3,254 matches
-
auzi o portavoce. — Aici poliția. Ieși din mașină imediat. Foarte încet și cu mâinile la vedere. Nu pot! strigă el. Dihania e afară! — Ieși din mașină imediat! bubui vocea. Cu mâinile sus. Billy așteptă puțin, apoi ieși, ținând mâinile sus, clipind în reflectoarele puternice ale mașinilor de poliție. Un polițist se apropie și îl împinse la pământ. Îi puse rapid cătușele. — N-a fost vina mea, zise Billy, cu fața lipită de iarbă. A fost puștiul ăla, Dave. E sub mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
un sărut e de ajuns... Trase pe dreapta. Deschise ușa din spate. Dădu cârpa la o parte. — De ce faci asta, Gerard? Nu poți dormi, nu poți mânca ... Termină, Gerard. De ce? — Mi-e frică. — De ce? Suntem prea departe de casă. Pasărea clipi, se uită la întunericul de afară și întrebă: Ce iad nou mai e și ăsta? — E deșertul. — E frig. În deșert e frig noaptea. Ce căutăm aici? — Te duc la noua ta casă, zise Stan, privind lung pasărea. Dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
pistruii de pe umeri, dezvăluiți de maieurile de sport. Începuse să își imagineze cum ar fi fost să fie cu una dintre ele - la naiba, poate cu amândouă - când un bărbat păși înainte și spuse: — Veniți cu mine, vă rog. Brad clipi des, simțindu-se vinovat din cauza visului. — Poftim? — Vreți să veniți cu mine, domnule? Era un chip frumos și încrezător, privindu-l încurajator și zâmbindu-i. Brad deveni imediat suspicios. Polițiștii se purtau deseori prietenos și politicos. Nu făcuse nimic cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
revenit În sfârșit! Recepționera stătea În cadrul ușii cu mâinile În șolduri. — Dumnezeule, ce spaimă am tras! Ne-ai speriat de moarte! Ai idee În ce hal țipai? A fost de-a dreptul Îngrozitor! Zeliha stătea nemișcată, ascultând-o fără să clipească. — Trecătorii de pe stradă și-or fi Închipuit probabil că te tăiem În bucăți sau ceva de genul ăsta... Mă mir că nu ne-am trezit cu poliția la ușă până acum! Asta fiindcă e vorba de poliția din Istanbul, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
că nu ne-am trezit cu poliția la ușă până acum! Asta fiindcă e vorba de poliția din Istanbul, nu de polițaii ăia mușchiuloși de prin filmele americane, Își spuse Zeliha În sinea ei când Își Îngădui În sfârșit să clipească. Fără să-nțeleagă Încă pe de-a-ntregul cu ce-o supărase pe recepționeră, dar nevăzând nici un motiv pentru care s-o supere și mai tare, Îi trânti prima scuză care Îi trecu prin cap: — Poate că țipam fiindcă mă durea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
siguranța sa masculină. — Îmi pare rău... spuse, Înclinând capul spre dreapta. Rose interpretă ticul nervos ca pe un semn de timiditate. Îi zâmbi tânărului ca să-i arate că Îl ierta și apoi se uită la fața lui aproape fără să clipească, făcându-l să se simtă și mai nervos. În afară de expresia suavă, de iepuraș care i se Întipărise pe chip, Rose avea alte trei expresii de animal inspirate de Mama Natură, pe care le folosea pe rând În relațiile sale cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Într-una, unde ai s-ajungi? — Vezi tu, spre deosebire de filme, la sfârșitul cărților nu apare nici un semnal luminos de genul SFÂRȘIT. După ce am terminat o carte nu am senzația că am ajuns la sfârșit. Așa că Încep una nouă. Armanoush a clipit, fără să-și dea seama cât de frumoasă părea În lumina palidă a soarelui la asfințit. Și-a așezat rucsacul pe fotoliul bunicii și s-a apucat să-l golească asemeni unui copil nerăbdător să vadă o grămadă de jucării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
mă! Cum ai... cum de ai alt număr acum? A, păi, fiindcă te sun de pe mobilul doamnei Grinnell, a recunoscut Rose. Sigur, n-aș fi fost nevoită să-mi dau atâta osteneală dacă aveai grijă să-mi răspunzi. Armanoush a clipit fără nici o expresie, uitându-se la chelner care punea În fața ei o farfurie cu mâncare cu aspect bizar, ceva alcătuit din nuanțe de roșu, bej și alb. În mijlocul sosului care semăna cu niște tușe groase de penel se odihneau trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
