KorAP: Find »[drukola/base=acuma & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...83 84 85 ...339 >

8,468 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300

tot-tot -, vreau ca ea să se îndrăgostească de mine. Și-i cântă mai departe, încet, la ureche: Oftează, puică, oftează/ Toată lumea să te crează/ Că nu ești pe-un loc cu mine/ Haide, puică, să fugim/ Amândoi să pribegim/ C-acuma e vremea de fugă/ Până-mi este iarba crudă/ Unde calci/ Urmă nu faci/ Unde șezi/ Nu te mai vezi... am mai cântat la gagici cântecul ăsta, dar numai ție ți se potrivește, Unde calci/ Urmă nu faci/ Unde șezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
lăcuit. Multe hârtii. Se apropie de masa pe care n-o văzuse niciodată, zâmbește ciudat, scoate din geantă un pix și scrie pe un capăt de hârtie, sus, cu litere mici-mici: Vă iubesc!... Ia lupa și o așază peste scris. Acuma se vede. Și o inundă o frică pe care nu o avusese la intrare, se întoarce pe vârful tenișilor albi, iese din birou, apoi, din secretariat, închide ușa repede. Tina Mulțumesc. Da, tu, copilă, ca nimeni altcineva de pe lumea asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
de nenumărate ori, aproape de câte ori a venit pe-aici, lua camera, se plimba rotund prin living, o filma din toate unghiurile, tipa mai și poza, e drept că fata-i extrem de fotogenică. O înțeleg că vroia să facă teatru. Acuma, ține casetele alea cu ea închise în casa cu bani, ca pe o comoară. Asta a rămas din ei. Filmele alea făcute de el. Povești... N-avea nici un rost să vină aici, doamna Loredana, dar era cuminte, așa vedeam eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
rost să vină aici, doamna Loredana, dar era cuminte, așa vedeam eu. Neli ar vrea să puncteze că și doamna Lori, când era mai copilă, a tot mers la nevasta de dinainte a Maestrului, la doamna Vichi, actrița care e acuma în Spania, că a mâncat acolo, că din bucatele făcute de Vichi a înghițit și ea și că, după aia, i-a luat bărbatul, și-a lăsat chiloții sub perna ei, dar Neli tace, nu vrea s-o supere pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
nici un teatru, dar și eu, la Maestru: n-are talent, dragule, e suficient că ai ajutat-o să facă facultatea, las-o la revista aia la care zice că scrie, poate scrie bineee!!!, e-o copilă, cum s-o bagi acuma pe scenă?, mai las-o să se obișnuiască în lume. Acuma, chiar nu-mi pare rău că am încercuit-o așa, că nu l-am lăsat s-o angajeze la un teatru, dar nici nu știu dacă teatru vroia ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
e suficient că ai ajutat-o să facă facultatea, las-o la revista aia la care zice că scrie, poate scrie bineee!!!, e-o copilă, cum s-o bagi acuma pe scenă?, mai las-o să se obișnuiască în lume. Acuma, chiar nu-mi pare rău că am încercuit-o așa, că nu l-am lăsat s-o angajeze la un teatru, dar nici nu știu dacă teatru vroia ea sau vroia să fie mai aproape de Maestru, nu-mi pare rău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
auziți ce nebună!!! Dar unde Dumnezeu a locuit, pe un aparat de aer condiționat dat la rece? Na, că m-am prostit și eu, că m-a înnebunit de cap cu brazii ei albi, curenții, frigul, umezeala... Și uite că acuma s-a ales praful din toate, când îl văd că nu mai scoate o vorbăăă!... nu-i trece lui, nu-mi trece mie, suntem negri de supărare amândoi... — Eu stau sub mărul ăsta ca o Evă căreia de mult i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
tensiunea asta a lui, o fac pe ea și mai răbdătoare. Își amintește de O scrisoare pierdută și de Trahanache, discuția acestuia cu Tipătescu, stimabilul repetând: trebuie să ai și puțintică diplomație!... nu te mai tulbura, neică, pentru fitece mișelie!!!, acuma înghite ea o salivă care nu mai e, i s-a uscat gâtul. El aude iarăși strigoiul. Ar putea să-ți spună că înțelege situația, că te acceptă așa cum ești, bătrân și bețiv, gândindu-te numai la barul din living

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
