2,653 matches
-
s-au construit în partea de vest a satului, la locul denumit „Osoi”, de unde locuitorii s-au retras, întrucât locul era arid și lipsit de apă, pe locurile unde este astăzi satul Ruginoasa. La sfârșitul secolului al XVII-lea, familia boierească Sturdza a cumpărat moșia de la Ruginoasa de la Duca Vodă, stăpânind-o timp de aproape 200 de ani. La începutul secolului al XIX-lea, familia Sturdza stăpânea o moșie de 8.000 hectare la Ruginoasa. Proprietarul moșiei era vistiernicul Săndulache Sturza
Palatul Cuza de la Ruginoasa () [Corola-website/Science/300152_a_301481]
-
cu spirit întreprinzător, după cum reiese din mărturiile documentare ale epocii. În primul deceniu al secolului al XIX-lea, mai exact în anul 1804, marele vistiernic Săndulache Sturdza l-a angajat pe arhitectul vienez Johann Freiwald pentru a reconstrui vechea casă boierească de pe moșia Ruginoasa. După cum reiese dintr-o “samă” întocmită pe lunile noiembrie-decembrie 1804, arhitectul a primit banii necesari călătoriei sale în Moldova. El a fost însărcinat și cu angajarea în străinătate a unor meșteri nemți care să lucreze la o
Palatul Cuza de la Ruginoasa () [Corola-website/Science/300152_a_301481]
-
a unor meșteri nemți care să lucreze la o fabrică de postav înființată de boier. Din cauza faptului că situațiile de venituri și cheltuieli ale moșiei sunt disparate și incomplete, nu se știe ce sume au fost cheltuite cu zidirea casei boierești și a fabricii de postav (la care s-a adăugat și o biserică), precum și cu înzestrarea lor. Lucrările de construcție ale casei boierești de la Ruginoasa au fost finalizate în perioada 1 mai 1813 - 30 aprilie 1814. De asemenea, proprietarul Ruginoasei
Palatul Cuza de la Ruginoasa () [Corola-website/Science/300152_a_301481]
-
ale moșiei sunt disparate și incomplete, nu se știe ce sume au fost cheltuite cu zidirea casei boierești și a fabricii de postav (la care s-a adăugat și o biserică), precum și cu înzestrarea lor. Lucrările de construcție ale casei boierești de la Ruginoasa au fost finalizate în perioada 1 mai 1813 - 30 aprilie 1814. De asemenea, proprietarul Ruginoasei a adus în Moldova, pe cheltuiala sa, un grădinar german, pe nume Mehler, care a primit însărcinarea de a amenaja în jurul palatului un
Palatul Cuza de la Ruginoasa () [Corola-website/Science/300152_a_301481]
-
dinți și hotărî să le folosească pentru sine. Cu galbenii își cumpără o trăsură pompoasă și patru cai albi, întocmai ca Mocioni, baronul de la Bulci. Mai cumpără pământ, sute de jugăre și animale de toate felurile, făurindu-și o gospodărie boierească. Frumos era din naștere. Peste noapte deveni și bogat. Așa că îl bătu gândul către însurătoare. Dar cum gologan la gologan trage și cum nu le poți nimeri pe toate bune, alese o bogătană văduvă, mai bătrână cu mult ca el
Țela, Arad () [Corola-website/Science/300310_a_301639]
-
satul Grumăzești în documente din anii 1685 și 1720. De numele satului Grumăzești se leaga și viața marelui entomolog și membru al Academiei Române, Aristide Caradja (1861-1955). În mijlocul parcului dendrologic se gaseste conacul, ridicat între anii 1890-1895, situat pe vechea reședința boiereasca Caradja și în care și-a petrecut o bună parte de viață marele entomolog.
