21,099 matches
-
lor. Poate că dacă nu ești conștient de golul acesta, nu-ți faci probleme. Dacă ai fi un miriapod, un tshongololo, care se târăște pe pământ, oare te-ai uita la păsări și ți-ai face probleme că nu ai aripi? Probabil că nu. Mma Ramotswe era înclinată spre speculații filosofice, dar numai până la un punct. Astfel de gânduri erau neîndoielnic provocatoare, dar aveau tendința să ducă la alte întrebări la care, pur și simplu, nu puteai găsi un răspuns. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
o iritau teribil. Era întotdeauna același grup de orătănii: patru găini și un cocoș bleg și, își închipuia ea, impotent, care era întreținut de găini din pură milă. Cocoșul era deplorabil și își pierduse mare parte din penele de pe o aripă. Arăta ca un învins, de-ai fi zis că-i conștient de statutul pe care-l pierduse, și venea mereu cu câțiva pași în urma găinilor, ca un prinț consort retrogradat de protocol pe un permanent loc doi. Găinile erau, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
și cum, după aceea, ieșise afară năucită, vrând să se jeluiască, așa cum ar fi fost normal, dar rămăsese tăcută în durerea ei; și cum văzuse un turac uitându-se la ea de pe craca unui copac, și cum fâlfâise acesta din aripi și zburase cu o cracă mai sus, apoi se întorsese să se uite la ea, din nou, înainte de a-și lua zborul; și de o mașină roșie care exact în momentul acela trecuse pe drum, având în spate două fetițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
nesfârșită? Dacă se rătăcesc și ajung deasupra deșertului Kalahari, unde nu-i nici o lumină care să-i ghideze și unde ar fi ca și când ar zbura într-o peșteră întunecată? Urmări avionul cum trece aproape razant cu casa și văzu forma aripilor și conul strălucitor pe care îl proiectează becul de aterizare. Zgomotul motorului se auzea tare acum - nu mai era doar un bâzâit îndepărtat - ci un sunet puternic, huruitor. De bună seamă, o să trezească toată casa, reflectă ea, dar, când avionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
bună sursă de informații erau, neîndoielnic, servitoarele, dacă le putea convinge să vorbească. Era ora prânzului, iar servitoarele erau, pesemne, ocupate la bucătărie. În aproximativ o oră, însă, vor lua și ele pauză de masă și se vor aduna în aripa servitorilor. Acolo se putea ajunge ușor dacă o lua pe aleea dosnică din spatele proprietății. Atunci va fi momentul să stea de vorbă cu ele și să le dea bancnotele nou-nouțe de cincizeci de pula pe care Mma Ramotswe i le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
clădirii micuțe cu pereții văruiți, unde stăteau servitorii, până să-și facă curaj și să intre pe ușă, după care dispăru din raza lui vizuală. Puse mâna pe creion, verifică ora exactă și făcu o însemnare: Mma Makutsi intră în aripa servitorilor la 14.10. Erau două servitoare, exact cum anticipase. Una era mai în vârstă și avea laba gâștei ]n colțul ochilor. Era o femeie solidă, cu pieptul generos, îmbrăcată într-o uniformă verde de cameristă și o pereche de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
de mestecat și-un fluturaș de reclamă, „Vrei să ai un corp de invidiat?”. Cred că numărul patruș’ unu spre patru’ș doi... Rămâne în șosete de lână gri. Începe să tragă de cracii pantalonilor. Anatol o apucă de-o aripă, s-o susțină. Zboară și pantalonii chinezești și șosetele. Pun capul la cutie, ca un căprar din Afganistan terorizat de tirul de mortiere. Înc-o țigară. Tot cu sete. Poposește și puloverul în dungi, din mohair sută la sută sintetic, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
pentru a marca pasajele mai importante. Biju zace pe linoleum. Înalță puțin fruntea doar pentru a arunca, fornăit, vreun poem: „Shhh...dopuri în pălării galbene vinete shhhh... păianjenii scurmă pământul shhh pânzele lor mirosind a shhhhe fiere shhhh moartea are aripi de muscă și colți și vine cântând la balalaică shhh mușcă din coaste și sexul meu adormit shhh dopuri cutii în pălării albastre noaptea te taie felii...”. Se oprește la fel de brusc cum a început și se lasă să cadă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ca la ei la Rediu, Ciorogârla și Prisăcani, Ion, Vasile și Gheorghe? - Sau Ion și Ion și Ion... - Hai că mergea și Dumitru... - Ce să-i faci, zice tot Vlad, i-a ciupit și pe ei filoxera aia mică-mică, cu aripi străvezii istoric-naționaliste. Când s-o fi văzut taică-meu încălțat cu ghete cu talpa-ntreagă și l-or mai și învățat ăia să scrie în armată, da’ numa’ cu litere de tipar, le-arăta cu bățul, când fac așa, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
