2,417 matches
-
de istoricul din mine din joi În paștele cailor verzi pe pereți cu care Îmi umpleam zilele și nopțile, doar pur accidental și sporadic găsindu-mi timp să mai deschid câte o carte de specialitate sau să mai rătăcesc prin amfiteatrul Iorga pe la cursurile câte unui profesor - „de exemplu, pe la ale dumneavoastră”, am adăugat, grobian, ca să-i fac plăcere. Colega, nu mă bucur deloc de ce aud, s-a făcut, mustrător, că nu sesizează complimentul Adam Adam. Profesorii dumitale - Între care Înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și cred că am ațipit puțin - câteva minute, probabil. Eram convins de asta pentru că, atunci când am deschis ochii, am realizat că Încă nu intrasem În Paris. Pentru rigoare, m-am uitat, totuși, la ceas - gest aproape mecanic, cu care, În amfiteatru, din când În când, verificam cât mai aveam la dispoziție până la Încheierea prelegerii: Îmi plăcea mult ca semnalul sonor care anunța pauza să coincidă cu ultima mea frază și mă simțeam foarte satisfăcut dacă șmecheria Îmi ieșea la fix. Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Între degete. Eveline avea toate motivele să mă persifleze, i le servisem pe tavă eu Însumi În persoană, cu gura mea de aur. Apucături rele, de profesor obișnuit să explice tot timpul până pricepe și loaza din ultima bancă a amfiteatrului. Iar lucrurile rele, pe lângă avantajul că se Învață repede, mai prezintă și dezavantajul că, la fel de repede, devin a doua natură. Sau, pentru cadrele didactice, la care repetitivitatea cunoaște cel mai ridicat indice de frecvență și se Întinde pe decenii, prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
trecuți sub coloanele ei, cinematograful „București“, apoi, mai jos, „Timpuri noi“, „Gambrinus“, cu petrecerile și frumusețile risipite, „Spicul“, Cișmigiul, apoi, pe partea cealaltă, pe colț, clădirea unde fusese anticariatul de unde am cumpărat prima Biblie, deasupra redacția Vieții Studențești și a Amfiteatrului, mai apoi în sus, pe Bulevard, cârciumile „Tomis“ și „Tic-Tac“, lactobarul unde servea Tanti Rozi, cinematograful „Victoria“, magazinul Beldiman, fosta librărie a Academiei, C.E.C.-ul de odinioară, transformat în „Havana Club“, iar acum în Cazino, cofetăria de pe colț, fostele consignații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Credeam că-l imită pe Carol II nu numai în grandomanie, dar și în curvăsăreală. N-a luat de la fostul rege decât „Cântarea României“ și „Daciada“... Am mers totuși cu ea până în holul Facultății. I-am spus să intre în amfiteatru și să-mi țină un loc lângă ea. Aveam să vin și eu. M-am așezat pe banca de marmură de lângă bustul lui Eminescu, neștiind încă ce să fac. Trebuia să hotărăsc, dar nu știam ce anume. Era mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
antologia de poezie românească scoasă de N. Manolescu. Făcuse oarecare vâlvă cartea, pentru că apăreau acolo și poeți interziși, Cotruș, Gyr, Crainic și câțiva alții, poate. În sine, antologia nu mă impresionase. Nici nu o cumpărasem. Am văzut atunci, în marele amfiteatru, R III, de la Chimie, unde ne adunaseră, cum se judecă un om. Și era încă o judecată, măruntă, totuși. Pentru un lucru minor, mi se părea. Dar pentru prima dată aveam imaginea, pe viu, a ceea ce însemnau judecățile publice. Citisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am tras-o pe un culoar. Ezita, că-i târziu, că nu mai puteam ieși. Am intrat totuși într-o clasă. Simțea că o doresc. O dorință amestecată cu furie, cu scârbă, cu stupoare. Și cu frică. Parcă aerul din amfiteatrul acela, îmbibat cu frică, pătrunsese în mine. O frică surdă, absurdă, difuză, fără un chip anume. Simțeam doar cum undeva, în preajmă, învăluitoare, pândea amenințarea. Începuse să-mi fie frică și de Lia. Întărâtat i-am spus: „Vreau să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pentru el, să-l cocoț sus! Ușurel, că-l poți enerva și mai mult. Guran pe loc a trecut la opoziție. După doi ani scapă și va redeveni făcător de miniștri. Viitorul ministru Marcel stătea într-o bancă situată pe la mijlocul amfiteatrului, urmărind formal expunerea tezei de doctorat a soției sale, Mirela. Marcel era economist, de fapt contabil, și Mirela era cadru didactic la Matematică. Privea admirativ cum nevastă-sa umplea tablă după tablă, cu calcule foarte complicate, cu o ușurință dezarmantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
