2,292 matches
-
elle en prépare un autre". 67 Ion Barbu, "Veghea lui Roderick Usher (Parafrază)", 1931, în Versuri și proza, 1984, pp. 212. 68 Expresie ambigua, care credem că se referă la spiritul celor dispăruți, așa încât contrucția poate fi interpretată drept esență/arhetipul, simbolizat aici de filament (haloul întunecos), pe care doar cel "inițiat" pare să îl vadă. 69 Inima locului ar putea fi chiar "Inima Divină", din Eureka lui Edgar Poe. 70 Henri Bergson, "L'évolution créatrice", în Oeuvres, 1970, p. 621
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
transfigurat, macedonskian, de beatitudini celeste. De acum înainte se definește progresiv și fizionomia lui ca poet de descendență clasică, uneori în variantă parnasiană, animat de idealul limpidității, al artei epurate de lestul materiei brute și neinformate estetic, artă al cărei arhetip este spiritul meridional: „O! pantă clasică din miază-zi / Ivită ca-ntr-un vers de Valéry, / de zei bătrâni purtată între mâini / te urci sub turme și sub bot de câini / până la stelele de sus ce nu-s / decât un joc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
în sensul în care au reușit să înroleze în angrenajul educațional un procent ridicat din totalul populațional al copiilor în vârsta specifică școlii primare). Calea etatistă de construire a sistemelor educaționale de masă a fost urmată de Prusia (care instituie arhetipul acestui model) și statele nordice - Danermarca, Norvegia și Suedia; b) construirea societală a educației, cale urmată de societățile în care educația de masă s-a dezvoltat puternic înainte și independent de intervenția statului în sensul reglementării formale a activităților educaționale
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Tafrali (1935), anunță că va fi ghidat în expunerea sa istorică de principiile "sobrietății și preciziunii", și că vă evita resortul la "înfloriri retorice sau poetice", și va reuși să se și țină de cuvânt, întrucât narativa sa este aproape de arhetipul naționalismului critic. În locul glorificării măreției eroice a trecutului românesc, D.D. Patrașcanu (1937) este deplin conștient de statutul minor și locația periferică a istoriei autohtone în contextul istoriei universale. Într-o remarcabilă declarație de umilință istorică și modestie națională, Patrașcanu recunoaște
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Glossing in The Wife of Bath's Prologue, în „Exemplaria”, vol. 5, nr. 1, March 1993, p. 236 (în nota 53). 33 fi cicăleala, cearta, pălăvrăgeala, cleveteala erau mereu dur criticate.” 61 Putem aduce din nou în discuție cele două arhetipuri biblice, dihotomice: Eva, simbol al vorbirii, care a dus la căderea întregii omeniri, și Fecioara Maria, reliefând tăcerea, supunerea, smerenia. Păcatul originar a fost interpretat diferit, perceput ca rod al mândriei, al nesupunerii, al lăcomiei, al poftei carnale sau al
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
mariajului, deoarece căsătoria era singura modalitate pentru o femeie să dobândească un statut social. Wyf are conform Oxford English Dictionary mai multe sensuri 365. Când se declară soție, femeia actualizează, de fapt, toate conotațiile acestui cuvânt. Reprezintă un fel de arhetip al nevestei, o creatură veridică, plină de amuzament, deși uneori stârnește oroare. Pornind de aici, Justinus, personaj masculin în Povestirea negustorului, și Chaucer în Envoi à Bukton o portretizează ca pe o înspăimântătoare avertizare la adresa soțiilor. Este „arhinevasta”(Archewyf)366
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
în jurământul de a face binele fără a-l trâmbița. Din aceste așchii de adevăr s-a conturat imaginea lui Eminescu din ultimii ani de viață, un Eminescu magnetizând epifenomene sociale, politice, ideologice pentru a reverbera în ele figuri simbolice, arhetipuri ale răului secolului ce s-au manifestat ca atare. Viitorul aparține, în cazul lui Eduard Gruber, psihologiei ca știință care trebuie să-și facă istoria sa. Este nevoie de teza de doctorat a lui Eduard Gruber, aflată, desigur, în arhivele
