25,860 matches
-
a oceanelor siderale este - curios lucru! - albastră. Tulburătoare mereu, niciodată stabilă, magia paradoxului mascat de tăcere frământă taina mirajului plictisit. Inexplicabilă liniște a conținutului celest. Sfidătorul Luceafăr pare un Tedy al Parnasului din ceruri - stih abstract al poeziei sublime. Întunericul albastru cuprinde ritualul vrăjii cerești. ......................................................... ............ Cerneala s-a vărsat peste gingășia de fildeș a oceanelor siderale ce este - curios lucru! - tot albastru. Alina Tonigaru, clasa a VIII-a C VII. CONCLUZII Lucrarea de față cuprinde un vast material, cules în urma unui
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
eu, draga mea: obișnuința e mai rea decât singurătatea. Cât ești tânără. Mai târziu, contează mai puțin această deosebire. Își așezase valiza În plasa de bagaje și acum flecărea În fața geamului coborât al compartimentului curat, cu fotolii Îmbrăcate În pluș albastru și tetiere albe imaculate. Își privi ceasul. Un ceas mare de buzunar, al domnului Übelhart cât a trăit, pe care ea Îl purta la gât ca pe un medalion, prins Într-un lanț gros de argint. Până la plecarea trenului mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
neobservat. Se ridică și se Îndreptă spre ieșire. Un duș și se va culca. Trebuia să se strecoare printre perechile Înlănțuite de vraja tangoului. Ca să ajungă În hol fu nevoită să se prelingă pe lângă sânii uriași ai femeii cu păr albastru care bloca ușa și care, până atunci, la o masă retrasă, nu făcuse altceva decât să caște și să se lase sărutată și pipăită de un bărbat pirpiriu, cașectic, rătăcit Într-un palton gri la două rânduri de nasturi, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
te Întorci. Întâmplarea, domnu’ Petru... Și o spaimă ca un nod În gât. O nedumerire, mai bine zis. De ce nu mai găsesc eu drumul spre casă? Eu, Sebastian Gavril Gheretă, de o viață poștaș În „Bosnia”? Și de ce uit? Ochii albaștri, spălăciți i se umeziră, mâna În care ținea țigara aprinsă Începu să-i tremure și, Înainte ca Petru să găsească un cuvânt ori un gest de Îmbărbătare, Gheretă izbucni În plâns. Ești obosit, domnule Gheretă, doar atât. Dacă vrei, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
i se lumină căci un gând bun Îi Încolți În minte: lor le va Închina această călătorie cât și discursul de adio pe care urma să-l improvizeze. Deschise ușa balconului În aplauzele mulțimii. 37. Gheretă visa că un șoricel albastru Îi rodea de zor un călcâi. Se trezi lac de sudoare. Se descălță În grabă și Își cercetă cu atenție piciorul. Ciorapul era Într-adevăr spart, dar pielea era nevătămată. Nici urmă de dinți. Doar un miros discret de năsal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nimic, să vedeți ce se Întâmplă În Incident la Antares... Ia mai lasă-ne, doamnă, cu poveștile astea de bibliotecară. Verissimo e un mare scriitor, domnule Moduna, nu vă permit... Gura că Îți iau umbrela! Fără violență. Nu suport culoarea albastră. Liniște. Psst. Și se făcu liniște. Departe, În față, Cain dădea când din cap, când din mâini. Di ce Înțăleg io așa de bine limba lu' domnu' Cain, domnu' Ajan? Întrebă Pipey cu prefăcută umilință. Pen' că e chiar limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
essentiel dans cette impasse que de donner des solutions dont les méthodologies spécialisées ne font point défaut.” Ifose de tablagiu universitar, etalate În c.v.-uri sforăitoare! zice Petru. Ceva Însă Îmi spune că Monika Kulesza are părul auriu. Și ochii albaștri. Și pistrui. Și pielea albă. Și picioarele lungi. Și sânii mici Și coapsele Înguste. O scândură erotică! Să le ia dracu de poloneze, cu filmele și cu Projekt-urile lor cu tot! Mă mai consolez la gândul că Kieslowski a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
-se de mână, iar Petru s-a trezit cu un gust de alge pe limbă. A hotărât să Învețe germana.” 5. „Amiază de vară. Merele cădeau În grădini sub greutatea luminii. Drumul pustiu. Cotcodăcitul unei găini disperate de căldură. Cerul albastru. Țipenie de om. În afară de mine care priveam și auzeam toate astea, În iarbă, pe marginea șanțului din fața casei, sub o pălărie de Împrumut.” Ai visat? l-am Întrebat. Nu, mi-a spus el. Nu e vis, ci doar o amintire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
