3,719 matches
-
adus ceai, a spus ea. Briza de primăvară le mângâia chipurile, aducând de departe și de pretutindeni felurite mirosuri, al mării, al ierbii ce creștea și al florilor de migdal, Încă Îmbobocite din Istanbul. — Mulțumesc, iubito, a răspuns Aram. Ce ceașcă de ceai frumoasă. — Îți place? Mătușa Zeliha a Învârtit cana de ceai În mână pe când chipul i se lumina a amintire. — E atât de straniu. Știi de ce mi-am dat seama chiar acum? Am cumpărat serviciul ăsta de ceai acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Zeliha cu o voce scăzută. Doar că nu am crezut niciodată că ar putea ține atât de mult. M-am temut Întotdeauna că se vor sparge foarte ușor, dar cred că, la urma urmei, trăiesc ca să spună povestea. Chiar și ceștile de ceai! În câteva minute, Sultan al Cincilea s-a strecurat Încet afară din casă, cu burta plină și ochii somnoroși. A trasat un cerc În jurul lor, Înainte să se ghemuiască lângă mătușa Zeliha. Pentru un timp a părut preocupat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
încăpea nicio îndoială. Menționarea Parcului Petrovski o făcu să tresară. Acum însă expresia ei deveni vigilentă și se trase puțin înapoi dinspre Porfiri. El o privea cu un aer de așteptare, însă ea nu mai spuse nimic. Porfiri acceptă o ceașcă de ceai de pe tava pe care Katia i-o întinse. Își puse un cristal de zahăr între dinți pentru a-l îndulci. Puse ceașca pe măsuța joasă de mahon care era în fața sofalei. ă Katia mi-a spus că Boria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
o privea cu un aer de așteptare, însă ea nu mai spuse nimic. Porfiri acceptă o ceașcă de ceai de pe tava pe care Katia i-o întinse. Își puse un cristal de zahăr între dinți pentru a-l îndulci. Puse ceașca pe măsuța joasă de mahon care era în fața sofalei. ă Katia mi-a spus că Boria și Goriancikov - Stepan Sergheievici, adică - s-au certat cu puțin înainte ca Stepan Sergheievici să dispară. ă Da. Așa este. Toată lumea i-a auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
că amândoi au fost omorâți? ă Așa se pare. ă A fost omorât cu o secure? presă Katia. Porfiri zâmbi dar nu răspunse. ă N-ar fi mai bine să mă conduci la camera lui Stepan Sergheievici? spuse el asezînd ceașca pe tavă și ridicându-se. § Porfiri ezită să intre în cameră, un spațiu mic cu pereți înclinați în vârful casei. ă Este foarte strâmtorată, observă el către Katia, care-l conduse înauntru. ă Pentru Stepan Sergheievici a fost destul de comfortabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
cameră, dar nu-i veni nici o idee. Poate cafea? Caută prin toate dulapurile un filtru, dar degeaba. Improviză unul dintr-un șervețel, puse de cafea și continuă să aștepte răbdătoare. Când auzi primele zgomote sus, urcă să-i ducă o ceașcă de cafea. Mergând pe scări, Încercă să-și aducă aminte când Îi servise ultima oară cafeaua la pat unui bărbat. Nu exista un asemenea precedent. De obicei bărbații Îi făceau ei cafea și un mic dejun consistent, iar ea lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
mână, neștiind ce să facă. Vocea lui puternică străpunse Întunericul și o luă pe nepregătite. — Intră. Inima Îi bătea cu putere. — Intră, zise el din nou. Kitty păși Încet În cameră. — Ți-am făcut cafea, zise ea, Întinzându-i o ceașcă. Apoi puse tava pe noptiera cea mai Îndepărtată de el. — Serios? Întrebă el surprins. Foarte drăguț din partea ta. Habar n-aveam că am și filtre prin casă. — Nu ai. Dar m-am descurcat. Chicoti și sorbi din cafea. Era prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
producătoare de căldură. Toate casele de cărămidă au sisteme de Încălzire proaste. Mă trezește noaptea, mă așez pe scaun și mă holbez pe fereastră la Ellis Island chinuindu-mă să adorm la loc. Kitty luă o gură de ceai. Puse ceașca pe o măsuță mică de lemn și observă o cutie de Prozac. O deschise, era aproape goală. — De când iei Prozac? — Aaa... de vreo zece ani, cam de când aveam vârsta ta. — Cât iei? — Patruzeci de miligrame pe zi. Poate de aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
