2,641 matches
-
aruncă o privire calmă, de gheață, și încuviință în tăcere. Gândurile lor erau aceleași. Pentru paznicii care rămăseseră înspăimântați pe chei erau pregătite închisorile subterane din groaznicul Tullianum. Aveau să vorbească, aveau să povestească fiecare zi, fiecare cuvânt al acelei agonii, acuzându-se, disperați, unul pe altul, iar la sfârșit aveau să se roage să moară repede. Împăratul porunci să se ridice ancora. Hotărî în sinea lui să construiască, pe malul care se îndepărta treptat, un monument închinat prizonieratului mamei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-i convoace pe cei mai mari sculptori grabnic, chiar a doua zi, înainte ca amintirile să se destrame, asemenea tuturor lucrurilor omenești. Prin aceste funeralii tardive, întreaga Romă afla că fiecare dintre condamnați își avusese moartea lui secretă, cu lungi agonii pline de disperare și singurătate. Între timp, rapizii curieri imperiali, mult mai rapidele semnale vizuale și chiar porumbeii călători, care într-o zi străbăteau sute de mile, duseseră până la cele mai îndepărtate granițe vestea alegerii sale și umpluseră de entuziasm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
conciliabule, discuții private cu împăratul, ordine trimise tribunilor și prefecților -, a persecuției îndelungate și programate care distrusese familia sa și pe cei credincioși ei. Cu o precizie necruțătoare, Tiberius însuși adunase materialele. Vinovații ieșeau la iveală cu zecile, din vremea agoniei Juliei, a asasinării lui Gracchus, din teribilele zile de la Antiohia; numele și declarațiile acuzatorilor; procesele-verbale ale martorilor falși, semnate în josul paginii; listele cu numele senatorilor care semnaseră condamnările. Rapoarte întocmite zilnic, cu o minuțiozitate plină de cruzime, de paznicii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
strigase, îl implorase și îl blestemase pe Tiberius, iar centurionul de gardă, pe nume Attius, îi înăbușea izbucnirile de revoltă, din ce în ce mai slabe, cu lovituri de bici, pe când spionii lui Tiberius notau fiecare cuvânt al lui, fiecare invocare, fiecare șoaptă a agoniei, așteptând cine știe ce secrete. Însă Drusus nu denunțase pe nimeni. În clipa aceea tânărul Împărat înțelese că, atunci când declarase, în discursul său programatic, că „toate actele acelea vor fi arse“, unii probabil că râseseră pe ascuns. Actele oficiale fuseseră doar coșciugul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și alții“, preamăriți într-o zi ca instauratori ai libertății, în ziua următoare fură condamnați cu toată severitatea de acel jus roman împotriva regicizilor: biciuirea și moartea pe cruce. Pe când complicii lui se agitau, înspăimântați de sentința dură și de agonia pe care aceasta urma să le-o aducă, Chereas nu reacționă în nici un fel, așa cum nu reacționase niciodată atunci când i se poruncise să ucidă. Îi ceru ofițerului însărcinat cu execuția - acel exactor supplicii care evalua cât era de dificil să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mână, ne ținem de mână (eu consider ridicol un asemenea gest și mă mir de propria-mi transformare!) și ne sărutăm. Știe să sărute ca o expertă; rămân agățat de buzele ei, mă complac Într-un sărut lung ca o agonie. O leșie fierbinte Îmi cutreieră sângele. Ea pare posedată de o aparentă moliciune a gesturilor și are mișcări de un anume somnambulism erotic, ce exercită o acțiune magnetică imediată asupra mea. Singura atingere a mâinii ei mă electrizează, simt cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
intrare În existență a corpului feminin e mai importantă decât tot ce au conservat ele În semnele scrise. Când o femeie ia act de existența ei corporală, este mai mult decât un eveniment cosmic, e o rupere de aștri, o agonie a materiei ce se autodepășește. (duminică) Orașul În care ai deschis ochii este o terra incognita, un spațiu de refugiu, unde fantezia construiește acele forme vii, acele forme originare (Gestalten) pe care Goethe le-a văzut În „foile“ palmierului de lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fiind chiar dovada, rimanența materială a Întâlnirii noastre concrete; el e acel martor fără de care existența nu este posibilă, noi jalonăm acești martori (Îndosariind scrisorile) de-a lungul diverselor etape traversate și, astfel, mergem Înainte: continuăm să trăim Într-o agonie cotidiană, insesizabilă, tocmai din cauza martorilor ce ne dau sentimentul securizant; poate că există și acum acea scrisoare a ei, relicvă rătăcită În fundul unui scrin feciorelnic la mama acasă; o s-o Întreb cu prima ocazie, când mă Întorc acolo; da, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
