2,847 matches
-
deși vorbim tot de un ritual funerar, romanii vor utiliza și vor distribui altfel sememele (cele de mai veche tradiție greacă): imago, spre exemplu, denumea în cazul numit un obiect, o mască de ceară, cu o funcție riguros încadrată în ceremonialul public al morții și cu un simbolism nobil, bine determinat (după cum vom vedea). Înainte de eleați, grecii par a fi fost sensibili și ei la prestigiul imaginii (subliniază Joël Thomas, cu prudență însă, din cauza surselor puțin numeroase). Practica "literară" a e
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
în interpretările filosofice denumite convențional "materialiste". Ele ne-ar putea ajuta în înțelegerea substanței cuvântului pe care îl cercetăm și care, mult mai târziu, a intrat în relație cu ele, după care și-a decantat propriul său sens (integrat în ceremonialuri, dar doar temporar). O primă definiție a imaginii, datorată proto-teoriei atomiste (și ea marcată de religiozitatea specifică vechii Grecii), la Leucip și Democrit (pentru care toate senzațiile aveau valoare de adevăr), consideră eìdōla drept niște forme asemănătoare cu corpul care
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
dramă colectivă, un sacrificiu nobil, în numele unei eternități asigurate de valoarea lui personală, pentru a fi rememorată acțiunea în sine, proiectată la nivelul mitului. Corp și imagine (efigie) a sa, destin și figură eroică, toate acestea sunt reflectate împreună de ceremonialul (imperial roman, de mai târziu) care consacră relația cu trecutul și care va proiecta procesul în sine al memorării la nivelul conștiinței și al mentalului colectiv. Pe lângă moștenirea aristotelismului, gândirea romană va prelua complementar și problematica transcendenței, dezbătute mai ales
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
intelectuală, pentru că (re)aduce în conștiință imaginile unor obiecte cunoscute în trecut, dar al căror simulacru devine în cele din urmă (Despre suflet 427b 21-22). Vom regăsi acest "mecanism" în ritualul funerar roman. El implică rememorarea provocată și controlată prin ceremonial și anamneza colectivă a propriei istorii, care asociază realități sensibile cu idei constitutive. Imaginația este stimulată să refacă amintirea unui destin glorios, așadar se situează dincolo de opinie și de eroare și depășește chiar pragul spre care gândirea aristotelică o adusese
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
dinamic (așa cum susțineau Plutarh și neoplatonicienii târzii) este pus în lumină de comportamentul ritualic greco-roman, pentru care este mai relevantă imaginația "icastică", mimetică. Spre exemplu, ea va fi solicitată cu preponderență în construcția cultului imperial (un complex de teorie și ceremonial, pe care ulterior se va sprijini în mod substanțial în secolul IV doctrina creștină a puterii); pentru a reprezenta împăratul ca divus, era nevoie de o conformare a lui la divin, prin virtuțile și funcțiile glorificate, atribute ale zeității în
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și nu "programatic", un nou mod de a gândi în legătură cu trecutul - care nu va mai sta sub semnul relației dintre divus și familia sa, ci dintre el și divinitatea christică. Memoria, o stare de a fi a sufletului, devine în cadrul ceremonialului imperial (funerar, dar, repetăm, și de glorificare), cheia de boltă a "imaginarului" (indiferent dacă ne referim aici la cortegiul de măști sau la lumea interioară, populată de imagini, a mentalului colectiv). Contemplativă (aici, mai curând în sensul de comemorativă) sau
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
practici dedicate ei; exista chiar o "vastă mitologie a reminiscenței în Grecia arhaică" (Vernant, Mit și gândire 137 - îl urmăm aici), corelată cu reprezentări religioase și cu tehnici de reținere a faptelor deosebite, unele dintre ele fiind chiar ritualurile sau ceremonialurile publice. Mnēmosyne, divinitatea titanidă atribuită memoriei, înrudită cu Chronos și cu Okeanos (timpul și apa, elemente legate de asemenea de simbolistica morții), deținea un loc privilegiat, încadrat destul de "tehnic": pe de o parte, de oralitatea culturii secolelor XIII-VIII î.Ch.
