33,831 matches
-
Volumul îngrijit de George Muntean e o apariție notabilă în acest moment. Eminescu - 100 de documente noi, Ed. Eminescu, Buc., 2000; Ediție îngrijită de George Muntean, 258 pag., 5000(?) lei. Tratat de amintiri neverosimile Volumul antologic în colecția Poeți români contemporani adună poeme din cele 14 vol. apărute în perioada 1967-1999. Poeta și traducătoarea Ioana Diaconescu primește multiple premii și diplome între care ar fi suficient să menționăm Premiul Perpessicius al Academiei Române, Premiul Asociației Scriitorilor. Tratatul de amintiri neverosimile e structurat
Primăvara halucinantă a lui Miller by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15883_a_17208]
-
discret. Același Emil Ghițulescu este prezent acum în librăriile din Pakistan cu o carte de mare succes, Dialogue Between Civilizations, în care face o paralelă între poetul pakistanez Allama Iqbal și Mihai Eminescu. Allama Iqbal n-a fost cu strictețe contemporan cu poetul român (a trăit între 1867-1938), dar îi seamănă în multe privințe (inclusiv fizionomic, după cum reiese din fotografiile preluate din presa pakistaneză și reproduse în această pagină a României literare). A fost și el poet și filosof, a studiat
Strada Eminescu din Islamabad by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15898_a_17223]
-
și cel puțin o consecință negativă: blocarea imediată a discuției într-o bruscă extrapolare de la un caz particular la o încleștare simbolică universală: relativ obscurul, pînă atunci, anti-antisemit, George Voicu, cu sprijin extern, atacă doi corifei ai înaltei culturi românești contemporane, Gabriel Liiceanu și Nicolae Manolescu; prin asta, întreaga cultură înaltă românească din toate timpurile e marcată cu stigmatul antisemitismului; toată lumea se gândește la comploturi și mașinațiuni, ba antisemite, ba anti-antisemite." Cazul Cozma și cazul Vadim Feluritele comentarii apărute în presa
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15894_a_17219]
-
împroașcă ecranul în repetate rînduri cu dejecții fel de fel. Aceasta pentru că frații Wayans, după succesul repurtat cu seria întîi în vara trecută, au considerat că știu ce vor adolescenții și au purces la satirizarea colegilor de breaslă, clasici ori contemporani, asezonînd totul cu un verism dezgustător, supralicitat gratuit. Dorind să-l imite pe maestrul horror-ului Wes Craven, Keenen Ivory Wayans - regizor și coscenarist împreună cu interpreții Marlon și Shawn Wayans - s-a căznit să însăileze pe canavaua arhifrecventată a "casei
Cocktail estival by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15912_a_17237]
-
spațiu sînt anulate, de la British Museum se plonjează în inima piramidelor, survolîndu-se rapid distanța pînă în Egiptul antic. Pagini de istorie se însuflețesc instantaneu, amestecînd un desuet 1933, An al Scorpionului, cu un modernist illo tempore. Dacă în vremurile relativ contemporane, dirijabilul înlocuiește avionul, în trecutul îndepărtat se face uz de efecte speciale sofisticate creîndu-se continuu senzația de anticipație à rebours. Spectaculozitatea cinematografică rezonează insolit cu eterna reîntoarcere, principiul pe care-l simbolizează în mod tradițional scarabeii sacri, periodic invocați printr-
Cocktail estival by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15912_a_17237]
-
încercare viitoare de a mai aborda astfel de fenomene fără o minimă detașare. Umberto Eco, Minunea Sfântului Baudolino, trad. Sorin Mărculescu, Humanitas, București, 2000, 177 pag. Fericirea? Cea mai mare corvoadă! Dacă Eco se salva prin umor de capcanele alienării contemporane (micuțe, ele, dar multe), lui Pascal Bruckner îi vine mai greu să râdă - francezul exersează în schimb, într-o bună tradiție, zâmbetul nimicitor. Miza este, oricum, mult mai înaltă: fericirea. Nu cumva e ea și cea mai înaltă? Ei bine
Ecografii pentru sănătatea zilnică by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15918_a_17243]
-
