8,708 matches
-
răstimpuri limitate, urmând la rândul lor să fie învinse și eliminate din scenă. Vârstele ideii de literatură sunt tot atâtea configurații particulare, în interiorul cărora diversele sensuri sunt angrenate în raporturi de forță inconfundabile. Primul volum al seriei merge până la baroc. Antichitatea este perioada în care se anunță și parțial se stabilizează aproape toate dimensiunile de bază ale machetei semantice. De aici decurg o anume indeterminare congenitală a ideii de literatură, dar și posibilitatea consecutivă a schematizării și modelării ei. Fără să
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
, Cuvântul derivă din modern, prin definiție termen de relație: ceva/cineva este modern în raport cu altceva/altcineva. Declarată încă din Antichitate (Cicero), opoziția între doritorii de schimbare și adepții stărilor existente a înscris, la sfârșitul scolului al XVII-lea, un moment în istoria literaturii franceze prin celebra querelle des anciens et des modernes. În limbajul istorico-literar de azi, m. denumește curente
MODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288200_a_289529]
-
în șoaptă, sub un pridvor mănăstiresc, ci și adresarea răspicată, declamată în centrul pieței (care rămâne totuși o invenție „păgână”, mai precis grecească). Lipsită de această finalitate, recuperarea arhivistică a monumentelor tradiției riscă să transforme Biserica într-un muzeu de antichități. Adevăratul creștinism se descoperă și se trăiește nu în biblioteci, ci în viața comunității. Sarcina intelectualului creștin ni se pare a fi altoirea și cultivarea acelor idei evanghelice care pot face dintr-o minoritate „sarea pământului”. În acest fel, creștinul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Bisericii primare, un riguros parcurs catehetic era la fel de important precum mărturisirea păcatelor înaintea Sfintei Împărtășanii. Volumul și densitatea învățăturilor creștine cereau însă o lungă perioadă de familiarizare cu tradiția. Cum Evanghelia punea în discuție premisele politice, etice și metafizice ale Antichității, renașterea „din apă și din Duh” angaja, din partea învățătorilor Bisericii, asceza unei permanente trezvii. Teologia se revela ca un discurs total, căruia nici un teritoriu al cunoașterii nu-i putea fi indiferent. Excelent cunoscător al Bibliei și al filozofiei grecești, dascălul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
dominante în reflecția „păgânilor”. Atunci când se adresau unei audiențe mixte, inteligența apologetică se specializa în nuanțe. În orice caz, discursul pentru cei „din afară” era diferit față de predania accesibilă celor dăruiți deja cu alt har și alte convingeri. Dacă în Antichitate religiile își declarau pe față război, modernitatea a încercat să reconfigureze politic geometria simbolică a Areopagului (o invenție greacă). Astăzi, religiile sunt chemate, uneori numai prin forța împrejurărilor, să intre în conversație. Unul dintre meritele modernității este și acela că
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ritualic pe Avraam ca pe „părintele nostru”, în timp ce eleniștii se lăudau cu Platon și lumea obscurilor antecesori presocratici. Cearta pe marginea genealogiilor - care includ cartea nașterii lui Iisus Hristos din „arborele lui Iesei” - a trădat mereu fascinația lumii vechi pentru Antichitate. La întretăierea marilor culturi și civilizații - cu precădere în bazinul mediteranean - tradițiile s-au disputat mereu cu vehemență. Nimeni nu credea într-o epifanie a adevărului pe un suport tabula rasa. În ceea ce privește creștinismul primar, apartenența la tradiția (parádosis) apostolică era
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