stâng îi era tare ca lemnul și tremura. Gardianul o întrebă: - Îl dezleg? Welles ezită. Apoi spuse: - Nu. Apoi lui Weir: Întinde-te, pe partea ta dreaptă. O să te masez. Ca alergător, știa cum trebuie să procedeze. Probabil nu mima - agonia părea veritabilă, iar piciorul era tare ca piatra. - Iisuse! țipă de durere Weir. Cătușele! - Trebuie să i le dăm jos, spuse partenerul ei. - Nu, repetă Welles ferm. Culcă-l la podea. Mă ocup eu de el. Prizonierul fu culcat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
în fața celuilalt cu atâta istețime, iar corpul meu masiv, de adult, reușea să-și găsească alternativ echilibrul pe spațiul mic al piciorului drept și al celui stâng. Cum de putea funcționa normal, atâta vreme cât creierul responsabil pentru ele se zvârcolea în agonie delirantă și nesiguranță? În vreme ce mă îndreptam spre Victoria Street, grijile fără consecințe în privința lipsei mele de haine și a faptului că eram neras alternau cu spasme de groază provocate de gândul la ceea ce făcusem. Și totuși, mai enervant decât asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
stadionul Nantao, mîinile locotenentului sîngerau prin bandaje. Jim știa că locotenentul ar fi dorit să-l aibă singur și să-l bată pînă Îl omora, nu pentru că era crud, ci pentru că doar vederea durerii lui Jim ar fi limpezit toată agonia pe care el Însuși o Îndurase. — Se poate să fi fost whiskey, spuse el cu tact. Erau o mulțime de baruri. — Baruri?... Price păși peste cartușele de Chesterfield, gata să-l plesnească pe Jim. Îți dau eu baruri... — Dulapuri În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Costel și cu tine vă așezați la o masă a restaurantului hotelului Continental din Cluj și, sfârtecându-vă mizerele salarii, comandați trei mușchiuleți de vacă În sânge, cu cimbru, sare, dar mai ales cu piper. Totul e trist, viața e agonie. În ochii fetei de lângă tine apare o lacrimă. Lacrima asta va merge la Cannes. Va ajunge și Buliul din Gotoka acolo, dar tăiat În bucăți În prim-planuri și planuri-detaliu, pentru că această poveste a fost filmată de Costel. Și ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
abstracțiune. Părul vâlvoi al bărbatului În pala vântului. Undeva Între tampoane, legând vagoanele pline de bogățiile lumii Într-un triaj Înghețat. Același vânt, măturând soda, cimentul și otrăvite chimicale scurse din sacii vagoanelor descărcate. Praf, talaș, fumurii resturi, gunoaie În agonie. Același vânt rostogolind o folie de plastic, fășâind electrostatic peste acest univers sumbru de șine, macazuri, locomotive cu aburi și trenuri rapide, expresuri de zi fugind spre mereu neștiute depărtări. Plătind datorii. Miliarde. Se apropie Crăciunul și vântul bate lihnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Încurajată În mod clar de hohotul lui de râs, continuă. —Mama-mi povestea mereu cum a avut un travaliu de șaptezeci și două de ore când m-a născut pe mine. Îți dai seama, șaptezeci și două de ore de agonie. Nu-mi pot imagina să fac ceva ce-mi place timp de 72 de ore, darămite ceva ce nu. — Deci, Sam, spuse Ronnie aruncându-i o privire rece Sylviei pentru a o preveni că strica atmosfera serii, se aude că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
prin sinteză. — Eu una cred - interveni Liduvina - că domnișorul meu își pusese-n cap să moară și, sigur, cine ține morțiș să moară, până la urmă moare. — Evident - zise medicul -. Dacă n-am crede că murim, nici chiar când suntem în agonie, poate n-am muri. Dar de cum ne cuprinde cea mai mică bănuială că nu se poate să nu murim, suntem pierduți. Întâmplarea cu domnișorul meu a fost sinucidere, nimic altceva decât sinucidere. Și-a făcut damblaua! — Neplăceri pesemne. Și încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
meu, cel pe care l-am făcut împreună, eul meu prieten și eul meu dușman, și ceilalți, prietenii mei și dușmanii mei, acest Unamuno îmi dă viață și moarte, mă creează și mă distruge, mă susține și mă înăbușă. Este agonia mea. Sunt oare cum mă cred eu sau cum mă cred ceilalți? Și iată cum rândurile astea se prefac într-o confesiune în fața eului meu necunoscut și incognoscibil; necunoscut și incognoscibil pentru mine însumi. Iată că fac legenda în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
