului stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari și găgăuzi din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Doluchioi a fost fondat în anul 1806 de către coloniști bulgari proveniți
Doluchioi, Ismail () [Corola-website/Science/318375_a_319704]
-
orașul Minsk. În același timp, la Minsk, funcționează "Societatea Culturală Moldova-Belarus", condusă de medicul Valiko Antonina Nikolaevna, care organizează de câteva ori pe an acțiuni culturale. Românii din Kazahstan și Kârgâzstan sunt urmași ai țăranilor ce au emigrat din vremurile țariste și ai deportaților din Basarabia, Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Bugeac și ținuturile din stânga Nistrului. Sunt organizați în următoarele asociații: "Asociația Româno-Moldovenilor din Kazahstan", "Societatea Culturală Română DACIA" și "Societatea Culturală Română Bucovina". În Kazahstan trăiesc, pe lângă kazahi 102 de
Românii de la est de Nistru () [Corola-website/Science/319524_a_320853]
-
ucrainene, iar chestiunea națională ucraineană a fost pusă pe ordinea de zi, presiunile administrative au limitat eficacitatea ei. Treptat, Dieta Galiției a ajuns să fie dominată de aristocrația poloneză, favorabilă autonomiei. În același an, în teritoriile poloneze aflate sub dominația țaristă au izbucnit o serie de tulburări, care și-au făcută influența și în Galiția. În fața amenințărilor naționaliste poloneze, administrația de la Viena a hotărât desființarea Dietei. După izbucnirea unei noi serii de revolte în teritoriile poloneze aflate sub dominația țaristă, guvernul
Regatul Galiției și Lodomeriei () [Corola-website/Science/319632_a_320961]
-
dominația țaristă au izbucnit o serie de tulburări, care și-au făcută influența și în Galiția. În fața amenințărilor naționaliste poloneze, administrația de la Viena a hotărât desființarea Dietei. După izbucnirea unei noi serii de revolte în teritoriile poloneze aflate sub dominația țaristă, guvernul austriac a proclamat starea de asediu în Galiția în perioada 1864 - 1865, trecând la suspendarea anumitor drepturi civile. Anul 1865 a marcat renașterea ideilor federaliste, așa cum fuseseră sugerate de Gołuchowski. Reprezentanții nobilimii poloneze au reluat tratativele de autonomie cu
Regatul Galiției și Lodomeriei () [Corola-website/Science/319632_a_320961]
-
acordă autocefalia în anul 466. Deși a avut mult de suferit în timpul invaziilor diferitelor triburi tătare din secolele al XIII-lea și al XV-lea, Biserica autocefală a Georgiei a supraviețuit până în anul 1811, când a fost pusă de către autoritatea țaristă sub administrarea Sinodului Bisericii Rusiei. După abdicarea țarului Nicolae al II-lea după revoluția din februarie 1917, ierarhii georgieni au restabilit autocefalia Bisericii lor, care a fost în cele din urmă recunoscută de Constantinopol și de Biserica Ortodoxă Rusă. Conform
Biserica Ortodoxă Georgiană () [Corola-website/Science/319841_a_321170]
-
luat însă decizia de a debarca trupe anglo-franceze la Salonic de-abia pe 1 octombrie 1915. Aceste trupe promiteau să apere flancul sudic al sârbilor. Rusia nu a putut trimite trupe în regiune, România refuzând dreptul de tranzit al trupelor țariste pe teritoriul său. Pe 5 octombrie, 150.000 soldați anglo-francezi au debarcat la Salonic cu permisiunea guvernului elen. Comandamentul germano-austriac a pregătit cu atenție și în amănunt atacul împotriva Șerbiei. Au fost executate misiuni ample de recunoaștere, iar în spatele frontului
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]
-
trecătoarea a fost folosită ca ruta comercială între Marea Neagră și Ungaria și mai târziu între Polonia și Transilvania. În vechime, era denumită și Pasul Tătarilor. În primul război mondial, în 1914 au avut loc în acest pas lupte între armatele țariste și cele austro-ungare. În Războiul Polono-Ucrainean (1918-1919) dintre forțele Poloniei și cele ale Republicii Populare a Ucrainei Occidentale pentru controlul Galiției Răsăritene, trupele ucrainene au trecut în Rutenia subcarpatică prin . Trecătoarea și-a păstrat importanța și în al doilea război
Pasul Iablonița () [Corola-website/Science/319191_a_320520]
-
în 1901. Până în 1903, Emanoil Catelly a lucrat la moșieri ca mecanic al mașinilor agricole. A fost căsătorit cu Paraschiva Valuță și a avut doi copii, Victor și Octavian, amândoi juriști. În luna septembrie 1903 a fost înrolat în armata țaristă ca militar cu termin redus de categoria a doua. Peste un an intră la Școala de iuncheri, unde a învățat până în august 1907. Și-a terminat studiile având grad de subofițer. În 1910 devine locotenet, iar în 1914 primește gradul
