3,424 matches
-
scrupulos semnele exterioare ale sentimentului, încât ne-ar putea înșela. Strigătele durerii sale sunt notate în urechea lui. Gesturile disperării sale sunt din memorie, și au fost pregătite în fața unei oglinzi. El știe momentul precis în care își va scoate batista și în care îi vor curge lacrimile; așteptați-le la acest cuvânt, la această silabă, nici mai devreme nici mai târziu. Tremurul acesta al vocii, cuvintele acestea lăsate neterminate, aceste sunete înăbușite sau trenante, acest freamăt al membrelor, acest tremurat
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la Teatrul-Francez, bastion al conservatorismului, Maurul din Veneția, în octombrie 1829. Unele pasaje au fost foarte prost primite, uneori huiduite, de partizanii Clasicismului, înspăimântați de scena cu beția lui Cassio, considerată grosolană, de apariția, în mai multe rânduri, a termenului "batistă"77, considerat de o vulgaritate nelalocul ei. Uciderea Desdemonei, strangulată sub ochii spectatorului, a șocat o mare parte a publicului. Iată ce scrie Vigny cu privire la acest lucru: "Puteți să credeți voi, englezii! Voi care știți ce cuvinte sunt spuse în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să credeți voi, englezii! Voi care știți ce cuvinte sunt spuse în tragediile lui Shakespeare, că muzei tragice franceze sau Melpomenei i-au trebuit nouăzeci și opt de ani ca să se decidă să spună cu voce tare: un mouchoir (o batistă), ea care spunea chien (câine) și éponge (burete), fără ocolișuri? Iată treptele prin care a trecut cu o pudibonderie și o jenă destul de nostime. În sfârșit în 1829, datorită lui Shakespeare, ea a pronunțat vorba cea mare, spre spaima și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ea a pronunțat vorba cea mare, spre spaima și starea de leșin a celor slabi de înger care au scos în ziua aceea strigăte prelungi și îndurerate, dar spre satisfacția publicului care, în marea lui majoritate, obișnuiește să numească o batistă: batistă. Cuvântul a fost folosit; ridicol triumf! Ne va trebui câte un secol pentru fiecare cuvânt real introdus pe scenă? În fine, se râde de această falsă virtute. Domnul fie lăudat! Poetul își va putea urma inspirația tot atât de liber ca
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a pronunțat vorba cea mare, spre spaima și starea de leșin a celor slabi de înger care au scos în ziua aceea strigăte prelungi și îndurerate, dar spre satisfacția publicului care, în marea lui majoritate, obișnuiește să numească o batistă: batistă. Cuvântul a fost folosit; ridicol triumf! Ne va trebui câte un secol pentru fiecare cuvânt real introdus pe scenă? În fine, se râde de această falsă virtute. Domnul fie lăudat! Poetul își va putea urma inspirația tot atât de liber ca și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aveau obezitatea chinuită chineză, ca și cum trupul ei, umflat de la genunchi în sus ca un cactus diform, cu fructul unui dovleac lățos în creștet, cu pălărie, ar fi crescut sufocat, cu călcâiele într-un ghiveci. Suculența fertilă a nărilor făcea utilizarea batistei monumentale laborioasă. Prezidenta, scoțându-și basmaua de mătase și ducându-și-o la nasul vocal, ca un prestidigitator care pregătește o farsă, turbura importanța rolului ei social și politic și solemnitatea ședințelor, cu pauza caricaturală a unui trombon, iar grava
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mângâi statuia din tine Și-l caut pe regele Lear. De jur împrejur, un Shakespeare plângând, Pe-o scenă lăsată să moară, Alături, doar visul de vară, Cu visul pre viață călcând. De jur împrejur, lătraturi de câini, Othello desfidă batista Și plânge-n culise artista, Ținând o factură în mâini. De jur împrejur, destui mașiniști Mănâncă salam pe scenarii, Se-njură-n direct adversarii, Iar toți dramaturgii sunt triști. De jur împrejur, aceiași actori, Mirările lor și-ale noastre, Doar
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
ceruri sau, poate, din lună, și astfel trăim, suferind împreună. 8 octombrie 2011 Lacrimi lacrimile mele au gustul sărat al lumii fiecare rid se umple de ceea ce sunt atunci când plâng și dau cu pumnul în masă eu nu am o batistă uriașă aș șterge cu ea fiecare obraz toate au riduri ca niște semne plânsul a săpat constat neobosit nici nu a cerut vreodată concediu atunci când suntem înecați de lacrimi plătim impozit pe suflet și chin 8 octombrie 2011 Eu Eu
