5,079 matches
-
Se purta ca o posedată atunci, cu toate simțurile, instigate de furtună, în delir. Întreg sufletul îi vibra, iar trupul i se transforma într-un cântec. Pâlpâia ca o flacără surescitată și după fiecare furtună rămânea parcă istovită, cu nervii arși. Și dacă la Marta am prețuit calmul, întîlnirea cu Laura mi-a dat o altă optică asupra furtunilor. Fiecare dragoste cu pedagogia ei. Dar și aici și-a spus cuvântul păcatul meu originar. Într-o zi am izbucnit iritat: "Curaj
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în vreme ce la picioarele lui se forma o băltoacă galbenă. "Du-te, mă, îi striga el, mai bine ajută la stingerea focului decât să ne împuți aici". Dodo și Anton se zăpăciseră și nu-și găseau locul. Mirosea puternic a ierburi arse. Un fum înecăcios și înțepător ne făcea pe toți să tușim și să ne frecăm încontinuu la ochi. Cu o batistă la gură, Dinu a trecut pe lângă mine fără să mă vadă. Am pornit și eu spre ieșire, cu gândul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
sete și de foame. Noi transportam, în numele unei societăți filantropice, hrană destinată înfometaților, păstrând o parte pentru noi și vînzînd-o în contul nostru; asta ne ajuta să înfruntăm căldurile înnebunitoare de peste 50 de grade și tristețea de infern a savanei arse. Era sezonul cel mai înăbușitor, când păsările nici nu puteau să zboare, erau vânate cu bățul, iar noaptea nori întregi de muște bâzâiau de-a lungul malurilor tăbărând pe animalele moarte. Unul dintre mașiniști, mușcat de un păianjen veninos, a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
aflam în septembrie. Mie, însă, de câte ori mă sculam și ieșeam afară mi se părea că de abia începea vara. Era într-adevăr foarte cald, soarele dogorea de cum se ridica deasupra mării, iar dinspre bălării venea același sunet uscat, de ierburi arse. Bătrânii mă așteptau pe peluza din fața azilului să le povestesc ce se mai întîmplase în noaptea dinainte și cu ocazia asta profitau și de soare. Treceam de fiecare dată pe lângă ei fără să mă opresc, dar mulțumit că-i vedeam
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
auzit un lătrat de câine undeva în față. Atunci n-am mai avut curaj să merg mai departe. Am cotit și am ieșit pe marginea bălții, unde lumina scăzută a soarelui ce cobora spre asfințit aurea pata neagră a ierburilor arse și trestiile. Cine s-ar fi gândit că o asemenea zi se va sfârși rău? În clipa aceea parcă totul conspira să-mi dea senzația fericirii. Peste două ceasuri, la azil, am aflat de moartea Laurei. În primul moment am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
toată viața noastră nu e decât un șir de inoportunități... Bietul Dinu. Aproape paralizat de frică, a încercat a ultimă ieșire din această discuție. ― Așa ai fost tu totdeauna. Ai bravat. Psihiatrul uitase că astfel mă ațâța. Am sărit ca ars. ― Am bravat? Dimpotrivă, am fost mai modest decât trebuia. Le spuneam proștilor că ei sânt extraordinari, iar eu nu sânt decât un nenorocit care-și merită soarta. Dar m-am săturat de atâta ipocrizie. ― Datorită ție se întîmplă tot ce
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
storul era ridicat, papagalul trăncănea în colivia lui, iar mesele de tablă erau înconjurate de oameni în cămăși, fără haină. Unul dintre ei, cu pălăria de paie dată pe ceafă, cu o cămașă albă descheiată peste pieptul de culoarea pământului ars, s-a ridicat la intrarea lui Cottard. Avea un obraz bronzat, cu trăsături regulate, ochii negri și mici, dinții albi, două sau trei inele în degete; părea să aibă în jur de treizeci de ani. Salut, spune el, să bem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
îndoit picioarele, și-a vârât genunchii în burtă și a rămas nemișcat. Și-a deschis atunci ochii pentru întâia oară si s-a uitat la Rieux care stătea în fața lui. În scobiturile feței fui, împietrită acum ca într-un pământ ars, gura i s-a deschis și aproape imediat a scos din ea un strigăt continuu pe care respirația abia îl nuanța și care a umplut deodată sala de un protest monoton, discordant și atât de puțin omenesc, că părea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