Netezi, Neamț () [Corola-website/Science/301655_a_302984]
-
județului Prahova, reînființat, alipindu-i-se și câteva sate ale comunei Mărgineni, care s-a desființat, și anume Mărginenii de Jos, Brătășanca și Ungureni. În comuna Filipeștii de Târg se află trei monumente istorice de arhitectură de interes național: curtea boierească a lui Pană Filipescu (1650), ansamblu format din conacul propriu-zis și zidul de incintă; (1633-1641), ambele în satul Filipeștii de Târg; și (mijlocul secolului al XVII-lea) din Mărginenii de Jos. În rest, alte patru obiective din comună sunt incluse
Comuna Filipeștii de Târg, Prahova () [Corola-website/Science/301673_a_303002]
-
Satul de reședință este atestat documentar din secolul al XVI-lea. Prima așezare numită "Filipești" a fost "Filipeștii de Târg", cu care acuala așezare Filipeștii de Pădure se mărginește înspre sud și est. Numele locului a fost luat de la familia boierească Filipescu. Prima așezare a fost numită "Târg" începând cu secolul al XVIII-lea din pricina activității comerciale intense din aceasta. În jurul anului 1700, în Prahova mai apare un târg, drept pentru care "Filipeștii de Târg" începe să decadă. La sfârșitul secolului
Comuna Filipeștii de Pădure, Prahova () [Corola-website/Science/301672_a_303001]
-
hectare de ulmi, stejari și salcii. În aceste locuri s-au luptat în 1917 armata româno-rusă cu nemții. Până în 1920 pădurea s-a defrișat. Ea făcea parte din vestita pădure a Vlasiei. La început aici s-a construit un conac boieresc cu trei -patru locuințe unde se adăposteau logofătul și slugile boierului. Cu timpul s-au adăugat și alte case formând un sat cu aproximativ patruzeci de familii. Numele de "Crâng" și l-a luat de la pădurice, apoi s-a schimbat
Comuna Tomșani, Prahova () [Corola-website/Science/301746_a_303075]
-
loc abia în 1831, în Analele parlamentare, unde e adevărat că se precizează că însumează 128 de familii, adică de trei ori populația Ștefeștilor. Atât satul Ștefești cât și Scurtești s-au constituit ca așezări unde vom întâlni atât proprietate boierească dar și proprietatea țăranilor moșneni care trăiau în obști. Într-un alt document scris în 1690, se atestă existența comunei Ștefești în timpul lui Constantin Brâncoveanu 1688-1714 ca sat care este înscris în condica de venituri și cheltuieli a domnului. Satul
Comuna Ștefești, Prahova () [Corola-website/Science/301738_a_303067]
-
de penticostali (1,07%). Pentru 5,32% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Pitești a județului Argeș și era formată din satele Țiganca, Malu Vânăt, Priba și Valea Boierească, având în total 640 de locuitori și o biserică. La vremea aceea, pe teritoriul actual al comunei mai funcționau, în aceeași plasă, și comunele Borlești-Vărzari și Vâlcelele. Prima era compusă din satele Borlești și Vărzari, cu 524 de locuitori, aici
Comuna Merișani, Argeș () [Corola-website/Science/300630_a_301959]
-
Borlești-Vărzari (acum denumită "Borlești") avea 811 locuitori și aceeași alcătuire; iar comuna Vâlcelele avea 1523 de locuitori în satele Brăteasca, Crâmpotani și Vâlcelele. În 1931, cele trei comune au fost comasate sub numele de "Merișani", reședința comunei fiind satul Valea Boierească. În 1950, comuna a fost transferată raionului Pitești din regiunea Argeș, luând la un moment dat denumirea de "Vâlcelele". În 1968, ea a revenit la județul Argeș, reînființat, având alcătuirea actuală, sub numele de "Merișani". În comuna Merișani se află
Comuna Merișani, Argeș () [Corola-website/Science/300630_a_301959]
-
În rest, alte cinci obiective din comuna Merișani sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Argeș ca monumente de interes local, toate fiind clasificate ca monumente de arhitectură: biserica „Sfinții Mihail și Gavriil” (1810) din Dobrogostea; gara (1880); curtea boierească (secolele al XVIII-lea-al XIX-lea), formată din conac, pavilioane, anexă, grajduri, parc și zid de incintă cu poartă; biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1808), ultimele trei din satul Merișani; și biserica „Sfântul Nicolae” (1868) din Vâlcelele.
