2,921 matches
-
Am ieșit de sub marea cupolă pe ușa dată de perete și, cu capu-n pământ, străbătut de fiori, am coborât încet scara îngustă, spiralată. M-am văzut în geamurile rotunde, copil mic, cu ochii întinși pe jumătate de față, apoi băiețel cu breton și cu obrajii ovali, puber slăbuț, cu ceva stingherit în privire și, în fine, adolescent sumbru, cu pete violete sub ochi, obraji scobiți, gura de o senzualitate arsă, nepotrivită cu austeritatea feței. Scara s-a oprit, spre confuzia
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
în cazul în care nu știți cum e în emisiunea asta de acum, trebuie s-aflați că, aici, fetele vin singure, dar băieții ajung însoțiți de propriile mămici. Mămici de peste cincizeci de ani, uneori și bunici de peste șaptezeci, alături de propriii „băieței“. Te poți simți confortabil dacă te gândești că, până la urmă, în casa aia sunt câteva persoane din câteva milioane. Dar, oare, câți se vor fi înscris la preselecția pentru emisiune? Câte familii or fi visat, onest și cu ochii larg
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
dar totuși câtă bucurie resimțise după acceptarea ei! De Sabat, Feifel se afla din nou în sinagogă - tocmai sosiseră evrei din Rusia, care aveau nevoie de ajutor. Feifel a făcut cunoștință cu o tânără pianistă din Moscova, Tamara. Ea și băiețelul ei doreau să rămână în Suedia, dar fuseseră refuzați, trebuiau să părăsească imediat țara. - O să mă sinucid, a spus Tamara plângând. Feifel îi remarcase deja ochii verzi ca smaraldul. - Te voi ajuta, a spus Feifel precipitat. Și ca și cum n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
îi remarcase deja ochii verzi ca smaraldul. - Te voi ajuta, a spus Feifel precipitat. Și ca și cum n-ar fi fost de ajuns, a adăugat: - Mă căsătoresc cu tine! - Mulțumesc! a răspuns Tamara și ochii mai mici, tot de smarald, ai băiețelului ei s-au umplut de lumină. Tamara a primit imediat adresa și numărul de telefon al lui Feifel. După asta, el a părăsit în grabă sinagoga. Ajuns în stradă, și-a spus: „Ești nebun, Feifel, de ce ai cerut-o de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
încă o dată, cu vădită amărăciune, că eșuase cu tot ce făcuse în viață. Avea nouăzeci de ani bătuți pe muchie, dar se simțea plin de jar sărind cele câteva trepte care duceau la camera lui de lucru, exact ca un băiețel sprinten pus pe șotii. Era scund și avea acea chelie care amintea catolicilor pe călugării lor. Se îmbrăca în fiecare dimineață cu veston și cravată, foarte elegant, ca și cum ceva neașteptat trebuia să aibă loc în fiecare zi. Se putea spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
licean, iar profilul său nobil se contura pe fundalul unei pete vesele, purpuriu-deschis, care se lățea încetișor. Sigur, gașca mai cuprindea și alți membri, mai puțin importanți sau pe care nu mi-i amintesc. Era, știu, la scara șase, un băiețel care suferise de poliomielită și avea un picior prins într-un mecanism de metal, complicat, cum trebuie să fi purtat Harieta, sora lui Eminescu. Îl scotea bunică-sa în spatele blocului, de unde ne urmărea cum jucam Vrăjitroaca. Dar era ca și cum n-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
destul de mult, de vreme ce noi nu vorbeam deloc cu ele. Firește, mai jucam și fotbal, mai aduceam și șahul sau terenul de fotbal cu nasturi. Dar ele nu mai erau puncte centrale de interes, în acele momente, Mendebilul îl căuta pe băiețelul infirm și aveau lungi discuții împreună. Acum vreo cinci-șase luni, prin februarie, fiind în ziua metodică, am dat o raită prin oraș. Tocmai ieșisem de la librăria Sadoveanu și treceam pe lângă Ciclop, când m-a fulgerat brusc în stomac o flacără
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
bâzâitoare, ardea deasupra. Masa era plină de mâncăruri și prăjituri, dar după ce am morfolit un colț de plăcintă m-am trezit împins în altă cameră, mai mică, unde o fată care trebuie să fi avut vreo șase ani și un băiețel de vreo opt se apucară să-mi arate tot felul de jucării. Erau carusele care se învîrteau singure, cu avioane de tablă colorată la capetele unor sârme, un fel de vagoane de cale ferată mergând de-a lungul unor șanțuri
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
