2,291 matches
-
acel copil are, de fapt, zero ani. Dionysius nu-l avea la dispoziție pe zero, astfel încât și-a început calendarul cu anul 1, așa cum făcuseră și anticii dinaintea lui. Oamenii din acele timpuri gândeau în stil vechi echivalențele dintre numeralele cardinale și ordinale. Era 70 ZERO: BIOGRAFIA UNEI IDEI PERICULOASE să numere de la unu la nouă, realizând astfel numai nouă pași în loc de zece. Pesemne că o astfel de problemă a ruinat o loterie din Arizona în anul 1998. În toate imprimatele
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
concepte timp și destin poate fi interpretat și ca o tematizare a unei probleme prezente în filosofia vremii, anume aceea a timpului. Problema se discuta în medii filosofice diferite. Timpul, investit cu valoare ontologică și cu sens revelator, constituie problema cardinală a filosofiei contemporane. Pusă cu multă vigoare în scrierile din tinerețe ale lui Hegel, reluată din proprie inițiativă și cu nepotolită pasiune de Kierkegaard, această problemă constituie gloria majoră a două din filosofiile mari ale vremii noastre: intuiționismul bergsonian și
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Marino, se poate vorbi de o criză de creștere a celui de-al treilea discurs, adică a discursului critic, a terțului cultural-ideologic exclus 7. M-am exprimat în repetate rânduri asupra crizei de orientare din România postcomunistă - temă vastă, preocupantă, cardinală, foarte departe de a-și fi pierdut urgența -, voi continua să scriu și să vorbesc despre întreaga transformare a spațiului nostru public. Chiar atunci când trăiesc în alte părți ale lumii și mă concentrez asupra unor subiecte fără legătură vizibilă cu
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
consideră, dimpotrivă, că autonomia personală oferă posibilitatea de a respinge pluralismul valorilor fără a ajunge prin asta automat la constrângere. Cum poate fi înțeles în maniere diametral opuse un concept fără echivoc? Explicația rezidă în înțelegerea diferită a unor noțiuni cardinale din filozofia politică, de la drepturi și valori la raporturile dintre sfera publică și sfera privată. Să luăm un exemplu concret: în numele autonomiei personale, un individ (sau un grup) susține dreptul la avort (am putea vorbi în același stil despre dreptul
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
dispărut, deși s-au redus substanțial, ci la scara intrasocietală. Cum poate fi amenajat și gestionat practic pluralismul axiologic? În sine, pluralismul axiologic pare un ideal greu de atins. Cultura europeană a fost dintotdeauna sensibilă la dificultatea alegerii între valori cardinale: tragedia elină a oferit paradigma, plasându-l pe protagonist într-o dilemă inextricabilă în plan moral, religios, politic, sentimental etc. Gray ne reamintește (curios, îl citează pe Bernard Williams și nu pe Hegel cel din Prelegerile de estetică!) de dilema
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
1967 și după continuarea lui din 1973 (Yom Kippur) - nu doar versiunea radicală a mitului sionist fondator al statului Israel, ci și explicația oficială a sprijinului diplomatic, economic și militar acordat de Statele Unite singurului aliat real într-o regiune de cardinală importanță strategică, Orientul Apropiat. Ca să folosesc o formulă răspândită, mai recent reluată în titlul unei controversate cărți a lui Norman Finkelstein - The Holocaust Industry. Reflections on the Exploitation of Jewish Suffering, Verso, 2000 -, controversatul autor evreu american, profesor la City
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
acestea au o strânsă legătură cu discuția despre „dosarul Eliade”, precum și cu fundalul lor: dezbaterile despre memorie și istorie, responsabilitate colectivă și vinovăție individuală, justiție retrospectivă, reconciliere, Holocaust, Gulag și așa mai departe. Din nefericire, discuțiile românești pe asemenea teme cardinale ale istoriei recente sunt prea puțin racordate la discuțiile internaționale și sunt, ca mai toate discuțiile publice de la noi, rudimentare și diletante. Astfel, pentru a nu mă opri decât la cel mai înalt nivel al polemicilor autohtone, câțiva intelectuali români
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
doar spaniolii preferă să echivaleze Gesellschaft prin asociación, păstrând astfel ideea de asociere voluntară, contractuală (care este sensul prim al lui Gesellschaft atunci când vorbim în germană de societate în sensul de asociație sau societate comercială)6. Fiindcă acesta este aspectul cardinal evidențiat de Tönnies și așezat la baza sistemului său teoretic („sociologia pură”), apoi folosit consecvent de el în cercetările de sociologie aplicată și, respectiv, empirică (potrivit schemei sale conceptuale ternare a analizei sociologice), care îi completează masivul corpus (peste nouă sute
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
noastră colectivă de ortodoxism și legionarism se află abia la început, poate ar fi bine să insist că sunt cu totul în favoarea separației dintre Biserică și stat, după cum sunt cu totul conștient de imensul pericol prezentat de proasta înțelegere a cardinalei probleme teologico-politice. Nici Carl Schmitt, înzestrat cum era cu o minte ieșită din comun, nu a găsit calea dreaptă și justa măsură, ba chiar a eșuat ca suporter al nazismului. Derapajul începuse înainte de venirea la putere a lui Hitler și
