KorAP: Find »[drukola/base=cafea & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...83 84 85 ...799 >

19,955 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

sunteți îndrăgostit de casa asta. Și, în rest, rămâne secretul nostru. — Bill Burrows e pe linia doi, spune Mona din biroul celălalt. Iar în stație zice: „Recepție?“. Eroina noastra apasă un alt buton și zice: „Bill!“. Îi șoptește Monei cuvântul „cafea“. Își smucește capul spre fereastră și-i șoptește „du-te“. „Mă recepționați?“ zice în stație. Așa era Helen Hoover Boyle. Eroina noastră. Moartă acum, dar nu moartă. Așa arăta o zi obișnuită din viața ei. Asta era viața ei înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
sub lumina de neon, la o lățime de birou de editorul meu, care stă cu cravata desfăcută și cu gulerul descheiat, lăsat pe spate în scaun, cu ochii închiși. Gura îi este întredeschisă; și pe dinți, și pe cana de cafea sunt aceleași pete maronii. E bine că suntem singuri și durează doar un minut. La sfârșit deschide ochii și zice: — Da, și ce dracu’ înseamnă asta? Duncan are ochii verzi. Scuipatul lui aterizează pe brațul meu în stropi mici, plini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
durează doar un minut. La sfârșit deschide ochii și zice: — Da, și ce dracu’ înseamnă asta? Duncan are ochii verzi. Scuipatul lui aterizează pe brațul meu în stropi mici, plini de microbi, alice minuscule pline de viruși. Salivă maronie de la cafea. Îi zic că nu știu. În carte este numit descântec de adormire. În unele culturi arhaice li-l cântau copiilor în perioadele de foamete sau secetă, ori de câte ori tribul nu mai putea fi hrănit de pământurile sale. Li-l cântau războinicilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
o să fiu sigur. Deocamdată e doar o ipoteză, așa că îl rog pe șeful meu să-mi lase un răgaz. Avem amândoi nevoie de odihnă, Duncan, zic. Hai să mai vorbim mâine dimineață. Capitolul 7 În timp ce-mi beau prima cafea, Henderson apare din secția de știri naționale. Unii își iau hainele și pornesc spre lift. Alții își iau o revistă și pornesc spre toaletă. Alții se pitesc în spatele monitoarelor și se fac că vorbesc la telefon, în timp ce Henderson se proțăpește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
poezia. Nu am cum să sun la poliție. Nu am cum să-i explic lui Helen Hoover Boyle de ce mă interesez de moartea copilului ei. Gulerul mă strânge atât de tare, încât trebuie să înghit din răsputeri ca să-mi alunece cafeaua pe gât. Chiar dacă lumea m-ar crede, primul lucru pe care ar vrea să-l știe ar fi: „Ce poezie?“. Arată-ne-o. Dovedește-ne. Întrebarea nu e dacă se va afla de poezie. Întrebarea e cât va mai dura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
a sunat Fillmore. Cu toții sunt siguri că altcineva l-a sunat, dar nimeni nu a vorbit cu Duncan. Nu a răspuns la mail. Carruthers zice că Duncan nu s-a obosit să anunțe că ar fi bolnav. După încă o cafea, Henderson se oprește lângă biroul meu cu un șpalt din secțiunea „Timp liber“. Este îndoit astfel încât să se vadă un anunț, lat de trei coloane și înalt de cincisprezece centimetri. Henderson mă privește cum bat cu degetul în ceasul de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de la vecini. Imaginați-vă o rezistență din ce în ce mai mare față de limbaj. Nimeni nu vorbește, pentru că nimeni nu îndrăznește să asculte. Cei surzi vor moșteni pământul. Și cei neștiutori de carte. Cei izolați. Imaginați-vă o lume de pustnici. După încă o cafea, mă taie pișarea. Henderson, de la știri naționale, mă prinde în toaletă în timp ce mă spăl pe mâini și zice ceva. Nu se-nțelege nimic. Cu mâinile sub uscător, țip la el că nu-l aud. — Duncan! zbiară Henderson. Zbiară peste zgomotul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cu somon, celălalt, ciuperci Portabello. După notă, zice, nu-ți poți da seama care ce anume a comandat. Au băut o sticlă de Pinot Noir. Unul din ei a cerut plăcintă cu brânză la desert. Amândoi au băut câte o cafea. La ora nouă s-au dus la o petrecere la galeria Chambers, unde, după cum au declarat martorii, cuplul a discutat cu câțiva oameni, printre care proprietarul galeriei și arhitectul care le construiește casa. Au băut câte un pahar din vinul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
