2,446 matches
-
e dor de ai tăi, Iahuben, așa e? îi spuse Auta, după ce se mai uită câteva clipe la vâslaș. Niciodată nu te-am întrebat câți copii ai... - Patru! răspunse Iahuben cu mândrie. Bine că s-a încheiat cu deșertul acela blestemat și cu cârciumile din Behdet și cu tot! Mai bine-i acasă! Acum ne întoarcem în țara fericită Ta Nuter cum ai spus tu! Vâslașul până atunci nu păruse să asculte ce vorbesc ei. Dar când auzi din gura soldatului
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fel ca robul de la vâslă dacă s-ar fi aflat în locul lui. Slujbașul răcni la vîslaș: - Să răspunzi, scrumbie uscată, când un oștean viteaz al marelui nostru stăpân, fie el veșnic viu, sănătos și puternic, vrea să știe numele tău blestemat! Lui Iahuben îi părea acum rău de întorsătura neașteptată a lucrurilor și nu mai știa cum să le îndrepte. Înțelegea ura omului smuls poate de lângă nevastă și copii tocmai în luna semănăturilor. Zâmbi vinovat. Sclavul tăcu și scuipă în mare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lovi iarăși cu nuiaua pe unul dintre purtătorii scaunului. Cei patru robi galbeni porniră spre poartă. Soldatul se frământă câteva clipe, neștiind ce să facă. Se gândea că dacă nu-i va ucide va fi ars de viu ca un blestemat care nesocotește porunca sfântă a unui preot, iar dacă-i va lăsa singuri pentru a se duce să-l întrebe pe sutașul său, va fi aruncat în groapa cu lei fiindcă și-a părăsit locul de strajă. Nu-și dădea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
te văd tot tânăr ca atunci când ai venit în oază, iar noi toți, nu numai eu, am îmbătrînit. Alți oameni au spus că steaua era semnul vostru pentru sfârșitul lumii. Lumea nu s-a sfârșit, dar a pierit țara aceea blestemată, și bine că a pierit. Apoi am văzut ochiul cel mare în cer, dar nu la miazăzi ca atunci, ci sus în creștetul cerului. Când s-a despicat muntele și a ieșit puhoiul de foc din el, am fugit. Unii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cumpărat oi. Dacă nu e minciună, s-ar putea să se fi întors acei străini ciudați. Dar nu știu, slăvite, cum am putea să-i urmărim. Cine din slujitorii noștri s-ar măsura cu zborul prin văzduh al acelor străini blestemați! Chiar dacă am domestici vulturi să zburăm pe ei... - Destul! porunci bătrânul. De aceea trebuie să știm încotro se îndreaptă. Cu cât e lupta mai grea, cu atâta să fim mai pregătiți. - Dar de ce trebuie să ne temem de ei, slăvite
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dna Campbell se eliberase și dra Robins, rugată frumos, Îi cedase cu generozitate locul. După părerea lui Henry, nu se purtaseră elegant cu ea, deși Elizabeth Robins nega. Dar prețul generozității ei se vădi iute, Încă de la premieră. Schimbătoarea, disperata, blestemata Paula Tanqueray constituia un rol excepțional, care Îi oferi dnei Patrick Campbell, susținută abil de Alexander În rolul soțului devotat, șansa de a demonstra că era o mare actriță. Publicul era vrăjit și aplauzele de la sfârșit fură furtunoase. Henry nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
-ți fac eu?... Pun pariu că nici măcar nu-ți trece prin minte din ce-ai să trăiești? - Da, doamnă... Nu, doamnă. - Perfect. Lamentabil adică... Romanele franțuzite... Trebuie ca tot iubițica să aibă grijă de iubițel. Întreaga vară și toamnă a blestematului an 1932, în condiții ce amintesc de incomoditățile muncii în mină, Ulpiu trudește în barăcile și pe schelele inverse, de jos în mai jos, ale unui șantier de arheologie. În ziua în care se transferă în tabără (fiind angajat aici
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
rugat-o și eu... Și apoi, Dina și cu mine am ajuns acasă, iar Dina s-a reașezat pe covor și s-a hotărât să se demachieze, să-și scoată din pori toată scârba și obida fondului de ten al blestematelor zile. Când a adormit, din nou, în patul nostru comun, am sărit într-un picior, m-am dat peste cap, m-am rugat. Ningea și, pe măsură ce mă rugam mai intens, ningea și mai tare. "Doamne-Dumnezeule, murmuram, fă, rogu-te ca
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-l doneze. Iar pe lungancă o lăsaseră în gaj tot niște provinciali strâmtorați, care nu apucaseră să-i plătească rațiile de varză călită. După cum arăta, baschetbalista produsese prejudicii importante în rezerva strategică de varză călită. Și o groază de ani, blestemata ei familie va trebui să trudească pe brânci, până ce madam Nicolici îi va da drumul să se care de-aici. Ceaiul era gustos. Ostateca îi adăugase scorțișoară. Risipa de scorțișoară avea să-i prelungească șederea aici cu cel puțin două
