16,722 matches
-
a blestematului de cârciumar. — Ciung nenorocit! strigă el. Blestematul! Afară, vântul umed și cald Îl izbi peste față ca o scatoalcă. Simțea cum, pe gât, picăturile de sudoare se condensau și Înghețau. Pământul pe care pășea era moale și Îi ceda sub picioare ca o saltea din păr și fibre. Florentini afurisiți, cu străzile lor de noroi. Acum, slobod să se miște, izbuti să vadă omul care Îl Însoțea. Sigur că Îl cunoștea. Celălalt i-o luase binișor Înainte. Clătinându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din nou cum parfumul acela Îi pătrundea În nări, În timp ce trupul i se deștepta la atingerea mâinilor care Îl căutau pe sub veșmânt, cu răceala și În același timp cu căldura pe care le cunoștea prea bine. Dar nu voia să cedeze. Își Împinse brațele către ea, respingând-o. — Pleacă, Pietra. — Oh, messer Alighieri, În noaptea asta nu trebuie să te consolezi după soție? Atunci, ce te aduce la „Paradisul“? zâmbi ea strâmb. Din nou o senzație de amețeală Îi tulbură vederea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Se opri pentru o clipă asupra scrinului din colț. I se păru că vederea Îi pătrunde dincolo de ușița de lemn, până la flaconul ascuns printre haine. Trebuia să mai fi rămas ceva din lichidul cel verde. Era cât pe ce să cedeze În fața somnului când auzi un râset aspru. Se Întoarse brusc În direcția sunetului. În picioare, lângă pat, era o umbră. Îl recunoscu pe Guido Cavalcanti, Îmbrăcat Într-o tunică lungă. Trupul său părea alcătuit dintr-o materie subțire și luminoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îl deschidă, dar nu avea vreme să-l caute. Polițaii se apucară să izbească În scânduri cu spadele. Stejarul Învechit rezista, descompunându-se Încetul cu Încetul Într-un nor de așchii. Apoi, trosnetele sporite semnalară că structura era pe cale să cedeze. Îndepărtând oamenii cu un gest, Dante Începu să Împingă mobila din răsputeri, fără să Îi pese de ultimele vase de ceramică, care se prăbușeau pe dușumea, spărgându-se cu mare zgomot. În cele din urmă structura cedă, rotindu-se spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
era pe cale să cedeze. Îndepărtând oamenii cu un gest, Dante Începu să Împingă mobila din răsputeri, fără să Îi pese de ultimele vase de ceramică, care se prăbușeau pe dușumea, spărgându-se cu mare zgomot. În cele din urmă structura cedă, rotindu-se spre Înăuntru, În timp ce priorul, Împins de propriul său elan, cădea În cămăruța Întunecată care se deschidea Înapoia prăvăliei. Se ridică la loc nerăbdător, privind de jur Împrejur. Făcu un gest de dezamăgire când descoperi că era pustie. Undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
părea solidă, poarta se legănă sub greutatea trupului său. Poate că, În interior, era Închisă doar cu un zăvor amărât. Sau poate că lemnul, la fel de vechi pe cât era și clădirea, fusese ros de cari. Mai Împinse o dată și poarta mai cedă o bucată. Stărui, apelând la toate puterile sale. Cu un pocnet sec, simți cum ceva se rupe de partea cealaltă, iar poarta se deschise larg. Se propti cu putere În cadru, ca să nu se prăbușească de-a dreptul peste ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cufărului fără să-l Încerce măcar un gând la averea pe care o lăsa nepăzită. 20 În aceeași zi, pe la miezul nopții Dante aprinse una din torțele pe care străjerii le lăsaseră În preajma portalului. Tenebrele din jur rezistau cu Îndărătnicie, cedând doar Într-un cerc restrâns din jurul lui. Străbătând același traseu Îngust care trecea pe lângă prăpastia din criptă, lumina se așternu pentru o clipă peste masca funebră a lui Ambrogio, abandonată pe jos, redeșteptând la viață rictusul meșterului din Como. Ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În dreptul inimii. Împlântă pumnalul din răsputeri. Dar celălalt izbutise, smucindu-se amarnic, să se elibereze din strânsoare, și din nou lama rată, deviind dinspre inima spre care se Îndrepta și afundându-se În mușchiul umărului. Simți cum forța adversarului său cedă pe neașteptate, ca și când spiritele vitale l-ar fi abandonat. Ridică Încă o dată mâna, dar ceva Îl apucă de braț, Încercând să Îl oprească. Se Întoarse din instinct, ca să lovească noul adversar care Îl amenința din spate, În timp ce cu stânga continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Poetul cântărea În minte această ultimă afirmație. Poate că celălalt presupunea prea multe, În privința nobleței sale sufletești. Și nu Își imagina instrumentele de persuadare existente În subteranele temnițelor de la Stinche. Ar fi putut afla acest ultim secret și fără să cedeze nimic. Totuși, privirea bărbatului sugera că ar fi știut să reziste și la durerea cea mai intensă. Poate, cu excepția unui singur lucru, Își zise el fixând-o pe Antilia, care continua să Își invoce zeii În spatele iubitului ei. Își Închipui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