André Scrima, adevărul „se află între două zise”. Astfel, adevărul e „chiar interzisul”. Dialogurile platonice constituie mostra perfectă a unei lumi care nu crede în percepția subiectivistă și perspectivală a ființei. Aceasta explică și inexistența conceptului de proprietate intelectuală în Antichitate. „Vânând esențele”, filozoful are conștiința propriei ex-centrări în raport cu „esențialul”; cel lipsit de disciplina gândirii temeiurilor se va crede mereu vrednic să stea în centrul scenei din marele teatru al lumii. „Centrul” însă este invizibil și atopic, origine și sens ale
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
simplu act de voință individuală. Evident, într-un anumit sens, acest lucru este adevărat: cadrele moderne ale vieții comunitare, îndeosebi, nu pot fi ușor schimbate. Rămâne însă întrebarea: poate avea modernitatea un efect seductiv mai puternic pentru oamenii moderni decât Antichitatea pentru oamenii antici? Implica oare, pentru primii creștini, ieșirea din lumesc un efort mai mic decât asceza creștinilor de astăzi? Înclin să cred că nu, întrucât înaintea modernității sau Antichității, căderea lui Adam este condiția noastră transcendentală. La această observație
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
modernitatea un efect seductiv mai puternic pentru oamenii moderni decât Antichitatea pentru oamenii antici? Implica oare, pentru primii creștini, ieșirea din lumesc un efort mai mic decât asceza creștinilor de astăzi? Înclin să cred că nu, întrucât înaintea modernității sau Antichității, căderea lui Adam este condiția noastră transcendentală. La această observație teologică poate fi adăugat un apăsător contraexemplu istoric, oferit de cultura și civilizația musulmană, de o impresionantă rezistență și vitalitate (uneori, dar nu întotdeauna regresivă) în fața presiunii seculare 1. Faptul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
oare modul de viață al credincioșilor în epoca Bisericii primare condusă de acest criteriu al non-apartenenței „instituționale”6? Cine însă a fondat Biserica? Este, apoi, ceva nou în discreditarea postmodernă a temeiului, dacă ne gândim la poziția filozofilor sceptici în Antichitate? Am să încerc să răspund acestor întrebări în ordine inversă. Retorica întemeieriitc " Retorica întemeierii" Este notorie afirmația lui Platon 1 despre țelul filozofiei, reprezentat de cunoașterea primelor principii, de a căror demonstrabilitate Aristotel s-a îndoit, arătând caracterul vicios al
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în disputele dogmatice ale Bisericii, cronicari romani precum Socrate, Sozomenos, Evagrie sau Filostorgius erau departe de scrupulele științifice de astăzi și complet imuni față de dilemele metodologice ale istoricului modern. Unii critici contemporani cred că fac excepție de la această regulă a Antichității târzii doar Sulpicius Severus (360-420) - autorul unei „cronici universale” și a faimoasei vieți a Sf. Martin din Tours -, Ammianus Marcellinus (330-400) - un păgân echidistant -, Procopius din Cezarea (†562) - un polemist neîntrecut - și, mai târziu, geniul enciclopedic al lui Isidor din
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Dacă o traducere din Evagrie Ponticul își propune mai mult decât amplificarea polemicilor dintre specialiști, atunci unica sa raison d’être este nutrirea cu o hrană imperisabilă a cititorilor cu cultură generală. Pe lângă filologi, numeroși teologi, filozofi, artiști, istorici ai Antichității, dar și simpli creștini lipsiți de aceste calificări profesionale pot profita cu toții, fiecare într-o altă măsură, de întâlnirea cu opera evagriană. Votul de blam dat „profanilor” de către editor este semnul unei regretabile aroganțe. Sensul scrierilor patristice nu este acela
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Comentariile Sfântului Augustin la Psalmi nu sunt mai puțin valoroase doar pentru că episcopul din Hippona avea o cunoaștere rudimentară a limbii ebraice sau grecești. Trebuie spus, așadar, că modernitatea nutrește superstiția exactității într-un sens necunoscut de marile minți ale Antichității târzii. În plus, Evul Mediu asistă la dispariția figurii teologului poliglot. În Apus și Răsărit, deopotrivă, aceștia sunt o excepție. Doar în epoca Renașterii, umaniștii europeni își vor lua revanșa. Nu o diplomă universitară le-a conferit Părinților Bisericii autoritate
