8,042 matches
-
ontologie a naturii corporale supraordonată noii științe matematice a naturii 25, în opoziție cu noua conștiință de sine a fizicii matematice, sau, dimpotrivă, expresia unei străduințe, care merită să fie salutată, de a discerne elemente raționale, a priori, în infrastructura conceptuală care susține edificiul acestei științe. Că orientarea gândirii lui Kant se distinge de orientarea mai „empiristă” a unor cercetători reprezentativi pentru noua tradiție științifică reiese deosebit de clar tocmai din afirmarea insistentă a caracterului a priori și, prin urmare, a certitudinii
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
calificat fie drept nedemne de acest nume, fie drept simple surogate ale cunoașterii autentice 5. În sfârșit, în varianta cea mai atenuată a unui concept al cunoașterii orientat spre conținut sunt recunoscute două modalități de cunoaștere - cea intuitivă și cea conceptuală, discursivă -, dar se subliniază că ultima, spre deosebire de prima, ne va oferi doar în mod nesatisfăcător ceea ce așteptăm să ne ofere cunoașterea: o relație cât mai strânsă cu obiectul, prinderea lui nemijlocită de către subiect. Moritz Schlick, unul dintre puținii empiriști moderni
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
că fac posibilă experiența; valabilitatea obiectivă este conferită conceptelor de capacitatea lor de a corela, de a structura intuițiile sensibile; orice cunoaștere prin experiență reprezintă o întrepătrundere indisociabilă a intuițiilor și conceptelor; nu există conținuturi sensibile despărțite de orice formă conceptuală, adică intuiții, ca materia nuda, nestructurate de nici o formă. Contribuții semnificative la elaborarea unui concept al cunoașterii orientat spre formă, care pot fi găsite în reflecții epistemologice ocazionale ale unor cercetători ai naturii de cel mai înalt rang, precum și în
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
experiențe senzoriale, care iau naștere prin acțiunea stimulilor asupra organelor noastre de simț, și concepte, care sunt create pentru a coordona și a sistematiza aceste experiențe. Tocmai necesitățile unei coordonări și sistematizări tot mai eficiente a datelor senzoriale orientează imaginația conceptuală precum și selecția produselor acesteia. Schimbările care au loc în fundamentele unei discipline științifice sunt, în primul rând, consecința invenției și selecției conceptelor. Relația dintre conținuturi senzoriale date și concepte create va fi caracterizată drept o relație dintre ceea ce este desemnat
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
este. Relația dintre cele două se limitează la faptul că același obiect, care acționează în aceleași împrejurări, cere același semn și că deci semne diferite corespund întotdeauna unei acțiuni diferite.” 16 Coordonarea univocă epuizează relația dintre datele senzoriale și construcțiile conceptuale. Relația nu este una de reflectare, de oglindire, și nici una de natură genetică. Ca și conceptul kantian al cunoașterii, acest concept metodologic al cunoașterii orientate spre formă a fost elaborat printr-o distanțare clară de ideea empiristă tradițională a derivării
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
din datele primare furnizate de organele de simț. Tema a căpătat un profil deosebit de pregnant în reflecțiile metodologice ale lui Albert Einstein. Einstein a formulat un punct de vedere clar articulat asupra relației dintre lumea impresiilor senzoriale și lumea construcțiilor conceptuale. Prima afirmație a lui Einstein a fost aceea că noțiunile fizicii teoretice, ca de altfel toate conceptele noastre, nu pot fi derivate din experiențele senzoriale, așa cum au crezut unii gânditori empiriști din trecut. Între experiențele senzoriale și concepte există „o
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
primare, formând împreună cu acestea un sistem. Regularitățile empirice ale gândirii comune precum și legile științei sunt enunțuri care, în virtutea relației dintre conceptele ce intervin în formularea lor și noțiunile primare, ne spun ceva cu privire la ordinea și succesiunea experiențelor noastre senzoriale. Gândirea conceptuală în general, știința teoretică în particular, constau în stabilirea de corelații, de raporturi. Dezvoltarea cunoașterii științifice pun în evidență mai clar că orice cunoaștere despre realitate are o natură strict relațională. Obiectul ei îl constituie nu realități substanțiale, ci relații
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
discuției și examenului critic. Unii dintre actorii principali ai revoluției care a avut loc în fizică în prima jumătate a secolului XX au atras atenția asupra statutului aparte a acestor concepte și principii și asupra implicațiilor oricărei reconsiderări a structurii conceptuale a gândirii fizice. Pe baza experienței elaborării noii mecanici cuantice, operă în care a fost profund implicat, cercetătorul german Werner Heisenberg a prezentat evoluția istorică a fizicii moderne drept o succesiune de „teorii închise”. Acestea sunt teorii fundamentale, care realizează
