KorAP: Find »[drukola/base=avocat & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...83 84 85 ...3490 >

87,233 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184

pentru care foloseau cărți făcute manual - cu care ceilalți își umpleau cea mai mare parte a zilei. Pentru scurt timp ochii tuturor rămaseră ațintiți asupra jucătorilor și atunci primarul își scoase ceasul și potrivi iute limbile. —Ce oră e? întrebă avocatul. Primarul tresări ca și cum ar fi fost surprins în boxa martorilor de o întrebare neașteptată. Avocatul îl urmărea cu acea privire atentă și posomorâtă care-i era caracteristică, privirea omului care nu-și adusese nimic din trecut care să-l susțină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
a zilei. Pentru scurt timp ochii tuturor rămaseră ațintiți asupra jucătorilor și atunci primarul își scoase ceasul și potrivi iute limbile. —Ce oră e? întrebă avocatul. Primarul tresări ca și cum ar fi fost surprins în boxa martorilor de o întrebare neașteptată. Avocatul îl urmărea cu acea privire atentă și posomorâtă care-i era caracteristică, privirea omului care nu-și adusese nimic din trecut care să-l susțină în prezentul tragic. — Cinci și douăzeci și cinci. Credeam că e mai târziu. Asta e ora mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
tovarășilor săi, iar genul de miză pe care jucau ei era pentru el inacceptabil. Jucau pe lucruri cum ar fi o pereche de ciorapi: cel care pierdea își vâra picioarele goale în pantofi și aștepta să-și ia revanșa, dar avocatul se temea că ar putea pierde vreunul dintre însemnele care-i dovedeau statutul de gentleman, de om cu avere și poziție socială. Renunță să mai participe la jocul de cărți, deși câștigase o vestă căreia îi lipseau câțiva nasturi. Ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
vestă căreia îi lipseau câțiva nasturi. Ceva mai târziu, după lăsarea întunericului, îi înapoiase vesta păgubașului, fapt care îl etichetase definitiv în ochii lor - nu era un jucător adevărat. Ceilalți nu-l condamnau. La ce te poți aștepta din partea unui avocat? Nu exista oraș mai aglomerat decât celula lor și, de la o săptămână la alta, Chavel descoperise că într-un oraș te poți simți îngrozitor de singur. Își spunea că fiecare zi aducea tot mai aproape sfârșitul războiului - cineva trebuia să câștige

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
Să fi fost oare scânteia de imaginație a unuia dintre tovarășii de celulă care văzuse în el ceva tânăr, încă necopt, dar răpus de puterea iernii? —Janvier, începu Chavel, ai călătorit vreodată? Adică așa, prin țară, în Franța. Pentru un avocat era caracteristic faptul că, până și atunci când încerca să stabilească o legătură cu o ființă umană, începea prin a-i pune întrebări, de parcă i se adresa unui martor. Nu m-am dus niciodată prea departe de Paris, răspunse Janvier, apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
uscate de mazăre învârtite într-o tigaie. Vasăzică, n-ai auzit de satul meu, St Jean de Brinac? E cam la trei kilometri de oraș, spre răsărit. Acolo-i casa mea. Credeam că ești din Paris. —Lucrez la Paris, zise avocatul. Când o să ies la pensie, o să mă retrag la St Jean. Casa mi-a lăsat-o tata. Și lui i-a lăsat-o taică-său. — Ce a fost tatăl dumitale? întrebă Janvier cu o ușoară urmă de curiozitate. —Avocat. —Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
zise avocatul. Când o să ies la pensie, o să mă retrag la St Jean. Casa mi-a lăsat-o tata. Și lui i-a lăsat-o taică-său. — Ce a fost tatăl dumitale? întrebă Janvier cu o ușoară urmă de curiozitate. —Avocat. —Și tatăl lui? Tot avocat. O fi o meserie bună pentru unii oameni, comentă funcționarul. Mie mi se pare cam prăfuită. Dacă mi-ai da un creion și o bucată de hârtie, ți-aș face planul casei și al grădinii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
la pensie, o să mă retrag la St Jean. Casa mi-a lăsat-o tata. Și lui i-a lăsat-o taică-său. — Ce a fost tatăl dumitale? întrebă Janvier cu o ușoară urmă de curiozitate. —Avocat. —Și tatăl lui? Tot avocat. O fi o meserie bună pentru unii oameni, comentă funcționarul. Mie mi se pare cam prăfuită. Dacă mi-ai da un creion și o bucată de hârtie, ți-aș face planul casei și al grădinii. N-am, răspunse Janvier. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
opțiunea lui era atât de limitată. Scoase un bilețel din pantof, apoi, simțind că acesta îi fusese impus prin voința tovarășilor săi și că este tocmai bilețelul marcat, îl aruncă în pantof și luă altul. —Te-ai uitat la el, avocatule! strigă unul dintre cei doi prizonieri rămași, dar un altul îl liniști: Nu s-a uitat. Acum l-a luat pe cel însemnat. 4 —Veniți aici, Monsieur Chavel, luați loc lângă noi! îi spuse Lenôtre, de parcă îl invita pe Chavel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
își pierduse deja capul în noaptea și ceața bogăției. Porunci scurt: Vino încoace! Stai jos! Iar Chavel se supuse, pășind puțin aplecat, apăsat de rușinea victoriei obținute. Și acum, zise Janvier, ai să-mi faci documentul așa cum trebuie, doar ești avocat. Despre câți bani este vorba? Trei sute de mii de franci. Nu știu să spun cu exactitate. Și acolo, la St Jean? Ce ziceai că mai ai? — Un conac și șase acri de pământ. —În deplină proprietate? — Da. —Și la Paris