groasă peste uniforma albă; când ajung, e la bar, încălțat cu adidași albi. Stă cu coatele pe bar și mănâncă un un sendviș cu friptură și kaiser din care ies, la capătul celălalt, muștarul și maioneza. Bea o ceașcă de cafea neagră. Își ține părul slinos legat într-un palmier negru, în creștet. Și atunci? zic. Apartamentul a fost jefuit? întreb. Nash continuă să mestece, rumegând cu falca masivă. Ține sendvișul cu amândouă mâinile, dar privește peste el, în farfuria plină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
și bufete, printre cuiere-pom și rafturi, Helen Hoover Boyle îmi zice că trebuie să-mi spună o povestioară. Capitolul 10 Când mă întorc în redacția de știri, îi găsesc pe toți foarte tăcuți. Unii vorbesc în șoaptă lângă filtrul de cafea. Alții ascultă cu gura căscată. Nimeni nu țipă. Henderson mă prinde în timp ce-mi pun haina în cuier și zice: — Ai sunat la Regent-Pacific Airlines în legătură cu păduchii lați? Și-i zic că nimeni nu scoate o vorbă până nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
din niște sticluțe albastre și-și lungesc gâtul în direcția din care vin eu. De-a lungul bordurii se aliniază camioane mari și rulote, între care plutește mirosul generatoarelor diesel. Peste tot zac pahare de carton pline pe jumătate cu cafea. Număr în continuare - 378, 379, 380; sar peste baricada din capătul celălalt și-mi continui drumul. 412 de pași sunt până în redacția de știri. În lift suntem deja mult prea înghesuiți. La etajul cinci un bărbat încearcă să-și mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Travel & Leisure, un iaht privat ancorat pe țărmurile însorite ale Mediteranei îți oferă relaxarea de care ai nevoie. În sala de așteptare a Agenției Imobiliare Helen Boyle, astea sunt marile știri de care ai parte. Niște subiecte-bombă. Pe măsuța de cafea sunt toate revistele astea pentru oameni cu bani. E și o canapea Chesterfield cu spătarul mare, tapisată cu mătase în dungi roz. Măsuța din fața ei are picioare lungi de leu, care țin în gheare niște globuri de sticlă. Nu poți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Aici și acum, în timp ce scriu aceste rânduri în Seattle, într-un local din imediata apropiere a Departamentului Lucrărilor Publice, o chelneriță ne zice, mie și lui dom’ sergent: — Nu au cum să elimine iedera deocamdată - și ne mai toarnă niște cafea. Se uită pe fereastră la zidurile verzi, brăzdate de vițe groase și cenușii. E singurul lucru care mai ține în picioare partea asta de oraș, zice. Dedesubtul păienjenișului de vițe și frunze, cărămizile sunt strâmbe și dezghiocate. Betonul e împânzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
deschisă. Este un dicționar ebraic. Alături are un ghid de latină clasică. Dedesubt este o carte despre limba aramaică. Lângă asta e un exemplar împăturit al blestemului. Coșul de gunoi de lângă birou e plin de pahare de unică folosință pentru cafea. Bună, zic. Și Helen își ridică ochii. Are o pată de cafea pe reverul verde. Ceaslovul e deschis lângă dicționarul ebraic. Și Helen clipește o dată, de două ori, de trei ori și zice: — Domnul Streator! O întreb dacă vrea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Dedesubt este o carte despre limba aramaică. Lângă asta e un exemplar împăturit al blestemului. Coșul de gunoi de lângă birou e plin de pahare de unică folosință pentru cafea. Bună, zic. Și Helen își ridică ochii. Are o pată de cafea pe reverul verde. Ceaslovul e deschis lângă dicționarul ebraic. Și Helen clipește o dată, de două ori, de trei ori și zice: — Domnul Streator! O întreb dacă vrea să mergem să mâncăm. Trebuie să-l caut pe John Nash și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

cu detalii: sală de mese, chelneri grăbiți, pahare, băutură, limbi amestecate, plescăituri, rîgîituri, ochi beți urmărind ospătarele, fufe etalîndu-și goliciunea, camere cu regim de hotel, uși trîntite, zgomot de mașini... Cînd pleci? întreabă directorul, dornic s-o termine. Mulțumesc de cafea! arată arhitectul spre masă, ridicîndu-se. Păcat că nu ne-am înțeles! Trecînd prin Iași, mi-am zis să vă spun, e-o aberație ce s-a făcut! Cum să lași netaluzat un mal din care mușcă apa?! Toată construcția e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