achita cu cinste de aceste Îndatoriri care Îi Înlesneau traiul Într-un oraș de care auzise orice om mai răsărit și cu ceva ținere de minte, și În care locuia, două străzi mai Încolo, domnișoara Marta Koblicska, cu ochii ei albaștri și limpezi pe orice vreme și rotunzi ca floarea-soarelui. Camera lui nu era prea mare dar era luminoasă, cu covor moale pe un parchet ca oglinda și cu mobilă puțină. Lângă geam se găsea o etajeră din lemn de nuc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu un chipiu și În livrea cu epoleți, pantaloni negri Franz Joseph, cu vipușcă de general, Îi zâmbea cu toți dinții de viplă, din ușa monumentală a restaurantului, luminat ca la Revelion, dar gol cu desăvârșire: mobilier alb pe mochetă albastră. Își duse două degete la tâmplă cum făcuse și „generalul” și Îi Întrebă dacă mai găsește pe undeva ziare. La tutungerie, să trăiți, veni răspunsul, cum ieșiți imediat pe dreapta, după magazinul de sicrie al lui Wellmann. Știa tutungeria, știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Înecându-se. Hăpăia. Mâinile rigide păreau gheare uriașe făcute să Înhațe cu graba și crisparea ultimei șanse. Își pierduse siguranța și distincția cu care mânuise o viață Întreagă cuțitul și furculița. În timp, lăcomia de animal Înlocuise strălucirea ochilor săi albaștri. Deschidea gura asemenea unui pește carnivor decis să nu rateze prada care venea oricum spre el fascinată parcă de sclipirea Înșelătoare a protezei care imita de minune argintul viu. Grija cu care și-o spăla În fiecare seară Înainte de culcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Acum vedea bine: femeia era Alida, iar bărbatul Szántó. Se țineau de mâini. Și se priveau. Constatau cu uimire că aveau doi ochi fiecare. Atâta doar că acum fiecare purta În ochi culoarea celuilalt. Ea avea ochi negri, iar el albaștri. Se apropiară din nou și se Îmbrățișară. Apoi, el o luă de mână și intrară sub arcadele ce ascundeau scara atelierului. Ceasul din turn abia se mai zărea. Pași grăbiți răsunau pe scară. Când zgomotul lor Încetă, Înțelese că erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
adormea Împăcat cu lumea și mereu Împăcat cu o cugetare a lui Terente Marcovici, spusă direct În franceză: Așacjursiufisapen! Se scufunda apoi În somn ca Nautilus În mare și acolo rămânea până la destinație, printre pești aurii, recife de corali, meduze albastre, vegheat de Terente, de Bach și de Beethoven. Somnul său era ca o excursie pe cont propriu În rai. Terente știa acest lucru și de fiecare dată Îl trezea cu Knockin' on Heaven's Door al lui Bob Dylan. Minunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
el. Cu ea, totul e ușor: o Înmormântare, o naștere, o revoluție. Le privea cu o egală curiozitate, Întocmai cum ar privi o eclipsă totală de soare, o broască țestoasă sau o pictură de Baba ori Ilfoveanu. Cu ochii ei albaștri, cu chipul ei oval și pistruiat, cu sânii ei mici și rotunzi ca două mingi de tenis pe jumătate Îngropate În zgură, cu picioarele ei de 1,20 m (exagera), cu tunsoarea ei à la Rimbaud, cu degetele ei subțiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
oh, yes și fuck me, pentru care nu-i trebuia un dicționar. Erau cuvinte din basic English. Apoi mai erau strigătele, aceleași În toate limbile pământului și reacțiile cutanate. Trupul lui Janis era sensibil ca o bandeletă de turnesol: când albastră În mediu bazic, când roșie În mediu acid. Seara Îi găsea tot În pat, unul lângă altul, umezi și catifelați ca ciupercile după ploaie, fumând din aceeași țigară, bând ultimele picături de Teacher's dintr-o sticlă cumpărată de Klaus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
același cântec al lui Janis Joplin, Cry baby. S-au despărțit, aproape de miezul nopții. Nu s-au mai văzut niciodată. O lună mai târziu, Janis J. și-a luat zborul din garsoniera confort sporit de la etajul X al blocului ei albastru. Ceea ce a lăsat În urma sa pe pământ nu semăna deloc cu ea. De aceea, toți elevii ei erau convinși că ea, cea adevărată, se dusese undeva departe, În California sau Yoknapatawpha, de unde avea să le scrie. Ea se ținuse Întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