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
zeitatea memoriei este în același timp ocrotitoarea poeziei, a odei închinate eroilor, așadar, tot trecutului, dar și a cânturilor divinatorii, astfel încât poetul, inspirat de muze, este comparat cu un profet inspirat de Apollo (la Pindar). Pentru relația dintre imagine și ceremonialul de consacrare de mai târziu (în Roma imperială, augustului, și sacerdot, îi era atribuit simbolul solarității), este semnificativ harul pe care poetul și profetul îl au, de a vedea dincolo de suprafața comună a lucrurilor. Cel care participă la un ritual
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
amintire, cunoaștere și manifestările specifice vederii. Subiectul procesului de rememorare, amintește el, coboară pe firul narațiunii mitice până la fondarea lumii, până la geneză și la vârstele de aur. Orice astfel de sondare presupune o inițiere, dar și un scenariu riguros al ceremonialului, cu roluri și cu scenografii specializate (cum vom vedea și în cazul roman, al funera imperatorum), cu tehnici de memorare și de interpretare, pentru ca o comunitate să-și păstreze trecutul prin lógos, pe schemele ajutătoare ale imaginarului. Este
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
care îi conferă poetului o funcție religioasă, chiar de sacralizare a trecutului. El are capacitatea dovedită de a mulțumi, chiar de a încânta zeitățile și de a rosti "adevărul". Dacă înlocuim, nu simbolic, ci practic, rolul poetului cu cel al ceremonialului imperial, fastuos și dramatic, constatăm că semnificațiile din vechea Grecie se regăsesc nealterate la romani, la altă scară și la alt nivel de creație, colectivă, nu individuală. Intervine însă o sancțiune de ordin temporal: rememorarea, pentru cetatea romană, nu merge
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
legitim(ant), așa cum are nevoie discursul ei triumfalist și pragmatic. În vechea Grecie, faptele trecute erau ordonate după genealogii, cum apreciază Vernant (Mit și gândire 142), nu după cronologia lor. În schimb, Roma imperială și "eternă" integrează în discursul de ceremonial, prin referința la fondarea sa, atât ideea de calendar istoric, cât și simbolismul "neamului glorios", romanitatea; caracteristica identitară este exaltată însă pe alte temeiuri politice decât la vechii greci. Vitalitatea imaginarului mitologic este totuși o trăsătură comună a celor două
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
rupte de acesta. Cufundarea în trecut și "prezența" figurală a trecutului printre cei vii mențin deschise registrele comunicării, în special în situații de comuniune cu strămoșul sacru - stări trăite individual sau în contexte ritualice colective (revenirea spiritului defunctului în cadrul unui ceremonial sau călătoria inițiatică sau oraculară în lumea morților a eroului delegat de comunitate). Rememorarea presupune însă un sacrificiu parțial: "uitarea" prezentului, ieșirea pentru moment dintr-o circumstanță dată, pentru o totală cufundare și o netulburată cunoaștere a celeilalte lumi. Pentru
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
creștinismul și care va face ca Roma păgână să fie dată uitării; Lethe este Tibrul, Mnēmosyne este Bosforul. Doar spiritul imperial trece de la un oraș la altul, de la un imperiu la altul, într-o metempsihoză simbolică și spirituală. La fel, ceremonialul înmormântării autocratului divin, care va sacrifica la început anumite etape "păgâne", pentru a le înlocui cu noi componente (vom vedea un exemplu eșuat chiar la funerariile lui Constantin I), ca mai târziu să le reintegreze - precum corpul de ceară al
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și Despre natură (Vernant, Mit și gândire 148). Memoria constituie în sine un exercițiu de salvare și de purificare, colectivă și individuală (trimitere aici și la exercițiile morale pitagoreice, de rememorare "jurnalieră"), reflex de credință pe care îl regăsim în ceremonialurile publice ale romanilor: Acela ce se proclamă un zeu printre muritori omagiază înțelepciunea excepțională a unuia dintre înaintașii săi, un om a cărui gândire, în loc de a se limita la prezent, "cuprinde cu ușurință evenimentele din zece, douăzeci de vieți omenești
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
zece, douăzeci de vieți omenești" [Empedocle, Purificări 117]. (Vernant, Mit și gândire 149) Memoria este divinizată pentru capacitatea ei de a scoate umanitatea din timp și de a o aduce în apropierea divinității, prin falia creată de ritual și de ceremonialuri, mai ales când acestea sunt funerare. Timpul divin, șarpele care încolăcește cosmosul sau fluviul uriaș, ca motive mitologice, întăresc la rândul lor constelația simbolică a memoriei. În urma crizei traversate de cetatea greacă în secolul VII, resimțite și în credințele comune
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
obligatorie a adevărului, a ideilor și de o mult râvnită cunoaștere a principiilor divine. Ținând cont că la Aristotel memoria nu mai este legată intrinsec de gândire, ci de simțuri, și că ea își pierde funcția mitică, ceea ce regăsim în ceremonialul roman trimite mai degrabă la accepțiunea tradițională preclasică din cetatea greacă, reluată de Platon: memoria integrează intelectul și mitul, trecutul legitimant și posibilitatea pătrunderii într-un plan divin. Rămasă așadar pe "pragul platonician", ea se dovedește în continuare fidelă, după cum