soției sale, Mirela. Marcel era economist, de fapt contabil, și Mirela era cadru didactic la Matematică. Privea admirativ cum nevastă-sa umplea tablă după tablă, cu calcule foarte complicate, cu o ușurință dezarmantă. Este deșteaptă, ce mai, gîndea Marcel. În amfiteatru erau numai capete luminate, profesori din alte centre universitare și din Iași. Marcel și-o amintește pe Mirela la bucătărie, spălînd vase, făcînd mîncare și alăptînd copilul. Doamne, cîte preocupări casnice și uită-te ce limbaj academic are! Cîte lucrări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
un valoros sprijin în elaborarea tezei. Vă felicit, domnule Marcel, aveți de ce să vă mîndriți. În mintea sa, Marcel le răspundea în gînd sincer: Să mă mîndresc la colegii de pahar? Cum ar putea ei să înțeleagă atmosfera din acest amfiteatru? Viața lui Marcel a fost o înșiruire de relații cu fel de fel de brute, bețivi, golani și doar la facultate acumulase ceva, dar a pierdut prea ușor totul, după aceea. Omul reface drumul parcurs și constată că nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
s-a terminat. Parcă-l vezi pe George Călinescu cu coama lui leonină, cu burta umflată de ciroză, clătinîndu-se pe picioarele subțiri, cu ochii lui mici, apropiați, de o mobilitate iscoditoare, auzi vocea lui sonoră, teatrală, trasînd acolade prin aerul amfiteatrului Odobescu: „Observați că Bălcescu folosea expresia, nu face nici cît o ceapă degerată, ceea ce Înseamnă că În vremurile acelea ceapa avea o valoare, dacă pentru a sublinia derizoriul unei situații, al unui obiect sau al unei persoane, el se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ca mamă poate că mă Înțelegeți. Dacă Nicușor ar fi erou de roman aș fi de partea lui, așa, fiindu-mi fiu, Îl dezaprob.“ Ce labile sînt criteriile noastre morale. Azi noapte am avut un vis scabros. Mă aflam În amfiteatrul Odobescu Înțesat de studenți. Eram Întinsă pe o masă ginecologică În poziția aceea oribilă și un bărbat - știam că e redactor la o editură, dar nu-l puteam identifica deoarece fața Îi era acoperită cu un ciorap tras pe cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
-o la fugă mai bine mă prefac destins absent merg relansez plus plus plus pînă cînd se retrage pokerul lor dacă m-ar vedea ei acum ea În special transpirat tot și vorbind de unul singur batjocura și umilința rîsul amfiteatrului cînd am intrat În pufoaică și cu cizmele de cauciuc murdare de var nopțile mele În blocul Încă nerecepționat de la Liric cineva trebuia să păzească arzătoarele imperiul meu tăcut nelocuit un tron din saci de ciment cald cald mirosul parchetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Fanton-Saorge și merse pe jos vreo jumătate de oră. La jumătatea drumului, trebui să treacă printr-un tunel; circulația automobilelor era inexistentă. După Ghidul drumețului pe care-l cumpărase la aeroportul Orly, satul Saorge, cu casele lui Înalte dispuse În amfiteatru, dominând valea de la o Înălțime amețitoare, avea „ceva tibetan”; era foarte posibil. Oricum, aici hotărâse maică-sa, Janine rebotezată Jane, să-și dea obștescul sfârșit, după cinci ani petrecuți la Goa, pe coasta apuseană a peninsulei indiene. — Mă rog, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
îndrăgostit? Obrazul i s-a făcut vișiniu. Tăcea, dar tot ce simțea ea îi bulbucea în ochi. Ca să-și poată da mai bine seama, prietena roti privirile în jur. Amuzată și perspicace, și le opri pe mine. Plin de capete, amfiteatrul nu-i împiedica pe îndrăgostiți să se detecteze. Chiar în clipa în care fata cu pricina intra, îmi pironeam ochii pe ușă, iar ea fixa locul în care mă aflam eu. Magnetizată, toată ființa ni se cufunda ca într-o
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
care îl masturbasem și care-mi recitase - căci ăsta era cuvântul - o sumedenie de concepte filozofice. De la transpiratul de Ponta te-ai fi putut aștepta la așa ceva, nu de la el, însă. După curs ne-am dus să-l abordăm în fața amfiteatrului. I-am pezentat-o pe Sabina, iar el i-a sărutat mâna galanton. Oricât de politicos s-ar fi arătat, era evident că nu-i păsa de părul negru inelat, de ochii aprigi și de fundul în formă de pară sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