nu mai e, i s-a uscat gâtul. El aude iarăși strigoiul. Ar putea să-ți spună că înțelege situația, că te acceptă așa cum ești, bătrân și bețiv, gândindu-te numai la barul din living, ce băutură ai gusta tu acuma? N-aș bea deloc. — N-ai bea pe dracu’, n-ai curaj să-i spui! — Nici n-aș putea intra acuma în casă, că aș strânge-o de gât pe Cruella, e nebună femeia asta, atâta zice că o urăște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
te acceptă așa cum ești, bătrân și bețiv, gândindu-te numai la barul din living, ce băutură ai gusta tu acuma? N-aș bea deloc. — N-ai bea pe dracu’, n-ai curaj să-i spui! — Nici n-aș putea intra acuma în casă, că aș strânge-o de gât pe Cruella, e nebună femeia asta, atâta zice că o urăște pe Tina, ea o urăște și ea mi-o aduce aici. Îi e milă de tine, mi-lă. — Sper că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
sigură că nu la asta s-a referit, la fizicul lui, la lumina, la aura care-i dădea succes pe scenă și în viață. De aceea, fata schimbă repede discuția. Cum cucereai tu femeile? Ce făceai? Ce fac cu tine acuma, le vorbesc. Le cânt și toate sunt pierdute. Și vocea lui caldă se ridică spre norii albi: Mărie, Mărie/ Ia să-mi spui tu mie:/ Care floare-nfloare/ Noaptea, pe răcoare?/ Floarea crinului și a dorului/ Astă floare-nfloare/ Noaptea, pe răcoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
a venit Smoktunovski la cabină și, la sfârșit, m-a îmbrățișat, spunându-mi moi maestrî!!!, maestrul meu, da, atunci am simțit că zbor. M-a văzut Aura Buzescu și a izbucnit: genial, chiar, genial!!! Eram chiar Hamlet! Dacă mă sună acuma Peter Brook și mă întreabă ce mai joc, dacă îmi spune că ar trebui să fac King Lear, dar să fiu atent la regizor, ăsta e un succes?... Succese?, numai dacă eu simt că e un succes, rar, doar uneori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
un succes, rar, doar uneori simt asta, la premiere, atunci sunt mulțumit de mine, mai ales dacă am și cronici bune după aia. Crezi în cronică?, îl întreabă ea, deși își amintește că l-a mai întrebat asta odată, demult, acuma chiar vedea dinainte răspunsul. Eu știu că scrisul rămâne, citesc cronică, dar le spun la toți că nu citesc, pentru că am declarat un război fățiș cronicarilor, se știe asta, mi-au și spus. Sufăr că ei, cronicarii, fac ce vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
afrodiziac. Codrescu era în cabinet. Vă salut, ea e actrița aia tânără despre care v-am telefonat, a terminat teatrul la mine la Facultate, încă nu s-a angajat, n-a sărutat scena, dar o botezăm noi, vedem, în viitor, acuma o dor picioarele, articulațiile, zona inghinală, genunchii, mai ales... — Daaa?, păi, ce-ați făcut?, că e prea devreme, sunteți prea tânără pentru reumatism, artroze, doar sportivii de performanță... ați făcut sport de performanță?, nu?, ia dezbrăcați-vă să văd, vocea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
țin dușmanii aproape, să știu ce fac. — Ești nebună! — Nu, de ce? Doar c-ai întârziat prea mult și, după ce-ai intrat, ai zis că ți-e sete, să-ți aduc o căldare și o cană, de unde să-ți aduc acuma o găleată?, adu-mi o sticlă cu apă minerală, vrei să intri în lichidul amniotic?, vreau să intru în pizda mă-tii, ideile tale de nebună, ei, asta-i, te mai botezi și tu!, pe mine m-a botezat maică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
că mai și miroseai îngrozitor a... lut... a nu știu ce... un parfum, un miros pe care îl știu bine... miroseai... — A singurătate. O să moară cineva, o să moară de tot, poate mor eu, Loredana, de ce cântă cucuveaua aia pe casa noastră?, până acuma cânta departe, prin alte locuri, o auzeam slab, acuma vine doar la noi, a apucat-o strechea. Va muri cineva. Și Maestrul începe să murmure un cântec vechi. La palat, pe stâlpul porții, A cântat pasărea morții, Mult ești moarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
un parfum, un miros pe care îl știu bine... miroseai... — A singurătate. O să moară cineva, o să moară de tot, poate mor eu, Loredana, de ce cântă cucuveaua aia pe casa noastră?, până acuma cânta departe, prin alte locuri, o auzeam slab, acuma vine doar la noi, a apucat-o strechea. Va muri cineva. Și Maestrul începe să murmure un cântec vechi. La palat, pe stâlpul porții, A cântat pasărea morții, Mult ești moarte-nșelătoare, Cât e omul ca o floare!!! Teribile cuvinte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