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
doar cărțile. Stai jos, comandă Janvier. Să-mi scrii un... cum se cheamă?... un contract de donație. Da. Dar am nevoie de hârtie. — Ia de la mine, spuse Lenôtre. Chavel se așeză lângă Janvier și începu să scrie: „Eu, Jean-Louis Chavel, avocat, domiciliat în Rue Miromesnil, nr. 119, Paris, și în St Jean de Brinac... toate acțiunile mele, toți banii din conturile mele de la..., toată mobila, toate bunurile, proprietatea mea de la St Jean de Brinac...“ —O să am nevoie de doi martori, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
Drapelele arborate în semn de bucurie erau deja vechi de câteva luni când Jean-Louis Charlot sosise la Paris. Fețele pantofilor lui erau încă în bună stare, dar tălpile ajunseseră de grosimea unei foi de hârtie, iar costumul său negru de avocat purta semnele a mai mulți ani petrecuți în închisoare. În temniță se considerase un bărbat care-și păstrase o înfățișare demnă, dar acum razele soarelui îi cercetau înfățișarea cu meticulozitatea unui negustor de haine vechi și-i arătau stofa roasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
spre acest moment. Un pictor nu pictează un tablou în câteva ore, ci în toți anii în care acumulează experiență, înainte de a lua pensula în mână, iar în cazul unui eșec lucrurile stau exact la fel. Faptul că ajunsese un avocat de succes fusese șansa vieții lui: moștenise mai mulți bani decât câștigase vreodată. Dacă ar fi contat numai pe el însuși, n-ar fi atins niciodată poziția pe care o atinsese - sau cel puțin așa credea acum. Făcu totuși câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
amintea de Lenôtre. Imediat după ce plecă de la școală, se gândi că și-ar putea asigura o existență decentă lucrând ca funcționar, fiind un bun cunoscător al legilor, iar acest lucru l-ar putea explica spunând că sperase cândva să devină avocat, dar nu-și realizase visul, căci i se terminaseră banii... Găsi în ziarul Figaro un anunț și o adresă în apropiere de Boulevard Haussmann, într-o clădire înaltă, cenușie, la etajul trei. În biroul în care intră parcă tocmai se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
Unde ești? întrebă din nou și apoi își dădu seama de propria lui prostie: sub copertina verde a vespasienei se vedeau două picioare și partea de jos a unei perechi de pantaloni. Erau pantaloni negri cu dungi subțiri, pantaloni de avocat, doctor sau deputat, dar pantofii nu mai fuseseră curățați de câteva săptămâni. — Sunt Monsieur Carosse, Pidot. —Da? — Știi și tu cum se întâmplă: adesea suntem înțeleși greșit. —Așa e. —Și ce puteam să fac? În fond, spectacolul trebuia să meargă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
ști, asta n-ar schimba mare lucru. Pentru ei n-ar fi decât o altă afacere reușită, a unui parizian. Oamenii ar sta liniștiți și ar aștepta să mai facă același lucru încă o dată. Tocmai asta aștept și eu. Era avocat, nu-i așa? Să nu-mi spui că nu s-a priceput el să întoarcă lucrurile în așa fel încât hârtiile alea să n-aibă nici o valoare. — Cred că era mult prea speriat ca să poată gândi cu atâta claritate, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
Asta nu-l face pe el cu nimic mai bun, răspunse fata. Dacă eu sunt criminal, am dreptul să susțin că și ceilalți criminali...? — Văd că la toate găsești răspuns, o întrerupse el. Dacă ai fi bărbat, ai ajunge un avocat grozav. Dar te-ai descurca mai bine fiind de partea acuzării decât de partea apărării. — Nu mi-aș dori să fiu avocat, răspunse ea serios. El era avocat. —Grozav îl mai urăști! —Sunt atât de plină de ură încât nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
ceilalți criminali...? — Văd că la toate găsești răspuns, o întrerupse el. Dacă ai fi bărbat, ai ajunge un avocat grozav. Dar te-ai descurca mai bine fiind de partea acuzării decât de partea apărării. — Nu mi-aș dori să fiu avocat, răspunse ea serios. El era avocat. —Grozav îl mai urăști! —Sunt atât de plină de ură încât nu încetez să o simt nici ziua, nici noaptea. E ca un miros urât de care nu poți scăpa când a putrezit ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
găsești răspuns, o întrerupse el. Dacă ai fi bărbat, ai ajunge un avocat grozav. Dar te-ai descurca mai bine fiind de partea acuzării decât de partea apărării. — Nu mi-aș dori să fiu avocat, răspunse ea serios. El era avocat. —Grozav îl mai urăști! —Sunt atât de plină de ură încât nu încetez să o simt nici ziua, nici noaptea. E ca un miros urât de care nu poți scăpa când a putrezit ceva sub dușumele. Ai văzut că acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
rosti cu glas tare: „O iubesc“, ca și cum ar fi fost prima mărturie dintr-un caz complicat. Numai că acesta era un caz a cărui soluționare nu o întrezărea. „Și acum încotro mă îndrept?“ se întrebă el. Iar mintea lui de avocat începu să descâlcească firele cazului și parcă să prindă puțin curaj. În activitatea sa prin tribunale nu întâlnise nici un caz în care să nu existe măcar o rază de speranță. În definitiv, își spuse el, Janvier este singur răspunzător pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
erau izolați ca într-o încăpere. O bună bucată de timp nu-și vorbiră; numai picioarele lor, mișcându-se când în cadență, când desincronizat, păreau că întrețin o conversație. Pașii lui ritmați înaintând spre țelul lor semănau cu pledoaria unui avocat; pașii ei inegali aduceau mai degrabă cu un șir de interjecții. Charlot își dădu seama că viața lui de acum imită cu multă exactitate viața pe care își imaginase că o va trăi, fiind în realitate foarte departe de ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
speranța că victima lui ar putea da un semn de viață care să arate că, de fapt, este nevinovat. Și cum crezi că ți-ar arăta ei dragostea? continuă fata. Suflându-și nasul lor mare? Crezi că ochii ăștia de avocat ar fi în stare să plângă? El întinse mâna și-i atinse brațul. Cred că ar arăta-o în felul ăsta... și în clipa aceea clopoțelul de la intrare începu să sune și să se zbată pe tija sa metalică. —Roche

