6,231 matches
-
ținuturi ale țării care după unirea din 1918 căpătaseră mai de mult pecetea unor acțiuni mai vechi de civilizație și de cultură. Golescul ar fi cel dintîi dintre români care ar recunoaște acest adevăr și cel dintîi totodată ce ar combate temenelele spiritului, obișnuind cetățeanul să-și ție dreaptă șira spinării... * * * Sigur că jurnalul lui Dinicu Golescu a fost precedat de scrierile altui român, Spătarul Milescu, trimis între 1675-1678, la Peking într-o misiune diplomatică de țarul Aleksei Mihailovici. Prilej de
Băgarea de seamă a Golescului by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17184_a_18509]
-
cu V. Alecsandri, A.I. Odobescu și B.P. Hasdeu, junimiștii s-au opus latinismului, contribuind, într-o măsură hotărâtoare, prin studiile și articolele lui Maiorescu, Quintescu, Negruzzi, Lambrior, la înlăturarea lui. Reunind membri din toate ținuturile locuite de români, J. a combătut provincialismele și a militat, în același timp, pentru impunerea normelor limbii române literare moderne, singurele capabile să asigure unitatea limbii. În criticile lor, junimiștii acordau o deosebită atenție limbii, fiind intransigenți față de orice exces neologic și recomandând graiurile populare drept
JUNIMEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287687_a_289016]
-
ale românilor în lucrarea Respundere desgurzătoare la cârtirea cea în Halle în anul 1823 sub titula Erweiss dass die Walachen nicht römischer Abkunft sind (1828), ce reia, cu unele detalieri și modificări retorico-stilistice, o versiune latinească din 1827. Pentru a combate răstălmăcirile cu substrat politic ale adversarului Sava Tököly, care susținea originea slavă a românilor, pledează cu argumente logice și temeinice informații istorice, etnografice și filologice, în favoarea romanității (pure, consideră el) și a continuității poporului român. Lucrările lui istoriografice, ce se
BOJINCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285799_a_287128]
-
24‑27); 4) îndemnul adresat creștinilor (vv. 28‑37). Capitolul poate fi supus mai multor decupaje; schema pe care o propunem este cea care corespunde cel mai bine analizei noastre. Soarta templului constituie preocuparea principală a capitolului, autorul dorind să combată interpretarea potrivit căreia semnul decisiv premergător parusiei ar fi cucerirea Ierusalimului și distrugerea templului de către Titus (în anul 70). El afirmă că dispariția templului nu are nici o consecință imediată asupra vieții creștinilor. Desigur, evenimentul anunță și precedă cea de‑a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și universal. Aporia nu‑i este necunoscută lui Origen, care se vede obligat, în De principiis, să postuleze speranța convertirii diavolului, formulând, o dată cu aceasta, celebra ipoteză a apocatastazei. Admițând veșnicia iadului, recunoaștem implicit o neputință din partea lui Dumnezeu în a combate răul, fapt evident absurd din punctul de vedere al unei religii monoteiste. După această lungă paranteză etică și metafizică, în capitolul 28 Irineu reia tema Judecății și a Anticristului. Punctul de legătură îl constituie ideea paulină (din 2Tes. 2,11
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