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
zonă de confluență cu simbolismul funerar roman: evocarea publică are ca scop sublinierea gloriei (kléos), a virtuților (aretē), dar și manifestarea sentimentului comunității de nostalgie, de absență (póthos), de doliu colectiv (precum în Homer, Iliada). În ceea ce privește ceremonialul funerar, o dimensiune comună celor două lumi, greacă și romană, o reprezintă modul de valorizare a lui în economia generală a doliului: ritualul dramatic este cadrul pentru purificarea cortegiilor, rol similar cu al acțiunii tragice asupra spectatorului. Întregul proces "de-
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
elitistă, ca în cazul auguștilor, ci colectivă și egalitară. Roma poate că nu și-ar fi dorit și nu ar fi pretins altceva, pentru că ea însăși era o putere triumfalistă, uneori concurenta propriului autocrat; instituția imperială însă, prin întreg vocabularul ceremonial, a tins către un alt orizont al apoteozei. Grecii așezau înaintea eroului gloria Atenei; în schimb, principele divus a devenit prin voința lui emblema supremă a cetății eterne, devansând-o (inclusiv în cazul împăraților la a căror moarte a fost
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
a căror moarte a fost decretată legitim damnatio memoriae în loc de consecratio, dar care își însoțiseră imaginea de pe emisiile monetare cu reprezentarea figurală, personificată, a cetății romane - v. fig. 2.b.) În secolele VI-IV î.Ch., comunitatea greacă își desăvârșește ceremonialul funerar, iconografia corespunzătoare, aristocratică (stele funerare figurate și koûroi, care îl reprezintă pe defunct într-o scenă memorabilă de viață), literatura omagială, scenografia și simbolismul gloriei. Imaginarul colectiv se ancorează și el în această temă, devenind astfel un model pentru
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
va adapta monoteismului și teocrației bizantine. O întrebare rămâne însă, și ei voi căuta să îi răspund ceva mai târziu: ce anume din filosofia clasică greacă trece, prin tradiția elenă și neoplatonism, în gândirea creștină despre putere? Pe lângă mitologie și ceremonial, e posibil să mai existe și altă rădăcină a imaginarului puterii din antichitatea greacă, ca o proto-formă a celui roman și a celui creștin medieval? Vom reveni la Platon și la Aristotel, cu îngăduința cititorului. II. Funcția ceremonială romană: funus
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
LVI 34-46 și LXXIV 4-5: funerariile lui Augustus, 14 d. Ch., și Pertinax, 193 d.Ch.), Herodian (IV 2: funus pentru Septimius Sever, 211 d.Ch.). Lectura datorată lui Stéphane Benoist (autorul unei minuțioase și exhaustive cercetări recente, dedicate în mod particular ceremonialurilor imperiale) corectează o interpretare de la sfârșitul secolului XIX, după care funus publicum ar fi fost organizat în absența corpului defunct sau conform căreia funerariile erau dedicate doar efigiei acestuia (Daremberg, Saglio și Pottier 1403,17 apud Benoist 103-04). În secolele
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
de a avea o statuie în forumul public; în schimb, augustul a ajuns să se identifice cu însăși zeitatea tutelară a Romei, Jupiter Capitolinul. Pentru reprezentarea exclusivistă a naturii sale de divus, împăratul a exploatat nu doar spațiul urban și ceremonialul, ci și trecutul roman, pe care cortegiul său funerar avea dreptul suprem (și unic) să-l pună în scenă (Benoist 108). Valoarea edilului, prin ritualizarea puterii sale și prin proiectarea figurii sacre în rândul înaintașilor glorioși, era astfel definitiv integrată
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
deveni un proces colectiv de divinizare a familiei imperiale. Funus ajunge să fie mai curând "antecamera" asimilării împăratului în rândul zeilor, ceea ce atestă modul în care se consolida în secolele I-IV cultul imperial, ca și impactul pe care acest ceremonial îl avea asupra comunității romane. Populația imperiului era familiarizată încă din secolul III cu prezența imaginilor împăratului în viață, folosite pentru răspândirea și impunerea ideologiei puterii romane. De aici, remarcă Benoist, relativa ușurință cu care ceremonialurile imperiale, începând chiar de la
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
impactul pe care acest ceremonial îl avea asupra comunității romane. Populația imperiului era familiarizată încă din secolul III cu prezența imaginilor împăratului în viață, folosite pentru răspândirea și impunerea ideologiei puterii romane. De aici, remarcă Benoist, relativa ușurință cu care ceremonialurile imperiale, începând chiar de la moartea lui Constantin I, în anul 337, au putut fi păstrate și recontextualizate în oikonomia creștină (109). Funus imaginarium, conform lui Polibiu (cum aminteam mai devreme), nu poate fi restrâns la ideea de funerarii în absența
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
conform lui Polibiu (cum aminteam mai devreme), nu poate fi restrâns la ideea de funerarii în absența corpului și doar în prezența efigiei acestuia, ci integrează și suita de imagines ale strămoșilor nobili ai împăratului. Această parte a ritualului, devenit ceremonial (așadar, având rol politic), atestă relația biunivocă dintre spațiul privat și cel public, cu atât mai mult cu cât se putea vorbi de o gestiune în comun a timpului dedicat doliului (șapte sau opt zile), iustitium, ca stare de excepție
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]