4,413 matches
-
din România despre fenomenul poetic avangardist: Anarhismul poetic de Const. I. Emilian (1932)... Termenul de „avangardă” literară este atestat și într-o scrisoare a lui Gala Galaction către G. Ibrăileanu, din 19 septembrie 1912: „Voi face un mic volum de avangardă pe care îl editează Cocea” (cf. Adrian Marino, în Dicționar de idei literare, 1973, p. 179, după volumul Scrisori către Ibrăileanu, vol. I, 1966, p. 11). Versatilul gazetar socialist s-a numărat, într-adevăr, printre primii susținători ai „artei noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un microclimat cultural efervescent, „înghețat” de război înainte de a fi atins masa critică. Defazajul artelor plastice față de experiențele occidentale (zutiste, fauviste, expresioniste, primitiviste, raioniste sau cubiste) este cel puțin la fel de mare ca în literatură. Actul oficial de naștere a primei avangarde autohtone se înregistrează abia în 1924, la 15 ani după explozia futurismului italian, la opt ani după Dada și la șase ani de la debutul constructivismului german, olandez și rus, odată cu „Manifestul activist către tinerime“ al revistei Contimporanul (dublat de efortul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Păun, Trost) sînt omologați la Centru de către însuși André Breton. Prin urmare, distanța temporală dintre primele contacte cu mișcările artistice novatoare din Occident și asimilarea lor efectivă eset de 10 până la 20 de ani. Modelele „pure” de la Centru (simbolism, decadentism, avangarde, suprarealism) sînt asimilate la Periferie în forme „slabe”, diluate, hibride, eclectice. Cazurile izolate de sincronizare perfectă (Brâncuși, Tzara, mai tîrziu Eugéne Ionesco, Isidore Isou) se explică prin faptul că acțiunea lor novatoare s-a manifestat chiar la „Centru” (la Paris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Karnabatt ș.a.m.d.). Prin filtrul filozofiei existențialiste germane sau ruse, ele vor fi recuperate - în alt plan - de spiritualiștii „tinerei generații” interbelice și de suprarealiști, după cum cultul efemerului, al noutății și originalității, citadinismul vor renaște agresiv în interiorul curentelor de avangardă. A vorbi despre o „poezie de cunoaștere” simbolistă (Lidia Bote) este oarecum inadecvat: avem de-a face cu o poezie a experienței totale/esențiale, analogon al misticii... În termenii lui Blaga, influența idealistă germană/eminesciană asupra estetismului românesc a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
artistice de-naturate, suficiente sieși, cubiștii și abstracționiștii sînt în schimb seduși de geometria autonomă a formelor pure. Futurismul italian se naște din stilul flamboaiant al lui D’Annunzio, din filozofia lui Nietzsche și Bergson, prin filtrul fauvismului pictural. Din estetism, avangardele preiau și recondiționează cosmopolitismul exotic (radicalizat în formula „artei internaționale”), anarhia spirituală și atitudinea à rebours, cultul efemerului și refuzul capodoperei, „masca” histrionică, fragmentarul, segregaționismul antiburghez, fuziunea artelor și - pe filieră antiplatoniciană - mitul poeziei „destabilizatoare”. Avem de-a face de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rejectate în favoarea „tinereții” vitale, a directeții brutale, „virile” a voinței de ruptură, negație și destrucție, a spiritului „rebel”, antipaseist și vital-emancipator, a dinamismului tehnologic, a materialității concretiste, pendulînd între utopia colectivismului social și atitudinea anarhică în raport cu formele oficializate. Arta de avangardă este, prin definiție, una a transgresiunii, a discontinuității, a revoltei și - nu în ultimul rînd - una utopică. În opinia lui Mihai Zamfir, „inovația primordial sintactică definește stilul fin de siécle din literaturile romanice“; ea ar avea drept scop „căutarea poemului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tînărului monah scriitor și emanciparea sa poetică de „maestrul” Macedonski. Aici apar primele poeme