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
lasă loc catehezei. Instrucția biblică este confiscată de predici moralizatoare care au foarte puțin sau chiar nimic de-a face cu tainica inițiere a credincioșilor în misterul Patimii și Învierii lui Hristos. Dacă nu vrea să devină un muzeu de antichități, Biserica este obligată să reinventeze un for public de dezbateri - similar instituției sinodului - în care ascultarea atentă a îngrijorărilor laicatului să reprezinte o prioritate absolută. Într-o lume ieșită din ateismul comunist și care galopează spre neantul consumerist postmodern, Biserica
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pașii necesari pentru a rămâne sănătoși. ISTORIA PLANTELOR MEDICINALE Dacă e să dobândim cunoștințe despre plantele medicinale, ar trebui să cunoaștem și un scurt istoric al acestora. Plantele medicinale au contribuit dintotdeauna la sănătatea oamenilor. Utilizarea acestora datează încă din antichitate. Una dintre primele cărți cunoscute și importante despre plantele medicinale este intitulată De Materis Medica, este atribuită unui medic grec, Dioscorides și a fost scrisă în jurul anului 60 î. Ch. Manuscrisul a fost utilizat ca sursă de referință de numeroși
Remedii naturiste pentru sănătate și frumusețe by Jude Todd [Corola-publishinghouse/Science/2151_a_3476]
-
circulat timp de sute de ani, prin Orientul Mijlociu și prin Occident. Conținea proprietățile a peste șase sute de plante. Ocazional, utilizarea plantelor era asociată superstițiilor, dar de fapt, informațiile erau bazate pe cunoștințe temeinice și experiență în folosirea plantelor. Fitoterapeuții din antichitate s-au familiarizat cu utilizările plantelor prin experiența lor. Cunoștințele erau păstrate și transmise pe parcursul generațiilor de oameni ca mine și ca dvs. Documentele găsite în piramidele antice au fost transmise grecilor, apoi romanilor. Multe surse diferite comentează utilizarea plantelor
Remedii naturiste pentru sănătate și frumusețe by Jude Todd [Corola-publishinghouse/Science/2151_a_3476]
-
Strecurați și îndulciți cu miere. Răceala cu febră Infuzați 1 linguriță de iarba-mâței într-o cană de apă clocotită timp de 10 minute. Strecurați și adăugați ceaiul la 1 cană de suc de cireșe. Iarba-mâței a fost folosită încă din antichitate pentru a reduce febra prin provocarea transpirației. Răceala cu simptome de gripă Amestecați câte 1 cană de pătlăgină, flori de soc, fructe de ienupăr rozmarin, microalge roșii și mentă. Infuzați timp de 15 minute 1 linguriță din amestec într-o
Remedii naturiste pentru sănătate și frumusețe by Jude Todd [Corola-publishinghouse/Science/2151_a_3476]
-
Are și proprietăți de vindecare și calmare pentru plămâni. Cimbrul este folosit în principal datorită proprietăților sale antiseptice, dar are și extraordinare proprietăți expectorante. Expectorantul este folosit pentru a elimina mucusul din organism. Rădăcina de tătăneasă a fost folosită din antichitate pentru congestii. Reduce inflamația și oprește congestia pulmonară. Capsule pentru memorie Colesterolul mare este principalul motiv pentru care avem o circulație deficitară, alături de alți factori precum un regim alimentar necorespunzător și poluarea. Dacă aveți o problemă de sănătate, în general
Remedii naturiste pentru sănătate și frumusețe by Jude Todd [Corola-publishinghouse/Science/2151_a_3476]
-
de către filozof a educației instituționalizate. Cristian Bădiliță, unul dintre emulii de după 1990 ai „modelului Păltiniș”, vede în școala lui Noica un echivalent contemporan (dar superior, pentru că evita greșelile trecutului, din vremuri imemoriale până la Kant și Heidegger) al grupurilor formative din Antichitate, cum ar fi școlile lui Platon, Aristotel sau Plotin; prezentarea hagiografică făcută de Bădiliță „școlii de la Păltiniș” amplifică transfigurarea operată de Liiceanu a experienței de la Păltiniș într-un scenariu atemporal ce nu poate fi maculat de politică sau de interpretări
