3,585 matches
-
spune Anton, toată lumea apreciază un pic de atenție, nu-i așa? Wakefield rămîne fără replică: fără replică În fața vastității Vestului, fără replică În fața vastității inocenței dintre urechile lui Anton, fără replică de beat. — Trebuie să mă piș, spune și Își croiește drum cu greu printre perechile care dansează (locul e plin-ochi, a apărut o formație de western-swing, e și un dealer la masa de balckjack) și se lasă condus afară de către puță, către o clădire de peste drum. Trage În piept aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și șuierătoare ca o supapă de aburi, chinuitoare și lentă precum un laț de sîrmă care i se Înfășoară În jurul gîtului. Nu, preferă mai degrabă să fie un bătrînel, uitat de moarte - ca urmare a succesului Pactului lui cu Diavolul - croindu-și drum cu greu către etajul de sus al unei biblioteci străvechi, Într-un birou cu o fereastră care dă spre o piață autumnală, scăldată În melancolie. Știe locul: În piață este o statuie a lui George Washington ținînd În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de-atunci și cei de-acum era că, în loc să se urce pe șapte cărări în căruță și să-și lase caii să găsească drumul spre casă, consumatorii moderni își sunau soțiile. Fran memoră ce voia să bea fiecare și își croi drum spre bar. Ca de obicei, barmanul misogin găsea o nemăsurată plăcere în a lăsa clientele de sex feminin, chiar și cele în ținută de afaceri, să aștepte cât mai mult cu putință. Între timp, Fran ajunsese în punctul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
incluse. Reușiseră să-și atingă atât de bine scopul, încât un om de afaceri derutat, tânjind cu disperare după un gin tonic, rămăsese încuiat în odăița preotului și consumase tot conținutul minibarului până să-i simtă cineva lipsa. Fran își croi drum prin mulțimea de fețe cunoscute. Se serveau băuturi și aperitive, ceea ce însemna că fiecare ziarist fără respect de sine din ținut își făcuse apariția. Fran se trezi înghesuită într-un colț împreună cu, probabil, cel mai plicticos ziarist de pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
prieteni în parc. Fran zâmbi la gândul apropierii dintre tatăl ei și fiul lui Jack, dar expresia lui Jack rămase împietrită. — Transmite-i felicitările mele viitorului tău soț. Cred că-și va aminti de mine. Se întoarse brusc și își croi drum prin mulțime, fără a sta să audă anunțul măcar. — Ei bine ... Fran încercă să se calmeze după violența întâlnirii și fu bucuroasă s-o descopere pe Stevie lângă ea. — Ce naiba a pățit? — Pentru numele lui Dumnezeu, Francesca. Stevie părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
care-i lipsea era ca Stevie s-o interogheze asupra activităților desfășurate la Londra. — Te-a căutat maică-ta. A sunat deja de trei ori. Normal, nu s-a coborât să-mi spună mie despre ce e vorba. Fran își croi drum prin haosul alcătuit de bocăniturile constructorilor, zarva mașinilor de scris și săgețile confecționate din comunicate de presă ale consiliului local cu care Mike Wooley arunca în Sean McGee, până când găsi în sfârșit un telefon într-un colț izolat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
sau nu să taie iarba din cimitir. Woodward și Bernstein n-ar fi fost prea impresionați. Principala reprezentanță a trustului de distribuție Morton’s era la doi pași de redacția Citizen, dând spre piața din fața catedralei. Fran și Sean își croiră drum printre turiștii care mișunau pe trotuar. — Ar trebui să edităm ghiduri turistice pentru străini, mormăi Sean, încă nedumerit asupra destinației spre care îl târa Fran. — Cu excepția faptului că vin aici doar șase săptămâni pe an. Sean, ai ceva experiență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de la un ziar de scandal, care aproape că o convinsese să pozeze purtând o jartieră pe care o scosese din buzunar și expunând un decolteu mai generos decât al Pamelei Anderson. Încercând să nu se piardă cu firea, Fran își croi drum prin mulțime și aproape că le târî pe cele două mirese recalcitrante până la Cathedral Arms ca să se schimbe. După cinci minute, totul era în linii mari cum ar fi trebuit să fie și fotografii surprindeau cu râvnă pe peliculă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