din ciclul „baudelairian” Agate negre, prețuit superlativ de către B. Fundoianu și Ion Pillat (care le va reproduce „cu dificila îngăduință a poetului din rarisima revistă de avangardă Linia dreaptă” în Cugetul românesc, II, nr. 2, februarie 1923, pp. 115-120). Tot în 1904, cînd Arghezi va fi trimis la specializare teologică în Elveția și Franța de către tutorele său, ieromonahul Iosif Gheorghian, ia drumul Parisului un alt artist gorjean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în micile tîrguri moldave și exasperate de atmosfera lor somnolentă avea să intre și ea aici”, notează Ovid S. Crohmălniceanu, cu privire la mulți dintre tinerii scriitori evrei adepți ai modernismului (F. Aderca, B. Fundoianu, Tzara ș.cl.), în Evreii în mișcarea de avangardă românească (Ed. Hasefer, București, 2001, p. 40). Diminuarea dramatică a importanței administrative a Iașiului - fosta capitală a Moldovei - a generat o puternică frustrație în rîndul intelectualilor locali, insignifianța economică producînd acute bovarisme/complexe culturale (similare Rusiei fin de siécle). Diferența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și o punte de legătură între un anume „muntenism” activ și plebeu (propriu inclusiv lui Arghezi) și fervoarea polemică a futurismului. La fel - teatralitatea cabotină (futuriștii erau mari admiratori ai teatrului de varietăți), aerul de Charlot (figură mitică a primei avangarde istorice), prozaismul căutat, jovialitatea iconoclastă și spiritul „goliardic”, villonesc. Poemele publicate în anii ’20 în Contimporanul lui Vinea („Dragoste falită“, „Idilă“ ș.a.) confirmă, cu asupra de măsură, această întîlnire. Pe de altă parte, sintaxa minulesciană rămîne una cvasitradițională: s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui C. Banu, după cooptarea în redacție a lui Ion Pillat și „atragerea” lui Adrian Maniu. Parnasianul gourmontian Nicolae Davidescu publică aici - din 1914 - foiletoane critice favorabile estetismului, reunite după război în primul volum de Aspecte și direcții literare. În avangardă trece acum „a treia cale” militantă promovată de Arghezi, Cocea și Vinea. Primul modernism autohton și identitatea evreiască „periferică” O „chestiune” exploatată uneori în sens xenofob de adepții orientărilor naționaliste are în vedere rolul jucat de scriitorii evrei în cadrul modernității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
chestiune” exploatată uneori în sens xenofob de adepții orientărilor naționaliste are în vedere rolul jucat de scriitorii evrei în cadrul modernității artistice românești. Ea a fost discutată, printre alții, de criticul Ov.S. Crohmălniceanu în volumul postum Evreii în mișcarea românească de avangardă, Ed. Hasefer, București, 2002. Critica și publicistica epocii oferă un material de studiu extrem de bogat, care depășește cu mult obiectivele lucrării noastre. Colaborarea dintre români și evrei în perimetrul modernismului și al avangardei merită, desigur, o abordare specială; nici o istorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
volumul postum Evreii în mișcarea românească de avangardă, Ed. Hasefer, București, 2002. Critica și publicistica epocii oferă un material de studiu extrem de bogat, care depășește cu mult obiectivele lucrării noastre. Colaborarea dintre români și evrei în perimetrul modernismului și al avangardei merită, desigur, o abordare specială; nici o istorie culturală a modernității noastre artistice nu mai poate face abstracție de ea. Pentru abordări sintetice ale fenomenului, v. Leon Volovici, Ideologia naționalistă și „problema evreiască”. Eseu despre formele antisemitismului intelectual în românia anilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