dar multe), lui Pascal Bruckner îi vine mai greu să râdă - francezul exersează în schimb, într-o bună tradiție, zâmbetul nimicitor. Miza este, oricum, mult mai înaltă: fericirea. Nu cumva e ea și cea mai înaltă? Ei bine, nu. Goana contemporană după fericire pare să aibă, la o privire atentă, tocmai efectul contrar. Pe de altă parte, fericirea nu poate fi normată, căci ea scapă oricărei intenții sau intervenții. Orice filosofie sau îndemn la fericire cultivă o contradicție fatală: suntem fericiți
Ecografii pentru sănătatea zilnică by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15918_a_17243]
-
devine astfel apreciată îndeosebi pentru colaborarea lui Lucian Blaga, V. Papilian (1889-1958), D. Caracostea (1879-1964) la care se adăuga revista clujeană Gând românesc, o revistă ce afirma spiritualitatea românească din Transilvania. Nu aprecia, în schimb, revistele apropiate modernismului și avangardismului contemporan. Astfel revista Azi a lui Zaharia Stancu (1902-1972) era socotită ca prea îndepărtată de realitatea autohtonă și Familia din Oradea primește admonestări pentru că refuză transilvanismul. Dar, mai ales, Septimiu Bucur se ridică mereu nervos împotriva Jurnalului literar, care ar promova
Revista România literară by Nae Antonescu () [Corola-journal/Journalistic/15904_a_17229]
-
trecut, sub pana tradiționaliștilor, n-ar putea produce decît un mimetism sterp): "Echilibrînd raportul dintre tradiție și experiment, în sensul că recuperarea spiritului originar este imposibilă, generațiile ulterioare realizînd totdeauna cel mult o rescriere (antichitatea era doar o proiecție a contemporanilor, după cum Renașterea reinventase, de fapt, antichitatea), Lovinescu a susținut modernismul care nu excludea continuitatea (în maniera lui T.S. Eliot), instituționalizat ulterior ca modernism înalt". Fapt remarcabil, criticii noștri interbelici sînt așezați într-o rețea de relații continentale, cu care n-
O epură a modernismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15901_a_17226]
-
Despre Tudor Vianu se afirmă că ar cultiva un fel de "materialism cultural", tangent la Marx, Taine, Chadwick, Bahtin, Raymond Williams, prin relevarea mecanismelor de clasă, a factorilor instituționali și a "structurilor de sensibilitate" în geneza operelor. D. Caracostea e contemporan cu Noua critică, dovedindu-se un investigator, ca și E. Lovinescu, al genezei textuale și al intertextului, precum și un precursor al "analizei discursului". Ceea ce ne miră însă e adeziunea cercetătoarei la o datare "recentă" a modernismului, care ar acoperi exclusiv
O epură a modernismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15901_a_17226]
-
interpretare distorsionată, relatată credibil. Convenția sincerității, care stă la temelia relației clasice între jurnalierul inocent și cititor, a devenit treptat un pretext în înflorirea genului. Îl cred pe cuvînt pe cutare autor de jurnal sau pe cutare autor de memorii contemporan mai mult din cauză că nu mi-a dat motive să-l suspectez pînă acum, dar îmi păstrez o anumită rezervă (aș numi-o rezerva de subiectivitate) pentru a nu fi silit ulterior să declar că m-am înșelat îmbrățișînd neadevărurile sau
"Curățeniile" lui Stendhal by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15944_a_17269]
-
a secolului, ș.a. Repertoriul bine echilibrat oferă răspuns la gusturi și preferințe diferite. În afara muzicii enesciene despre care am vorbit, publicul mai tradiționalist va re-asculta "șlagărele" mult iubite - concertele romantice, simfonii de Beethoven, Ceaikovschi, Brahms etc. Cei ce iubesc muzica contemporană vor putea urmări "Ansamblul secolului XX" de la Viena, un oratoriu de Penderecki sub bagheta compozitorului și din creația românească o simfonie de Vieru, o primă audiție mondială a Concertului pentru clarinet de Doina Rotaru. Un adevărat regal vor fi cele
Festivalul Internațional "George Enescu" by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/15925_a_17250]
-
