7,965 matches
-
VI!), dar se poate susține că o limbă romanică, derivată din latina vulgară (populară), se vorbea de la un capăt la altul al Peninsulei Balcanice și chiar dincolo de Dunăre o "lingua franca" în sud-estul Europei.47 Rolul fundamental al latinei în alcătuirea limbii române a fost subliniat . Este o evidență că termenii ce indică o civilizație superioară (cea romană), un mod de viață, o activitate economică (agricultură și păstorit), ca și noțiuni religioase s-au păstrat și au evoluat în cetățile de pe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
trei grupe: cuvinte latine, autohtone (traco-dace) și străine (de împrumut)slave, grecești, turcești, ungurești și neologisme. Elementul latin formează majoritatea cuvintelor pentru că noțiunile și lucrurile principale, abstracte și concrete, se numesc cu termeni latini, dar și pentru că elementele lexicale din alcătuirea unei fraze românești sunt de origine romanică. Concret, în orice text românesc de proză sau poezie prevalează elementul latin-în poezia lui Eminescu: latine-1656, străine-164, autohtone-28, iar în proza populară: latine-582, străine-47, autohtone-25. Numărătoarea (inventarierea) lui Macrea este grăitoare: 1. latine-2099
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cei slavi): domn (dominus), jude (judex). Observăm că predomină termenii agro-pastorali, ceea ce indică o populație sedentară, stabilă în nordul Dunării.60 După ce am urmărit, sub aspect lingvistic, componenta autohtonă, traco-dacă, apoi pe cea romanică, latină, să analizăm contribuția slavă la alcătuirea limbii române. Ce a rezultat din această îndelungată "atingere" (Iorga), conviețuire, între slavi și elementul romanic? În Dacia (nordul Dunării), slavii s-au așezat în număr mare și în toate părțile ei, nu numai în unele regiuni, așa cum s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vremii. Rolul slavilor, alături de alți "barbari" (alogeni), în constituirea clasei feudale românești rezultă din mai multe împrejurări: influența slavă asupra limbii române (marele număr de cuvinte slave în limba română), toponimia slavă răspândită în toate regiunile românești, importanța slavilor în alcătuirea nobilimii locale. Un lucru este cert: în ciuda dominării lor, în ținuturile de la Dunăre și Carpați, timp de câteva secole, slavii instalați aici au fost asimilați (romanizați) în întregime, pierzându-și treptat limba și trăsăturile proprii în mijlocul majorității românești. Pentru ca acest
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
despre folosirea termenului rumân, înainte de această dată (secolul al XVI-lea), nu pentru că n-ar fi existat în limba vorbită, ci pentru că nu posedăm documente scrise în română anterioare acestei date.12 Pe de altă parte, există dovezi hotărâtoare despre alcătuirea clasei stăpânilor feudali mai ales din autohtoni, adică prin diferențierea internă a obștilor românești. Este profund grăitor, în acest sens, faptul dublei terminologii în limba românească privitoare la relațiile sociale medievale. Dacă, într-adevăr, o parte din terminologie este de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
suita împăratului Frederic Barbarossa notează că a pătruns "într-un ținut bogat, numit Vlahia, nu departe de Salonic, unde am aflat belșug de produse". Vlahia Mare a dăinuit, ca ținut autonom, și după întemeierea împărăției vlahe, în 1185-1186. Cea dintâi alcătuire politică românească, menționată la sfârșitul secolului al X-lea, Vlahia Mare a durat patru sute de ani, sub forma unei formațiuni autonome. Abia în 1397, sultanul Baiazid cucerește Thesalia și Vlahia Mare-ultima luptă a vlahilor pentru neatârnare se petrece în 1445
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