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
imaginea perceptivă), imaginea a posteriori, amintirea (imaginea mnezică) și imaginea alegorică, în lipsa obiectului (imaginea anticipatoare) constituie punctul de plecare pentru formarea "prismei imaginilor" 42: fantasma, visul, imaginea hipnogogică (imaginea inconștientă), figurile de limbaj (imaginea verbală), cifru, enigmă, criptograma, ideograma, hieroglifa, arhetipul, tipul, prototipul, stereotipul (imaginea matricială), imaginea-artefact (imaginea materială). Această interacțiune a imaginilor valorifică un imaginar polimorf, dar care acționează unitar: imaginar științific, magic și estetic 43. Petru Ursache 44 a identificat, la nivelul mentalității tradiționale, un tipar al imaginarului colectiv
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
unitar: imaginar științific, magic și estetic 43. Petru Ursache 44 a identificat, la nivelul mentalității tradiționale, un tipar al imaginarului colectiv, reprezentat de fantastic, cromatism, stilizare, geometrizare, abstractizare și ermetism. Lucian Boia demonstrează că istoria imaginarului este "o istorie a arhetipurilor", "structurală", arhetipul fiind "o constantă sau o tendință esențială a spiritului uman (...), o schemă de organizare, o matriță, în care materia se schimbă, dar contururile rămân" 45. I.1.2. IMAGINEA. TIPOLOGIE ȘI SEMNIFICARE Arta populară, privită în dinamica unui
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
științific, magic și estetic 43. Petru Ursache 44 a identificat, la nivelul mentalității tradiționale, un tipar al imaginarului colectiv, reprezentat de fantastic, cromatism, stilizare, geometrizare, abstractizare și ermetism. Lucian Boia demonstrează că istoria imaginarului este "o istorie a arhetipurilor", "structurală", arhetipul fiind "o constantă sau o tendință esențială a spiritului uman (...), o schemă de organizare, o matriță, în care materia se schimbă, dar contururile rămân" 45. I.1.2. IMAGINEA. TIPOLOGIE ȘI SEMNIFICARE Arta populară, privită în dinamica unui imaginar socio-cultural
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
începuturilor s-a transformat în imagine. Sălășluirea în imagine transformă dublul aspect al existenței, subiectiv și obiectiv, în nucleu semantic. Dialogul dintre subiectiv și obiectiv, între microcosm și macrocosm, își are obârșia în procesualitatea imaginilor arhetipale, înțeleasă ca ritual. Dynamis-ul arhetipurilor dă naștere unui nou tip de imagine, imaginea mitică, transfigurând a-temporalitatea inițială în spațialitate cognoscibilă și imagistică. Prin ritual are loc inițierea omului în cunoașterea și construirea universului. Legăturile primordiale se desfac, la nivelul umanului, redefinit din perspectiva a-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
umanului, dezvăluie, în devenirea imaginii, starea de deschidere într-un context social. Înțeles ca fenomen social total 63, ritualul conturează drumul inițiatic al omului, în vederea cunoașterii și construirii universului. Fiind " un obiect material și spiritual, ca obârșie a existenței"64, arhetipul casă este actul de naștere al imaginii mitice casă și al meta-imaginii casă, astfel încât ritul, ritualul și ceremonia generează liantul existențial: construirea omului și a casei ca ființă/inițierea omului în cunoașterea și construirea universului/coparticipare cosmos-microcosm. Casa, ca primul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
spațiului sacru al sărbătorii: căutarea, vânătoarea, rătăcirea. Casa din colindă reprezintă punctul ultim al căutării inițiatice, coparticiparea ritualică a obiectualului anticipând coexistența microcosm-macrocosm în care universalul, supus resemantizării prin ceremonial, capătă imaginea omului trecut prin furcile caudine ale cunoașterii. Prin arhetip și mit, omul se desăvârșește în spațiul meta-imaginii, ca microcosm, ca alter ego al universalului. Meta-imaginea valorifică semnificațiile imaginii arhetipale și ale imaginii mitice, construind pecetea umanului ca purtător de anima catholica. Interdependența om-casă însoțește întregul complex ritualic al pragurilor