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
atunci m-am gândit că Chavel ăsta nu prea o să aibă curajul să se întoarcă la el acasă, așa că m-am hotărât să mă întorc eu în locul lui. Sunt în stare să joc chiar mai bine decât el rolul unui avocat prăfuit. Dar tu îl cunoști, cu siguranță. —Așa e, numai că tu nu te-ai așteptat la asta. Păi, cine s-ar fi așteptat? Parcă prea e mare coincidența. Chiar ai fost în pușcărie, de-adevăratelea? Nu joci teatru și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
el pierzându-și un pic răbdarea, ca un copil. Te simți bine? întrebă ea cu neliniște în glas. Da, da! De îndată ce ea ieși, el se apucă de scris. Își dorea să ducă totul la bun sfârșit, iar instinctul lui de avocat îl îndemna să lase lucrurile cât se poate de clare. Ar fi vrut să știe exact cum era formulat decretul, dar probabil că nu afecta transferul de proprietate inițial decât dacă una din părți denunța contractul. Formulă textul în așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-și dea seama că din semnătură se putea citi doar: Jean-Lous Ch..., ceea ce putea reprezenta, în egală măsură, numele Charlot, ca și Chavel. Justiția supremă avu grijă ca liniștea să nu-i fie tulburată. Chiar și conștiința meticuloasă a unui avocat are dreptul să se odihnească în pace. Cuvântul autoruluitc "Cuvântul autorului" I În 1948, pe când lucram la Al treilea om, cred că uitasem cu desăvârșire de povestirea intitulată Al zecelea om, care continua să fie activă, ca o bombă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]