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
anii ’60 a fost comuna lor înrădăcinare în înalta cultură și centralitatea educației în viziunile lor sociale, civice și politice. Într-un anume sens, chiar adepții revoluției bolșevice, precum corifeii ei la timpul potrivit, împărtășeau cu preopinenții lor credința în virtutea cardinală a formării, de la paideia la îndoctrinare. Cu toții se bucurau că studenții lor, tabulae rasae al căror vid era înțeles ca infinită șansă de a învăța (numai de la ei!), stau în amfiteatru și săli de seminar, vin la consultații oricând nu
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
nu au avut pondere în America; religia a fost domesticită durabil în Lumea Nouă, fiind transformată într-un fel de religie civică. și în aceste puncte, Bloom se întâlnește cu Tocqueville; aș putea spune chiar că, dincolo de Elada, referința sa cardinală, Bloom este mai apropiat de Tocqueville și Montesquieu decât de Federalist; astfel, Bloom, deși născut și format în Statele Unite, e la fel de european - și de puțin american - ca Leo Strauss, născut și format în Europa. Fără îndoială, receptarea mai curând ostilă
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
subalternului său pe linie politică. Scenă nu de nefilmat, de neimaginat în filmul românesc de până la Puterea și Adevărul. Șocul transmis spectatorilor de secvența acestui păcat boieresc roșu, scrisă și regizată perfect, amintind de dansul lui Burt Lancaster cu Claudia Cardinale în Ghepardul, apropie personajul lui Pavel Stoian până la cea mai mică distanță față de public pe care un comunist o atinsese vreodată pe ecranul românesc. Toate situațiile ulterioare în care Pavel Stoian este nedrept, autoritarist, crud, distrugător sunt amortizate de amintirea
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
acesta a fost mai întâi avocat, apoi militar, avea mai mulți copii dintr-o unire adulteră pe care s-a străduit să-i căpătuiască prin procurarea de principate pe care aceștia să le stăpânească. Pe unul dintre ei îl numește cardinal, iar apoi, căsătorindu-l cu o principesă de Franța, ajunge să-i confere demnitatea de Duce de Valentinois. Este ușor de înțeles impactul pe care asemenea practici din partea conducătorului suprem le avea asupra clerului și poporului și cât de jos
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
combaterea treimei, sau Jaques Gruet condamnat la moarte pentru că la etichetat pe Calvin drept câine, iar consistoriul său ca tiranic. Performanța avea să o realizeze același Henric VIII-lea care sacrifică 2 regine, 12 duci și conți, 164 gentilomi, 2 cardinali arhiepiscopi, 18 episcopi, 550 stareți, preoți, călugări și doctori în teologie. „Iată cum se reforma biserica blândului Iisus”, constată cu tristețe Paulescu. Din nefericire și ca o culme a ipocriziei se și emiteau ipoteze teoretice care să justifice aceste crime
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
de la elite la mase s-a realizat prin intermediul sistemului de învățământ, care a permis "naționalizarea" poporului. Sistemul educațional, înțeles în sensul unei curele de transmisie între cultura înaltă elaborată de elite și cultura populară a maselor, a jucat un rol cardinal în instituționalizarea identității naționale românești și în consolidarea memoriei colective în care identitatea era ancorată. Modelarea conștiinței colective pe calapodul ideii de Națiune nu se putea realiza în lipsa unei infrastructuri educaționale prin care noile concepții identitare elaborate de elite să
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
departe pe calea unei pedagogii a memoriei. În fine, prin crearea de texte istorice sub forma manualelor școlare de istorie, comunitatea textuală a națiunii își istoricizează existența, elaborându-și o meta-narativă a originii, destinului și devenirii. Școala este, așadar, instituția cardinală a comunității textuale a națiunii, iar manualele școlare sunt, la rândul lor, cărămizile scriptice ale tradiției textuale prezervată în rândul acestor comunități interpretative. Ca regulă generală, în privința conținutului informativ și ideologic pe care îl întrupează, manualele se plasează întotdeauna în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
care se va adăuga și spiritualitatea creștină, marchează nașterea românității. Principiul postulat de Șincai va fi puternic cimentat în conștiința istorică românească prin opusul magnum al lui Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dachia (1812, Buda), singura dintre lucrările cardinale ale Școlii Ardelene care au văzut lumina tiparului în timpul vieții autorilor lor. Începutul românilor în Dacia este cronografiat de Maior ca venind odată cu "descălecarea românilor în Dacia" în urma cuceririi romane (Maior, 1990). Totuși, Maior simte nevoia de contextualizare istorică, astfel
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