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și cu lupta pentru existență." 124 Recuperarea ontologică a sacrului este posibilă prin sincronizarea semnificațiilor discursive. Dezvăluirea legăturilor dintre universaliile ontologice se realizează prin această sincronizare a semnificațiilor instanțelor discursive, primenind legăturile dintre uman și cosmic. I.2.1. DE LA ARHETIP LA IMAGINE MITICĂ 1. APA Element cosmogonic universal, simbol al nașterii și al morții 125, apa integrează și dezintegrează; noul venit pe lume este "împământenit" cu ajutorul apei, prin taina botezului, cel plecat pe ultimul drum va fi condus de ființa
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
substanța din care iau naștere toate formele, iar, pe de altă parte, este și un spațiu al regresiunii, adăpostind eterna reîntoarcere a materiei în propria matcă. Asociată principiului feminin matern și lunar , apa ilustrează lăuntricul, adâncul psihismului uman. Apa reprezintă "arhetipul tuturor legăturilor", "un liant universal", dar și un element al sciziunii.130 În majoritatea miturilor, apa este considerată un element cosmogonic activ, al cărui destin este de a conferi lucrurilor dynamis-ul creației. Dihotomia apă vie / apă moartă anulează divorțul dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
lumei e întuneric și este o apă, ea merge în iad." 137 Având putere soteriologică, apa este o modalitate de cunoaștere care înlesnește "trecerea" la înțelesurile ultime ale existenței.138 2. PĂMÂNTUL " Matrice a apei", pământul originar a dat naștere arhetipului Marii Mame Terra Mater care a creat viața 139. Pământul este "substanța universală", "Prakriti", "haosul primordial, materia primă despărțită de ape".140 Dacă Apele precedă organizarea Cosmosului, pământul produce formele vii: "Apele reprezintă masa nediferențiată, pământul-germenii diferențelor"141. De-a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și pământ, lumea expansiunii"160 "Substanță a schemei ascensionale" (Gilbert Durand), aerul se asociază stihiei pure și purificatoare, mișcării permanente, vitezei (iute ca vântul), suflului vieții, înălțimilor cerului, luminii astrale, libertății, principiului masculin, activ și fecundator.161 În mitologia românească, arhetipul aer își are corespondența în simbolistica "vântului". Sinonim cu suflul divin, cu spiritul lui Dumnezeu (Ruah) care umbla pe deasupra apelor, întrupare a Verbului cosmic, vântul este un intermediar între cer și pământ. Ca și celelalte elemente-arhetip, vântul este dual, "simbol
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
drumul la Rai e lung, peste mări și peste munți, fiind acoperit cu spini, iar drumul la Iad ("aridnic") este neted, având "poduri" peste mări.246 Pe-trecerea din această lume este posibilă prin împărtășirea din cuvântul originar, transfigurat în arhetipuri: "Veniți frați și surioare / Și-mi puneți flori la picioare. / Veniți frați și verișori / Și mă-mpodobiți cu flori. / Veniți ai mei veri și frați / Și cu lacrămi mă scăldați. / Și-mi stropiți fața cu apă, / Că de luni mă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
petrecut din lumea aceasta, un pom roditor, pentru a-i ușura "traiul" pe lumea cealaltă 353. Trecerea într-o altă dimensiune existențială, a temporalului scăpat de traumele profanului, se realizează printr-un pact organic dintre universaliile ontologice. Relaționarea procesuală dintre arhetipuri stabilește rețeaua de semnificații mitice, valorificând semantic dihotomia creat / increat. B. OBICEIURI CALENDARISTICE I. APA Timpul sacralizat, ca ieșire din timpul percepției cotidiene, exprimă pactul ontologic cu universul, determinând manifestarea ritualică a trăirilor, în deplină concordanță cu ritmul cosmic. Timpul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de "imagème"6, conține semnificația