KorAP: Find »[drukola/base=apuca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...83 84 85 ...1055 >

26,366 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773

era mort de somn, dormea și, prin vis, o confunda cu Irina sau cu altcineva, dar în nici un caz nu era cumnată-sa! Ce să caute cumnată-sa cu el de mână? Să-l aștepte, și pe urmă să-l apuce ca o zăltată, să-și rupă picioarele cu el pe scări, gâfâind, să ajungă mai repede, unde? De ce? Trebuie să mă ajuți. Am nevoie de tine! Se opri în ușă și-o privi fără s-o vadă, bâiguind buimăcit, trăgându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
oricât, era ca și cum fratele mai mare, în carne și oase, s-ar fi întors și l-ar fi bătut pe spate, ocrotitor, făgăduindu-i toate plăcerile și bucuriile lumii. Cerboaica era de-a dreptul nebună în noaptea aceea, ce-o apucase, cum să-i aducă un costum de-al lui Bădia?! Ce va zice mâine dimineață maică-sa când va vedea? Ce va zice Tom când se va întoarce? Dar el, el, lacomul și fanfaronul, cu toată lăcomia și fanfaronada lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
locomotivă care spintecă tăcerea unei câmpii. Numai noaptea asta fierbinte, care ne face să ne pierdem mințile! Irina, cu misterele ei, și pe urmă Cerboaica gata să-l îmbrace gigea și să-l ia... Unde să-l ia? Ce-a apucat-o? Nici nu-l suferea în preajma ei, și-acum, deodată, tam-nesam... Inima îi bătea la fel de puternic, să-i spargă pieptul, tâmplele îi zvîcneau ca-n baie, lângă Irina. Dar, ciudat! Se simțea mândru de asta. Soția lui Tom, cel mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
de salcie, cu părul curgându-i în valuri negre pe umeri, mândră și închisă, cum pășește, îmbrăcată în rochia înflorată, numai șolduri și picioare, foșnind prin miresme, de-o sănătate și un orgoliu fără seamăn. Ce tâmpit! Uite-așa-l apucă și nu-l mai slăbește! Parcă se-mbată! Parcă se-mbată cu propriile lui vorbe și închipuiri! Numai să întinzi mâna și să le culegi din aer. Să te lași fără împotrivire topit de șuvoaiele tainice care curg de peste tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
vorbea el! Îi părea acum rău că-l luase, sau, și mai exact, că el, cu afurisita lui boală de-a iscodi, o făcea pe ea să-i destăinuie lucruri pe care n-ar fi dorit să le spună. O apucă o lehamite neagră, o silă de toate, atât de răvășitoare, că nici nu-și putea striga cel puțin dezamăgirea și indiferența să se răcorească. Ai dreptate! Aveți cu toții dreptate... Hai să ne-ntoarcem. De ce? Acum? După ce... Dacă vrei să te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Acum? După ce... Dacă vrei să te duci, du-te singur, dar e periculos. Știu. Mi-a spus și Irina. Sunteți înțelese. A! Ai trecut pe sus? Ai vorbit cu Irina! Păi, da, că-n noaptea asta pe toate v-au apucat misterele. Tu, înțeleg să te duci, dacă vine Tom, dar ea? Ea ce să caute acolo? Spune-mi și mie. Am rugat-o eu. Mie mi-e teamă să merg. Din anumite motive, pe care nu ți le pot spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Totul se-nvălmăși, se întunecă, apoi se limpezi și se legănă înnegrindu-se din nou. Urechile-i vâjâiau. Un compresor gonea în el și-un fierăstrău electric îi despica țeasta. Cu fața-n jos, zdrelit până la sânge, buimăcit, se simți apucat de mâini și de picioare, ca un buștean, și aruncat într-o prăpastie neagră, sfărâmicioasă, cu pietre multe, o avalanșă, explodând într-o lumină orbitoare, care se prăvăliră peste el. Undeva, departe, parcă pe alt tărâm, cântau cocoșii de ziuă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
nici cu spatele nu se gândește la el. Sau se gândește ce făcea, noaptea, cu el, la mare, ce mi-a spus la-ntoarcere, că încă pe-atunci mai avea gura dezlegată și mai puteai scoate ceva de la ea. O apucau furiile când o vedea dormind cu-atâta nepăsare, dezvelită și-mprăștiată, fără să țină seamă c-o poate zări ea și-o putea simți, ceea ce era și mai rău, băiatul, gândi, lunecând cu privirile spre Miluță, dar neîndrăznind să se miște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