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Heisenberg, de marile dificultăți de a și le însuși și de a le accepta pe care le vor întâmpina toți aceia care s-au format ca cercetători și au desfășurat o activitate de cercetare încununată de succes în cadrul unei structuri conceptuale esențial diferite. „Aici chiar fizicieni remarcabili - observă Heisenberg - întâmpină dificultăți mari. Deoarece exigența schimbării structurii gândirii poate naște sentimentul prăbușirii terenului de sub picioare. Un savant care a obținut ani de-a rândul mari succese cu structura gândirii la care s-
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și concilianți la provocarea schimbării structurii de gândire se poate, dimpotrivă, doar mira că asemenea revoluții sunt în general posibile în știință.”25 Numeroase mărturii ale cercetătorilor implicați precum și studii istorice de caz consacrate unor episoade de reconsiderare a fundamentelor conceptuale în știință indică necesitatea de a distinge între diferite straturi și nivele ale eșafodajului conceptual al științei, din punctul de vedere al relației lor cu datele observației și experimentului. Dacă o mare varietate de enunțuri formulate în termenii unor concepte
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
revoluții sunt în general posibile în știință.”25 Numeroase mărturii ale cercetătorilor implicați precum și studii istorice de caz consacrate unor episoade de reconsiderare a fundamentelor conceptuale în știință indică necesitatea de a distinge între diferite straturi și nivele ale eșafodajului conceptual al științei, din punctul de vedere al relației lor cu datele observației și experimentului. Dacă o mare varietate de enunțuri formulate în termenii unor concepte de un nivel scăzut de generalitate vor trebui să fie revizuite în lumina unor noi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
vedere al relației lor cu datele observației și experimentului. Dacă o mare varietate de enunțuri formulate în termenii unor concepte de un nivel scăzut de generalitate vor trebui să fie revizuite în lumina unor noi rezultate ale cercetării empirice, cadrele conceptuale ale unor mari tradiții de cercetare vor fi supuse controlului faptelor doar în mod indirect, adică sub aspectul fertilității lor, al capacității de a conduce la formularea și rezolvarea cu succes a unei mari varietăți de probleme științifice. Este ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pe deplin îndreptățită. S-a atras atenția, în acest sens, asupra faptului că un filosof empirist ca Rudolf Carnap, care s-a distanțat în mod clar de conceptul kantian al sinteticului a priori, a evidențiat, totodată, statutul distinct al structurii conceptuale fundamentale în știința teoretică a naturii prin afirmarea unei distincții nete între cadrul conceptual sau lingvistic al cercetării teoretice și investigațiile empirice propriu-zise care au loc în acest cadru, între schimbări ale cadrului însuși, care sunt evenimente cu totul excepționale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
filosof empirist ca Rudolf Carnap, care s-a distanțat în mod clar de conceptul kantian al sinteticului a priori, a evidențiat, totodată, statutul distinct al structurii conceptuale fundamentale în știința teoretică a naturii prin afirmarea unei distincții nete între cadrul conceptual sau lingvistic al cercetării teoretice și investigațiile empirice propriu-zise care au loc în acest cadru, între schimbări ale cadrului însuși, care sunt evenimente cu totul excepționale, și schimbări care au loc în mod continuu într-un cadru dat26. Contestând existența
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
al cercetării teoretice și investigațiile empirice propriu-zise care au loc în acest cadru, între schimbări ale cadrului însuși, care sunt evenimente cu totul excepționale, și schimbări care au loc în mod continuu într-un cadru dat26. Contestând existența unui cadru conceptual dat o dată pentru totdeauna prin însăși structura capacităților noastre de cunoaștere, cum este cel reprezentat de conceptele pure ale intelectului la Kant, Carnap va sublinia totodată acele caracteristici distinctive ale cadrului conceptual al cercetării științifice care îi conferă statutul unui
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
într-un cadru dat26. Contestând existența unui cadru conceptual dat o dată pentru totdeauna prin însăși structura capacităților noastre de cunoaștere, cum este cel reprezentat de conceptele pure ale intelectului la Kant, Carnap va sublinia totodată acele caracteristici distinctive ale cadrului conceptual al cercetării științifice care îi conferă statutul unui a priori relativ și dinamic 27. Distincția dintre schimbări științifice în cadre date și schimbarea cadrelor conceptuale ale cercetării, o distincție care aruncă o lumină nouă asupra temei kantiene a cunoașterii a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