toate săpăturile. Amenaja un sediu cât mai aproape de sit, astfel încât ultimele descoperiri să poată fi aduse înapoi, catalogate și depozitate imediat. I-ar fi plăcut să-și facă zilnic treaba, dacă ar fi putut: lasă afară fie și câteva cioburi arse și vor dispărea imediat. Tâlharii, blestemul arheologilor din lumea întreagă. Ahmed își găsi biroul: modest, de metal, de parcă ar fi aparținut șefului unui șantier de construcții. Se gândi că nu era chiar atât de forțată comparația. Amândoi lucrau în domeniul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
apoi leșină. Ar fi căzut chiar în fața autobuzului, dacă Jones n-ar fi sărit în mijlocul drumului și n-ar fi tras cu mâinile lui mari de halatul alb. Ignatius căzuse astfel pe spate și autobuzul, lăsând o dâră de gaze arse, trecu, huruind, la câțiva centimetri depărtare de cizmele lui. — E mort? întrebă Lana Lee plină de speranță, privind spre grămada de material alb întinsă în mijlocul străzii. — Sper că nu! Ne datorează două’j’patru de dolari, maricon-ul! — Hei, trezește-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de repliere e Întotdeauna posibilă, deoarece dispune, din fericire, de certitudina sa În privința lui Dumnezeu: „Certitudinea mea În privința lui Dumnezeu e Înlăuntrul meu ca o lavă și fiecare zi care trece amestecă această lavă cu sîngele meu. Voi fi veșnic ars și pătruns. La fel se Întîmplă cu celelalte iubiri ale mele, cu mama voastră și cu fiecare dintre voi, copiii mei“. Avea o imaginație vulcanică. Citindu-l, mă simt devenind pentru el un soi de Haroun Tazieff. „Ei, da“, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
muncitor, care deși nu erau noi, erau în stare bună. Virginski, așezat pe marginea patului, se uita la cizme și la degetele care îi ieșeau afară din ciorapii deșirați. Avea unghiile crescute și galbene, iar pe alocuri piele îi era arsă și roșie. ă De ce mi-ați adus cizme? ă Ai mare nevoie de o pereche bună de cizme. ă Am mare nevoie de multe lucruri. Credeți că este de datoria dumneavoastră să mi le furnizați pe toate? ă Am nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
aici ar fi suficienți și ochii obișnuiți ca să convingă și sufletul cel mai mulțumit să pună la îndoială norocul în care presupunea că se scaldă. După Centura Industrială, pe șosea, pe terenurile pustii ocupate de barăci, se vede un camion ars. Nu e nici o urmă a mărfurilor pe care le transporta, doar câteva resturi de lăzi, împrăștiate și înnegrite, fără inscripții despre conținut și proveniență. Ori încărcătura arsese odată cu camionul, ori au reușit s-o scoată înainte de extinderea focului. Pământul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
deosebire între ce se petrece într-un cuptor de olărie și un cuptor de brutar. Coca pâinii este doar altfel de lut, făcut din făină, drojdie și apă, și, ca și primul, va ieși din cuptor copt sau crud sau ars. Înăuntru poate nu e nici o deosebire, bombănea Cipriano Algor, dar afară, garantez că, în acest moment, aș da orice să fiu brutar. Zilele și nopțile se perindau, și serile și diminețile. Se știe din cărți și din viață că truda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ea mă ajuta să visez și cu ochii deschiși. Îmi trăiam atât de intens reveriile încât uitam unde mă aflam; jocul devenea serios și chiar puțin stupid în seriozitatea lui. Într-o dimineață rece, cu brumă timpurie, am descoperit trandafirii arși, rebegiți de frig; jalnici. Țin minte ziua aceea fiindcă puțin mai târziu am simțit deodată că mi se face rău. Am avut senzația că mă cufundam într-un întuneric înăbușitor, duhnind a căldură râncedă, care se învârtea cu mine. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vizitator ciudat. A intrat în casă, și-a scuturat zăpada de pe căciula cu clape și de pe mantaua de postav vechi, cerându-mi permisiunea să se așeze pe un scaun chiar înainte de a-mi spune ce dorea de la mine. Avea ochii arși de febră și obrazul neras. Îmi părea cumva cunoscut, dar cu greu mi-am reamintit de unde. Stătuse cu mine la spital în aceeași cameră, ultima oară, și-mi luase adresa atunci. M-am uitat la ei amuzat. Era un tip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la stână, în aer liber. „E frumoasă, dar curvă”, a obiectat el triumfător. „Și ce importanță are asta?” i-a replicat maică-sa. A rămas încremenit. „Mamă, cum poți vorbi astfel? Doar sunt fiul tău”. Dar ea a sărit ca arsă. „Tocmai pentru că ești fiul meu, nu vreau să ajungi ca vai de capul tău, să tragi mâța de coadă.” „Și conștiința mea?” a apelat