2,351 matches
-
o simetrie cu semn schimbat. Monumentalul se află cuprins în ordinea etatică, în arhitectura institu- țională pe care eroul se cațară pentru a ajunge în vârf. „Îndeosebi, promitem nerușinatului inspector polițist, cana liei ordinare, mișelului fără rușine, sălbaticului zbir și călău antropofag, care răspunde la dezgustătorul nume 118 Angelo Mitchievici de Coriolan Drăg...“ Ce s-a întâmplat cu fostul student cu apetit revoluționar ? Coriolan a devenit Drăgănescu. Nu exista însă ca o prezență discretă, o potențialitate, un Drăgănescu în acest Coriolan
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cel al expresivității mon- struoase, ca mutație a eroicului. Cât despre dimensiunea monstruosului, ea devine recuperabilă la nivelul unei reto- rici în spațiul căreia sunt listate imprecațiile redundant- tautologice, situate și ele într-o progresie : nerușinat, canalie, mișel, zbir, sălbatic, călău, antropofag. Individul nu există, la polul opus Coriolan și Drăgănescu se află însă nivelați ontologic, deformarea îi extrage anonimatului, retorica îi confirmă. Însă nu există cu adevărat un Coriolan Drăgănescu, cel puțin nu din perspectiva circumscrierii sale într-un cadru
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cel mai apropiat euthanasium; dar pur și simplu nu mă pot obișnui cu trădarea nocturnă a rațiunii, a umanității, a geniului. Oricât de obosit aș fi, simt o repulsie inexprimabilă față de răscolitoarea despărțire de conștiință. Îl urăsc pe Somnus, acest călău cu mască neagră care-mi pune capul pe butuc; și dacă pe parcursul anilor, apropiindu-se o dezintegrare mult mai meticuloasă și mai ridicolă, care În nopțile de acum - mărturisesc - reduce mult groaza rutinei somnului, m-am obișnuit atât de mult
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
anului 1918, când puful roz al florilor de migdali Însuflețea versanții mohorâți ai munților, bolșevicii au dispărut, fiind Înlocuiți de o armată germană ciudat de tăcută. Rușii patrioți erau sfâșiați Între senzația de ușurare animalică de a fi scăpat de călăii băștinași și necesitatea de a recunoaște că Își datorează izbăvirea unor invadatori străini - și pe deasupra germani. Aceștia pierdeau Însă războiul În vest și veneau la Ialta În vârful picioarelor, zâmbind sfioși, o armată de fantome cenușii pe care un patriot
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
era o serie cumpărată („Ein bischen retouchiert“, a spus el Încrețindu-și nasul pistruiat) care Înfățișa etapele succesive ale unei execuții de rutină din China; a vorbit foarte competent despre splendoarea spadei mortale și despre spiritul de perfectă colaborare dintre călău și victimă, Încununată de un veritabil gheizer de sânge care țâșnea ca un nor cenușiu din gâtul foarte clar fotografiat al părții decapitate. Fiind foarte Înstărit, acest colecționar Își putea permite să călătorească și a călătorit mult, Între diversele studii
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
până la Regensburg unde decapitarea era efectuată violent cu securea; se așteptase să fie un spectacol grandios, dar, spre profunda lui dezamăgire, subiectul părea să fi fost drogat și nu reacționase aproape deloc, zbătându-se doar un pic pe podea, În timp ce călăul mascat și neîndemânaticul lui asistent au căzut peste el. Dietrich (acesta era prenumele cunștinței mele) spera să ajungă Într-o bună zi În Statele Unite ca să asiste la vreo două electrocutări; În inocența lui, a derivat din acest cuvânt, adjectivul nehotărât
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
padișah visează să-și lățească împărăția cât lumea. Și cum era să-ți pierzi capul? Țamblac izbucnește în hohote de râs: În naivitatea tinereții mele, m-a pus dracu' și l-am înfruntat. A bătut din palme și-a poruncit călăului să mă taie. M-au trecut toate nădușelile. Apoi, a râs. Mă speriase numai... La plecare, mi-a declarat: Ține minte, tinere, îl voi lăsa în urmă și pe Caesar, și pe Alexandru, și pe Genghis-han!". Eu, de frică, n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
categoric, apoi vocea i se moaie. Măcar că apoi te-aș jeli... Aiasta aduce mai degrabă a mărturisire de dragoste, spune Tăutu impresionat. După ce te-am tăiat? Slabă mângâiere, zâmbește Ștefan. Și... și capul logofătului... Și capul Domnului, chiar... Numa' capul călăului n-are a se teme. Domniile trec, călăul rămâne. "Pereat mundus, fiat justitia" Da' aiasta de unde ai mai scos-o? Aaa, și pe tine te-a spurcat blăstămatul de grecotei? Că ne-a smintit la cap cu înțelepciunile "Prea Sfinților
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