deja caldă, dușul cursese peste emailul alb și metalul era cald, cada era ca nouă, unul dintre muncitorii care refăcuseră apartamentul Maestrului o vopsise, Tina ridică dușul de jos, îl fixează în suportul din perete și apa începe să curgă acuma pe ea, de la umeri pe sâni, se săpunește aprig, buretele freacă apăsat, se uită spre coapsele înroșite, luuung, până la degetele de la picioare. La genunchii umflați, la umflătura din spatele fiecărui genunchi, acolo unde se adună, din cauza inflamației, lichidul sinovial și presează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
sticlă, uită-te pe tablouri, că nu mint, din nefericire, eu nu mint niciodată, te rog, pune lemn pe jos în casa asta, poate nu mă mai înțeapă genunchii, mă dor picioarele, mă dor. Lumea asta nu mă vrea... Da, acuma e Nicu Ciot în concediu, dar o să facem noi ceva și la parterul ăsta. Cât despre boalăăă!!! Ești bolnavă pe dracu’, ești ipohondră, ți-a spus și doctorul Codrescu, reumatologul. Parcă spuneai că sunt nebună. Păi, numai nebunii sunt ipohondri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
îl înfășoară în părul blond, care e cortină peste el, bărbatul nu se poate abține și îi mângâie iar coapsele înguste, dar mereu închide ochii, memoria lui știe ceva, dar nu îi spune nimic, fata transpiră iar. — Să-ți spun acuma?, n-am povestit despre ea la nimeni, povestea asta n-am vărsat-o, că nu-mi prea place să-mi amintesc. Nu i-am povestit totul nici Loredanei - deși, tu știi că eu cam vorbesc, târziu am descoperit defectul ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
am descoperit defectul ăsta -, ăăă, doar puțin, să știe și ea, doar așa, că a fost odată ca niciodată... E secretul meu și al mamei mele, asta e taina noastră. Ea știe. — Ei, o să-mi spui și mie, zi-i acuma, te rooog!!!, și Tina se lipește lung de el, pletele ei de grâu sunt tot acolo, ca o cortină, el se suie pe scenă și un fior îl trece, o căldură pe care o cunoaște bine, deschide mâinile ca și cum ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
care pozează unui pictor atent, nu avea nimic indecent, unghiul din care el o privea nu-i dădea voie să-i vadă căușul atât de curat, știa că ascunzișul ăla era acolo, între pulpe, doar că el nu-l vedea acuma, dar îi știa fiecare cută, fiecare pliere de carne, îi sorbise mirosul atent, și pe el mirosul nu-l păcălea niciodată, era unică, singura care mirosea crud, a mere verzi, chiar dacă ea zicea că e un pleonasm. Brațele tinerei erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
cu sine a prințului”, cum îi zicea deloc întâmplător, în noaptea trecută, acasă la ea, citise încă o dată piesa, citise și Freud pentru montarea ei, așa îi venise, să citească Freud, trebuia să își explice reacțiile, traumele, subconștientul, visele personajului. Acuma, era acasă la iubitul drag, doar că găsise printre cărți un carnet pe care întâmplător îl frunzărise, uitând de sine, așa, în viteză... și pe a doua pagină a văzut niște nume, „Romanița-Dăscălița, cu țâțele ca bostanii”, urmau altele și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
se răzgândise și le înlocuise cu pahare de sticlă, impersonale, pline cu ceai (cupele cu vin), se mai găseau pe taburet două săbii „de-adevăratelea”, împrumutate de la o sală de sport, cartea cu Hamlet rămăsese pe un colț al mesei. Acuma, stătea la intrarea spre încăperea palatului. Măsura din nou totul. Moartea, într-un decor roșu. Fără nici o fixare în timp. Nu vreau să explic nimic, vreau să esențializez și să sugerez numai, sper ca Octavă să înțeleagă, vreau să curgă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
alea, l-a lăsat special printre cărți, ca să mă facă geloasă, sigur e așa. Și se liniștește. Puțin... — Fato, dar Ofelia a murit!!!, din carnea ei frumoasă și curată au răsărit toporași, ea stă cu îngerii sus, ce să caute, acuma, în scenă??? — A murit?, și ce dac-a murit? Eu cred că trebuie să fie aici, lângă tine, nu acolo sus, cu îngerii, eu, Ofelia, voi fi aici, lângă tine, până când vârful spadei îți va atinge mintea chinuită și trupul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]