junghi teribil în inimă. Personajul cărții tocmai îi spunea încă o dată: „Trebuie să-i repet cititorului meu că va muri odată cu mine“. Și de data asta efectul a fost îngrozitor. Tragicul cititor și-a pierdut cunoștința în patul său de agonie spirituală; a încetat să-l viseze pe celălalt și a-ncetat să se viseze pe sine. Și când și-a revenit în fire, a aruncat cartea, a stins lumina și-a încercat, după ce și-a făcut din nou cruce, să adoarmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Jugo de la Raza, la romanul lecturii de către el a romanului, la romanul cititorului [al cititorului actor, al cititorului pentru care a citi însemnează a trăi ceea ce citește]. Când s-a trezit a doua zi de dimineață, în patul său de agonie spirituală, se simți liniștit, se sculă și contemplă o clipă scrumul cărții fatidice a vieții sale. Și scrumul acela i se păru, ca și apele Senei, o nouă oglindă. Chinul i se reînnodă: cum avea să se sfârșească istoria? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
maxima universalitate, căci, dacă Isus Cristos a înviat, orice om poate învia sau, cum s-ar spune în spaniola populară, orice cristos poate învia, acel antisilogism stă la baza a ceea ce am numit sentimentul tragic al vieții și reprezintă esența agoniei creștinismului. Și toate acestea constituie divina tragedie. Divina Tragedie! Și nu așa cum Dante, credinciosul medieval, proscrisul ghibelin, și-a numit-o pe-a sa: Divina Comedie. Cea a lui Dante era comedie, iar nu tragedie, pentru că în ea exista speranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
la el, la Jugo de la Raza al meu. Mă întrebam dacă, vlăguit de fatidica lui anxietate, având mereu în fața ochilor și la îndemână cartea cobitoare și neîndrăznind s-o deschidă și să-i continue lectura pentru a-și prelungi astfel agonia care-i era viața, mă întrebam dacă să nu-l fac să sufere un atac de hemiplegie sau orice alt accident de genul acesta. Dacă să nu-l fac să-și piardă voința și memoria sau, în orice caz, pofta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
simte că leșină într-un spasm voluptuos când Raphaël o strigă pe Pauline: „Pauline, vino!... Pauline“ - și mai departe: „Te iubesc, te ador, te doresc...“ - și-o vede rostogolindu-se pe jumătate goală pe canapeaua lui, și o dorește în agonia sa, în agonia care este însăși dorința lui, printre sunetele strangulate ale horcăitului său agonic, și-o mușcă pe Pauline de sân și ea moare agățându-se de el, acelui cititor aș vrea să-i dau în chip asemănător sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
într-un spasm voluptuos când Raphaël o strigă pe Pauline: „Pauline, vino!... Pauline“ - și mai departe: „Te iubesc, te ador, te doresc...“ - și-o vede rostogolindu-se pe jumătate goală pe canapeaua lui, și o dorește în agonia sa, în agonia care este însăși dorința lui, printre sunetele strangulate ale horcăitului său agonic, și-o mușcă pe Pauline de sân și ea moare agățându-se de el, acelui cititor aș vrea să-i dau în chip asemănător sfârșitul agoniei protagonistului meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
sa, în agonia care este însăși dorința lui, printre sunetele strangulate ale horcăitului său agonic, și-o mușcă pe Pauline de sân și ea moare agățându-se de el, acelui cititor aș vrea să-i dau în chip asemănător sfârșitul agoniei protagonistului meu, dar dacă n-a simțit acea agonie în el însuși, de ce să mă întind mai mult? Sunt apoi necesități cărora nu vreau să mă supun. Descurcă-se de unul singur, cum o putea, de unul singur și solitar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
sunetele strangulate ale horcăitului său agonic, și-o mușcă pe Pauline de sân și ea moare agățându-se de el, acelui cititor aș vrea să-i dau în chip asemănător sfârșitul agoniei protagonistului meu, dar dacă n-a simțit acea agonie în el însuși, de ce să mă întind mai mult? Sunt apoi necesități cărora nu vreau să mă supun. Descurcă-se de unul singur, cum o putea, de unul singur și solitar! Cu toate acestea, cutare cititor tot mă va mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
atunci a avut parte de fluierături. Și-ar fi fost încă și mai tragic dacă ar fi cules râsete sau zâmbete. Râsul!, râsul!, abisala pătimire tragică a Domnului Nostru Don Quijote! Și cea a lui Cristos. A stârni râsul cu o agonie: „Dacă Tu ești regele iudeilor, mântuiește-Te pe Tine însuți!“ (Lc., 23, 37). „Dumnezeu nu este capabil de ironie, iar dragostea e ceva prea sfânt, este de departe lucrul cel mai pur al naturii noastre ca să nu ne vină de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]