frecventează groapa ideală, o să vină acasă cu o farfurie crăpată, o să-l întrebe unde a găsit-o, și o să vezi că toată lumea o să dea fuga să ia ceea ce acum nu vrea, Așa suntem, nu m-ar mira. Cipriano Algor termină ceașca de cafea pe care fiica i-o pusese în față la sosire și întrebă, Tâmplarul a dat vreun semn, Nu, Trebuie să mă duc să-l presez, Cred că da, e cel mai bine. Olarul se ridică, Mă duc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
aranjează pe toate pe sortimente, cum le bagă unele în celelalte când e posibil și recomandabil, va fi destul să vedem derizoria scenă care se arată ochilor noștri pentru a spune că aici nu s-a spart nici o farfurie, nici o ceașcă nu și-a pierdut toarta, nici un ceainic n-a rămas fără gât. Vasele îngrămădite acoperă în rânduri regulate colțul ales, înconjoară trunchiurile copacilor, se insinuează în vegetația joasă, ca și cum în vreo carte a celor mari ar scrie că doar așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Vru să-i dea fiicei lui banii pe care-i primise, dar ea spuse, Ține-i pentru dumneata, nu-mi fac trebuință, și apoi întrebă, Vrei o cafea, Da, e o idee bună. Cafeaua a fost făcută, turnată într-o ceașcă, băută, totul arată că deocamdată nu vor mai fi alte cuvinte între ei, pare, așa cum Cipriano Algor s-a gândit uneori, deși aceste gânduri nu le-am înregistrat la timpul potrivit, că locul ăsta, casa unde trăiesc acum, are darul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
îi este indispensabilă o anumită informație fără de care planul incursiunii nocturne se va duce pur și simplu pe apa sâmbetei. De aceea lansează întrebarea, în timp ce, ca și cum ar fi distrat, învârte cu lingura restul de cafea care a rămas pe fundul ceștii, Știi la ce adâncime se află săpăturile, De ce vrei să știi, Din simplă curiozitate, nimic mai mult. Marçal nu vorbi. Cipriano Algor își ascunse cât de bine putu contrarietatea și spuse că va trage un pui de somn. Își petrecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mai cârcotași acuzatori, acoperindu-ți eșecul, ca pe o murdărie, cu mila lor. Uneori, înclin să cred că, dacă ar fi rugați să spună ce știu, pescarii din cătun ar ridica din umeri, tăcând, apoi s-ar uita țintă în ceștile lor de cafea pentru a-i da de înțeles celui care i-a întrebat că din punctul lor de vedere discuția e încheiată. Așa făceau și cu noi, cu mine și cu Dinu, când mergeam să vânăm cerbi în mlaștină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
baltă pe care trebuie s-o treceți cu barca. Și chiar acei pescari sunt cam ciudați. Nu vin niciodată la azil. Își petrec timpul pe mare, pescuind, sau în fața cafenelei din mijlocul cătunului unde stau ceasuri întregi cu câte o ceașcă de aramă dinainte, plină cu un fel de lichid negru, cafea spun ei. Uneori fără să schimbe o vorbă de când vin până când se scoală să plece. Din respect, poate, pentru șeful lor, unul botezat Profetul, un pescar uriaș și mut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fereastră, năpădită de păianjeni și pătată de muște. Înlăuntru nu era nimeni. Doar iarna se strângea lumea acolo. Acum, pescarii stăteau toți afară, la niște măsuțe de tablă vopsite cândva în alb și pline de zgârieturi. Fiecare avea dinainte o ceașcă de aramă. Am zis politicos „bună ziua”, dar nu mi-a răspuns nimeni. De la măsuța lui, de care erau rezemate două puști de vânătoare, Dinu se întoarse spre mine. — Nu-ți răci gura degeaba. Tot nu-ți răspund... Nu m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
loc lângă el, pe unul din scaunele de tablă traforată vopsite în verde deschis, care păreau să fi avut inițial altă destinație și nimeriseră acolo din întâmplare. Un bărbat pipernicit, care făcea pe patronul, mi-a adus și mie o ceașcă de aramă cu un lichid negru și s-a retras apoi lângă pescarii care ne priveau, mai ales pe mine, probabil fiindcă eram o figură nouă, într-o tăcere de gheață. De parcă vroiau să ne facă să înțelegem că locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cerb, grăbit; agonia lui îmi făcea rău. Între timp, pescarii ieșiseră în marginea cătunului și, nemișcați, înghesuiți unul în altul, urmăriseră toată scena. După ce-au auzit împușcăturile, s-au întors la fel de tăcuți să bea ce mai rămăsese pe fundul ceștilor de cafea. M-am trântit lângă Dinu pe iarbă. Simțeam nevoia să mă descarc într-un fel de surescitare și am izbucnit cu o veselie forțată: — În fond, dragă Dinule, o vânătoare ca asta e o imagine destul de exactă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de pescari părea să țină de o realitate din afara posibilităților mele de înțelegere. Dimineața, zăream câteodată de la azil bărcile negre, date cu smoală, plecând la pescuit, dar la ora când mă duceam în cătun pescarii erau totdeauna, din nou, în fața ceștilor de aramă, la măsuțele de tablă albe și scorojite. Parcă nu plecaseră niciodată de-acolo, îmbătrânind, alții sau aceiași, fără să se ridice de la mese. Parcă stăteau acolo de când erau copii; creșteau, îmbătrâneau, ca Profetul, tăcând și sorbind câte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