e asociată tot mai mult elementului anarhist, revoluționar, după război - bolșevic. Într-un studiu recent: „Felix Aderca: jewishness and modernism“, publicat în revista Studia Hebraica, nr. 1, București, 2001, Mihai Mândra relevă succint afinitatea spiritului iudaic secularizat cu modernismul și avangarda: I detect in the figure of the Jewish modernist artist an aesthetic sublimation of his ethnic otherness, a consequence of his existential history marked by the experience of cultural displacement and isolation. This artist inherits from his ethnic ancestors the
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
alocuri, exagerate - privind opțiunea modernisto-avangardistă a scriitorilor evrei, înțeleasă ca soluție de afirmare în interiorul comunității de referință: „Cel ce vrea să se afirme în spațiul literar românesc este «condamnat» la modernitate, la cultivarea valorilor personale. Prezența artiștilor evrei în fruntea avangardei nu este întîmplătoare, ei sînt nevoiți să-și creeze un spațiu de distincție, iar acest spațiu estetic de distincție să nu reclame o experiență de viață similară cu a majorității. De aceea sînt obligați să arunce în aer canoanele tradiționale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la o estetică tradițională, sînt nemulțumiți și preferă crearea unor noi nișe estetice, un spațiu propriu de manifestare, cu putere de distincție vizavi de generația anterioară”. Nu altele erau, în esență, constatările unor critici moderniști interbelici: „în toate mișcările de avangardă, sociale, ca de pildă socialismul de odinioară sau comunismul de azi, sau literare, ca simbolismul francez sau expresionismul german, rolul evreului, de propagandist al noutății, este pretutindeni identic. Departe de a fi dăunătoare, prezența acestui agent poate fi binevenită” (E.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
obiecte poetice autonome, realizate după sintaxa amintirii (prefața „Cîteva cuvinte pădurețe“ conține, în prima parte, o estetică aproape „constructivistă”). Natură scindată - ca și colegul său Ion Vinea - „între două lumi”, între nostalgia estetizantă a clasicității patriarhale și revolta profetică a avangardei, „arghezianul”, „naturistul” Fundoianu din Herța, Priveliști sau Cîntece simple se află de fapt la antipodul „bucolicelor”, „jammesienelor” lui Ion Pillat din volumul „monografic” Pe Argeș în sus, unde dominantă este seninătatea nostalgică și melancolică, armonia abia tulburată a comuniunii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
puternic influențat de poezia „de sanatoriu” a lui Bacovia și Camil Baltazar, poet al tristeților provinciale, al nostalgiilor, al melancoliilor și reveriilor sentimentale în decor simbolist, și numai frenezia imagistică dezlănțuită anunță rupturile de mai tîrziu. Intrat în cercurile de avangardă, fostul Eduard Marcus („pseudonimizat” de E. Lovinescu) își convertește visările și restriștile aflate sub semnul periferiei fără ieșire într-o jubilație anarhic-expansionistă - în colaborările de la Punct, Contimporanul, 75 H.P., Integral și unu, însoțite de manifeste și profesiuni de credință avangardiste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Iași, 2004). Printre puținii cercetători care i-au acordat un rol semnificativ în ecloziunea modernității literare autohtone s-a numărat Rodica Zafiu, în deja menționatul dosar-antologie despre simbolismul românesc (1996). Recent, personalitatea acestui „libertin anarhic în jurul căruia se strîng artiștii avangardei române”, un adevărat „Lorenzo de Medici al României” (!), a fost reconsiderată și de o tînără cercetătoare din Italia, Maria-Luiza Lombardo (Erotica magna. O istorie a literaturii române dincolo de tabuurile ei, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2004). Printre „recuperatorii” de ultimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