rudele și, din exces de zel, o să-l trimită pe răposat spre centrul pământului. O bătrână apare c-o găină neagră, legată cu sfoară roșie de picioare, și-o dă peste groapă altei femei. Găina cârâie și bate o dată din aripi. Preotului nu prea-i place scena, „superstiții păgâne...”. Mă doare totuși umărul, îmi masez și mușchiul de la braț. Aș avea poftă de-o cafea cu lapte. - Fănele, dragă, ne-ai răscolit pe toți, ne-a mers, așa, tare la inimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
-ți spun... E ceva mai alegoric. Poate-o fi având valoare, eu nu-mi dau seama. După mine, e-o adunătură de fiare... Așa, dintr-o parte, seamănă c-un soi de înger c-o gaură în loc de cap, cu niște aripi ascuțite, niște globuri... Eugenia, prezentatoarea noastră, zice că-i o chestie de treierat reciclată. - Cum s-au pricopsit cu ea? Și de ce la Agronomie? - A, a donat-o Universității un artist contemporan francez, rectorul nu putea s-o refuze, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
la celălalt stâlp, poate-am greșit... Acolo unde era peretele căzut pe jumătate, am luat-o pe lângă gardul Pintiliesei, care are un băiat bolnav, îl ține numai în casă, dar când scapă, cucurigește cât îl ține gura, bătând din niște aripi pe care numai el le vede. - Cucuriguuu, azi n-o să plouă, azi nu sunt ouă, cucurigu-rigu, nu mai e covrigu’... La Pintiliasa în curte nu poți să intri, nu te lasă, nu a primit nici cu uratul și i-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
și jumătate de față, pe peretele celălalt s-a dus o bucată de scară, cu tot cu păcătoși, balaurul nu mai are coadă și picioare, seamănă c-o rădașcă turtită... Am stat și-am zugrăvit ieri literele, am suflat aureolele, am terminat aripile, le-am făcut conturul... azi nu mai sunt, s-au ciuciulit, parcă-s niște pui de cioară pe gard... Pe vitralii s-au întins, s-au amestecat toate culorile, niște mâzgăleli, unde erau heruvimii îs ca niște cai de mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
numește În continuare „Golful lui Oberlus”, În amintirea unui om care a locuit acolo la sfîrșitul anilor o mie șapte sute și a fost cunoscut sub strania poreclă de Iguana. Acest roman se bazează pe povestea lui. AUTORUL Imensul albatros cu aripi fragile, ce păreau tivite cu alb, a dat ocol maiestuos, la două sute de metri Înălțime, planînd lent, fără demonstrații exagerate, ca și cum ar fi fost susținut În spațiu de o forță nevăzută. Se afla la cea dea treia călătorie dus-Întors, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și albastrul celui mai mare ocean Începea să se murdărească din pricina petelor maronii ale bancurilor de sepii care, pe neașteptate, Într-o nestăvilită explozie de viață, se nășteau În apropierea insulei ce se distingea acum, neagră, sălbatică și pustie, dedesubtul aripilor lui mari. Acolo era locul lui, iar el știa asta. Patria albatroșilor uriași; locul unde se năștea, iubea și murea pasărea care domnea asupra mărilor și În fața căreia pescărușii, pelicanii americani, fregatele, bâtlanii și corbii-de-mare nu erau decât niște biete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ultimii care ajungeau acolo - de leșurile a trei masculi bătrîni, care Îl precedaseră În lunga-i călătorie. VÎrsta Îi făcuse să-și piardă reflexele pe cei mai bătrîni dintre ei, care erau, În același timp, cei mai greoi și cu aripile de cea mai mare anvergură, pricină din care, pentru ei, primejdiile sporeau cînd ocheau pista și ocoleau obstacolele, Într-o aterizare nebună și cu o viteză sinucigașă, În care venea un moment, la doi metri de pămînt, cînd nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
exista nici o posibilitate de a-și relua zborul și nu mai rămînea nici o alternativă, În afara aceleia de a ateriza cu bine sau de a se face zob. Ei, albatroșii uriași, inimitabili În văzduh, aveau totuși picioarele prea scurte În raport cu lungimea aripilor și dimensiunea trupului. Pentru a se ridica spre cer, aveau nevoie de faleza abruptă așezată Împotriva vîntului și Își dădeau drumul În gol cu vîntul În față, În timp ce pentru a ateriza aveau nevoie de un teren amplu, neaccidentat și fără de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
