2,942 matches
-
o clipă, revelația că legătura lui cu Ana e aceea a pictorului cu femeia care-i pozează. În cîteva din personajele feminine create atunci, actuala Ană se poate oglindi ca în apa cristalină a unei fîntîni. Iar adevărata vindecare de angoasele ce-l încercau uneori a fost, mai întîi, Adrian, copilul acela găsit murdar și flămînd în orfelinatul din Ardeal, apoi naștera Cristinei. Acele neliniști de după plecarea Teonei proveneau de fapt din conștiința nerealizării sale, peste care se adăuga boala tatălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
la Sinaia, era bolnavă de nervi. Fusese asistenta favorită a profesorului, crezuse că acesta o va lua de soție, dar bătrînul preferase pe-o studentă, Fulvia, prietena lui Dinu. Peste un timp, am reîntîlnit-o pe Simona la Eforie: tot pradă angoaselor. Am petrecut împreună un timp. Avea ceva straniu în comportare, ca un om ce se trezește dintr-un somn adînc, halucinant. Regreta timpul irosit cu visuri deșarte. Peste cîțiva ani, cînd am găsit-o șefă de sector la institut, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
clipă, atît cît să-l înfricoșeze pe Mihai și să-l facă să fugă înapoi; Teona, femeia iubită, urma să plece, peste cîteva zile, întinsă într-o mașină; tatăl lui era încă bolnav, iar el cădea tot mai mult pradă angoaselor. Mult timp, cunoscîndu-ți dotarea pentru Fizică și Matematică, am trăit cu durere impresia că dai capra pe-o varză, povestește Simona încet, cu glas domol, ca o confesiune. Cînd am citit scenariul ăsta, am avut o senzație contrarie: mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
fug la mama. Ea m-a convins să nu încerc nimic; ba chiar a venit să stea cu mine, să mă ajute. Știa, și mi-a spus, că un copil, mai mult decît o mare iubire, te vindecă de toate angoasele și-a avut dreptate! Fără fetiță, aș fi rămas o pacientă permanentă a cabinetelor de psihiatrie. La început am zis că fetița nu te privește; e-a mea și-a mamei. Apoi, am vrut, totuși, să aflu ce-i cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
viață-ți mai rămîn?" Retrăiam beția zilelor cu tine la mare cînd m-ai tratat ca pe o prințesă, dar pe care n-ai lăsat-o o clipă să piardă ritmul impus de tine; asta m-a vindecat definitiv de angoasele mele, pluteam într-un univers numai al meu, în care te visam că vii și-mi ceri semințe cu un gest firesc, încărcat de tandrețe, ori mă învățai să șoptesc cele mai de nerostit cuvinte cînd simțeam că înnebunesc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
albastră, mănuși roșii și lance galbenă, așezat pe un cal înveșmîntat în argintiu. Toate jucăriile lumii nu erau de ajuns pentru a-mi cuceri fiul și aș fi dat orice ca să-i pot "cumpăra" astfel, eliberîndu-mă de cea mai tenace angoasă a vieții mele, iubirea râvnită de atâta amar de vreme. Bineînțeles că lucrurile nu s-au petrecut așa. În nici o iubire partenerii nu își ajută propria lor ieșire în întîmpinare. Ceea ce se livrează în cele din urmă este chiar ființa
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ele nu sânt exacte sânt oricum adevărate. Sigur e că atunci când Heidegger s-a urcat pe un scăunel să ajungă la un raft mai înalt al bibliotecii, Ioan Alexandru s-a postat în spatele lui Heidegger, tremurător și vibrând tot de angoasă, înconjurîndu-i, cu brațele deschise în aer, conturul siluetei, gata oricând să intervină și să-și prindă la o adică în brațe zeul în cădere. În timp ce Sorescu nu-l vedea pe Heidegger văzîndu-l chiar, Ioan Alexandru trăia doar în iluzia că
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nimic! Mâine, jumătate din Paris sosește din vacanță, iar cealaltă jumătate pleacă. Noi stăm lângă periferic. O să fie o aglomerație nebună. Și pe urmă spitalul însuși e un mic oraș. Până găsim clădirea cu radiologia..." Mă hotărăsc să îi respect angoasele, așa încît nu mai comentez. Astăzi de dimineață la 6 și 35 de minute eram sub geamul Ieruncilor, după ce traversasem un Paris în care, în afara gunoierilor și a unei mașini de pompieri, fusesem singurul automobilist. La 7 și zece minute
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