asupra dublului aspect, personal și public, al epistolei. După ce învățăturile care sunt expuse aici vor fi germinat și vor fi dat roadele lor în pământul „curat și rodnic al inimii” lui Teofil, el va trebui să le transmită mai departe, combătând astfel părerile greșite ale celor care îndrăznesc să ridice glasul „împotriva Cuvântului mântuitor”. Dat fiind caracterul său mai puțin obișnuit și în același timp foarte „delicat”, subiectul epistolei trebuie ținut la distanță de ochii și urechile necredincioșilor sau „rău‑credincioșilor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de către diavol ne învață să îndurăm de asemenea să fim pedepsiți de el. Iată culmea ridicolului. Ar fi trebuit, cred eu, pedepsit diavolul și nu amenințați oamenii, victime ale vicleșugurilor sale” (6, 42). Origen găsește trei moduri diferite de a combate această teorie. Mai întâi, spune el, Celsus susține un neadevăr atunci când spune că Biblia s‑a inspirat din miturile păgâne. Moise a trăit și a scris cu multe secole înaintea de Heraclit, Ferecide și Homer. În consecință, aceștia din urmă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
botezați vor învia, cei drepți vor fi ridicați la cer. Înconjurat de cete de îngeri, Isus va săvârși Judecata cea mare. Semnul prin care adevăratul Mântuitor va putea fi recunoscut va fi crucea de lumină. Capitolele 27‑32 prezintă și combat erezia lui Marcel al Ancirei, potrivit căreia domnia Fiului va înceta în momentul în care el va fi absorbit în Tatăl. „Unii au îndrăznit să spună că la sfârșitul lumii Cristos nu va mai împărăți, Cuvântul ieșit din Tatăl se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Hegel?), „rațiunea istorică” scapă sferei de înțelegere a intelectului uman. Chiar dacă s‑ar găsi o soluție fiabilă și convingătoare la nivelul intelectului facilius, cum facturum fuerit, probari experiendo, quam legendo, antequam fiat, inueniri potest. Augustin acordă credit lui Ieronim și combate opinia unui alt exeget, rămas în anonimat (cuiusdam opinio), care „îndrăznise” să aplice profeția săptămânilor din Cartea lui Daniel celei de‑a doua veniri a lui Cristos. Episcopul Hipponei vede în versetul celor „șaptezeci de săptămâni” profețirea Întrupării. La scurt
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Apocalypse, Londres, 1922. Charles, R.H., Studies in the Apocalypse, Édimbourg, 1913. Cizek, E., L’Époque de Néron et ses controverses idéologiques, Leyde, 1972. Cizek, E., Néron, Verviers-Paris, 1988. Cohn, N., Cosmos, chaos et le monde qui vient : du mythe du combat à l’eschatologie, trad. de l’anglais par G. Tordjman, Paris, 2000. Colani, T., Jésus et les croyances messianiques de son temps, Strasbourg, 1864. Coleman-Norton, P.R., Roman State and Christian Church, Londres, 1966, 3 vol. Collins, J. J., The Sibylline
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Physical Features of the Antichrist”, în Journal for the Studies of the Pseudepigrapha, 14, 1996, pp. 23-41. Forget, J., „Saint Jérôme”, în Dictionnaire de théologie catholique, Paris, 1924, vol. 8, col. 894-983. Forsyth, N., The Old Enemy. Satan and the Combat Myth, Princeton, 1987. Frankfurter, D., Elijah in Upper Egypt, Minneapolis, 1993. Fredouille, J.-C., Tertullien et la conversion de la culture antique, Paris, 1972. Frend, W.H.C., „Donatisme”, în Dictionnaire encyclopédique du christianisme, Paris, 1990, t. I, pp. 716-724. Frend, W
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Origène, Paris, 1957. Weinrich, W.C., „Antichrist in the Early Church”, în Concordia Theological Review, 49, 1985, pp. 135-147. Wilson, J.C., „The Problem of the Domitianic Date of Revelation”, în New Testament Studies, 30, 1993, pp. 587-605. Yarbro Collins, A., The Combat Myth in the Book of Revelation, Missoula, 1976. Yarbro Collins, A., „The Early Christian Apocalypse”, în Apocalypse : The Morphology of a Genre, J. J. Collins (éd.), Semeia, 14, 1979. Yarbro Collins, A., Crisis and Catharsis. The Power of the Apocalypse