solitar și ocolind piatra roșie care marca Începutul povîrnișului. Își dădu seama atunci că depășise punctul de unde s-ar mai fi putut Întoarce și că se afla Înaintea morții sau a pierderii a ceea ce natura Îi dăruise mai frumos: niște aripi lungi, fragile și neprețuite, tivite cu alb... A fost ca și cum s-ar fi adîncit Într-un vîrtej indescriptibil, fără timp de gîndire, căci acționă numai sub impulsul instinctului și al reflexelor, zburînd În zigzag printr-un labirint de ramuri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cînd simți, pe neașteptate, consistența uitată a ceva ferm și solid sub picioarele lui șubrede: pămînt zgrunțuros și stînci calde, pe care făcu cîteva salturi scurte și comice de bețiv, pentru a rămîne În cele din urmă foarte liniștit, cu aripile Întinse și părînd surprins de propria lui ispravă și de miracolul de a se trezi din nou viu și nevătămat, la loc sigur. - Bravo! Croncănitul bărbatului și gălăgia pe care o făcea lovindu-și cu putere una de alta extremitățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Aproape o jumătate de oră mai tîrziu, Înaintă tîrÎndu-se centimetru cu centimetru, conștient că viața lui depindea de răbdare și de faptul că timpul era singurul lucru În favoarea lui În lupta pe care o Începuse. O fregată dădu din aripi la cîțiva metri distanță și se lovi de pămînt, terorizată. CÎnd inima lui Încetă să mai bată ca și cum ar fi vrut să-i spargă pieptul, se tîrÎ pe burtă pînă În dreptul păsării, o dădu la o parte cu delicatețe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
dulceață? — Da, mamă. Ceea ce pare a fi bulimie e felul în care vulturii pleșuvi își hrănesc puii. Brandy zice: — De ce simți nevoia să seduci orice vietate care-ți taie calea? Alt panou publicitar: Nubby’s e Localul Barbecue Obligatoriu pentru Aripi de Pui Savuroase, Gustoase. Alt panou publicitar: Dairy Bite - Guma de Mestecat cu Aromă de Brânză Adevărată cu Nivel Redus de Grăsimi. Seth chicotește. Seth roșește și-și răsucește părul pe deget. Zice: — Mă faci să par un obsedat sexual
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
aburind între noi: ea, eu și tata. Cartofii dulci sub stratul lor de ciuperci. Curcanul mare și maroniu. Pâinișoarele sunt înăuntrul unei învelitoare vătuite cusută în așa fel încât să semene cu o găină. Ca să scoți o pâinișoară, îi ridici aripile. Mai e și tava de cristal cu murături dulci și țelină umplută cu unt de arahide. Ce să-mi dăruiască? zice mama. Noua față de masă. E foarte frumoasă. Tata suspină și înfige un cuțit în curcan. — La-nceput nu trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
a explodat. A fost un accident. Tăcere. Ce-mi doream acum era ca părinții mei să discute despre mine. Le-aș fi spus despre cum eu și Evie jucam într-o nouă reclamă de televiziune. Cariera mea de manechin prindea aripi. Voiam să le spun despre noul meu iubit, Manus, dar nu. Fie că-i bun sau rău, viu sau mort, Shane tot are parte de toată atenția. Eu nu mă aleg decât cu furie. — Ascultați, zic. Asta îmi iese pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
drujba puțin mai aproape de gură, te rog? Soarele e cald pe metalul mașinilor, pe capotele zdrobite sub greutatea celorlalte mașini așezate deasupra. Astea-s automobile cu botul deformat din care știi că n-a scăpat nimeni cu viață. Mașini cu aripi distruse în care au murit familii întregi. Mașini tamponate, cu banchetele din spate împinse până-n bord. Mașini de pe vremea când nu existau centuri de siguranță. Mașini de pe vremea când nu existau airbaguri. Dinaintea echipajelor de descarcerare. Dinaintea paramedicilor. Astea-s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
firească, venise de la sine, însă nu-l speria. Era convins că lui nu i se putea întîmpla așa ceva, mai ales acum cînd reușise în "afacerea Cocoș". Și mai convins era de faptul că în curînd se va muta în cealaltă aripă a clădirii, unele se aflau cabinetele șefilor de birou. Începuse să-și facă mici planuri. Cum își va aranja în cameră, cumva o să-l imite pe Mihail în tehnica de a rămîne în umbră, e și ăsta un talent, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]