puterea de atracție a unei martire, până când bănuiau pe cineva că vrea să le fure bărbatul, moment în care se transformau în tigroaice. Fran simți un val stânjenitor de încântare când Jack se desprinse de la brațul lui Miriam și își croi drum spre ea. — Ce face tata? întrebă când el ajunse în sfârșit lângă ea. — Ne distrăm de minune. Cred că o să spun pas experimentelor lui culinare însă. Azi dimineață mi-a pus salată de varză în ceai. Fran era gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
cele din urmă i-au acordat premiul acestui ziar. Fran făcu un efort să se țină pe picioare. Simți deodată că i se face rău și că se învârte camera cu ea. Cineva din spate o prinse la timp. Își croi drum prin mulțime înspre ieșire, fără să-i pese de ce gândeau oamenii. De bună seamă, Jack n-avea să urce pe scenă netulburat să accepte premiul. Nu când știa câte luni chinuitoare lucraseră la acel articol, făcând toată munca pentru ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
spunea întotdeauna că orice realizare care merita pomenită apărea în ziar. Dar ar fi înțeles nevoia și dorința lui Jack de a spune aceste lucruri și, în cele din urmă, le-ar fi acceptat, cu o grimasă de modestie. Își croia drum prin mulțime ca să-i spună asta lui Jack și să-i mulțumească, în numele ei, pentru că evocase atât de viu personalitatea lui Ralph, când văzu că Murray Nelson i-o luase înainte. Stevie își dădu seama dintr-odată de generozitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de obicei un inamic declarat, ținu cu ea și piulițele se îmbinară imediat. Nu vru să se gândească la ceea ce urma să facă sau să spună odată ajunsă la destinație. Într-o inconștiență totală, purtată pe aripile dragostei, Fran își croi drum prin traficul de după-amiază, evitând turiștii, zâmbindu-le șoferilor de camion, oprindu-se pentru a acorda prioritate copiilor la o trecere de pietoni. Doar așa se putea abține să nu înceapă să cânte. Oamenii puteau fi scutiți măcar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Extra Strong din buzunarele ei încăpătoare. — Vrei una? Fran clătină din cap. — Deci, cui ar trebui să-i spunem tati? Lui Tweedledum sau lui Tweedledee? încercă Stevie să facă haz de necaz. N-am deschis încă plicul. — Înțeleg. Stevie își croi drum prin mulțimea de turiști osteniți și copii care orăcăiau spre locul unde-și lăsase mașina. — Ai bătut drumul până la Londra să iei rezultatele ca apoi să nu le deschizi. — Nu știam că n-o să deschid plicul până în momentul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
vină, dar plecase deja, neobișnuit de devreme. După ceasul de pe peretele din bucătărie, trecuse aproape o oră de când plecase de la redacție. Camilla nici nu păru să observe când ieși pe ușă. Traficul de la orele de vârf se rărea, în timp ce își croia drum înapoi spre Cathedral Arms, pe când cei care poposiseră la un pahar după muncă se întorceau acasă, unde erau așteptați cu masa gata și cu copiii deja gata de culcare. Fran încercă să-și scoată din minte chipul disperat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
dezvăluie caracterul de butaforie al lumii „de fetișuri” în criză. Apocalipsa umanului este însă una veselă, carnavalescă: „...întreaga priveliște ar fi de carnaval. Suferința rostogolită în cascade de rîs. Veselia isbucnită în suspine și întreg rostul firei întors. O lume croită pe-o muche de gîndire. Sinteza rece a acțiunilor omenești laolaltă, pe cari nu le poți confrunta cu fiecare fără să simți o revoltă dureroasă și-o teamă ciudată de nebunie. Ciudat lucru această extrem de complexă glandă fantastică ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sub guvernarea liberalilor. O făcuse mai demult, alături de el, și B. Fundoianu, în Chemarea, nr. 17, 20 februarie 1918 („Tudor Arghezi“), unde afirma - în apărarea „trădătorului” Tudor Arghezi - că acesta „ne-a dat cel dintîi stil românesc, independent, original și croit din noi raporturi de cuvinte, din noi raporturi de sintaxă”, numindu-l „cel mai mare poet de azi al României”. Poetul de la Mărțișor, însă, îi va contraria admirația după plecarea din țară, făcîndu-i un portret vitriolant și, moralmente vorbind, nedrept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o tendință de repliere pe poziții „elitiste” în fața ofensivei „plebee” a primilor suprarealiști autohtoni. La rubrica „Note-cărți-reviste” a numărului 79, Romulus Dianu semna un text fulminant („Provocarea cititorilor“) împotriva noilor contestatari de la unu, denunțați drept insurgenți semidocți: „Noi la Contimporanul croisem începutul unei opere de nivelare a terenului literar ancombrat în morminte false (...). În toată țara, toți ignarii, toți inculții, toți suficienții ce nu puteau să scandeze un vers din Virgiliu sau unul de Homer, toți debilii intelectuali au văzut fals