bunăvoie și nesiliți de nimeni la dispoziție, ghizi ad-hoc Într-o urbe necunoscută, iar pe mine, poftim, mă loveau din senin, din iarbă verde principiile și inflexibilitatea morală. Să fim serioși, În situații din astea, mai lași de la tine, mai cedezi, le mai cânți În strună companionilor - cine ce are de pierdut dintr-un compromis benign? Am Început să caut În memorie ceva cu care să dezmorțesc atmosfera și s-o readuc pe făgașul colocvialității amiabile dinainte. Fără succes Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
nutrești o admirație ce depășește sensibil judecata echilibrată și atitudinea obiectivă a unui istoric care se respectă. - Dacă așa se vede din afară, Înseamnă că așa e, am acceptat, fără chef să intru În detalii. - Nu prea te prinde când cedezi cu atâta ușurință, astfel de slăbiciuni sunt apanajul femeilor, nu? - Așa credeam până să te Întâlnesc, dar s-ar părea că singura regulă care nu admite excepții este aceea că nu există regulă fără excepții. Revenim la Alexandru cel Mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pagube materiale imense, mai mari decât au suferit toate țările aliate la un loc. O bună parte a Războiului al Doilea Mondial s-a dus pe teritoriul Rusiei, ceea ce n-a fost nici cazul Statelor Unite, nici al Angliei. Franța a cedat aproape fără luptă, iar ocupația germană a avut aici o pronunțată tentă soft. Cu economia civilă la pământ, pentru că aproape toate resursele au fost convertite la nevoile industriei de război, cu infrastructura - atâta câtă era - spulberată, cu orașe mari - Leningrad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pierdeam timpul... S-o luăm metodic, mi-am zis cum făceam de obicei când intuiția empirică mă lăsa În drum. Cine putea intra În camera mea fără să se strecoare pe sub ușă, fără să poată viola ori convinge Încuietoarea să cedeze la un simplu „Sesam, deschide-te”? Ei, cine ? Păi, vreo patru-cinci persoane, nu mai multe : Eveline, Roger, Zoran, băiatul de serviciu care Îmi adusese micul dejun În prima zi, Sonia Anderson și cam atât. Dacă excludeam posibilitatea ca vreunul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
vel-logofătului Samoilă se hurducau prin hârtoapele tot mai numeroase săpate de inventiva copilă, făcându-i pe surugii să suduie în șoaptă. în fața toanelor fetei sale, vel-logofătul rezista cât rezista, apoi, deoarece o iubea nespus și Despina se făcuse și frumoasă, ceda în cele din urmă. Sigur, bunul simț ultragiat al slugilor o numea „nebună”, mai ales de când, pe la 13 ani, Despina meșterise un sistem de sfori prin care legase orătăniile două câte două și astfel cine intra în gospodăria prosperă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
plec. — Prost ai fost și prost ești - răspunse Ruxăndrița, sărind în picioare pe ladă, să-ndese mai bine lucrurile. Să știi că fără cufărul ăsta nu plec. Mai bine mă las să mă rușineze osmalâii. La auzul acestor vorbe Vodă cedă, îl chemă pe Vasâle, feciorul de casă care încă duhnea groaznic a vin, îi porunci s-aducă o frânghie, legară cufărul cu ea și-l scoaseră pe fereastră, Iăsându-l încet în curte, unde aștepta Ximachi, cu rădvanul data de drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
prezinte la concurs, atîta timp cît depinde de această persoană. Deși acum ar avea cele mai mari șanse, că e tînăr, n-are decît treizeci de ani și ar scăpa de naveta zilnică la Slobozia, mîndria lui Îl oprește să cedeze În fața unei femei care confundă sexul cu creierul. Nu știu cum să vă spun, dar ca mamă poate că mă Înțelegeți. Dacă Nicușor ar fi erou de roman aș fi de partea lui, așa, fiindu-mi fiu, Îl dezaprob.“ Ce labile sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