este acela de a evidenția vechimea, continuitatea și nobilitatea originară a poporului român, caracteristici care pot fi contrastate în raport cu popoarele migratoare care au ajuns să încercuiască "insula de latinitate" românească. Sistemul triptic de periodizare dezvoltat de Laurian în jurul acestor evenimente cardinale stabilește balamalele romano-bizantine ale istoriei poporului român. Opțiunea lui A.T. Laurian nu este nici pe departe singulară, ori deviantă, în discursul secretat de istoriografia și manualistica timpului. După cum arată analiza migăloasă realizată de M.-L. Murgeanu (1999, pp. 128-130
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
aducerii aminte de faptele sale cele slăvite, sunt datori a-i înălța un monument la care să aducă tot dauna recunoștință pentru ceea ce a vrut el să facă pentru dânșii, și lacrimi pentru pierderea lui cea fărăvreme!!! [p. 322]. Temele cardinale ale unității și independenței politice, mesianismul național și mântuirea neamului, eroismul militar, spiritualitatea creștină și apărarea creștinătății apusene în fața barbarismului oriental otoman etc., teme care vor fi prelucrate intens de istoriografia romantică, sunt deja prezente într-o formă avansată la
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
mental, termenul îi aparține aceluiași Febvre). Ignorarea diferențelor cognitive existente între epoci diferite prin atribuirea unor intenții naționaliste unor actori istorici care au trăit într-o epocă străină de ideologia naționalistă, este taxată de Febvre ca fiind unul dintre "păcatele cardinale" ale interpretării istorice. "Naționalismul retrospectiv", inaugurat de Florian Aaron în Idee repede..., a fost instituționalizat de Nicolae Bălcescu în istoriografia română. În preajma anului revoluționar 1848, conștiința națională (în sensul naționalist, care presupune revendicarea unității politice, și nu doar în sensul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a III-a. În ciclurile superioare ale învățământului gimnazial și liceal, istoria și geografia au dobândit centralitate curriculară, fiind studiate în toate cele șapte clase ale acestor două faze ale sistemului educațional (gimnaziu și liceu). Istoriei îi este acordată sarcina cardinală în împlinirea scopului de căpetenie al învățământului: formarea bunului cetățean, i.e., plămădirea românului educat în spiritul național devotat cu abnegație neamului și statului. Reforma haretistă a presupus o redescoperire a vocației naționaliste a școlii românești. Prefigurând sentința ce avea să
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în cazuri speciale, în care mamele nu își pot exercita aceste îndatoriri educaționale "date de la natură", copilele pot frecventa cursurile școlilor de fete ca "pensiunate numai pentru orfane" (ibidem). Bărnuțiu nu este nici pe departe primul care insistă asupra importanței cardinale a dragostei de țară sau a patriotismului. Încă din 1829 la Iași apărea un Manual de patriotism, iar la București, cu oarecare întârziere, vedea lumina tiparului Patria, patriotul și patriotismul semnat de F. Aaron în 1843. Comparativ cu apelurile la
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
manual, istoricul ieșean insista asupra apartenenței poporului român la "rasa latină" (Xenopol, 1897, p. 9). Prin Xenopol, memoria națională se angajează în procesul de tranziție de la paradigma puristă a luminismului Școlii Ardelene către paradigma sintetică a postpașoptismului romantic. În chestiunea cardinală a originii, romanitatea absolută este re-elaborată în formula sintetică a daco-romanismului. Odată cu această revizuire, elementul autohtonist, încă minimalizat, va dobândi proporții tot mai considerabile. Deocamdată însă, predominantă în economia simbolică a originii și identității poporului român rămâne moneda latină. Sinteza
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ca titlul acesta să îi fi fost confiscat și atribuit definitiv lui Mihai Viteazul (Rezachevici, 2000; Diaconescu, 2004). Excluderea planului de unificare imaginat și aplicat de prințul maghiar al Transilvaniei reflectă axa etnică a memoriei naționale românești. Independența. Două evenimente cardinale perforează firul devenirii naționale a românilor în perioada pe care o avem în vizor: Unirea principatelor danubiene din 1859 și obținerea autonomiei statale prin câștigarea Războiului de Independență în 1878. După cum am văzut în secțiunea precedentă, Unirea principatelor române a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
politice care continuau să se succeadă cu repeziciune, memoria istorică devine tot mai contemporană. Figura simbolică în jurul căreia se strânge discursul istoric devine Carol I, iar categoria politică în jurul căreia se reconfigurează memoria națională devine regalitatea, conceptualizată ca o întăritură cardinală a statalității, unității și independenței românești. Centralitatea figurii lui Carol și însemnătatea regalității încep să se contureze în literatura școlară cu un oarecare ecart. Manualul lui Melidon (1876), publicat la un deceniu de la întronarea lui Carol ca domn al României
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]