esențializat, antirealist, rîndurile despre „exotismul” lui Puvis de Chavannes, despre „idealismul mitologic” al lui Gustave Moreau, despre „simplitatea naivă a artei primitive” a lui Cézanne sau despre „splendoarea barbară” a exotismului lui Gauguin îndreptățesc oarecum situarea lui Theodor Cornel în „avangarda” criticii noastre de artă din acel moment. Observațiile sale indică într-adevăr o estetică postimpresionistă sau, mai exact, preexpresionistă. Însă, privită la scară în context central-european și occidental, reflecția românească asupra artei se dovedește serios defazată, ca și arta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o „critică a poeților” opusă instituției critice denunțate drept mediocră, obtuz-conservatoare, provincială, didactică, explicativă și pozitivist-clasificatoare. În ceea ce-l privește pe Tudor Arghezi, după război, preocupările de critică plastică vizînd încurajarea artiștilor independenți și novatori lasă locul sprijinirii autorilor de avangardă. În revistele înființate de poet vor fi publicați majoritatea lor: de la Urmuz, pe care îl „debutează” în Cugetul românesc, pînă la Geo Bogza, Stephan Roll, Ilarie Voronca, Jonathan X. Uranus ș.a., găzduiți consecvent în liliputana Bilete de papagal (revistă al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
volumul Din paharul cu otravă sau piesele de teatru (Meșterul, Cumințenia pămîntului) confirmă această tendință care-l va propulsa în postura de membru corespondent al Academiei Române. Dacă frondeurul „fauve” Adrian Maniu n-a făcut pasul decisiv către nonfigurativismul destructurant al avangardei, repliindu-se pe terenul „cumințeniei pămîntului”, este poate și pentru că impulsul deconstrucției semantico-sintactice s-a dovedit a fi, în cazul său, prea slab în raport cu plăcerea decorativismului imagist. Ceea ce unifică, în mod esențial, producția poetică din epocă a lui Adrian Maniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
influenței pamfletare a lui Arghezi și a lui N.D. Cocea, a apropierii de socialiști și a aversiunii față de liberali; după cum ar fi naiv să le considerăm doar drept o expresie a tinereții iubitoare de frondă (deși, în anii ’30, cînd avangarda era lăsată în urmă, iar imperativele - politice și literare deopotrivă - erau altele, modernistul democrat Ion Vinea se va apropia de criticul sburătorist). Avem de-a face în fapt cu bine-cunoscuta ostilitate a artiștilor moderni, inovatori, dar de obicei unilaterali, față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
teoretic mersul evolutiv al conceptului estetic” (E. Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, vol. Mutația valorilor estetice, Editura Minerva, București, p. 385). Privită din acest unghi, capabilă, așadar, de inițiativă și sedusă de riscul exploratoriu, „critica poeților” inovatori apare ca o avangardă a criticii literare... Lovinescu era departe de a fi privit cu bunăvoință în mediile simboliste. E suficient să amintim atacurile antilovinesciene ale Farului și Insulei, dar și pamfletele lui Tudor Arghezi. În epoca „pașilor pe nisip”, criticul nu era agreat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
intimitatea unor peisaje”. Preferințele lui Vinea merg către „doi poeți cu totul inclasabili”: Anna Ahmatova și Marina Țvetaeva, autoare care numai futuriste nu sînt... Observațiile cu privire la creația celei din urmă trimit, ce-i drept, la o profesiune de credință a Avangardei: „Această grijă de o formă umilă și simplă trebuie să fie considerată ca un zălog al tendințelor, la cea mai recentă generație, de a nu separa Arta de Viață”. Volumul Alcools al lui Guillaume Apollinaire este discutat de recenzentul român
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nimeni nu se mai interesează în roman (și teatru) de subiect”. Sînt declarate depășite, pe rînd, „literatura în contrasens, nelogică și fără temă centrală”, practicată de pe la 1910 de către avangardiști („Formula cea nouă, deși s-a practicat numai de literații de avangardă, s-a banalizat fulgerător de repede”), romanul-monolog interior joycean („o rețetă lugubră, ca și a bătrînului roman psihologic pe care-l continuă”), naturalismul, realismul, romanul social și senzațional, romanul istoric, romanul fantastic, toate - înlocuite de noua ofertă a vieții moderne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]