el, în disperare de cauză, la o vorbă mare. La care frate-său a izbucnit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu putea să spună cât de cât exact când fusese văzut ultima oară sau cum arăta precis; dacă era înalt sau scund, gras sau slab. Mopsul susținea că purta ochelari cu ramă de aur. Dominic, de câte ori auzea asta, sărea ca ars: „Fugi de-aici, cum să poarte ochelari? Nici vorbă”. Îi ascultam și mă miram de unde aveau bătrânii atâta imaginație încât să discute despre un personaj misterios așa cum se discută visele, dând impresia că exista ceva care îi împiedica să meargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Se purta ca o posedată atunci, cu toate simțurile, instigate de furtună, în delir. Întreg sufletul îi vibra, iar trupul i se transforma într-un cântec. Pâlpâia ca o flacără surescitată și după fiecare furtună rămânea parcă istovită, cu nervii arși. Și dacă la Marta am prețuit calmul, întâlnirea cu Laura mi-a dat o altă optică asupra furtunilor. Fiecare dragoste cu pedagogia ei. Dar și aici și-a spus cuvântul păcatul meu originar. Într-o zi am izbucnit iritat: „Curaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în vreme ce la picioarele lui se forma o băltoacă galbenă. „Du-te, mă, îi striga el, mai bine ajută la stingerea focului decât să ne împuți aici”. Dodo și Anton se zăpăciseră și nu-și găseau locul. Mirosea puternic a ierburi arse. Un fum înecăcios și înțepător ne făcea pe toți să tușim și să ne frecăm încontinuu la ochi. Cu o batistă la gură, Dinu a trecut pe lângă mine fără să mă vadă. Am pornit și eu spre ieșire, cu gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și de foame. Noi transportam, în numele unei societăți filantropice, hrană destinată înfometaților, păstrând o parte pentru noi și vânzând-o în contul nostru; asta ne ajuta să înfruntăm căldurile înnebunitoare de peste 50 de grade și tristețea de infern a savanei arse. Era sezonul cel mai înăbușitor, când păsările nici nu puteau să zboare, erau vânate cu bățul, iar noaptea nori întregi de muște bâzâiau de-a lungul malurilor tăbărând pe animalele moarte. Unul dintre mașiniști, mușcat de un păianjen veninos, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aflam în septembrie. Mie, însă, de câte ori mă sculam și ieșeam afară mi se părea că de abia începea vara. Era într-adevăr foarte cald, soarele dogorea de cum se ridica deasupra mării, iar dinspre bălării venea același sunet uscat, de ierburi arse. Bătrânii mă așteptau pe peluza din fața azilului să le povestesc ce se mai întâmplase în noaptea dinainte și cu ocazia asta profitau și de soare. Treceam de fiecare dată pe lângă ei fără să mă opresc, dar mulțumit că-i vedeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
auzit un lătrat de câine undeva în față. Atunci n-am mai avut curaj să merg mai departe. Am cotit și am ieșit pe marginea bălții, unde lumina scăzută a soarelui ce cobora spre asfințit aurea pata neagră a ierburilor arse și trestiile. Cine s-ar fi gândit că o asemenea zi se va sfârși rău? În clipa aceea parcă totul conspira să-mi dea senzația fericirii. Peste două ceasuri, la azil, am aflat de moartea Laurei. În primul moment am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
toată viața noastră nu e decât un șir de inoportunități... Bietul Dinu. Aproape paralizat de frică, a încercat o ultimă ieșire din această discuție. — Așa ai fost tu totdeauna. Ai bravat. Psihiatrul uitase că astfel mă ațâța. Am sărit ca ars. — Am bravat? Dimpotrivă, am fost mai modest decât trebuia. Le spuneam proștilor că ei sunt extraordinari, iar eu nu sunt decât un nenorocit care-și merită soarta. Dar m-am săturat de atâta ipocrizie. — Datorită ție se întâmplă tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
principii inferioare care vor să controleze mersul Creației... În orice caz, după Expansiune, iată și marele răsuflu divin, care În textele cele mai vechi e numit Descărcarea. Pistonul urcă din nou În Punctul Mort Superior și expulzează materia informă, deja arsă. Numai dacă reușește această operație de purificare Își reia Noul Ciclu. Care, dacă te gândești bine, este și mecanismul neoplatonic al Exodului și al Parodului, mirabila dialectică a Căii Ascendente și a Căii Descendente“. „Quantum mortalia pectora caecae nostis habent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]