primară, originară, a imaginii-arhetip, interiorizată, la nivelul discursului poetic, prin intermediul circumstanțelor textuale, existente și la nivelul conceptului de "meta-imagine". Dacă imagème-ul formează nucleu constant al semnificațiilor textuale, meta-imaginea este dinamică, acțională, reprezentând devenirea imaginii de la arhetip la mit. Codul gnoseologic, specific meta-imaginii, dezvăluie substanțialitatea semnificațiilor, privite în devenirea lor, de la starea originară, ca temelie a cunoașterii umane, la stările ontologice, ca punere în act a imaginilor primordiale. Interacțiunea dintre instanțele textuale și instanțele metatextuale construiește matricea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
instanțele metatextuale construiește matricea semantică activă a textului. "Circumstanțele textuale" devin "instanțe discursive", valorificând, astfel, complementaritatea text metatext ca procesualitate discursivă. "Vocile discursive", specifice nivelelor de analiză, reprezintă, pe de o parte, complexul dinamic de imagini, prezent în devenirea de la arhetip la mit imaginea arhetipală, imaginea mitică, meta-imaginea , iar pe de altă parte, complexul constant de imagini, existent la nivelul textului. Cele două tipuri de imagini imaginea dinamică și imaginea statică reconstruiesc textul ca "sistem de semne"; fiecare imagine își dezvăluie
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de la gestualitatea originară la cuvântul primenit semantic. Predicația discursivă vizează un dublu aspect, al mărcilor semantice care generează matricea textuală/metatextuală, dar și referențială, păstrând legăturile gnoseologice cu memoria imaginilor. Pactul semantic referent 0/referent imaginar reface drumul cunoașterii, de la arhetip la meta-imagine, interrelațional, configurând funcționalitatea sistemului de semne poetice. Referentul 0 păstrează legăturile arhetipale ale semnului poetic, dezvăluind statutul originar, constant, al trans-textualității. Punerea în mișcare 41 a semnificațiilor primare generează apariția unui alt tip de referent, complementar referentului 0
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Ș-amu toată lumea plânge / Că tu te adăpi cu sânge. Adăpa-te-ai, adăpat, / Și tot nu te-ai săturat, / C-o curs sângele șuvoi / Din voinicii de la noi / Și din gospodari ca noi."100 Prezența altor variante lexicale pentru arhetipul "pământ" lut, țărnioară, rădăcini, țară, mormânt pune în evidență tragismul unui destin potrivnic, construcția lirică realizându-se gradat, secvențial, în funcție de ipostazierea semnificațiilor originare: "Eu aștept să vie-acasă, / Șapte rădăcini nu-i lasă. / Pământule păcătos, / Mult ai fost nesățios, / Că doi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
J. Harrison și întreaga Școală ritualistă); * O manifestare a "gândirii primitive", "prelogice" sau "sălbatice" (de la G. B. Vico la C. Lévi-Strauss); * O expresie, fie a psihologiei primitive (de la L. Lévi-Bruhl la E. Cassirer) a "inconștientului indivizilor" (S. Freud) sau a "arhetipului umanității" (E. Jung); * Un instrument de coeziune socială, o formă de conștientizare a imaginii unei societăți despre ea însăși (G. Durkheim și Școala funcționalistă); * O formă de transmitere a unei revelații de ordin transcendental (de la teologii antici la cei moderni
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ontologice, supuse ritului, ritualului și ceremonialului; cele două tipuri de discurs pot fi reprezentate ca două cercuri concentrice, structurate pe baza celor două axe, temporalitatea, pe verticală, și spațialitatea, pe orizontală: Astfel, imaginea, specifică discursului mitic, în devenirea sa de la arhetip la mit, trece prin trei stadii existențiale: * Imaginea a-temporală și a-spațială, ca formă originară de manifestare a cunoașterii, prin rit; * Imaginea spațiu-timp care creează cadrul ritualic al universaliilor ontologice; * Imaginea cronotop 29 Imaginea a-temporală și a-spațială
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]