și mai rău, băiatul, gândi, lunecând cu privirile spre Miluță, dar neîndrăznind să se miște, să nu-l trezească, și nici s-o acopere, să n-o trezească nici pe frumoasa-frumoaselor desfăcută în pat, ca un nufăr de baltă. O apucau pandaliile, dar se stăpânea și amuțea, și-i zâmbea silit, să-nșele bănuielile cum i le înșela și ea pe-ale ei. Să nu se lase mai prejos. S-o-mpingă numai și pe urmă să-i calce pe umbră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
schimbările petrecute. Surâdea mereu, pierdută.. Ce visa ea sau la ce se gândea! După ce-i trecea, se-ntorcea la viața măruntă, de toate zilele, săltăreață și buiacă, cu puterile sorbite din depărtările acelea, cu căutătura limpede și deschisă, apoi se apuca să cânte încetișor, abia auzit, și ochii ei priveau atunci lumea cu o neascunsă curiozitate copilărească. Ei, ce-i puteai face unei asemenea ființe? Decât s-o iubești sau s-o alungi! Bătrâna nici n-o iubea, dar nici n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
ea și-ncepând să schelăie. Se uit mai bine și pricepu că erau mai mulți adunați pe muchia dealului, cu urechile ciulite, ochii deschiși și boturile ridicate, cuprinși de-o deznădejde atât de mare, cum numai pe câini poate să-i apuce câteodată. Lătrau sau urlau cu rândul spre lună. Bătrâna, în sfârșit, se desprinse de lângă noră. Porni spre ușă, să-l învelească și pe Miluță. Abia făcu doi pași, aplecându-se spre salteaua întinsă pe podele, unde dormea, că rămase cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
băiete, și tu cu hainele astea ți-ai găsit... Vocea i se curmă printr-un țipăt, ca și cum i-ar fi dat cineva o lovitură pe la spate. Pierzându-și echilibrul, se prăbuși peste trupul întins pe saltea cu fața-n jos. Apucându-se cu amândouă mâinile de umerii lui, începu să-l zgâlțâie, opintindu-se să-l trezească sau cel puțin să-l întoarcă cu fața-n sus sau să-i descleșteze mâinile de pe cap, să-l vadă la față. Ce-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
de nu vezi omul de la un metru înainte, un fum de carne arsă de om amestecat cu praf de cărbune, că-ți vine rău, leșini, și noaptea, când ieși afară să te uiți, vântul suflă așa de tare, de te apucă groaza și-ți vine să urli. Mă gândesc zi și noapte la Astrid, și mi se pare întruna c-o văd cum iese pe coșul fabricii morții ca un porumbel, ce-a mai rămas din sufletul ei, ca o păpușă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
ușor, ușurel, nici chiar așa! protestă Invalidul. Te rog să accepți să bei un păhărel cu noi. Unul singur. Numai unul, se rugară în cor. Dădu să se strecoare pe lângă ei, să plece, dar se simți înghesuită din toate părțile, apucată de mâini, izbită de răsuflările fierbinți și nesuferite. Lăsați-mă-n pace că mă supăr, îi înfruntă, zbătându-se să scape. Vă arunc în stradă pe toți. Idioților! strigă Invalidul, bătând cu pumnu-n tejghea. Ce-i asta? Ia te uită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
pompă, că-i prăpăd." Pe urmă am auzit tot as-noapte c-a fugit Țurcanu. Și pe tine te credeam fugit. Toată noaptea te-au căutat jandarmii. Nemții au întărit paza. Să-i ia mama dracului! E cazul să-ți spun. Apucându-l de mână, se aplecă peste masă: Țurcanu e la loc sigur, să n-ai nici o grijă. S-a ascuns. Aflase mai dinainte. I-am spus ce mi-a spus Ritter. Era pregătit. Am săpat un adăpost în munte. Nimeni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
desfăcut piesă cu piesă și, la vagoane, pentru Germania! Mai bem un rând și dăm o raită pe la depou, să vedem care-i mișcarea. Bine? Dacă-i groasă, o ștergem. Nevastă-mea știe. Dacă nu mai vin, să nu s-apuce să-mi ridice parastas la biserică. Nici n-a fost nevoie ca el, Miluță, să-i mai povestească isprava de pe locomotivă. A stat cu ochii cât străchinile și l-a ascultat, pe urmă i-a destăinuit cum îl simțea, cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
după mine, doamnă, spuse burtosul și-o luă cu el pe bătrână. Am să-ți povestesc. Am să-ți spun multe. Am să-ți spun îngrozitor de multe, se aprinse Tudor rămânând singuri. Fără să-și dea seama ce face, îi apucă mâinile în mâinile sale: Ți s-ar părea ciudat dacă ți-aș da o întâlnire? Poftim! Ar fi o prostie să ratăm momentul acesta. Mi-amintești lumea pierdută de dinainte de război. Să stăm de vorbă ca doi foști buni prieteni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