Emanoil Catelly () [Corola-website/Science/319201_a_320530]
-
Peter Kropotkin. Mahnoviștii declarau că sunt sprijinitorii „sovietelor libere muncitorești-țărănești” și se opuneau cu vehemență conducerii centralizate, alese de bolșevici. Mahno îi numea pe bolșevici „dictatori” și denunța poliția secretă bolșevică, CEKA, drept un organism cu nimic diferit de Ohrana țaristă. În plus, el milita pentru libertatea cuvântului, a presei, de asociere și de organizare în sindicate. Inamicii politici ai lui Mahno negau caracterul nestatal al guvernării sale, afirmând că anarhiștii fondaseră de fapt o republică în regiunea pe care o
Teritoriul liber () [Corola-website/Science/319360_a_320689]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Rașcov făcea parte din Ocolul Rașcovului a Ținutului Hotin . După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Rașcov a făcut parte din componența României, în Plasa Clișcăuți a județului Hotin. Pe atunci, majoritatea populației
Rașcov, Hotin () [Corola-website/Science/315800_a_317129]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Șilăuți făcea parte din Ocolul Rașcovului a Ținutului Hotin . În perioada 1900-1910 a fost construită aici o biserică de lemn . După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Șilăuți a făcut parte din componența
Șilăuți, Hotin () [Corola-website/Science/315799_a_317128]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Atachi (denumirea rusificată a localității Otaci) făcea parte din Ocolul Rașcovului a Ținutului Hotin . După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Atachi a făcut parte din componența României, în Plasa Clișcăuți a județului
Atachi, Hotin () [Corola-website/Science/315803_a_317132]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Colencăuți făcea parte din Ocolul Rașcovului a Ținutului Hotin . După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Colencăuți a făcut parte din componența României, în Plasa Clișcăuți a județului Hotin. Pe atunci, majoritatea populației
Colencăuți, Hotin () [Corola-website/Science/315802_a_317131]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Malinți (denumirea rusificată a localității Malinița) făcea parte din Ocolul Rașcovului a Ținutului Hotin . În 1869 a fost deschisă o școală de șapte ani la școală, iar în 1887 s-a construit o biserică. După Unirea
Malinți, Hotin () [Corola-website/Science/315804_a_317133]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Grozinți (denumirea rusificată a localității Grozănița) făcea parte din Ocolul Rașcovului a Ținutului Hotin . După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Grozinți a făcut parte din componența României, în Plasa Clișcăuți a județului
Grozinți, Hotin () [Corola-website/Science/315805_a_317134]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Clișcăuți făcea parte din Ocolul Rașcovului a Ținutului Hotin . După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Clișcăuți a făcut parte din componența României, ca localitate de reședință a Plasei Clișcăuți a județului Hotin
Clișcăuți, Hotin () [Corola-website/Science/315801_a_317130]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Prigorodoc (denumirea rusificată a satului Prihorodu) făcea parte din Ocolul Rașcovului a Ținutului Hotin . După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Prigorodoc a făcut parte din componența României, în Plasa Clișcăuți a județului
Prigorodoc, Hotin () [Corola-website/Science/315816_a_317145]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Zarojani (denumirea rusificată a localității Zarujăni) făcea parte din Ocolul Rașcovului a Ținutului Hotin . După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Zarojani a făcut parte din componența României, în Plasa Clișcăuți a județului
Zarojani, Hotin () [Corola-website/Science/315814_a_317143]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Teiul Verde făcea parte din Ocolul Rașcovului a Ținutului Hotin . După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Teiul Verde a făcut parte din componența României, în Plasa Clișcăuți a județului Hotin. Pe atunci
Teiul Verde, Hotin () [Corola-website/Science/315819_a_317148]