A rămas doar vechea și inexplicabila (Marta nu și-o lămurea nici ea) dușmănie tăcută împotriva celor care veneau de la azil. Dușmănie de care mă loveam și eu. Cum mă zăreau, pescarii deveneau morocănoși, ostili și își coborau privirile în fundul ceștilor de cafea. Nu știau nimic despre mine, dar era de ajuns că veneam de dincolo de baltă ca să-și arate fără ocolișuri neplăcerea de a mă vedea. Mă simțeam printre ei însemnat, ca Marta, cu fierul roșu. Dacă mă prindea cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dus destul de târziu. Se simțea în aer pâcla serii. Nu mai exista nici o măsuță liberă. Patronul a scos una pentru mine, a șters-o de praf cu mâneca și mi-a adus un scaun. După ce mi-a pus dinainte obișnuita ceașcă de aramă s-a retras la măsuța unde stăteau Profetul și băiețandrul care se ținea scai de el, examinându-mă, ca și ceilalți, într-o tăcere tăioasă. Mi-a trecut prin minte că unul dintre pescarii mai tineri, gelos din pricina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Aveam, bănuiesc, un aer jalnic, de cavaler caraghios și beat care își provoca adversarii, dar pescarii nu s-au sinchisit prea mult de vitejia mea. M-au învrednicit doar cu o privire, după care n-au mai ridicat ochii din ceștile lor. Parcă nici nu existam. Parcă nici nu le vorbisem. Mă ignorau. Mă simțeam vexat de această tăcere încă și mai mult decât de rușinea pe care o pățise Marta și am zbierat: „Cine sunt nemernicii? Arătați-mi-i”. Întrucât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
poze sau când stăteam lipit de gard privind cortul circului. În special, îmi plăcea, din pricina Laurei, să mă închipui pilot de furtună. Odată, m-am văzut stând în barul unui aeroport, adâncit într-un fotoliu de piele verde, cu o ceașcă de cafea în față. Abia mă întorsesem dintr-un zbor periculos. Purtasem avionul deasupra unui vulcan în erupție și coborâsem foarte jos, ca să măsor temperatura trâmbelor de lavă și fum. La un moment dat, nu mai văzusem aproape nimic, totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am pornit-o pe ulița prăfoasă direct spre cafenea. Trecuse de amiază, soarele ardea ca un disc de sare chiar deasupra caselor mici și pământii, toropind câinii, pisicile și duzii albiți de praf. Văzându-mă, pescarii s-au aplecat asupra ceștilor de aramă, preocupați, brusc, de cafeaua răcită din ele. Totul era ca de obicei. Bătrânul arțar plin de omizi, mesele, tăcerea. M-am înfipt lângă masa la care se găsea Profetul. — Unde e doctorul? Câțiva au ridicat privirile, dar nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de secole de artă și literatură, străzile nocturne și (rarii) cetățeni ai Parisului care se aventurau pe ele păreau terne, cenușii și subminate postmodernist de către trecut. Mai și ploua tot timpul și Wakefield de abia de-și putea permite o ceașcă de cafea. După o lună, timp În care contractase o răceală păcătoasă și gonoree, a declarat Parisul epuizat, cu locurile lui ascunse populate doar de turiști și spirite burgheze. Wakefield și-a sorbit ultimul espresso supraevaluat la o tejghea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
plecăm, Susan. Wakefield simțea că a venit momentul să-și facă ieșirea din scenă. Avea de scris un discurs. — Nu, spune doamna Petrovici, trebuie să beți o cafea turcească. Orice rezistență este inutilă. În căldura bucătăriei, Wakefield privește pierdut În ceașca delicată de porțelan plină cu o cafea neagră și dulce, o oglindă Întunecată. Nu poate vedea nimic În ea. CÎnd termină de băut cafeaua, Aleișa Îi ia ceașca și o Întoarce cu fundul În sus, pe farfuriuță. Citește urmele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]