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
este oricum umbra Karinei. Karina, bovarică, clorotică, spectrală uneori, are atitudini preromantice, visând mult și leșinând ușor. Iată cum decurge un dialog despicat dintr-un monolog interior: -Nu te înțeleg. Dacă tot ești atât de curioasă, de ce nu ai deschis blestemată aia de cutie? -Pentru că orice apropiere a lui mă tulbură, îmi consumă energia, iar eu vreau ca în seara asta să mă bucur de spectacol. -Dacă efectul lui asupra ta e nociv, de ce nu renunți să te mai gândești
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
îmbrățișarea. Această apariție era un fel de răspuns la întrebarea lăsată în cutia poștală: „Nu vreau să știi cine sunt, ai înțeles?” Sau: „Încearcă să descoperi singură cine sunt!”. „- La naiba cu misterul tău! Vrei mister? Rămâi cu misterul tău blestemat! Uită de mine! M-am săturat de jocul acesta de-a baba-oarba. Cu câte altele te mai joci la fel?” Karina vorbea tare. Copilul rămăsese pironit locului. Nu înțelegea ce se întâmplă cu femeia pe care o răsturnase și care
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
în împărăția lui nesfârșită, dar nu și pentru ea. Se ștersese cu buretele bucuria de a trăi fiecare clipă așa cum era, cum vene cu tot ce-i oferea. Unde dispăruse tot ce o încânta cândva? Le luase în tăcerea lui blestemată? Ce făcea cu ele departe de ea? Dependența de el o îndepărtase de la tot ce se întâmpla în jurul ei. „Va veni?” „Mă iubește?” erau întrebări care se repetau asemeni orelor care-și urmau cursul firesc printre cifrele simetric ordonate pe
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
răscolindu-i cu brutalitate viscerele, sugându-i toate măruntaiele, Întreaga ființă. Deveni foarte surprins când descoperi cât era de uscat. Piciorul drept i se Înnegrise până spre genunchi, iar degetul mare al fratelui său geamăn era mânjit de aceeași funingine blestemată. Înțelese atunci că ciudata lui boală era Într-o fază de-a dreptul galopantă, că Îl năruia definitiv. Mâna Înnegrită Îi devenise foarte ușoară, În timp ce el, cu sforțări caraghioase, Încerca să Îndepărteze praful acela cenușiu, care acum forma o crustă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cum sub ochi-ți în plin se desfășoară Tot patime de laudă; că vremea se măsoară După a răutății pășire... Rău și ură Dacă nu sunt, nu este istorie. Sperjură, Invidioasă, crudă, de sânge însetată E omenirea-ntreagă... o rasă blestemată, Făcută numai bine spre-a stăpâni pământul... Căci răutății sale îi datorește-avîntul Ce l-a luat pe scara ființelor naturei. Aceasta este taina în sufletul făpturei... Ce plan adînc!... ce minte! ce ochi e colo sus! Cum în sămânța dulce
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
TRIST... Ce suflet trist mi-au dăruit Părinții din părinți, De-au încăput numai în el Atâtea suferinți? Ce suflet trist și făr-de rost Și din ce lut inert, Că dup-atîtea amăgiri Mai speră în deșert? Cum nu se simte blestemat De-a duce-n veci nevoi? O valuri ale sfintei mări, Luați-mă cu voi! {EminescuOpIV 396} DINTRE SUTE DE CATARGE Dintre sute de catarge Care lasă malurile, Câte oare le vor sparge Vânturile, valurile? Dintre pasări călătoare, Ce străbat
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
crescută subțirică, Nimeni n-ar putea să zică Că nu-i coz de frumușică. Are haine-alesățele Și podoabe de inele, Multe fie, puțintele, Tot îi stă bine cu ele. {EminescuOpIV 524} Dulce mîngîiere-mi fuse Dar la rău mă mai aduse. Blestemat să fie locul Unde mi s-au aprins focul. Căci un cântec cât de mândru Ce cu glasul se-mpreună - El din gură de femee Înzecit de dulce sună. Cântec de zori Deșteptarea plăcerilor, Cântec de dor Amorțirea durerilor. Iar
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
milă. Așezase farfuria pe scări și se ridicase în picioare. Dădea să plece, când Eleonor se grăbi, dar era o grabă de divă care mărșăluiește sub blițuri. — Eleonor, vino, mâță afurisită! Se oprise și miorlăia alintat, flexându-și picioarele. — Vino, pacoste blestemată! Era ghiftuită sau își bătea joc de el. Urcă prima treaptă, apoi pe următoarea, leneșă, cu o grijă încetinită, ca într-o imagine în reluare. Peștele mirosea ademenitor, îmbăiat în ulei și în mirodeniile care mai fuseseră în conservă. Îl