Comuna Merișani, Argeș () [Corola-website/Science/300630_a_301959]
-
Chilii. În 1950, comuna a fost transferată raionului Muscel din regiunea Argeș, primind la un moment dat denumirea de "Mioarele". În 1968, a trecut la județul Argeș. În comuna Mioarele se află situl arheologic de interes național reprezentat de curțile boierești din punctul „Hobaia”, la 200 m sud de extremitatea estică a satului Suslănești, cuprinzând rămășițele unei biserici și ale unei incinte din secolele al X-lea-al XI-lea. Tot de interes național sunt și trei cruci de piatră din
Comuna Mioarele, Argeș () [Corola-website/Science/300632_a_301961]
-
terasa Văii Diaconului și Văii Crucii, cuprinde urme de așezări din eneolitic (cultura Sălcuța) și din Epoca Bronzului (cultura Tei). În situl de la „Siliște”, aflat pe proprietatea Stoicescu Miron, pe malul drept al Râului Doamnei, se află urmele unei curți boierești medievale, cu ruinele unei incinte și ale unei biserici din secolele al XV-lea-al XVI-lea. Tot de interes național sunt și monumentele memoriale sau funerare reprezentate de două cruci de piatră aflate în același sat, una din 1740
Comuna Pietroșani, Argeș () [Corola-website/Science/300637_a_301966]
-
ca și clăcași pe moșia boierilor Bălăceni sau moșeneni, ocupația principală fiind cultivarea terenului și creșterea animalelor. Un rol deosebit l-a avut familia Bălăceanu, care de-a lungul timpului a construit în vatra satului biserica, primăria, moara și conacul boieresc. Comuna Stolnici este, în conformitate cu prevederile legii nr. 351/2001 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național, o comună de rangul III și se compune din următoarele sate: Compartiment de prevenire format din șef serviciu pompieri, 6 formații de intervenție
Comuna Stolnici, Argeș () [Corola-website/Science/300644_a_301973]
-
unul din edificiile cele mai moderne. Un rol deosebit de important în istoria și dezvoltarea comunei l-a avut și îl are în continuare familia Bălăceanu care de-a lungul timpului a construit în vatra satului biserica, primăria, moara și conacul boieresc. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Stolnici se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (92,55%), cu o minoritate de romi (3,08%). Pentru 4
Comuna Stolnici, Argeș () [Corola-website/Science/300644_a_301973]
-
ținutul Bacău, fiind pomenit și în alte documente la data de 20 aprilie 1627 și respectiv la 2 aprilie 1628. Conform „ Tezaurului Toponimic al României „ ,Băhnășenii ar fi înghițit satul Pleșești . . La început satul a fost răzeșesc ,apoi a devenit boieresc .În Cronica Liuzilor pe la 1803, era a Banului Constantin Miclescu , același proprietar stăpânindu-l și în anul 1816„. A fost reședință comunală între anii 1864-1876; 1887-1927 și 1931-1950, înglobând satele învecinate ; pe la 1927 avea peste 500de locuitori , iar în 2002
Băhnășeni, Bacău () [Corola-website/Science/300655_a_301984]
-
formată din satele Jăvreni, Flocești, Heltiu, Boiștea-Boierească, Boiștea-Răzășească și Boiștea-Galin, având în total 1007 locuitori ce trăiau în 583 de case; aici erau trei mori de apă și patru biserici (două la Jăvreni și câte una la Heltiu și Boiștea Boierească). Anuarul Socec consemnează comunele în aceeași plasă. Bogdana avea acum 2500 de locuitori în satele Bogdana, Borzești, Cerchezeștii-Lahovari, Gârbovanu, Gutinaș, Livada, Negoești, Valea Seacă și Rădeana. Comuna Jevreni avea 1629 de locuitori în satele Boiștea-Boierească, Boiștea-Răzeși, Boiștea Călin, Ciuperci, Corbu