câmpie, pe văile râurilor, ca triburi separate. Dacă Sclaviniile s-au contopit în state feudale (Bulgaria, Serbia), Vlahiile s-au păstrat ca organisme autonome în cuprinsul statelor slave.22 După românii din sudul balcanic, organizați în Vlahia Mare, a doua alcătuire statală este cea din Munții Haemus, dintre Dunăre și Balcani. Inclusă în Imperiu înainte de 1018, Bulgaria dintre Dunăre și Haemus cuprindea, în secolele XI-XII, latifundiile unor familii precum Anghellos, Ducas, Comnen, Paleolog. Feudalismul bizantin în Bulgaria, pe parcursul celor două secole
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
erau realități social-politice românești de mult constituite și consolidate. Pentru teritoriile situate la est de Carpați, pentru realitățile etnice și politice din aceste secole, avem puține informații provenite din izvoare scrise și arheologice. Totuși, ele oferă elemente prețioase referitoare la alcătuirile politice din aceste regiuni. Aceste înjghebări prestatale sunt urmarea firească a evoluției generale a societății și a structurării sale. Astfel, în epica medievală islandeză, "Saga lui Eymund", se relevă implicarea vlahilor (Blokumenn) alături de pecenegi în luptele fratricide (intestine) pentru tronul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
începutul secolului al XIII-lea. Care erau structurile politice românești în prima jumătate a acestui secol ? În perioada aceasta, societatea românească nord-dunăreană se afla într-un stadiu arhaic de organizare politică, caracterizat printr-o multitudine de formațiuni politice prestatale .Aceste alcătuiri politice purtau numele de "țări" (lat. "terra"), aflate în toate regiunile locuite de români. Țările românești din secolul al XIII-lea, nu erau realități (expresii) geografice, ci entități politice și de drept, teritoriale. Componentele lor principale erau: teritoriul, poporul (neamul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cu care vine în contact regatul ungar, după 1200, reprezintă partea cea mai evoluată a organizării politice românești din nordul Dunării. La sud de Carpați, s-a angajat lupta de amploare și de durată (1211-1300) ce avea să ducă la alcătuirea statului românesc de sine-stătător-prima țară românească liberă. Sursele istorice ne oferă imaginea realităților politice românești din sudul Transilvaniei și de dincolo de Carpați, înainte de 1241-în spațiul acesta, s-au închegat două entități politice românești, "Țara Oltului (Făgărașului)" și "Țara Hațegului". Ambele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
era veche, organică, chiar dacă vârful ierarhiei politice putea fi slav sau turanic, se putea numi Bogdan sau Negru. Ajunse în punctul maxim al evoluției (maturității) lor, voievodatele s-au întrunit în stat. Constituirea statului medieval românesc a fost precedată de alcătuirea clasei stăpânitoare (suprapuse). În urma diferențierii din obștile libere țărănești, începând cu secoul al X-lea, fruntașii acestora s-au constituit treptat într-o pătură suprapusă privilegiată, viitoarea boierime (termen bulgaro-slav). Categoria privilegiată (boierimea) a fost precedată de apariția unei pături
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nord-vestul Moldovei. Acceptarea lui Dragoș ca voievod al noului stat în formare, Moldova, de către fruntașii politici locali a fost determinată și de faptul că acesta era de același neam și credință, ca și de continuarea luptei împotriva tătarilor, în scopul alcătuirii unui organism politic mai întins. Voievodul Dragoș a fost instalat de oștile regești ca un căpitan ce asigura securitatea (paza) regiunilor estice moldovenești, o prelungire a autorității (puterii) Ungariei în aceste teritorii. El a fost instalat aici ca "paznic" al
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
regatele catolice (aflate în avangarda creștinătății) au încercat să readucă teritoriile extra-carpatice în sfera lor de dominație. Conform surselor istorice, ambele intervenții externe, poloneză și ungară, din 1359, erau îndreptate împotriva formațiunii statale românești din nord-vestul Moldovei (continuare a unei alcătuiri statale mai vechi), dar acestea nu au afectat direct partea de sud-est a țării, aflată sub dominația Hoardei. În aceste condiții, oștile poloneze și cele ungurești nu au intrat în coliziune cu cele mongole în Moldova funcționa, la mijlocul secolului al