roși rîde profesorul -, că dacă roșești tu, ce să mai zic de celelalte? Vii la mine după ce mai naști un copil, bine? Abia atunci totul va fi perfect. Profesorul se mai plimbă un timp, face semn Aurei să-și bea cafeaua în tihnă, privește afară pe fereastră, se uită și-n sus, la cer, apoi se hotărăște să se întoarcă spre pacientă: Spune-mi, te rog, de ce n-ai vrut să te opereze Maria Săteanu, de la voi din oraș? Ți-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
vine cu cursa rapidă. Cred că abia aștepți rîde sonor Paula, întinzîndu-se după țigări. Am auzit cum îți dădea sfaturi profesorul; ar fi trebuit să nu te primesc azi la mine... Ca să-ți tihnească telefoanele inginerului? pufnește ironic Radu. Proastă cafea! Mai bine făceai nes decît amestec. Un puști obraznic, zău! face un gest evaziv Paula, aprinzîndu-și țigara ținută între dinți. Am călătorit odată cu trenul împreună..., a aflat cum mă cheamă... Prin fumul țigării, în semiîntunericul camerei cu draperia plușată trasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
țîța umflată de-atîta lapte, cu degetele aspre, neunse cu seu ori umezite în apa caldă adusă pe fundul găleții. Păstrează-te, încearcă s-o dreagă femeia ai auzit doar ce-a spus profesorul. Radu îi aruncă un zîmbet echivoc, așază cafeaua lîngă telefon și se retrage pe jumătatea lui de pat. Să-ți aduc un coniac spune Paula, simțindu-l topit. Ce dac-am zis de nevastă-ta, surîde, ridicîndu-se -, nu-i vina mea că am auzit ce-ți striga profesorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
luînd apoi telefonul. Știu pe cineva de la serviciul Dezvoltare, care ne poate ajuta. Alo, strigă el în telefon cu domnul Virgil Muraru, vă rog! Ținînd telefonul la ureche, Mihai merge la cuptor, scoate ibricul în care apa fierbe deja, răstoarnă cafea dintr-un borcan de nes fără să mai măsoare, ia din sertar o linguriță cu care mestecă, mai pune ibricul în buza cuptorului cîteva secunde, apoi îl așază pe birou, lîngă două pahare de laborator. Umple un pahar, îl întinde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
în telefon. Vlădeanu sînt. Vă salut! Vă deranjez ca să vă rog să mi-l împrumutați cîteva zile pe Bogdan, sudorul; un coleg are de căptușit un vas și... Ascultă un timp, dă mereu din cap, timp în care își toarnă cafeaua și-și pune zahăr, apoi, surîzînd, mulțumește și închide. Păcat! îi zice lui Vlad. Bogdan, sudorul care lucra la Muraru, a fost luat și dat la Investiții. Cu ăsta trebuia să lucrez eu! spune Vlad. Mi l-au luat că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
T.V., de-acum cîteva luni? Aia cu sînziene? Da. Zău?! se bucură Vlad. Bănuiam, dar n-am îndrăznit să te întreb; mi-nchipuiam că că ești ori prea încrezut, ori prea închis în tine. Văd că m-am înșelat. Bună cafea! De unde naiba o ai, că eu nici amestec nu găsesc și-am făcut curte tuturor vînzătoarelor de la dulciuri. Mihai privește lung spre Vlad, gustîndu-i gluma spusă pe un ton senin, însoțită de un zîmbet larg, nu lipsit de acea clipire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
poți cunoaște în orașul ăsta o femeie mai de Doamne-ajută?! se miră Vlad. Aici, pe aleile combinatului gîndește cu glas tare Mihai, încă sub impresia privirii cu care l-a înfruntat Teona. Da-da, mormăie Vlad, sorbind ultima înghițitură de cafea am cunoscut mai înainte în birou la mine una înfofolită, gripată, i se vedea doar jumătatea de sus a ochilor și-avea niște picioare... superbe! Dacă nu termin la timp rezervorul, cred că mă-nghite Fă-i curte; ori o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de sarcini. Am o echipă de douăzeci de oameni cu care mă împac bine; nu vreau să-i dezamăgesc. Colac peste pupăză, mai e și gripata aia, care m-a băgat în viteză. Păcat de picioarele ei superbe! Mulțumesc de cafea! Te rog nu uita... Îți spun după-masă ce-am făcut îl asigură Mihai. Vin și eu la autogară. Tot o femeie? Două. Ooo! Două geamantane precizează Mihai. Marie, gata geamantanele? întreabă bătrînul Vlădeanu, oprind căruța la colțul casei. Bătrîna mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
murmurîndu-și numele mic, dimpreună cu: "ne-am mai cunoscut, la teatru, v-a prezentat secretarul, eram cu fiică-mea..." Dar nu și cu mine! a rîs bărbatul, luîndu-1 pe Mihai de braț. Ești invitatul meu la un pahar și o cafea face doamna mea niște cafele! -, să ne-amintim de satul nostru minunat! Stau aproape. Vă rog, doamna și domnișoara înainte... La cîteva minute de centru, într-o fostă livadă de meri, lîngă niște case vechi de vreun secol, se ridică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]