elastic la capătul unde fuseseră retezate și cu panglică albastră de satin la celălalt, unde părul se subția. Alături se afla o poză cam îngălbenită, cu un colț îndoit, dar foarte clară, înfățișa, gol-goluț, în picioare, într-o grădină, un băiețel de vreo doi ani, până în trei, cu o buclă deasupra frunții și cu părul împletit, de-o parte și de alta, în două codițe cenușii-gălbui, care-i veneau până mai jos de umeri. Ținea un pumn la ochi și pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
clasa noastră de la parter. Mera se împiedicase pe scările largi și se prăbușise cu schelet cu tot până ce oasele, desprinse din sârmulițe se împrăștiaseră în tot holul cancelariei sub privirile lui "Nea Zambilă" directorul. La altă masă stătea Mortul, un băiețel ca de clasa a opta, incredibil de palid la față, care nu s-a distins decât o singură dată, printr-un poem epic de care s-a apucat, nici el nu știa de ce, într-o oră de matematică (pe când profesoara
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
singur timbru, cu prețul căruia a construit foișorul. Construcția s-a încheiat în '47, când ne-am și mutat aici. Sora mea a stat cu noi până acum patru ani, când s-a măritat cu un tâmplar. Are și un băiețel de vreo trei anișori, foarte precoce. De atunci, eu și mama locuim singuri, vânzând din când în când câte o marcă poștală cu care ne acoperim cheltuielile." Abia când Egor a tăcut și-au urmat câteva secunde de liniște țiuitoare
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de ceva, încît am întors capul. Simțeam în palmă mâna micuță a lui Marcel. Fără să știu de ce, am dus-o la buze și-am sărutat-o, pe când ne îndepărtam, minusculi sub cerul ca flacăra, pe cărarea îngustă. Noroc că băiețelul era prea preocupat de ceea ce făcuse la foișor ca să observe. Vântul rece, bătând în rafale roșii, mânjea cu purpură florile de câmp. În noaptea aceea m-am visat din nou în pădure. Era tot dimineață, o dimineață eternă, orbitoare. Dintre
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
unele zăcând pur și simplu, altele dormind, altele stând de vorbă peste noptierele cu flori în pahare. Pe marginea unor paturi se așezaseră câțiva vizitatori. La o femeie galbenă ca lămâia venise bărbatu-său în uniformă de ceferist cu un băiețel de vârsta mea, care avea un umăr mai sus decât celălalt. Ne-am îndreptat spre patul mamei. Eram înduioșată puțin. Mama a început să plângă de bucurie când ne-a văzut. Era ridicată pe jumătate și sprijinită de pernă. Am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mai aveam nici o dorință trupească, dar mă simțeam pradă unei încăpățânări amare și durerii fierbinți a celui care a fost refuzat pe nedrept și care nu se poate întoarce acasă înfrânt. Cunoșteam din copilărie acest sentiment dificil. Pe când eram un băiețel în clasa I, în clasa noastră a venit un elev nou care mi-a plăcut foarte mult. Suferind încă de pe atunci de timiditatea în manifestarea propriilor stări sufletești, nu știam cum să mă apropii de acest elev și cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
care mi-a plăcut foarte mult. Suferind încă de pe atunci de timiditatea în manifestarea propriilor stări sufletești, nu știam cum să mă apropii de acest elev și cum să mi-l fac prieten. Într-o zi, în timpul micului dejun, pe când băiețelul respectiv își scotea pachețelele și-și desfăcea chifla, dorind să încep relațiile noastre cu o glumă, mă apropiai de el și mă prefăcui că vreau să-i smulg din mână chifla. Spre mirarea mea, însă, nou-venitul se feri speriat, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
să-mi citesc propriul roman în românește a fost fascinant. Pentru că totul a pornit de la o frază rostită în românește... Sper că domnului Duckadam o să-i placă. Ce spune presa „The Times“ „Vocea lui Dzsáta este limpede și apropiată, de parcă băiețelul s-ar uita drept în ochii cititorilor cărora li se adresează. Și, asemenea lui Huckleberry Finn, un alt copil rebel devenit celebru, Dzsáta este un maestru al evaziunii, un etern nesupus.“ „The Sunday Telegraph“ „Copilăria lui Dzsáta pare să prindă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2214_a_3539]
-
ochii noștri, în toată bogăția și complexitatea ei. Cu un talent uluitor, György Dragomán recreează o întreagă lume de gesturi și obiecte, fragmentele de povești din care este alcătuit romanul coagulându-se în jurul jucăriilor artizanale și arsenalului improvizat al unui băiețel de unsprezece ani.“ „The Washington Post“ „Dragomán creează o copilărie nostalgică, plină de jocuri și șotii, dar în zilele întunecate ale statului polițienesc condus de Ceaușescu aerul e atât de otrăvit, fizic și psihologic deopotrivă, încât pericolele pe care le