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de unde ar fi încercat să‑și recapete puterea. . Bibliografia asupra acestui subiect este foarte bogată. Vezi R.H. Charles, A Critical and Exegetical Commentary on the Revelation of St. John, vol. 2, Edimburg, 1920, pp. 76‑87; A. Yarbro Collins, The Combat Myth in the Book of Revelation, Missoula, 1976, pp. 176‑183; J.M. Lawrens, „Nero rediuiuus”, în Fides et historia, 11, 1978, pp. 54‑66; J. Bishop, Nero. The Man and the Legend, Londra, 1964, îndeosebi capitolul „Nero rediuiuus”, pp. 167
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
două tăișuri, de altfel, fiind deopotrivă aplicabil donatiștilor și catolicilor. . Tema pseudoconvertirilor și a semipăgânilor apare de asemenea în Serm. 10, 4; Enarr. in psalm. 7, 9. . P. Brown, op. cit., p. 322; cf., de asemenea, A.‑M. La Bonnardière, „Le combat chrétien”, în Revue des études augustiniennes, 11, 1965, pp. 235‑238. . Cf. K.B. Steinhausen, The Apocalypse Commentary of Tyconius: A History of its Reception and Influence, New York, Frankfurt, 1987. . W.S. Babcock, Tyconius: The Book of Rules, Atlanta, 1989, pp.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
rus. Se pare că, spre sfârșitul activității ei, societatea adăpostea o organizație politică secretă, care milita pentru unirea Principatelor Române, pentru egalitate în fața legii, pentru eliberarea robilor, vot universal, înlăturarea protectoratului țarist ș.a. Lipsită de sprijinul material al oficialităților, chiar combătută de acestea, minată de unele disensiuni între membrii de vază, societatea și-a încetat activitatea în cursul anului 1838. S.F. și-a propus, în primul rând, să sprijine înființarea unui teatru în limba română. Prin cotizări s-a deschis Școala
SOCIETATEA FILARMONICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289756_a_291085]
-
Gheorghi Ursachi - se numea Catrina ori Catinca, a fost omorât de tătari în 1711156; sfetnicul lui Neagoe Basarab, Harvat din Grozești, însurat de două ori: întâi cu Maria, fiica lui Ianăș Clucer, apoi cu Zorzo, străbunică a Buzeștilor, a murit combătându-i pe otomani etc.157; Schender pașa l-a tras în țeapă - prin 1618 - pe Lupu Mehedințeanu - căsătorit cu Maria, fiica marelui postelnic Staicu din Bucov -, om al lui Gavril Movilă; tot o moarte atroce i-a rezervat”, doi ani
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
lui Vlad voevod Călugărul”168. Adesea boierii își dădeau viața pentru Voievodul pe care-l slujeau (Preda Floricoul, mare sluger - i se spunea astfel, fiindcă se însurase cu Florica, fiica lui Mihai Viteazul -, a fost ucis la București, în 1631, combătându-l pe Leon Vodă169; Albu Golescu, căsătorit cu Irina, fiica lui Miloș Voievod, i-a fost credincios unchiului soției sale, Alexandru al II-lea Mircea, și a murit - avea doar 23 de ani - la Jiliște în 1574170) sau luptând contra
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
este cunoscut, dar a avut un fiu, pe Udriște pitarul - a murit la Șerpătești, bătându-se cu boierii aflați de partea Doamnei Chiajna 172) sau a Domnilor pe care voiau să-i înlăture de pe tron (între cei care l-au combătut pe Petru cel Tânăr s-a aflat și marele postelnic Marcu, patron de carte, însurat cu jupâneasa Marga - „Marga cea bătrână” din care vor coborî Brâncovenii -, sora lui Neagoe Basarab; el a căzut în războiul cu Petru Vodă de la Boian
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de credință ale vasalilor. Przerembski, învins de o femeie, umilit, ofensat, și-a canalizat atacurile spre totala discreditare a veneticei, o „plebere” expulzată de o „Moldovă întunecată”, o persoană aflată departe de canoanele nobilității, o văduvă a unui ins care combătuse asupra Poloniei în calitatea sa de supus al Imperiului Otoman. Prin aceste scrisori, Maximilian Przerembski îi cerea regelui ca Todosia să fie dată morții și, bineînțeles, ca averea ei să fie confiscată. Și sentința tribunalului a venit: Todosia era osândită