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
pentru sarcina care o aștepta: femeia Își suflă nasul ca o nucă murată cu un zgomot și cu o tărie care mă făcură să fiu tentat să-mi țin pălăria pe cap cu ajutorul mâinii. Își șterse apoi fața lată cu batista umedă. Mirosind că e rost de ceva informații despre familia Pfarr, m-am oferit s-o duc acasă cu mașina mea pe bătrâna bucată de șuncă. — Mi-e În drum, am spus. — N-aș vrea să vă deranjez. — Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
legănându-și un picior și părând, În general, a fi un tip deloc plăcut. — Scuzați-mă că nu-mi scot carnețelul pentru autografe, am replicat și am mers spre colțul de la fereastră unde stătea Frau Protze. Ea suspină, scoase o batistă din mâneca bluzei și Își suflă nasul. Cu nasul În batistă, Îmi spuse: Îmi pare rău, Herr Gunther, dar au dat pur și simplu buzna aici și au Început să răscolească peste tot. Le-am spus că nu știu unde sunteți, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
tip deloc plăcut. — Scuzați-mă că nu-mi scot carnețelul pentru autografe, am replicat și am mers spre colțul de la fereastră unde stătea Frau Protze. Ea suspină, scoase o batistă din mâneca bluzei și Își suflă nasul. Cu nasul În batistă, Îmi spuse: Îmi pare rău, Herr Gunther, dar au dat pur și simplu buzna aici și au Început să răscolească peste tot. Le-am spus că nu știu unde sunteți, nici când vă Întoarceți, dar n-au făcut decât să devină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
la mine: — V-am zis doar că nu știu nimic. — Ești un mincinos. Pe cuvânt, Herr Gunther, nu știu nimic. Dacă știam, vă spuneam. Doar am nevoie de bani, nu? Înghiți greu și Își șterse sudoarea de pe frunte cu o batistă care arăta ca o amenințare la adresa sănătății publice. Ocolindu-mi privirea, Își stinse țigara, fumată numai pe jumătate. — Nu te porți ca și cineva care nu știe nimic, i-am zis. Cred că ești speriat de ceva. — Nu, mă asigură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
mi-a venit să vomit, atât de puternic era mirosul de putrefacție. M-am tras Înapoi clătinându-mă. Era ceva ce puțea În puțul liftului și nu era vorba de un mic dejun târziu. Acoperindu-mi nasul și gura cu batista, mi-am vârât din nou capul În puț. Uitându-mă În jos, am văzut că liftul Însuși era blocat Între etaje. Privind În sus, am observat că la una dintre frânghiile care susțineau liftul fusese pusă o bucată de lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
așa ceva, Bernie? Nu am putut nici măcar să port doliu după propriul meu soț. Era singurul mod În care puteam primi o pensie. „Tu nu ești nimic, națiunea ta e totul“. Ei, să știi că ăștia vorbesc foarte serios. Își scoase batista și Își suflă nasul. — Să nu-i subestimezi niciodată pe național-socialiști când vine vorba de panteism, i-am spus eu. Indivizii sunt ceva lipsit de importanță. În vremurile astea, propria-ți mamă Îți ia dispariția ca fiind ceva de la sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
încurcătură pasageră la recepția hotelului... Și iată că, acum, se întîmplă ceva, Suntem într-o căldură de iad și aerul condiționat tot nu funcționează. Enrique încearcă, dar în loc de aer rece vine aer fierbinte. Simt că mă sufoc de căldură, schimb batistele una după alta, mă gândesc cu nostalgie la toți ghețarii pe care i-am visat pe vremea când doream să fac parte dintr-o expediție la polul nord, la ploile bacoviene din toamnele noastre... Zadarnic. Căldura devine din ce în ce mai insuportabilă. Din
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
casele celor mai bogați din pricina climatului torid care face mai acceptabil hamacul pentru odihnă*. * în cazul celor de condiție modestă, mai există o explicație: odată hamacul strâns, încăperea, singura, rămâne liberă. Căldura devine cumplită. Te înăbușă, pur și simplu. Toate batistele sunt ude și renunți să-ți mai ștergi transpirația care-ți intră în ochi și-ți sărează buzele. Treptele piramidei ard ca un cuptor încins. Pietrele sacrificiilor s-au transformat în ruguri. Nu mai trebuie decât să te întinzi pe
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