te-aș jeli... Aiasta aduce mai degrabă a mărturisire de dragoste, spune Tăutu impresionat. După ce te-am tăiat? Slabă mângâiere, zâmbește Ștefan. Și... și capul logofătului... Și capul Domnului, chiar... Numa' capul călăului n-are a se teme. Domniile trec, călăul rămâne. "Pereat mundus, fiat justitia" Da' aiasta de unde ai mai scos-o? Aaa, și pe tine te-a spurcat blăstămatul de grecotei? Că ne-a smintit la cap cu înțelepciunile "Prea Sfinților lui Învățători": Platon, Aristotel, cum îi mai cheamă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
moarte fiara încolțită, de vrem să ne întoarcă vechile noastre drepturi: "Pregătiți calea Domnului". Drept pentru care ne poruncește să semănăm vestea în țară, precum: "Turcii nu vin cu atâta tărie împotriva poporului, ci asupra ghiaurului Ștefan, un așa strașnic călău chinuitor al neamului moldovenesc. Să fie lăsat singur. Măritul Padișah vă aduce domn nou, mai bun, mai drept. Însutită va fi răsplata credinței voastre!" Așa scrie. Deci, padișahul a hotărât: Alexandru Aron Voievod! Hotărât! Bucuroși de domnie nouă... Să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ștefan, treacă-meargă , Vodă-i trecător, "Baltă să fie, că pește..." -, dar cu țara ce-ați avut?! Cum v-a lăsat inima s-o vindeți?! În privința lui Vodă, nu vă condamn; și mie mi s-a cam acrit de Ștefan aista, "Călău al neamului moldovenesc". Ce v-ați spus: "Ștefan e la pământ! A sosit clipa!"... E o zicere: În leul doborât, lovesc cu copita toți măgarii". V-ați grăbit să-l prohodiți, dragilor... "Soarele" n-a apus încă... Dacă aveați puțintică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Pentru aiastă faptă, nu încape milă și iertare, nici pe pământ, nici în Ceruri... Iartă-mă, soră, dar altfel nu se poate! Țamblac o sprijină de subțiori și, încet, încet, o conduce spre ieșire. Isaia, schimonosit de ură, răcnește: Tiranule!! Călăule!! Ucigașule!! și îl scuipă în față, dar oștenii se reped, îl frâng, îl îngenunchează. Nici pe Ceea Lume n-o să-mi iert c-am dat greș!! scrâșnește cu ură. Ștefan își șterge cu palma scuipatul: Lăsați-l... Lăsați-l să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
medical, din cauza căruia eram azvârlit de colo-colo, ca o minge de ping-pong, și, în general, încă neadaptat noii mele condiții de salahor, sigur că nu arătam prea bine așa cum stăteam acolo, pe un scaun, ca un condamnat, în fața lui, a călăului meu de ocazie, înfățișarea mea deloc înfloritoare trezindu-i, în cele din urmă, acestuia anumite bănuieli. Încât, dintr-o dată, m-a întrebat, uitându-se cu tâlc la asistenta ce se învârtea în jurul lui, dacă știu să cânt. La început, n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
dat cu var, al unei case pierdute în imensitatea cenușie a pustei. Autorul ne prezintă mai întâi culorile sale: albul mortuar și cenușiul apăsător, pe care le va păstra și în celelalte filme, panglici ale unei embleme personale. Apoi arhetipurile: călăul și victima, întrupare necontenit în exemplarele a două serii paralele. În fața casei apar doi oameni și din puținele replici care se rostesc, înțelegem că deținutului i se spune că e liber, că poate să plece. Și el pleacă, într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
victima „la trap” de-a lungul unui râu. La un moment dat se oprește și face semn prizonierului să intre în vad: acesta se supune și stând nemișcat în apa care-i vine până peste genunchi se uită țintă la călăul său. Dar nu cu acea privire, amestec de sfidare, dreaptă mânie și încredere nelimitată în caracterul legic al dezvoltării sociale tipică atâtor eroi convenționali care cad răpuși de reprezentanții forțelor retrograde ale istoriei, și nici una plină de spaimă, sau numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
adevărat, sacrifică deja un om, este identic, identică este și tema, reluată obsedant, dureros. Prologul anunță tema, tema puterii, a vertijului pe care-l dă și a orgiilor la care se dedă, a raporturilor complexe și nu o dată paradoxale dintre călău și victimă, analizate cu o penetrație de mare artist într-un cadru de strictă determinare istorică. Fiecare din subiectele filmelor lui Jancso Miklos se poate data și localiza cu precizie. Primul și cel de-al doilea se petrec în Ungaria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
salva inamicului și soldații cad rigid ca niște bucăți de lemn, ca niște pioni pe o tablă de șah. Inteligența care le calculează mișcările rămâne invizibilă. O lumină crudă se revarsă asupra întregului păienjeniș de relații care se creează între călăi și victime. Unui grup de prizonieri i se cere pe un ton potolit, lipsit de asprime, aproape prietenos, să-și scoată cămășile, cizmele. Sadism? Poate, dar peste realitate se suprapune aici proiecția unei subiectivități. Glasul călăilor poate suna chiar astfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