dar renunță. Ce-i cu tine? Am fugit, vai, ce-am fugit! se lamentă ea și se apăsă cu mâinile pe piept. Să găsim o bancă. Credeam că nu mai ajung. De unde vii? Nu mai pot! Tudore, șopti, și-i apucă strâns mâna. Am nevoie de ajutorul tău. Repede! Doctorul! Unde-l găsim? Pentru ce? Nu ți-am spus? Am întâlnit un rănit pe câmp. A rămas cu bătrâna. Răsuflă tot mai greu. Cine-i? Cum s-a-ntâmplat? Trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
gâlgâind pe-o conductă, îi făcea totuși bine. O ajuta să suporte mai ușor scurgerea timpului. Întunericul mașinii zumzăia de pocnete mici, trosnituri și huruituri captate din aer. Bezna din jurul ei se dilată încărcată de bucuria și nerăbdarea care-o apucară. "A reușit, a reușit", tresări încordându-se și strângându-se, înfiorată în ea,, să-i facă mai mult loc pe canapeaua confortabilă. Glasul îi radia de ușurare și mândrie: Știam eu c-ai să reușești. Nici nu se putea. Doctore

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
se prinseră de barele metalice și se săltară pe scări. Fascicolul de lumină descoperea, fantomatece, siluetele celor rămași pe peron cu câinii. Nu mai avea de ales. Pândi din întuneric scara care se apropia lunecând mai mult bănuită decât văzută. Apucând, ca o mână care i se întindea, oțelul rece și neted, se zvârli pe scară, trecând dincolo între tampoane, lipindu-se repede de "burduful" unui vagon, care-l salvă în ultima clipă, de ochiul ciclopic al reflectorului. "Uf, gemu, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
de asprimea metalului căutau siguranța unui echilibru. Picioarele-i rămaseră agățate pe creasta bombată, mâna stângă și cotul într-o încordare supraomenească sprijinite-n streașina vagonului. Fața spânzurată-n gol. Cu dreapta, ținând ștanga cu mânerul în jos, căuta să apuce ciocul metalic, țâmburușul, ca o creastă slobozită în cuibarul ușii masive ce rula pe șenile și avea să fie trasă dinăuntru, de prizonieri. "Sări!" auzi o voce, și-ntr-un soi de uitare de sine, sări. CAPITOLUL 12 Dormi cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
ea, suflându-i în suflet și când nu era alături. Asta era forța și neodihna ei. Adevărul e că te-așteptam, mărturisi Cerboaica răzbită de sinceritate, înfiorându-se de singurătatea nopții, simțindu-l alături cum nu mai simțise nici un bărbat, apucându-l de braț și zicându-i încetișor: "Șezi!" ca și când i-ar fi dezvăluit întreaga taină a nopților și vieții ei, și el stătu o clipă să cântărească acest gând care-i punea într-o altă lumină existența, și se lăsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-i frate-tu Alexandru, scăpat din lagăr. C-am primit odată cu lucrurile lui, printre zdrențele rămase de la el, scrisoarea pe care-o știi, pe care-a scris-o înainte de evadare, și scrisoarea de la nenorocita aceea, pe care poate n-a apucat s-o citească nici el. De la ea! Auzi ce inimă de câini turbați să trimită scrisoarea aceea odată cu hainele și rufăria lui, punându-mă să semnez de primire! "De azi-dimineață plâng tot timpul", scria jidovcuța de unde scria ea, cum o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
spre geamurile de unde câteva zeci de priviri contrariate așteptară zadarnic fluturarea de adio. Trecuseră curtea mare cimentată, încrustată cu bolovani de râu, ieșiră în stradă, intimidați de ei înșiși și de stânjeneala lor, și-n stradă ezitară încotro s-o apuce: spre casa ei sau a lui, bucuroși să-și întâlnească privirile într-un consult reciproc, plin de nerăbdare și de dorința de-a se îmbrățișa. Miluță! Ne vede lumea! Și ce dacă! bravă el plin de ifose. Domnule, îl preveni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Ce-a fost până acuma-i nimica toată. Să vedeți voi de-acum ce-o să fie! Ce-o să fie? Ce foame-o să se trezească-n calicime! Tot o burtă o să aibă fiecare... Tot o burtă, dar au să se apuce să se mănânce unul pe altul. Degeaba. Tot n-au să se poată-nghiți. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, scandă larg, cu voce gravă, Miluță, solemnizând momentul. Ai uitat unde trăim? Cap de zevzec! Suntem tari ca pietrele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]