scânteietoare. încetul cu încetul, m-am trezit în inima nopții. Noaptea atât de dragă 142 mie, noaptea cu mandale de stele, șotroa-ne de stele, labirinturi de stele. M-am întins pe iarbă lăsând să-mi cadă pe față, ca o batistă, zaimful constelațiilor. Mă simțeam o clepsidră, cu nisipul stelar curgîn-du-mi încet prin pupile, umplîndu-mi încet țeasta cu mituri și cu fiare fabuloase și cu palida răcoare astrală. Ca un animal fugărit și-ncolțit, o dată scăpat nu-mi mai aminteam pericolul, pur
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
de nedescris, băuse mult, n-a vrut să vorbească cu nimeni, și ieri când am venit l-am văzut cu totul schimbat și asta numai datorită ție! Nu-mi mai pot opri lacrimile, le las să curgă, și Corina, neavând batistă, mi le șterge cu propriile ei mâini, delicat feminine, Nu mai plânge! Are să fie bine! Ea mă consolează pe mine, prima femeie din viața mea care mi-a șters la douăzeci și unu de ani lacrimile, până la această vârstă mâini de femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
șoptesc eu încă printre lacrimi, în cameră intră Alex, cel al cărui calm măsurat, profit de privirea lui spre Corina ca să-mi șterg cu dosul palmei fața încă udă și-mi trag pe nas mucii apoși, necurși, din lipsă de batistă, Mama Ilenei se simte mai bine, acum vin de la ea, s-a ridicat din pat, aceste crize sunt trecătoare, trebuie să aibă însă la ea neîncetat medicamentele, să nu uităm să-i cumpărăm mâine din oraș, Corina, dar voi ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
grea a leșinului, stropi reci de apă și înțepătorul miros de oțet mă readuc la viață prin botezul de foc pe obrajii mei, preoteasa îl îndepărtează grijulie pe părinte de lângă mine și se-așază pe pat, lăsându-mi pe frunte batista mare, înmuiată în oțet, îmi ridică la pieptul ei capul și-mi vine să leșin a doua oară de-o bucurie fără margini ce mă învăluie cu degete de mătase, Diana ține farfuria de supă înaintea mea și preoteasa, rar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
părintele fata, cam neastâmpărată și zvăpăiată dar, nu mai știu ce voia să spună părintele cu dar, o taină va rămâne, Diana revenită în cameră cu o cană de apă, îmi dă tot din mâinile ei să beau, îmi cade batista oțetită de pe frunte, neatentă ea varsă din apă pe mine, mă udă tot pe tricoul străin ce-l am pe mine, cine mi l-o fi dat? Scoate-ți tricoul, îmi cere fără rușine Diana, mă ajută să-l scot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
superbă, cu multe stele, îmi torn apă de la fântână într-un lighean, îmi spăl mâinile și fața, mama, tata, amândoi gata mă așteaptă, îmi întinde mama un ștergar să-mi șterg fața și îmi strecoară în buzunarul de la haină o batistă curată, îmi trec cu mâinile prin părul cam lung, ar fi trebuit să mă tund dar, Gata, Theo? vocea nerăbdătoare a tatălui, Da, tată! să mergem, Corina și Alex îmbrăcați și ei de sărbătoare, Corina nu mai are decât scurte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
și-a încheiat misiunea, au terminat biserica, frumos colorată, roșu, albastru, mov, verde, bordo, alb, nu lipsește nicio culoare, veșminte bogat ornamentate pe trupurile zvelte ale sfinților, Ai lumânare? se-ntoarce tata la mine, îmi duc mâna la buzunar, la batista dată de mama, mi-a înfășurat în ea lumânarea, Da! vom ieși să înconjurăm biserica și de aceea am nevoie de lumânare, de trei ori se înconjoară biserica, părintele în odăjdii în fruntea alaiului, urmat de slujbașii apropiați, în urma lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
visez, îmi pune mâna pe frunte să se convingă că n-am fierbințeală și eu mă roșesc tot, în vis firește, Arzi! Nu! șoptesc încă tulburat de apropierea femeii care mi-ar putea fi mamă, să nu-ți aduc o batistă udă pe frunte? Nu! mi-e bine, spun eu cu privirea în dantela cămășii ei de noapte, Sigur? și străduindu-mă să zâmbesc încerc s-o conving că, Bine! Atunci, hai dormi! îmi ia caietul lui Theo de pe piept, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
te mai interesează firește, se fâstâcește lăsându-și ochii în jos, Pentru asta am venit aici, Marius, el scoate din buzunarul pantalonilor o hârtie mototolită, se scuză, nu, nu-i asta, caută în celălalt buzunar, mai întâi dă de o batistă, apoi de o altă hârtie, triumfător, asta e! mi-o întinde, citesc numele unei doamne și o adresă, e undeva lângă Paris, îmi explică el, madame Claire și-a întrebat toți cunoscuții, cineva i-a dat această adresă care corespundea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]