-vă la pomenirea lui Allah... apoi, după ce Rugăciunea a fost Împlinită, răspândiți-vă pe pământ și căutați harul lui Allah și pomeniți-L mult pe Allah pentru ca voi să izbândiți“. (62:9-10ă. — Ce vrei să spui? a Întrebat Petite-Ma, clipind des din ochi și mai nedumerită decât Înainte. — Vreau să spun că acum, că rugăciunea a fost Împlinită Într-un fel sau altul, poți să Încetezi să te mai gândești la ea. Asta spune aici, nu-i așa? Haide, Petite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
facă cercetări asupra „Islamului și femeilor“. — A, da? a spus Asya deschizând gura pentru prima oară și s-a aplecat În față, punând coatele pe masă. Ia spune-mi, e adevărat că System of a Down ne urăște? Armanoush a clipit, neavând nici cea mai vagă idee despre ce vorbea. O privire rapidă a fost deajuns ca să o facă să-nțeleagă că nu era singură În uluiala ei, mătușile păreau și ele uimite. — E o formație rock care Îmi place foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
și negru, negru de tot... și sâni mari... — Mulțumesc, mătușă, am priceput mesajul, i-a trântit Asya replica. Însă nu e nevoie să-ți vezi rudele În fiecare ceașcă pe care o citești, ăsta se numește nepotism. Mătușa Banu a clipit, complet nedumerită. — Și o funie, o funie groasă și rezistentă cu un laț la unul din capete, ceva ca un lasou. Voi două veți fi strâns legate una de cealaltă... Văd o legătură spirituală... Spre marea dezamăgire a fetelor, mătușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
din Vest a descoperit o mumie. Aparținea unei prințese egiptene. Numele ei era Amunet. Și ia ghiciți? Avea un tatuaj. Ghiciți unde? Acum Asya s-a Întors spre scenarist și l-a privit drept În ochi. — Pe buric! Scenaristul a clipit, uimit să vadă cât era de informată. Noua lui prietenă părea la fel de impresionată când a Întrebat: — De unde știi toate chestiile astea? — Mama ei are un salon de tatuaj, a intervenit Caricaturistul Alcoolic fără să-și desprindă ochii de la Asya. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Învățat, un om cu carte. Ești cunoscut și respectat de toată lumea. De ce ar conspira un om rafinat ca tine Împreună cu o mână de rebeli de cea mai joasă speță? Hovhannes Stamboulian a ridicat ochii lui negri din foaie și a clipit absent. Nu știa ce să spună În apărarea lui fiindcă nu avea nici cea mai vagă idee despre lucrurile de care era acuzat. — Rebelii armeni... Îți citesc poeziile și apoi se răzvlătesc Împotriva Sultanatului otoman, a spus sergentul Încruntându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ca să mai nutrești speranța de a-ți Împlini visele, Însă mult prea târziu ca să mai visezi cu adevărat, tărâmul lui Morfeu e acum departe. Ochiul lui Allah e atotputernic și atotștiutor; e un ochi care nu se Închide și nu clipește niciodată. Însă nimeni nu poate spune Încă cu siguranță dacă pământul este la fel de atotobservabil. Dacă aceasta este o scenă pe care se dă spectacol după spectacol pentru Ochiul Divin, pot să existe Între ele momente În care cortinele sunt trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
nu l-a observat. Pe cer se adunaseră nori Întunecați și mohorâți, atât de fumurii și de grei de parcă ar fi fost Încărcați cu plumb topit, plin de deochiuri. Fiecare gaură din fiecare nor era un ochi divin care nu clipea, dar care vărsa căte o lacrimă pentru fiecare păcat făptuit pe pământ. Însă ziua În care mătușa Zeliha a fost violată nu era o zi ploioasă. De fapt, nu era nici măcar un singur nor pe cerul de un albastru strălucitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Bunica Gülsüm s-a Întors către fiul ei, dintr-odată preocupată. Dar tu, dragul meu? Când ai să-ți faci stagiul militar? Fiindu-i greu să urmărească discuția, În ciuda traducerii simultane, Rose s-a Întors spre soțul ei și a clipit. — Nu-ți face griji În privința mea, a spus Mustafa. Cu condiția să plătesc o anumită taxă și să le arăt că trăiesc și muncesc În America, nu trebuie să fac un stagiu militar complet. O pregătire de bază e de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pe prietenii de-o viață. „Unde-ai fost tot timpul ăsta?“ „Nu pleca nicăieri, fată neastâmpărată!“ dojenea persoane complet străine. Iar apoi, Între tăcerile ei uimitoare și remarcile care te lăsau fără grai, chipul ei rămânea fără nici o expresie și clipea cu o neliniște abia ascunsă. În momentele acelea nu reușea să Înțeleagă de ce se aflau toți oamenii ăia acolo, În livingul lor, și de ce plângeau atât de mult. Divanul era Încremenit; femeile - În continuă mișcare. Divanul era alb; femeile - Îmbrăcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