la data apariției dinților lui de lapte, armele lui de apărare strînsă, biete arme de Împuns și de tăiat. Copilăria și adolescența nu turnaseră mai apoi nici un balsam peste viziunea lui asupra lumii, viziune de bebeluș incapabil să-și stăpînească angoasele mai puternice decît el: cele ale părinților și cele ale unei planete pe care-l Întîmpinase un al Doilea Război Mondial În plin avînt. Nu era decît un puștan cînd auzise povestindu-se despre execuția lui Mussolini, a amantei lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
sexuală. La vremea respectivă, renunțase de mult să mai discute cu tatăl lui, care nu accepta să fie contrazis, ceea ce este adesea tipic pentru persoanele foarte angoasate. Poate un părinte să-și oblige fiul să suporte și să-și asume angoasele tatălui? Înseamnă să-i ceară prea mult, dar n-are de ales. Angoasa părinților noștri este o moștenire care nu se lasă așteptată: o primim Încă de cînd ne naștem. O moștenire perinatală... Apoi totul vine cu pipeta. Părinții sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
care nu accepta să fie contrazis, ceea ce este adesea tipic pentru persoanele foarte angoasate. Poate un părinte să-și oblige fiul să suporte și să-și asume angoasele tatălui? Înseamnă să-i ceară prea mult, dar n-are de ales. Angoasa părinților noștri este o moștenire care nu se lasă așteptată: o primim Încă de cînd ne naștem. O moștenire perinatală... Apoi totul vine cu pipeta. Părinții sînt cei care ne picură angoasa, dar cei care nu ar moșteni nici un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
noștri este o moștenire care nu se lasă așteptată: o primim Încă de cînd ne naștem. O moștenire perinatală... Apoi totul vine cu pipeta. Părinții sînt cei care ne picură angoasa, dar cei care nu ar moșteni nici un fel de angoasă ar fi tare săraci. E drăguț că Încerc să-l scuz pe tata Înduioșîndu-mă de angoasele lui, se gîndea François, dar asta nu le rezolvă pe ale mele. Nu mai discutam cu el de multă vreme, e adevărat. Mergeam pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
O moștenire perinatală... Apoi totul vine cu pipeta. Părinții sînt cei care ne picură angoasa, dar cei care nu ar moșteni nici un fel de angoasă ar fi tare săraci. E drăguț că Încerc să-l scuz pe tata Înduioșîndu-mă de angoasele lui, se gîndea François, dar asta nu le rezolvă pe ale mele. Nu mai discutam cu el de multă vreme, e adevărat. Mergeam pînă acolo Încît Îl lăsam să creadă că Îl aprobam. Minciună prin omisiune! Ba mai rău, mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
cîmpii. Îl vedeam cum se zbate În cămașa lui de forță catolică, iar eu, În loc să-i vin În ajutor, Îi Întorceam spatele. Ne-am fi putut certa și n-am făcut-o: am ratat momente mărețe. Îmi ofer acum niște angoase morale acute din cauza unui tată care era el Însuși un artist În materie. E de ajuns să-i citești cărțile. La douăzeci și opt de ani, Franz Weyergraf publicase o carte autobiografică În care descria agonia și moartea mamei sale. Fără cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
obligatoriu era silit să improvizeze și să-și deformeze sau să-și exploateze convingerile. Dacă tata s-ar fi mulțumit să scrie romane, viața mea n-ar fi fost aceeași. Citindu-l, aș fi fost confruntat cu transpuneri ale unor angoase și idei fixe care n-ar fi fost ale mele, iar astăzi, devenit la rîndul meu romancier, n-aș fi putut decît să supun romanele confratelui meu unei judecăți critice cam derizorii, făcute cu aerul acela de „inspecție de calitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
corespondenței lor, regretînd că nu aveam și eu un prieten căruia să-i trimit lungi scrisori În care aș fi vorbit de lecturile mele, de persoanele pe care le admiram, de fascinația pe care o Încercam În fața fetelor și de angoasele mele În legătură cu sensul vieții. Nu am avut niciodată prea mulți prieteni la școală. În timpul recreațiilor, mă izolam ostentativ și, rezemîndu-mă de un zid, deschideam una din cărțile pe care le alesesem chiar În dimineața respectivă din librăria tatei. Isabelle Rivière
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
ponoase și se satisfac prin practici Întrerupte Înaintea ejaculării. Își Închipuie atunci că nu s-au masturbat. Ca mine! Compensam, theoretic, renunțarea la plăcerea finală prin plăceri preliminare mai importante, dar excitația sexuală care nu e satisfăcută se preschimbă În angoasă, potrivit lui Karl Abraham, care nu e un mucalit. După cît Îmi amintesc, nu eram chiar așa de angoasat luînd micul-dejun cu Tina pe terasă. Ne era mai curînd teamă de viespile care se așezau pe tartinele noastre. Mi-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