m-am învinovățit pentru plaga de neînțeles din preajmă/ Pe care n-am izbutit s-o tămăduiesc sau să-i micșorez cuprinsul" (Turnul febrelor). Deoarece e convins că "apoteoza Răului va dura" și că ea îi va cere sacrificiul, Orfeul contemporan își întrevede ispășirea în impersonalizare (o sinucidere simbolică a eului orgolios): "aș vrea ca numele meu să nu însemne mai mult decît urmele unei păsări necunoscute, întipărite în pulbere/ ceea ce implor clipă de clipă e să mă pierd în Dumnezeu
Un sol al "ireparabilului" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15934_a_17259]
-
asupra prozei mele ar putea fi, de pildă, evitate dacă un critic literar s-ar apleca asupra tuturor cărților mele, dinainte și de după '89. S-ar putea astfel discerne continuități și discontinuități semnificative; o oarecare plasare în panorama literaturii române contemporane, dincolo de cîteva cronici "punctiforme", amabile desigur, atunci cînd public o carte. Oare trebuie așteptată o vîrstă cu totul venerabilă pentru asta? Sau, cum spunea regretatul Cioculescu, "subitul"? Nu e o reacție de orgoliu, ci o constatare care privește scritori români
Dumitru Radu Popa: "Sansele nu se asteaptă ca o pară mălăiată" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15907_a_17232]
-
lăsat să se înțeleagă (și ideea i-a fost imediat preluată) că Ghica este cel mai bun documentarist din cîți avem, mai ales pentru prima jumătate a unui secol căruia el i-a fost, pe trei sferturi din întinderea lui, contemporan. Imaginația ar cădea în planul al doilea, deși Ghica nu duce lipsă de ea. Oricum ar fi, proza romantică nu e numaidecît (Mihai Zamfir are dreptate) una de ficțiune. Și, totuși, bănuiala mea este că Ghica a făcut mai mult
Secolul lui Ion Ghica by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15945_a_17270]
-
se simțeau foarte bătrîni) de a-și aminti trecutul. Așa că Ghica s-a pus pe treabă și, destul de enervat de prezent, socotindu-se mai degrabă om al vremilor apuse, adoptă din capul locului față de trecut o atitudine întrucîtva tendențioasă. Nerecunoștința contemporanilor tineri, de care suferea și Alecsandri, a agravat parti-pris-ul naratorului. Rezultatul nu este, după părerea mea, care ar putea fi verificată de istorici, atît o evocare exactă și plastică a secolului ce se apropia de încheiere, cît una extrem de personală
Secolul lui Ion Ghica by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15945_a_17270]
-
Eseul e axat pe două idei: generația în literatură și conservatorismul academic. Cea dintâi e adusă în discuție într-un stil șarjant, spre a diferenția regimul propriului grup. Între generațiile ce s-au succedat în secolul romantic și generațiile perioadei contemporane e așezat un "totuși" îngăduitor pentru trecut, dar nu și pentru prezent, adică azi, spune Negoițescu (dar putem spune și noi), "când asistăm la o ciupercărie de "generații", unanimiști, dadaiști, existențialiști, disperați, refugiați, tremurici, pistolarzi, bătrâni și tineri, 22, 32
Blaga și cerchiștii by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/15938_a_17263]
-
să se spună că l-ar contrazice, opera lui Blaga se profilează într-un stil aparte: "Stranii turnuri a înălțat spre tăriile limpezimilor opera lui Lucian Blaga, în adevăr purtătoare a unor peceți pe cât de autentice pe atât de necunoscute contemporanilor..." Distincția e indirect susținută prin evocarea maiorescianismului căruia cultura română îi datorează teoria (și actul) disociației valorilor. Fără să fie numit, e apărat cel care (poate Blaga, poate Lovinescu) a dărâmat idoli artificiali, "personaje tabu ale arenei noastre publice", atrăgându
Blaga și cerchiștii by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/15938_a_17263]
-
povestirile lui Alexandru Ecovoiu. O lipsă de angajament care are, bineînțeles, părți bune și părți rele. Pe de o parte, romane precum Saludos sau Stațiunea reamintesc cititorului gustul literaturii "pure", "ușoare", gustul pentru relaxarea intelectuală; pe de altă parte, lectorul contemporan, isterizat de experiment, "lucidizat" peste măsură, poate să intre în jocul calm și sigur al autorului. Foarte important este simplul fapt că Alexandru Ecovoiu promoveaază o astfel de literatură, neîncadrabilă în vreo direcție culturală agresivă, pentru că, în fond, cărțile lui