Comuna Ștefan cel Mare, Bacău () [Corola-website/Science/300704_a_302033]
-
Inițial a funcționat ca biserică parohială ortodoxă a fostului sat Popești-Români, actualmente parte a orașului Popești-Leordeni din județul Ilfov, pe strada Unirii nr. 26. Biserica este reprezentativă pentru acea perioadă, fiind construită în manieră tradițională, după tipul bisericilor-paraclis al curților boierești, pe plan dreptunghiular, fără pridvor. Cu toate acestea se observă unele elemente de noutate, specifice perioadei de căutări în arhitectura bisericească de la sfârșitul secolului al XVII-lea, numită generic "perioada Cantacuzinilor". Dimensiunile exterioare ale edificiului sunt de 18,50x7,50m
Biserica Vintilă Vodă din Popești-Leordeni () [Corola-website/Science/300765_a_302094]
-
suprafață importantă lui Neagu: Mai târziu, în intervalul 1 septembrie 1551-2 iunie 1552, domnitorul Mircea al V-lea Ciobanul dădea printr-un hrisov lui Tatul: În secolele al XVI-lea-al XVII-lea, pe hotarul actual al Bisocii, existau proprietăți boierești, mănăstirești, precum și oameni liberi. Nu se cunoaște precis care a fost întinderea Bisocii în primele două secole de după atestarea ei, dar la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în lucrarea generală a lui F.C. Bouer, acesta notează că Bisseika aparținea județului
Bisoca, Buzău () [Corola-website/Science/300794_a_302123]
-
în devălmășie. Această așezare, după toate probabilitățile, s-a întemeiat anterior perioadei lui Alexandru cel Bun. Din povestirile bătrânilor se spune că în acest loc era amplasat vechiul sat „Săliște“, avea o biserică de lemn, cimitir, case și o curte boierească, toate împrejmuite cu un gard de nuiele dublu, umplut cu pământ. Și astăzi cetățenii satului spun „La Țântirim“ unei părți din așezarea „La Siliște“. Tot din spusele bătrânilor acest sat ar fi fost ars de turci (după părerea noastră de
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
ieromonah Gherontie, reînnodându-se în felul acesta firul vechii tradiții mânăstirești a Dejanilor, întrerupt brutal la 1761. Cu siguranță că într-un sat atât de vechi, atestat documentar încă din 1452 și legat de numele unei așa de importante familii boierești ca cea a Mailateștilor, n-a lipsit niciodată un locaș de închinare și nici preoții slujitori. Menționări în documentele vremii s-au găsit în: Această veche biserică pomenită în mai multe rânduri se pare că a fost așezată în cimitirul
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
și-a mutat casa aici. Era atunci cea mai mare casă din sat construită imediat după 1800 păstrată și astăzi dar nelocuită de vreo 30 de ani. În altă parte a satului locuitorii sunt urmașii unor ,cioși”, paznici ai pădurilor boierești. Este vorba de familia Cipleu din cătunul Măguran cărora și acum li se spune , a Ciosului”. Încă de întemeierea primelor cătune se semnalează în zonă prezența unor haiduci. Floare Toderaș în vârstă de 86 de ani își amintește de haiducul
Zece Hotare, Bihor () [Corola-website/Science/300883_a_302212]
-
au ars de viu într-o ,caminiță” în care tocmai se ardea varul. Ingroziți de această pedeapsă cumplită oamenii din sat au numit locul respectiv ,Groapa Bodonii” Bătrânul Coste Copil își aduce aminte de acțiunea de împărțire a unor domenii boierești, împărțire numită ,lanț”. Evenimentul a avut loc în urmă cu mai bine de 100 de ani și începând de la această dată locuitorii au devenit proprietari ai terenurilor pe care le foloseau cu condiția de a plăti o ,dijmă” vechiului proprietar
Zece Hotare, Bihor () [Corola-website/Science/300883_a_302212]