să-mi spună din cînd În cînd: „Amintește-ți că nu Însemni mare scofală“. Într-o bună dimineață, după cîteva zile de succes - proiecții, conferințe (În franceză), invitații măgulitoare -, m-am trezit claustrofob. Am fost cuprins de o criză de angoasă În ascensorul hotelului. Am cerut să mi se dea o cameră la primul etaj. CÎnd mi-am adus aminte că urma să iau avionul ca să mă reîntorc În Europa, am avut cea mai violentă diaree din toată viața mea. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
eu eram un artist și nu era de mirare că sînt mai sensibil decît majoritatea oamenilor. Agorafobia ne-a Îngrijorat mai mult, doi ani mai tîrziu. Îmi plăcea să iau metroul, dar, de la o zi la alta, crizele mele de angoasă au făcut lucrul acesta imposibil accesul la metrou. Totuși, În metrou, mă dedam la un soi de antropologie culturală aplicată - o disciplină pe care o descoperisem pe cînd Îmi pregăteam examenul de admitere la IDHEC - și arătam interes pentru mediul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
să mă țin pe picioare și mă duceam să mă Întind pe pat, cu capul aplecat, ca Marat asasinat În cada de baie. Nu mai aveam puterea să părăsesc apartamentul, ceea ce era un mod radical de a nu mai simți angoasa străzii! Atunci l-am căutat pe doctorul Zscharnack. Psihanaliștii nu recomandă medicamente. — Doctore, am nevoie să mă primești cît mai repede cu putință. — Care e urgența dumitale? — Agorafobie galopantă, dacă pot spune așa! Mi-a fixat consultația pentru a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
probleme acasă, prin strada Rivoli și trecînd peste Pont-Neuf. A doua zi dimineața, m-am sculat cu mult Înaintea Tinei, am pregătit micul-dejun și m-am dus pe jos la dr. Zscharnack: am mers pînă la el fără pic de angoasă. Locuia mai jos de strada Senei, la cinci sute de metri În linie dreaptă de la mine de acasă (consultasem planul Parisului, unde un centimetru reprezenta o sută de metri). Ce urma să-i povestesc? CÎnd am sunat la ușa lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
un medic generalist pe care-l consultasem la Marsilia Îmi spusese că tulburările mele nervoase vor dispărea În preajma vîrstei de treizeci de ani, o profeție care mă făcuse să-i răspund: „De-ați fi un Nostradamus pentru mine!“. CÎnd vagi angoase mă cuprindeau iarăși pe stradă, strîngeam tubul de Valium din buzunar așa cum tata și-ar fi strîns mătăniile. Uneori nu era suficient și eram silit să Înghit o pastilă. În 1972, cel de-al doilea lung metraj al meu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mă dau la o parte. Acest ultim capăt de drum Înaintea plecării definitive, Îl vom consacra entuziasmelor pe care le vom Împărtăși“. Am citit pînă noaptea tîrziu: „De fiecare dată cînd copiii mei plecau, sufeream. Această suferință o numeam Îngrijorare, angoasă, incertitudine. Cu adevărat, sufeream știindu-i În afara puterii mele de ocrotire“. „Eu lucrez pe durata unei vieți“, scrisese el pentru a defini educația copiilor săi. Dimineața, fără să fi dormit, m-am ras cu cea mai mare grijă. Tatei Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
fiindcă tot ce n-ai să-mi povestești are să-ți iasă sub formă de bube cu puroi. Am oftat, Învins, și mi-am dat drumul la mărturisiri, fără să las nimic pe fundul sacului. CÎnd am Încheiat relatarea și socoteala angoaselor mele existențiale de licean retardat, Fermín mă surprinse cu o Îmbrățișare bruscă și sinceră. — Dumneata ești Îndrăgostit, murmură el emoționat, bătîndu-mă cu palma pe spate. Sărăcuțul. În după-amiaza aceea, am ieșit din librărie la ora exactă, ceea ce a fost suficient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
a lucrurilor. Și nu se atinge în iubire absolutul momentului? Nu este inconștiența din iubire adevărata trăire a clipei? Nu depășește adevărata iubire temporalitatea? Acei care nu pot iubi într-o abandonare spontană o fac nu numai din tristețe și angoasă, dar și din cauza luptei dramatice cu timpul, din incapacitatea de a depăși esențial temporalitatea. N-a sosit timpul când trebuie să declarăm război pe moarte și pe viață timpului? Și nu este timpul dușmanul nostru, al tuturora? Cea mai mare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]