arăta cum va fi viitorul meu, iar părul acela alb, bereta, bătrînul vioi erau niște proiecții a ceea ce voi fi eu Însumi peste patruzeci și cinci de ani, un stimulent pe care mi-l Înfățișa viața. Îmi fabricasem cît ai clipi o bătrînețe senină și În deplină sănătate! CÎnd am publicat Un tip tare, primul meu roman, i-am trimis un exemplar lui Jean Piaget. Despre acest prim roman, Jennifer n-avea să știe niciodată că mă ajutase să-l duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
văzută prea mult. El se întreabă dacă ar fi bine să o oprească să-i dea ursulețul, din nou stă fix pe loc, nu vrea să piardă ocazia dar așteaptă un moment în care să poată acționa intuitiv, nici măcar nu clipește, nu îndrăznește să-i vorbească, nu încearcă să intervină în traseul ei, să-i taie calea, nu vrea să o deranjeze. De altfel, simplul fapt al prezenței ei atît de aproape e fascinant, e un cadou... Ea iese afară din
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
lîngă el. Chiar s-au aflat față în față. Orele trec, încăperea se umple de oameni care dansează, de sticle și de fum, boxele răsună și scutură clădirea cu tot ce este în ea, luminile traversează ringul de dans și clipesc obositor de insistent și dement, timpul trece și atmosfera nu se schimbă, doar el începe să nu mai aibă răbdare, se uită la ceas, cască din cînd în cînd și încearcă să-și mențină atenția asupra scopului pentru care se
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
adresate ei sau echipajelor lor, se pierdeau în aerul umed. Ochii bărbatului, ochii lui Porfiri Petrovici, au uimit-o. Mai precis, genele sale, blonde până aproape de transparență. Nu și-a mai putut lua ochii de la ele odată ce le-a observat. Clipea des și părea că o făcea cu înțeles, a așteptare sau viclenie, o viclenie specific feminină, întrucâtva benignă. Fascinată peste măsură de genele lui și de efectul acestora asupra feței, Liliei îi venea greu să înțeleagă spusele lui Porfiri. și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
făcea cu înțeles, a așteptare sau viclenie, o viclenie specific feminină, întrucâtva benignă. Fascinată peste măsură de genele lui și de efectul acestora asupra feței, Liliei îi venea greu să înțeleagă spusele lui Porfiri. și, pe deasupra, mai era și obosită. Clipi și ea, ca și cum imitându-l ar ajunge să-l înțeleagă. Era oare chiar adevărat că o lăsase să plece? și chiar intenționase să îi pună să îi returneze banii? Poate era totul o șmecherie. Dacă era așa, făcuse foarte bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
cum să-ți spun? - precisă? Admit că nu am mai făcut așa ceva. Nu e cea mai uzuală procedură dintre toate dar... în lipsă de ceva mai bun. Deci, crima asta, crima de care te faci vinovată, este, poate... omucidere? Porfiri clipi cu plăcere ca și cum ar fi jucat de-adevăratelea un joc de societate. Iecaterina Romanovna confirmă pe loc: ă Daaaaaaa! Da, da, asta este, omucidere. Răspunsul aduse cu el prima schimbare serioasă în comportamentul femeii, care începu să ofteze, să tremure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
precedat de un miros de votcă. Fața roșie și tremuratul ușor care era perceptibil în trăsăturile sale sugerau că era un băutor înveterat. Smocuri țepene de păr cărunt ieșeau din capul său chel, pe care îl ținea drept cu mândrie. Clipea cu grație și zâmbea într-o manifestare de politesse, dezvelind o gaură acolo unde incisivii de sus ar fi trebuit să fie. Porfiri era conștient de greutatea pe care această onorabilitate afectată o avea asupra omului. Noul venit purta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
de finalitate. De acum înainte, așa va fi mereu. Era amețit din cauza foamei. Dar mai era ceva. Se simțea ca și cum era pe marginea unei prăpastii și nu înțelegea cum a ajuns în această drojki, așezat lângă acest străin durduliu, care clipea des și îl privea cu atenție în timp ce își aprindea o țigară. ă Porfiri Petrovici, se auzi spunând. ă Da? spuse omul de lângă el, exhalând fum. ă Îmi este frig, îi spuse el bărbatului. Bărbatul dădu din cap și rearanjă blănurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]