compromis colo Îți pute, ai? Păi, nu merge așa băiete și cu dînsa-ntr-Însa și cu sufletu-n rai. Ce atîta dramă? Să zici merci că nu se leagă decît de detalii - ideea globală le scapă - ăsta-i norocul nostru. Mai cedează și tu, lasă-i să creadă că te-au convins, să vezi ce ușor Îi cumperi Spre soare zburăm, spre soaaaree... A cîntat pentru dumneavoastră Doina Badea. În continuare muzică populară. — Închide dracului hardughia aia. — ... gata, am ajuns. Stai cuminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pentru că voia să-i înhame la sania noii lui amante. Apoi s-au urcat în sanie, în dosul păunilor legați câte zece, și s-au luat la întrecere cu tramvaiul. Iar vatmanul știa că, dacă-și voia binele, trebuia să cedeze, iar țiganii și-au primit cei cinci urși, numai buni de dans, fiind că i-au adus niște păuni zdraveni. Și, de fapt, tot orașul a petrecut în tihnă pe străzi până ce Colonelul s-a îmbătat criță. Atunci și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mic, nu-i așa? Te aud acolo cum te joci cu ușa. Ajung eu la tine chiar dacă e ultimul lucru pe care-l voi face astăzi! Probabil că s-a retras de la ușă ca să-și ia avânt pentru că încuietoarea a cedat și am deschis ușa. Doamna Watkins a dat buzna înăuntru aproape zburând. Se aștepta probabil să aibă de înfruntat ușa închisă, așa că a intrat foarte repede, cu o privire atât de ciudată și cu brațele încrucișate. Nu s-a putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
ani de zile și că o să-i facă pe toți s-o urască, însă toată lumea a început să-i zică să cânte, fiindcă altfel nu mai pleacă acasă în noaptea aceea. După ce au continuat așa o vreme, tanti Mae a cedat, dar eu știam că vrusese de la început să zică da. Tanti Mae băuse câteva beri, așa că mă întrebam cum o să se descurce. Și-a dat jos pantofii, din cauza tocului, s-a urcat pe scenă și a vorbit cu cei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
un amestec extraordinar de pasiune și cel mai rece control. Deci mereu e o presiune puternică, pentru că o parte din ea nu vrea, mereu se luptă cu ea, așa că atunci când se lasă dusă, când o conving într-un final să cedeze... M-am uitat la ea dintr-o parte, dorindu-mi să îi întâlnesc privirea. Se uita încă fix, undeva înainte, iar trăsăturile feței îi erau strânse într-o expresie de concentrare. Era prima oară când am putut să o văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
de genul ăsta, a alunecat destul de ușor înăuntru, iar încuietoarea era la fel de veche și obosită ca întreaga clădire și mi-a fost tot atât de greu să o sparg cum îi e unui pensionar cu artrită să își fractureze genunchiul. Yala a cedat. Trăgând de ea, am întors mânerul, care a scârțâit ruginit, și am deschis ușa. într-o secundă am fost înăuntru, închizând ușa după mine cu atâta grijă de parcă ar fi fost o sculptură prețioasă pe care o așezam pe piedestal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
aproape că îi simțeam respirația fierbinte în părul meu. M-a trecut un fior, și nu de la frig. Nu mă cunoști de la Adam, a spus el. I-am răspuns nepăsătoare. Nici tu nu mă cunoști de la Eva. Ultima încuietoare a cedat. Am deschis ușa. — Ce dracu’? E mai cald afară decât aici. Poți pleca când ai chef. Păstrasem tonul acid. M-am îndepărtat de ușă, lăsându-l să se decidă dacă vrea să rămână sau să plece. Am auzit ușa grea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Chiar dacă nu ai fi aflat tu, nu aș mai fi făcut-o. Nu sunt făcută pentru așa ceva. Pun pariu că el nu a încercat să o facă să se răzgândească. Harriet era un complice riscant; a fost norocos că nu cedase deja și nu spusese totul la poliție. Te-a sunat să-ți dea partea? A dat negativ din cap. Nu am fost surprinsă. Atunci de ce nu-mi spui cum îl cheamă? am zis. Deși am o vagă idee cine ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ar fi mers la fel de bine. Oricum barmanul nu ar fi vrut să mă servească. Aproape îmi terminasem cocktailul. Catherine Hammond întârzia. Totuși, nu aveam de gând să plec. îmi lăsase mesaje pe telefon toată săptămâna până când, într-un final, am cedat și am sunat-o înapoi. Nu puteam să o văd imediat. Aveam nevoie de timp pentru mine. Nu prea avusesem parte de singurătate. Poliția m-a ținut ocupată. Totuși, mulțumită lui Clifford Hammond totul a fost curat. A tras mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]