Nu interpreta! by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15948_a_17273]
-
Nu va urma o interpretare a parabolelor de mai sus. Cred că o literatură precum cea scrisă de Alexandru Ecovoiu își provoacă într-un fel aparte lectorul. De fapt, îl îndeamnă să nu interpreteze, să nu fie activ, așa cum școala contemporană de literatură îl educă să fie. Înclin să cred că, din păcate, nu aceasta este și intenția autorului, pentru că în unele proze, mai puțin reușite, intervine un ton destul de demonstrativist. El nu reușește să-și exploateze la maxim gustul pentru
Nu interpreta! by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15948_a_17273]
-
despre care vorbeam la început, această carte e una dintre cele mai tandre și mai prietenos umane din cîte s-au scris la noi. Atîta directețe ludic sentențioasă și atîta farmec în auto-ironie sînt greu de găsit în literatura română contemporană. Radu Cosașu ar putea da semnalul unui nou fel de a scrie și asta nu pentru congenerii săi, ci chiar pentru tinerii scriitori. Radu Cosașu, Autodenunțuri și precizări, Editura Hasefer, București, 2001, 260p., f.p.
Precizări etice și estetice by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15963_a_17288]
-
dostoievskieni, pe de o parte, între aceștia și personajele tragediei antice, pe de altă parte, între prințul Danemarcei și Joseph K., sînt trasate necontenit paralele, demersul comparatist se desfășoară pe mai multe planuri, miturile Antichității sînt redimensionate prin prisma tragicului contemporan, iar intertextualitatea, servește, în mod paradoxal, stabilirii unor multiple conexiuni extratextuale; Dostoievski însuși devine personaj de tragedie, iar Antigona, Hamlet, Ivan Karamazov, prințul Mîșkin, Nikolai Stavroghin capătă înfățișarea unor ființe reale, ies din paginile cărții și se impun sensibilității cu
Subversivitatea tragicului by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15984_a_17309]
-
lungă absență și femeia, trecută de patruzeci de ani, încearcă să-l recucerească. Apare însă o concurentă neașteptată, fiica sa. Ambiguitatea erotică, gelozia, scîrba, cinismul (din partea tinerei) și stilul ales pentru expunere (epistolar) creează o expresivitate rar întîlnită în prozele contemporane. Foarte interesante sînt "realitățile secunde" pe care le surprinde autorul. În anii '70 era nebunia pantalonilor evazați pe care o percepem prin ochii unui tînăr provincial: "Pantalonii evazați, ca și perciunii, îmi stîrniră invidia, purtam și eu un "trapez" de
Incest și naratologie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15980_a_17305]
-
trebuie apreciată la adevărata ei valoare. Dumitru Ungureanu știe să exploateze în scris "ce se poartă" și romanul său este plin de astfel de intuiții. Se poartă, spre exemplu, secta: nu mai există film de acțiune la televizor sau roman contemporan fără o mică sectă ciudată. Se poartă ficțiunea fără limite, fantasticul amestecat cu realismul, proza ritmată, discursul psihotic etc. Defectele nu lipsesc. În primul rînd autorul nu încalcă nici o limită, nu mizează pe spiritul de frondă care ar fi fost
Incest și naratologie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15980_a_17305]
-
ținte ale autorului. Dacă pornografia este doar un accident, romanul își pierde mult din greutate. Dacă nu, rămîne un experiment extrem de interesant, cu încă multe posibilități de dezvoltare, care poate intra cu ușurință pe aceeași lungime de undă cu lectorul contemporan lipsit de prejudecăți. Dumitru Ungureanu, Lia Mora, Ed. Nemira, 2000, 340 p., f.p. Coincidența face ca în numărul trecut din revista Observatorul cultural dl Dumitru Ungureanu să fi publicat un articol polemic care conține toată gama prejudecăților împotriva criticii literare
Incest și naratologie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15980_a_17305]