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al mărcii, Balc, apoi se instalează aici "cu așa putere" încât nu mai poate fi înlăturat cu toate silințele regelui. În acest fel, Bogdan devenea domn de-sine-stătător al unei țări libere, exponent al forțelor politice de la est de Carpați de alcătuire a unei construcții statale proprii.34 Cauzele imediate ale "descălecatului" lui Bogdan sunt dificil de precizat: o stare conflictuală cu regele Ludovic sau comitele Maramureșului, dar o altă ipoteză ar fi chiar reușita lui Dragoș și a grupului său de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Iorga și Brătianu. Este o evidență că geneza statului Moldova a fost un proces complex și îndelungat, desfășurat progresiv, cu contribuția mai multor factori. Structurarea societății românești est-carpatice în categorii sociale bine delimitate și cristalizarea unor nuclee politice a precedat alcătuirea statului medieval. În aceste condiții, procesul "descălecatului", declanșat după 1359, nu a însemnat constituirea de structuri politice și sociale noi, ci doar o substituire a vârfurilor piramidei politice est-carpatice și adoptarea unor forme noi, evoluate de organizare instituțională medievală, transmise
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
arhivei lui Mircea Vulcănescu aduce treptat indicii despre organizarea asociației pe secții (cu subsecții) - cea ideologică (sau filosofică) reunind nucleul director; au mai funcționat secțiile „Teatru”, „Plastică”, „Critică și literatură”, „Spectacol”, dotate cu un secretariat efectuat voluntar, pentru consemnări în vederea alcătuirii unei arhive și a editării buletinului, pare-se nerealizat. Secretar general era Petru Comarnescu, demisionat însă în decembrie. În afară de grădina și sala de coregrafie a Floriei Capsali, „sediul” consacrat de întâlnire era cafeneaua Corso din Calea Victoriei. După tratative sinuoase, Al.
CRITERION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286517_a_287846]
-
folclorul românesc și bulgar la nivel de personaje, motive, subiecte, specii literare, poetică. C. este coautor al lucrărilor Curs de folclor moldovenesc (1965) și Creația populară. Curs teoretic de folclor românesc din Basarabia, Transnistria și Bucovina (1991). A participat la alcătuirea volumelor de folclor pe zone: Folclor din Bugeac (1982), Folclor din Nordul Moldovei (1983), Folclor din stepa Bălților (1986) și a îngrijit ediții din scrierile lui Eminescu, C. Stamati-Ciurea, Veronica Micle. SCRIERI: Creația lui Eminescu și basmul, Chișinău, 1960; Aspecte
CURUCI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286607_a_287936]
-
din Plângeri tind să acopere și să definească asemenea semnificații: „Ne-am întors către noi pe alte căi./ Semnele trecerii se încrustau/ pe trunchiul arborilor-piatră de hotar” (No Man’s Land). Desigur, se află în Plângeri destule neîmpliniri expresive, o alcătuire zgrunțuroasă a metaforei, o oarecare discursivitate, alteori se regăsesc ecouri, tonalități din Radu Gyr (Tentație are ceva din pretextul baladelor acestuia), Dan Botta, Tudor Arghezi (cel din psalmi) sau Nichifor Crainic. Autenticitatea trăirii dă însă acestei poezii ce se crispează
CUSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286608_a_287937]
-
Sextil Pușcariu, inițiatorul, organizatorul și directorul instituției până la al doilea război mondial, arată că principalul obiectiv al acesteia este „strângerea și prelucrarea științifică a materialului lexical al limbii române din toate timpurile și din toate regiunile locuite de români”, în vederea alcătuirii Dicționarului limbii române, operă de interes național; obiectiv căruia i se adaugă, pe parcurs, încă unul la fel de important: întocmirea Atlasului lingvistic român, lucrare fundamentală în istoria unei culturi. Ca buletin al Muzeului, D. era menită să apară „pentru specialiștii și
DACOROMANIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286652_a_287981]
-
nu se lăsa învinsă de acele împrejurări, unica modalitate de a rezista a fost retragerea în inepuizabila bogăție a interiorității, continuul dialog cu sine. C. concepe astfel, în celulă, fără creion și hârtie, păpuși și piese de teatru, ca niște alcătuiri ale spiritului ce îi țin tovărășie și o ajută să existe clipă de clipă. Aceasta este „evadarea tăcută” dintre zidurile temniței, evaziunea în vis și artă ce o salvează, absolvind-o de moartea spirituală de-a lungul a doisprezece ani
CONSTANTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286364_a_287693]
-
harurile. Notorietatea în epocă și atenția posterității critice i le-a adus însă lui C. lirica sa, preponderent erotică, dar care cuprindea și cântece de lume sau compuneri meditative, circulând în copii manuscrise sau în repertoriile lăutărești. Prima ediție, Poezii. Alcătuiri și tălmăciri, apare postum, la Iași, în 1856. Între 1800 și 1830, interval în care produce un număr important de versuri, creația a lui C. cunoaște două etape distincte: una, până în preajma anului 1820, este bogată în compuneri ocazionale, acrostihuri
CONACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286353_a_287682]
-
antereu și iminei, obișnuit a subtiliza pe sofale și a-și trimite mesagiile prin țiganii lăutari, neverosimil în pădure, ducând omagiul până la târârea în pulbere și la închinarea ortodoxă, și tristețea occidentală până la pandalii și istericale. G. CĂLINESCU SCRIERI: Poezii. Alcătuiri și tălmăciri, îngr. Neculai Ionescu, Iași, 1856; ed. 2, îngr. Miron Pompiliu, pref. Caterina Vogoride-Konaki, introd. Em. Vogoride-Konaki, Iași, 1887; ed. I-II, Iași, 1893; Poezii, îngr. Ion Pillat, București, 1942; Scrieri alese, îngr. Ecaterina și Alexandru Teodorescu, pref. Alexandru
CONACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286353_a_287682]
-
însemnări ale conducătorilor revistei, Ion Vinea și Marcel Iancu, au în vedere nu literatura, ci arta în general, în speță curentul abstracționist, strâns înrudit cu constructivismul. În niște Note de pictură se pledează pentru „o cât mai liberă interpretare a alcătuirii lumii” (1922), iar într-o notă de la „Poșta redacției”, pentru superioritatea artei abstracte, în care „artistul își arogă dreptul naturii de a crea forme noi, fără asentimentul nimănui” (1923). Textele cu caracter de program estetic se înmulțesc din 1924, când
CONTIMPORANUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286393_a_287722]
-
schilod, pământul/scufundându-se încet sub așteptarea mea greoaie/sub ploaia de confetti, spirale multicolore și alămuri - /pachebot și arcă târâtă prin deșertul de aer/vâslind cu coastele printr-o Atlantidă erotică și bănuită// În cădere mi s-a năruit alcătuirea/și umbra mi s-a încovoiat și mi s-a umilit...” sau în Poemele siameze (1983), unde picturalul dublează tot mai intens și mai eficient declarativul (orașul este „adormit sub o batistă de eter”, „o blană de pisică electrizată de
COSOVEI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286439_a_287768]
-
conținutul vieții ei. Neacceptând să se lase invadată de banalitatea cotidianului și a obișnuințelor, ea se imaginează țâșnind ca un „joc de apă” ce scânteiază în lumina aspirației spre ceva superior, spiritualizat și estetizat - o lume conformă cu propria-i alcătuire sufletească. Dorește să se elibereze de îngrădiri și convenții, să strălucească, să plutească prin forța de levitație a iubirii, să se identifice cu sine printr-o trăire autentică, plenară. Conștiință modernă, vie, uneori contradictorie, eroina verifică prin propria experiență anumite
COTOVU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286451_a_287780]