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
simt mai bine", a pretins ea, lămurindu-mă doar că femeile sunt mai tari în fața bolilor decât bărbații. Ceva mai târziu a făcut o pasiune pentru magie și, crezând c-o interesează, i-am dus într-o zi niște "cărți blestemate". Nu știa ce lucram și, ca să nu-i stârnesc vreo bănuială, am mințit-o că le cumpărasem de la un anticar. "Au curajul să țină asemenea cărți în anticariat și să le vîndă?" s-a mirat ea. Am născocit o poveste
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
un lepros. ― Tot nu vrei să te întorci la o viață normală, Galilei? ― Dar ce mai poate fi normal pentru mine? ― Într-un fel, te înțeleg. Cauți ceva ce nu mai există. Pentru amândoi. ― Adică? ― Liniștea, Galilei. Noi doi suntem blestemați să nu mai avem liniște. ― Tu de ce? Vei iubi altă femeie. Crezi că te vei duce toată viața la mormântul Juliei? ― Nici nu știu dacă are un mormânt. ― Cum asta? ― Ți-am spus că i-am dus Juliei niște "cărți
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
să nu mai avem liniște. ― Tu de ce? Vei iubi altă femeie. Crezi că te vei duce toată viața la mormântul Juliei? ― Nici nu știu dacă are un mormânt. ― Cum asta? ― Ți-am spus că i-am dus Juliei niște "cărți blestemate", mințind-o că le cumpărasem de la un anticar, îți amintești? ― Da. ― Ei bine, în realitate, le luasem dintr-o magazie unde se aruncau cărți scoase din biblioteca Inchiziției. ― Cum ai reușit să ajungi acolo? ― Pregăteam o biografie a lui Ignațiu
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
el Mă duceam la bibliotecă, studiam, căutam documente, îmi făceam însemnări. Pot să spun că subiectul chiar mă pasiona. Acest Ignațiu de Loyola n-a fost o figură oarecare... ― Presupun ce s-a întîmplat... ― Cărțile acelea au fost cu adevărat "blestemate". Nu m-am grăbit să le iau de la Julia, să le pun înapoi de unde le luasem. Și, zărindu-le, o vecină, iscoditoare, s-a dus repede la Inchiziție s-o denunțe. În aceeași zi, i s-a făcut o percheziție
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Îndoielnic („de bideu”, scrie fără cruțare Edmond). Între toți, câteva figuri: Gramont-Caderousse, Adonisul sportiv („elegant, englez și distins”, concede memorialistul), a cărui primă calitate este de a se fi stins din viață la doar 30 de ani, din cauza unei ftizii blestemate. Sau companionul acestuia, contele Germain, celebru nu doar prin tenul smead, ca de prinț indian, prin zecile de rubine care Îi dau un aer de nabab, prin cupeul negru, căptușit cu saten de culoarea somonului, ci și prin fastul veșmintelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
atenția Într-o frază de neuitat: „Nu devii Brummell. Ești sau nu ești”. Baudelairetc "Baudelaire" Charles-Pierre Baudelaire (1821-1867). Reconstituit din toate dicționarele, enciclopediile, biografiile, eseurile, de la Jean-Paul Sartre sau Roger Kempf până la Bernard-Henri Lévy și Raymond Poggenburg, dandysmul acestui „poet blestemat” este, Întâi de toate, o formă de sfidare: a propriei familii, a Parisului Îmburghezit, a lumii artistice sufocate de mediocritate. La 23 de ani, În 1844, după o copilărie și o adolescență trăite paroxistic, În nesupunere și continuă revoltă, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
persoane, iar acest soi de publicitate intimă și misterioasă i-a adus noroc. Oare vâlva stârnită acum Îi va fi la fel de favorabilă? Rumoarea, În ușurătatea ei, e ca femeile: vine tocmai când pare să fugă. Poate că, În lumea asta blestemată, cel mai sigur mijloc de a dobândi succesul este de a organiza suspansuri. Dar autorul nu avea atâta profunzime pe vremea când Își publica opusculul cu pricina. Pe atunci Îl interesau prea puțin poveștile și zarvele literare. Ah, desigur! Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
este un destin, nenorocirile sale par a fi efectul unei predestinări. Doar atunci asemănările Își capătă toată valoarea lor: ele fac din Poe un fel de imagine la trecut a lui Baudelaire, un fel de Ioan Botezătorul al acestui Crist blestemat. Baudelaire se apleacă asupra anilor adânci, asupra acelei Americi Îndepărtate și detestate, descoperindu-și deodată imaginea În apele cenușii ale trecutului. Iată ce este el. Dintr-o dată, existența sa este consacrată. Deosebit În această privință de Flaubert, el n-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]