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dinainte, nimeni n-a ridicat nici măcar un deget să-i ajute. — Gas, Tomoe, acum! țipă Takamori, izbindu-se cu toată forța în idiotul cu jucăria. A înhățat-o pe Tomoe de mână și au rupt-o la fugă. Și-au croit drum prin mulțime. Tomoe a simțit că leșină și nu și-a mai amintit ce s-a întâmplat, dar când și-a revenit complet, și-a dat seama că musafirul lor nu mai era cu ei. Îl mai ținea încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
arătau ca niște cutii de chibrituri, desprinse dintr-o secvență de film. Nici unul nu era deschis la ora aceea din noapte. Femeile, care cunoșteau bine zona, nu au stat să bâjbâie pe care alee să o apuce. Ele și-au croit drum prin labirintul de alei luând-o ba la stânga, ba la dreapta, pe când lui Gaston toate cărările i se păreau la fel. S-au oprit, în cele din urmă, în fața unui bar care, ca și celelalte, era închis noaptea. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a fost de vină, dar și-a pierdut toată încrederea în oameni... în lume... a devenit un nihilist convins. Fiind absolvent de facultate și pentru că se remarcase ca țintaș de elită în armată, nu i-a trebuit mult ca să-și croiască drum în banda lui Hoshino... Bătrânul a continuat să-i vorbească în șoaptă, dar Gaston nu-l mai asculta. Era pur și simplu fermecat de priveliștea din jur: luminile multicolore ale magazinelor, de ambele părți ale străzii, fațadele strălucitoare ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și i-a spus apoi lui Gas să intre printr-o deschizătură mică din gard. Zidul clădirii în construcție nu era de fapt decât un grilaj din bare de oțel. Mirosea a ciment. Împingându-l pe Gaston, Endō și-a croit drum printre gard și grilajul din oțel. Au ajuns la o scară ce ducea la o încăpere subterană. În fața scării erau depozitate niște plăci din lemn. Gaston întrebă: — Unde mergem, Endō-san? — Nu mai pune întrebări. Vino și taci. Vezi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
siguranță răcoroasă în zori. Vreo patru-cinci bărbați și femei moțăiau pe bănci, cu bagajele lângă ei, așteptând să tragă trenul în gară. Cineva mătura probabil pe jos... Trenul de Tokyo a ajuns în gară. Gaston s-a strecurat spre ieșire, croindu-și drum printre japonezi. Pe față i se citea îngrijorarea. Trupul lui uriaș și aspectul ciudat atrăgeau privirile tuturor. Nici o mișcare încă în piațeta din fața gării. Ceața alburie a dimineții începuse deja să dea la o parte perdeaua nopții. Autobuzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
În clipa aceea, ochii de șobolan ai lui Kobayashi au fost atrași de cazmaua pe care Gaston o uitase pe mal. Endō, care tot mai ținea strâns pistolul în mână, s-a întors spre Gaston și-l privea cum își croia drum în apă, așa că-l scăpase din vedere pe dușman câteva secunde. În ciuda fizicului uriaș, Gaston nu știa să înoate. Pentru că se născuse într-o regiune de munte, singura apă cu care se obișnuise era râulețul de munte, în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
te prezinți și să afli povestea vieții fiecăruia? Întreb eu, neputînd să mă abțin să nu pufnesc. — OK, grozavă idee. O să mă duc să mă prezint tipei de colo, zice arătînd către o femeie superbă, genul de fotomodel, care-și croiește drum pe culoarul dintre scaune, cu ochelarii de soare cuibăriți drăgălaș În vîrful capului. — Calmează-te, Îi Îndemn eu, frecîndu-l pe braț și aplecîndu-mă să-i dau un sărut posesiv. Încă n-ai văzut nimic, băiete. Dacă-ți Închipui că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
mi voie să-ți aduc ceva de băut. — Nu te deranja. Le aduc eu. Vodcă și merișor? Întreb arătînd spre băutura roșu aprins pe care o are. — Vodcă, apă tonică și merișor. Mulțumesc. Îmi zîmbește În timp ce mă Întorc și Îmi croiesc drum spre bar. Pare atît de bizar că sînt Într-un pub sîmbătă seara. Nu am mai făcut asta de luni de zile. În serile de sîmbătă nu mai aveam energie decît să fac o baie fierbinte și să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]