o mână ținea calul de frâu, iar cu cealaltă făcea semne grăbite, îndemnându-și fiii să alerge mai repede. În apropiere se auzi urletul lupilor. În acea clipă, totul se schimbă brusc. Valerius se văzu pe sine, adult, în mijlocul unui amfiteatru roman, strângând în mână o sabie, bine proptit pe picioare. Soarele la asfințit scălda arena într-o lumină roșiatică; o clipă, lumina aceea îl orbi. Mulțimea urla, încurajându-l pe adversarul său, un gladiator înarmat cu o plasă și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe timpul absenței sale. — Legat! exclamă Valerius așezându-se. Tocmai de asta se temea Vitellius... că Galbiana va fi condusă de un bărbat curajos, ca fratele meu. — Vitellius îl va primi mâine pe Antonius. Discuția va avea loc în pulvinar, în amfiteatrul de unde Vitellius va privi luptele de gladiatori. — În pulvinar? În timp ce gladiatorii vor muri în arenă, Vitellius se va uita la ei, îmbuibându-se și îmbătându-se? Și discutând? — Se spune că vederea sângelui îi face plăcere. Ca și lui Tiberius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Asculta vântul și chemarea cucuvelelor. Surâse fericit când Velunda veni alături de el. O îmbrățișă și îi respiră parfumul. Simți pe piept mâinile ei ușoare și mângâie trupul acela care continua să-i aparțină. 21 Primăvara, când începeau luptele de gladiatori, amfiteatrele de pe tot teritoriul Imperiului erau pline. Augusta Rauricorum, unde se intersectau drumurile dinspre Italia, Germania și Gallia, gemea de negustori, actori, aventurieri, soldați, oameni politici, prostituate și vânzători ambulanți. În fiecare an, laniștii își aduceau aici marfa: gladiatorii. Imitându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Augustus și pe Tiberius, care știuseră să transforme luptele de gladiatori într-un puternic instrument de guvernare, Vitellius încerca să câștige bunăvoința mulțimii oferindu-i munera, un spectacol imperial prin excelență. Încă din zori, orășeni și țărani se îmbulzeau în amfiteatru, încercând să ocupe un loc bun pe trepte. Acum arena era plină ochi - o mulțime multicoloră, gălăgioasă și entuziastă. În aer răsunau notele stridente ale trâmbițelor, cărora li se alăturau flautele și hydraulus, orga cu apă care-i uimea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
li se alăturau flautele și hydraulus, orga cu apă care-i uimea pe cei de la țară cu sunetul ei grav, asemănător cornului. Dinspre nisipul arenei se ridica o mireasmă de tămâie și flori, ce ajungea până în pulvinar-ul construit deasupra treptelor amfiteatrului. La masa aranjată potrivit ordinelor imperator-ului stăteau legatul Antonius Primus și centurionul Errius Sartorius. Lângă ei se aflau oamenii din escorta lui Vitellius, iar în fața lor, întins pe un tricliniu acoperit cu mătăsuri și blănuri, însuși imperator-ul. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
acum gladiatorii în arenă. Avea să-și dedice toată energia misiunii sale, își promise, privind mulțimea pestriță ce aștepta intrarea lui Salix și a lui Skorpius. Valerius se opri. Văzuse profilându-se printre copaci, sub cerul înnorat, zidurile cenușii ale amfiteatrului. Dinspre ele răzbătea vacarmul mulțimii. Îl auzise de departe, de când pornise pe drumul ce ducea din tabăra lui Antonius în oraș. Jocurile începuseră de dimineață, dar Valerius aflase că, potrivit obiceiului, ultima luptă a zilei era și cea mai importantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
potrivit obiceiului, ultima luptă a zilei era și cea mai importantă, și avea loc după-amiaza târziu. El voia să vadă doar lupta aceea. — Skorpius, murmură, privind neliniștit zidurile. Skorpius... Numele acela îl înspăimânta. Grăbi pasul. Ajunse aproape alergând la intrarea amfiteatrului și își făcu loc printre oameni. Arena se ivi deodată în fața ochilor lui, tăindu-i respirația; era imensă, înțesată de oameni. În centrul arenei se aflau doi bărbați plini de sânge. Unul era în picioare și strângea în mână o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
răzbune pe Velunda, pentru că el nu era în stare s-o facă. „Sunt un laș“, se gândi. — E prima oară, nu? rânji grăsanul de lângă el. Valerius îl privi încruntat, fără să răspundă. — Da, e prima oară când vii într-un amfiteatru... Te-am văzut, știi? Îi recunosc imediat pe cei care vin pentru prima oară la munera. Se tem, ca și tine. Păreai un șoarece muiat în ulei când ai văzut cum îi tăiau beregata lui Rubrus. Eu am pariat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
văzu că se sprijinea cu o mână de balustradă, iar cu cealaltă flutura o batistă albă. După o clipă, Vitellius lăsă batista să cadă și se auziră acordurile orgii și ale flautului. Spectacolul putea începe. O melodie gravă răsună în amfiteatru; mulțimea amuți. Cei doi gladiatori se înfruntau. Skorpius ridică brațul și îndreptă tridentul spre coiful galului. Salix respinse repede lovitura cu scutul și se aruncă înainte, încercând să înfigă pumnalul în piciorul adversarului. Skorpius sări într-o parte, ferindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]