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2214_a_3539]
-
Alb al lui Norman Manea - adică Ceaușescu -, fiindcă acest «circ sinistru» care-l înconjoară nu este un fapt istoric ce poate fi plasat într-un context, ci un fapt de viață.“ „The New York Sun“ „Dragomán ne arată cum psihicul unui băiețel poate asimila realități crude - spre exemplu, faptul că tatăl lui este deținut politic -, în timp ce copilul rămâne, până la urmă, un puști normal, ce începe totuși să înțeleagă profunzimea minciunii și perversității de care este înconjurat.“ „Glasgow Herald“ „Vocea lui Dzsáta este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2214_a_3539]
-
încît sunt singura ființă care-ți scuz și esplic toate neajunsurile perfectei tale ființi. Dar cu Camera oare ce mai fac? Desperez numai când mă gândesc că iar va rămânea lucrul baltă. Veronica {EminescuOpXVI 636} [VERONICA MICLE] 23 februarie [1882] Băiețelul meu iubit, Îți scriu azi marți pe la 5 oare după amiazi, deși scrisoarea nu va pleca decât mâni la 4 oare spre București. Într-adevăr, recunosc că ființă mai arhicanalie, după cum ai numit-o tu (d. Car. ) nici că mai
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
din varii și triste rațiuni, n-o pot face, mă uit la unul dintre cele mai tandre filme făcute vreodată: Le Ballon rouge Ă1956, regia Albert Lamorisse, Palme d’Or pentru scurtmetraj). În primul rând, pentru prietenia neobișnuită dintre un băiețel pe care-l cheamă Pascal și un balon mare și rotund Ăcare probabil că se numește Roșu); apoi, pentru Parisul fără La Défense, cu multe maidanuri, moace de parizieni și puști luați parcă din Războiul bumbilor al lui Pergaud. Filmul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
după o baloneasă albastră și ovală, ținută în mână de o fetiță. Nici o poveste de dragoste însă, om fi noi la Paris, dar Pascal e încă prea mic pentru așa ceva Ăla fel și balonul). În loc de dragoste, invidia puștanilor din cartierul băiețelului, care vor să pună mâna pe prețiosul obiect. Ceea ce și reușesc până la urmă, trăgând cu praștia în el, ca să-l doboare. Balonul roșu moare încet, emoționant, ca și cum și-ar da duhul personajul bun dintr-un film cu gangsteri, pielea roșie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
care a învățat să vorbească, deși s-a născut surd, a trăit în Anglia în urmă cu aproximativ 400 de ani. Alexander Popham s-a născut surd în anul 1605. Dar mama lui nu s-a împăcat cu ideea că băiețelul ei nu va vorbi niciodată. Așa că s-a hotărât să angajeze doi mari savanți - John Wallis și William Holder - pentru a-l învăța să vorbească. Cel care a reușit acest lucru a fost John Wallis, lingvist și matematician. Unele dintre
Specificul pred?rii-?nv???rii la elevul cu deficien?? de auz by Cecilia Hamza () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84073_a_85398]
-
pe muchia palmei sub degetul mic, indică numărul de copii, ia să vedem: unu, doi, trei, vai, e îngrozitor, Felix, voi face șapte copii. E oare cu putință? Nu, nu. Nu-mi plac, sau mi-ar plăcea numai unul, un băiețel. Dă-mi mâna ta, să văd, tu câți faci? E-ngrozitor! Și tu tot șapte faci! -Eu îi fac? Asta-nseamnă că o să am șapte și îi vei face tu. - Ești un prost! Tu n-ai voie să te căsătorești
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
încerca s-o învingă printr-un fel de mormăit din care decola încet, ca un avion care prinde să zboare. Eram, odată, cu el, chiar în preajma Institutului, când un individ înalt, pe partea cealaltă a străzii, lovea cu furie un băiețel. Amândoi priveam scena și, deodată, Boeru a început să scoată un gâfâit cu suspine, din ce în ce mai puternic, așa de mult îl făcea să sufere scena cu copilul bătut. La un moment dat, a scos un geamăt împleticit, trecând repede strada. L-
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
extrem. Pag. 122 Știința predictivă Nanotehnologia a genomicii Medicina asigurării longevității Neurotehnologia Îmbunătățirea performanței Medicina în 2020 Prima idee pe care am avut-o legată de viitorul medicinii și al îngrijirii sănătății a fost în perioada când eram doar un băiețel, în 1963. Bunicul meu, George, îmi dăduse un tub de plastic realizat dintr-un material alb, fin, aproape lipsit de greutate. Tuburi asemănătoare fuseseră implantate în picioarele sale de celebrul chirurg cardiovascular, Dr. Michael DeBakey. Acestea erau artere din dacron
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]