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
la fel îi făcuse în urmă cu câțiva ani (în 1611), marelui stolnic Bârcan din Merișani, un adversar al Mihneștilor (îl susținuse pe Mihai Cămărașul). Tot pentru „rea hiclenie” a fost confiscată și averea grecului Necula, mare vistier, care îl combătuse pe Matei Basarab, la 25 octombrie 1632, în acea „bătălie cu spectatori” de la Plumbuita. Nici partizanii lui Matei Basarab n-au dus-o mai bine. Gorgan din Criva, mare spătar și rudă cu Voievodul (căci o ținea pe Stana, sora
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
manuscripte, „Cultura Românească” [f. a.], p. 16. 489. Veronica Tamaș, loc. cit. 490. Noemi Bomher, Cartea emblemelor din vise. Dicționar literar de vise, Editura Universitas XXI, Iași, 2004, p. 83. 491. Alte categorii: vise diavolești (oniricul fiind terenul pe care diavolul combate de preferință contra lui Dumnezeu), mortale, înșelătoare, profetice, salvatoare. 492. Artemidoros, Carte de tălmăcire a viselor, traducere de Mariana Băluță-Skultéty, Editura Polirom, Iași, 2001, p. 50. 493. Artemidoros, op. cit. [vers. rom.], pp. 57-58. 494. Ibidem, p. 64. 495. Ibidem, p.
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
economică, națională, socială, politică”, devenit în noiembrie 1938 „Ziar pentru afirmarea românească. Organ cultural, pedagogic și de informații”. Din 5 mai 1938 ca fondator figurează Iosif Negreanu, iar ca director Ion Cleja. În articolul-program gazeta își mărturisește intenția de a combate „tot ce-i nesănătos, periculos sau distrugător în calea acestei vieți naționale”. Rubrici: „Știri”, „Ultima oră”, „Știri și fapte”. S. conține îndeosebi texte cu caracter social-politic, dar și versuri de Mircea Dem. Rădulescu, Vasile Militaru și proză de Marin Udrea
SOLIDARITATEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289785_a_291114]
-
înainte de a înființa, la 23 iulie 1859, „Nichipercea”, N. T. Orășanu scoate de unul singur, vreme de câteva săptămâni, prima sa gazetă satirică. În ofensivă contra guvernului și a grupărilor liberale care îl sprijineau, S. face front comun cu „Țânțarul”, combătând, de asemenea, pe „boieri”, adică pe retrograzi și conservatori, precum și puterile străine care încercau să se amestece în afacerile interne ale Principatelor Unite. Orășanu avea de acum un stil; modelul său este, în parte, Pierre-Jean de Béranger, din care traduce
SPIRIDUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289835_a_291164]
-
românii nu sunt asupriți de poporul maghiar, ci de nobilimea maghiară (Rase ori clase?, 1893). Junimist se arată S. în cea mai mare parte a opiniilor sale despre literatură și artă, expuse cu deosebire în cronicile din „Timpul” (1877-1880), unde combate cu asprime educativă ceea ce considera a fi „necuviințe estetice”. El vede estetica strâns legată de etică, arta fiind considerată un act moral: cu cât sentimentele sunt mai profunde și mai curate, cu atât ele sunt mai estetice. Susține imposibilitatea separării
SLAVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289719_a_291048]
-
se remarcă, e avansat, în 1943, sublocotenent, iar în 1944 decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” și cu „Virtutea Militară”. Rănit, e trimis în țară, dar cere grabnic Marelui Stat Major întoarcerea în luptă, chiar odată cu începutul retragerii din fața contraofensivei rusești. Combate gherilele de partizani din munți, ceea ce, în 1944, când cade prizonier, îi va aduce condamnarea la moarte, într-un tribunal militar sovietic, pentru crime de război împotriva populației civile. Pedeapsa îi va fi comutată în douăzeci și cinci ani de lagăr. Tranzitând
STATE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289885_a_291214]