e cea mai mare concurență pe cap de locuitor. N-am văzut În viața mea un autocar mai trist. Când a intrat În piața centrală a orașului, frecându-se de ziduri, avem o piață mică, veche, parcă am văzut balena albastră din copilărie, Împăiată și plimbată prin toată țara pe un trailer. În gura larg deschisă a balenei luminată de un beculeț stăteau ca două fanoane rupte ghidul și șoferul pe care nici nu l-am văzut la Început, Încât cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și altceva de făcut decât să-l Însoțească pe el În exercițiul funcțiunii, la vremea amiezii, pe străzile pustii, chiar dacă acum răsplata ostenelii lor nu mai era Înghețata, ci berea rece la Hanul Dealul Florilor, sub un cer rotund și albastru ca o boltă de biserică sub care aveau loc și cei ca el, altfel spus, cu destule păcate. Se pregătea să-și spună că era atâta liniște În jur că se auzeau mașinile ruginind, când, la câtiva pași de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nesuferită care Îl ținea legat de piciorul din spate. Era liber. Ușor și liber. Ușor ca un fulg din moment ce iată-l plutind la o palmă deasupra pământului. Apoi și mai sus. Era ca o țestoasă albă Înotând visătoare În apele albastre din Galapagos: era un zeu gras, bătrân și alcoolic, care făcea cu ochiul lumii Întregi Între două sughițuri; era o țară săracă fără continent; un trup fără consistență; un contur; o părere. Dădu un ocol larg În jurul lampadarului, reproșându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
neobservat, căci lumea era Încă frământată de soarta ochelarilor-minune, se zice, pe care mortul i-a purtat cu atâta naturalețe și har până aproape de veșnicie. Au dispărut odată cu sărutul neașteptat al unei sclifosite care Își târa prin zăpadă blugii ei albaștri tiviți cu țurțurei de gheață. Era frumoasă, nimic de zis, dar era Îmbrăcată cam aiurea. Cu furca, altfel spus. După ce că era șleampătă, părea și drogată. Cei care se pricep ziceau că chiar era. Oricum, toți au rămas cu ochii agățați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
precum corurile de îngeri: puteam să respir și asta însemna că aveam să trăiesc. Pe când ultimii fiori îmi părăseau trupul mi-am lipit fruntea de covorul ud și mi-am imaginat că trag în piept kilometri după kilometri de cer albastru de savană. Am numărat până la zece, apoi am ridicat privirea din podea. M-am proptit în coate și, când asta mi s-a părut în regulă, m-am săltat în genunchi. Stăteam îngenuncheat la picioarele patului dublu dintr-un dormitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
-și doar buzele: Eric Sanderson. Eric Sanderson. Când m-am auzit rostindu-l, numele mi-a părut solid și real și bun și normal. Dar nu era. Era ruina unui zid sfărâmicios, a unor geamuri sparte și-a unor prelate albastre, fâlfâitoare. Era o epavă. O relicvă a unui lucru năruit în proporție de nouă zecimi. — Îmi închipui că ai o mulțime de întrebări, Eric. Am încuviințat. — Da. Da? Era greu să știi ce să spui. Era greu să spui orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ușă, dar era încuiată, așa că am luat-o în jos pe scări. Treptele tocite duceau la un antreu îngust, în capătul căruia se afla o ușă de intrare. Alături de ea era o măsuță, iar pe măsuță un plic mare și albastru, așezat în picioare și îndreptat cu fața către scări, așa că ochii mi-au căzut direct pe el. Pe plic scria cu litere mari, negre, ușor aplecate: ÎȚI ESTE ADRESAT, iar dedesubt: DESCHIDE-L ACUM. Apropiindu-mă, am observat că plicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
există încremenire, ci doar schimbare. Noțiunea de aici a zilei de ieri nu este noțiunea de aici a zilei de azi. Noțiunea de aici a zilei de ieri e undeva în Rusia, într-o sălbăticie din Canada, într-o adâncime albastră din mijlocul Oceanului Atlantic. E în spatele soarelui, în spațiul cosmic, cu sute de mii, milioane de kilometri în urmă. Niciodată nu ne putem trezi în același loc în care ne-am culcat. Locul nostru în univers, universul însuși, totul se schimbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mie-mi place să-mi petrec timpul cu tine. — Onanistule, râse ea. Urăsc latura asta a ta. — Dar tu ai inventat-o. — Dă-mi ghidul înapoi, zise. Vreau să-ți arăt colosul ăla de piatră. 5 Nor alb și munte albastru Videocaseta cu lumina intermitentă stătea deasupra aparatului video, sub televizor, în întuneric. Cioburile becului spart erau toate în cutia lor, scuturate atent cu ajutorul ziarului îndoit, ca niște steluțe, pentru a proteja lăbuțele lui Ian pisoiul, care obișnuia să se plimbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]