conceptele pure ale intelectului la Kant, Carnap va sublinia totodată acele caracteristici distinctive ale cadrului conceptual al cercetării științifice care îi conferă statutul unui a priori relativ și dinamic 27. Distincția dintre schimbări științifice în cadre date și schimbarea cadrelor conceptuale ale cercetării, o distincție care aruncă o lumină nouă asupra temei kantiene a cunoașterii a priori, a fost consacrată prin opera lui Thomas Kuhn, recunoscut, astăzi, drept cel mai influent istoric și filosof al științei din a doua jumătate a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
științei din a doua jumătate a secolului XX. La Kuhn, aceasta este distincția dintre știința normală, ca cercetare bazată pe paradigme, și schimbarea paradigmelor, iar în scrierile lui mai târzii distincția dintre schimbări care afectează și, respectiv, nu afectează cadrul conceptual al unei tradiții de cercetare științifică, schema ei lexicală sau taxonomică specifică, numită acum lexicon 28. Această distincție este pentru Kuhn tot atât de fundamentală și de netă cât este pentru Carnap distincția dintre schimbări ale carcasei lingvistice și revizuirea cunoștințelor dobândite
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de cercetare științifică, schema ei lexicală sau taxonomică specifică, numită acum lexicon 28. Această distincție este pentru Kuhn tot atât de fundamentală și de netă cât este pentru Carnap distincția dintre schimbări ale carcasei lingvistice și revizuirea cunoștințelor dobândite într-un cadru conceptual dat29. Spre deosebire de Carnap, Kuhn a făcut însă referiri directe la Kant. În partea finală a unui text publicat în 1990, text în care expune în mod sumar și incomplet ideile unei noi cărți pe care nu a putut-o încheia
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sublinia că, chiar dacă cercetarea științifică urmărește, așa cum știe toată lumea, descoperirea legilor care permit corelarea și predicția faptelor, acesta nu este singurul ei scop. „Ea mai urmărește să reducă conexiunile descoperite la un număr cât mai mic cu putință de elemente conceptuale independente.” 1 Altfel spus, să pătrundă spre ceea ce marele fizician numea „conexiunile de cea mai profundă generalitate”. Cercetătorii care urmăresc acest țel sunt pătrunși de convingerea că în univers există o ordine inteligibilă, accesibilă, cel puțin în principiu, minții omenești
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cunoscută și sub numele de atomistică sau filosofie corpusculară, își menține și în vremea sa reputația și influența asupra „principiilor științei naturii”33. Cu toate acestea, Kant va susține pe diferite temeiuri superioritatea concepției sale metafizic-dinamiste. Mai întâi pe temeiuri conceptuale, care trimit la principiile generale ale metafizicii experienței. „Doar de aici rezultă deja un mare avantaj pentru știința naturii, căci prin aceasta i se ia povara de a făuri o lume din plin și din gol pur și simplu potrivit
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ca Ritter și Oerstedt, și prin Davy elaborarea programului de cercetare a lui Faraday, admite că ele nu pot fi puse de acord cu orice dezvoltare viitoare a șțiinței matematice a naturii. Concluzia lui Buchdahl este că odată cu schimbarea sistemului conceptual al fizicii teoretice aplicarea principiilor filosofiei transcendentale științei naturii nu va mai putea avea loc în modul propus de Kant38. Ceea ce reiese însă clar din examinarea principiilor metafizice schițate de Kant, în cea de-a doua parte a Pmsn, este
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
spre sistem, cât spre mesajul general al acestei filosofii, mesajul luminării. Este adevărat că cei care l-au făcut cunoscut pentru prima dată pe Kant cititorului de limbă română nici nu aveau calificarea necesară pentru o prezentare sistemtaică a eșafodajului conceptual al sistemului. Le lipsea pregătirea de specialitate necesară și nici nu aveau cum să consacre ani de zile studiului scrierilor lui Kant. Mai importantă mi se pare totuși sublinierea că ideile lui Kant erau invocate în primul rând drept punct
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Ion Zalomit se sprijinea pe autoritatea lui Kant5 cu precădere în afirmarea ideilor directoare ale luminării. Nu deducția transcendentală sau formulările alternative ale imperativului categoric îi interesau pe acești profesori - elevii lor nu ar fi putut oricum urmări asemenea demersuri conceptuale pretențioase -, ci îndemnul kantian la instaurarea suveranității rațiunii, un mesaj al modernității într-o lume premodernă. Discursul de deschidere al cursului de filosofie de la Colegiul Național Sf. Sava, ținut de Laurian în septembrie 1842, este examplar în această privință. Tema
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
înfățișează drept „o stranie creatură duală”. Spre deosebire de cercetările științifice, construcțiile metafizice caută și propun soluții ale „enigmei lumii și a vieții”. Dar în opoziție cu operele artistice și cu credințele religioase, ele încearcă să ofere asemenea soluții cu mijloace teoretice, conceptuale și le afirmă drept universal valabile. „Aspirația ei (a metafizicii - n.m. M.F.) este să soluționeze enigma lumii și a vieții, în timp ce forma ei este valabilitatea universală. Cu o față se întoarce spre religie și creație artistică, iar cu cealaltă spre
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]