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
straturi. Această structură triadică, mai mult decît orice altceva, conferă forță cozii. Pentru cei ce sînt familiarizați cu străvechile ziduri romane, stratul mijlociu oferă un ciudat paralelism cu succesiunea de cărămizi subțiri alternate cu piatră, din acele admirabile relicve ale antichității, succesiune ce contribuie fără îndoială considerabil la marea trăinicie a construcției. Dar, ca și cum forța concentrată în această parte tendinoasă a cozii nu ar fi de-ajuns, întregul trup al leviatanului este împînzit cu o rețea deasă de fibre și de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
a fost privită niciodată, nici măcar în Persia, patria închinătorilor focului. Așa cum Ptolemeu Filopator a depus mărturie despre elefantul african, am depus eu atunci pentru balenă, proclamînd-o cea mai pioasă dintre făpturile acestei lumi. Căci, potrivit regelui Juba, elefanții marțiali din antichitate salutau adesea zorile cu trompele lor ridicate în cea mai desăvîrșită tăcere. Comparația asta riscantă, între elefant și balenă, întemeiată pe unele aspecte ale trompei celui dintîi și ale cozii celeilalte, nu înseamnă nicidecum că aceste organe și cu atît
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ce se pot vedea pe firmamentul zugrăvit de pictorii moderni. Bătrînul leviatan înota și el acolo, pe planisferul acela, cu veacuri și veacuri înainte ca Solomon să fie adus pe lume. Nu se cuvine uitată și o altă mărturie despre antichitatea balenei, despre realitatea ei osoasă de după Potop - mărturie bizară, adusă de venerabilul Johannes Leo, bătrînul călător de pe țărmurile Barbariei: „Nu departe de malul mării, se află un templu, ale cărui grinzi și cosoroabe sînt făcute din oase de balenă, căci
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
noastre, deși mai mari decît cele din perioadele geologice anterioare, să fi degenerat totuși, de la Adam încoace? Ar trebui desigur să tragem această concluzie, dacă ar fi să dăm crezare unor domni ca Pliniu și, în general, tuturor naturaliștilor din antichitate. Căci Pliniu ne vorbește despre niște balene ale căror trupuri vii acopereau pogoane întregi, iar Aldrovandus despre altele, care măsurau cîte opt sute de picioare în lungime - cît o conductă sub Tamisa! Chiar pe vremea naturaliștilor Banks și Solander, din echipa
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Să asimileze principalele informații necesare pentru o cunoaștere sigură și corectă a istoriei filosofiei antice. C2. Să-și dezvolte spiritul critic și să-și exprime opinia cu privire la informațiile conținute în textul lui Platon. C3. Să înțeleagă specificul gândirii filosofice a Antichității în felul în care sunt puse întrebările și date răspunsurile de către filosofii antici. Bibliografie: D. Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, Editura Polirom, Iași, 2001; Platon, „Apărarea lui Socrate”, în Opere I, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983; E.F. Peters
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
cireșilor în floare. Poezia Japoniei, București, 1995 (în colaborare cu Dan Constantinescu și Ioanichie Olteanu); Victor Hugo, Pedepsele, pref. Ion Bălu, București, 1996; Flavius Josephus, Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor, pref. Răzvan Theodorescu, București, 1997 (în colaborare cu Gheneli Wolf), Antichități iudaice, vol. I: Cărțile I-X. De la facerea lumii până la captivitatea babiloniană, pref. Răzvan Theodorescu, București, 1999, vol. II: Cărțile XI-XX. De la refacerea Templului până la răscoala împotriva lui Nero, București, 2001; Philon din Alexandria, Viața lui Moise, pref. Alexandru Barnea
ACSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285154_a_286483]