care se creează între călăi și victime. Unui grup de prizonieri i se cere pe un ton potolit, lipsit de asprime, aproape prietenos, să-și scoată cămășile, cizmele. Sadism? Poate, dar peste realitate se suprapune aici proiecția unei subiectivități. Glasul călăilor poate suna chiar astfel (din cinism), dar poate că nu e vorba decât de o halucinație auditivă a condamnaților la moarte, de prelucrarea inflexiunilor printr-un filtru al fricii. Cum se explică această alterare a vocilor? Revelația morții iminente, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
vorba decât de o halucinație auditivă a condamnaților la moarte, de prelucrarea inflexiunilor printr-un filtru al fricii. Cum se explică această alterare a vocilor? Revelația morții iminente, a vidului insuportabil pe care certitudinea ei o creează, îi transformă pe călăi în oamenii cei mai apropiați, singurii care îi mai pot ajuta pe proscriși în fața acelei amenințări, teribile, inumane, care e moartea. Printr-un ricoșeu al sentimentelor, călăii devin pentru victime ultimii lor semeni. În Liniște și strigăt toate temele ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
iminente, a vidului insuportabil pe care certitudinea ei o creează, îi transformă pe călăi în oamenii cei mai apropiați, singurii care îi mai pot ajuta pe proscriși în fața acelei amenințări, teribile, inumane, care e moartea. Printr-un ricoșeu al sentimentelor, călăii devin pentru victime ultimii lor semeni. În Liniște și strigăt toate temele ce-l urmăresc pe Jancso Miklos ca niște erinii se strâng într-un mănunchi aproape didactic și demonstrativ. Întreaga parte vorbită a filmului este alcătuită din comenzi, ordine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
îmbrace cu haine curate pentru a se prezenta la „raport”, el se lasă dezbrăcat, spălat, sau, mai bine zis, șters cu prosopul ca o bucată de lemn și apoi îmbrăcat de cele două femei. Toate personajele stau sub hipnoza puterii: călăi și victime deopotrivă. Unele prin voluptate, aplicând-o, altele prin abrutizare, suferind-o, ele uită în egală măsură (dar nu și regizorul, dar nu și noi) de cauzele și scopurile pedepsei, trăind ca vrăjite exclusiv într-un prezent al torturii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Rizea să-l ierte pe Cârnu ? Să nu fim „resentimentari”, să nu fim răzbunători. Mai întâi, „resentimentar” înseamnă altceva, e un viciu de structură în ordine morală, analizat de Max Scheler, care nu intră în bilanțurile justițiare ale victimelor și călăilor. Dar răzbunarea trebuie evitată. Zic evitată și nu exclusă, căci pentru ca răzbunarea să nu se reverse, să nu se declanșeze în lanț, este obligatoriu ca justiția să nu fie „evitată”. Dar ce se poate spera într-o țară în care
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
mărturisirea lui Choubert, ca fiu, către polițist, care nu-l aude, nici unul nu-l va putea, niciodată, face pe celălalt să știe cât de mult l-a iubit. (E în fond secreta, misterioasa relație afectivă ce se naște uneori între călău și victimă ; mai este aici posibil și un substrat obscur de natură confesivă.) În Setea și foamea, la fel, ceva a despărțit temporar cuplul. Îndemnat de o pornire rea, bărbatul pleacă, respingând brutal rugămințile femeii. Apoi, nemaiștiind nimic de ea
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
cugetul părinților. Pentru a nu fi învinuit că nu se prezintă la încorporare, s-a dus convins că va fi reformat. Nu l-au reformat, ci l-au trimis în Banat la o unitate de grăniceri, ca să apere țara de „Călăul Tito”, la o unitate militară cantonată în localitatea Ceacuva. A vrut Dumnezeu ca la acea unitate de frontieră să se afle surghiunit pentru că fusese comandantul gărzii Palatului lui Carol al II-lea, colonelul Neculai Mulcică. Acest colonel, se născuse în
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
doi, este doborât de durere, dar mai ales de o furie care-l orbește, încât dă ordin imediat ca iubitul să fie pus în țeapă și să i se scoată pielea de pe el ca pe o cămașă murdară. Servitorii și călăul sultanului, cei care trebuiau să execute ordinul stăpânului lor, sunt zguduiți de atâta cruzime. Tatăl băiatului, vizirul, vine la ei spunând că sultanul va regreta amar această decizie plină de cruzime și că ei vor plăti scump că au executat
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]