3,441 matches
-
atenție. "Preotul parohiei suscită o egală neîncredere cu toate că nu prezintă nici o răsturnare a valorilor. Dar el poate rămâne străin prin ambiguitatea puterilor sale (...) El cunoaște cuvintele, ceea ce-i conferă o anumită putere; nu le-ar putea întoarce împotriva enoriașilor săi? Cunoscător al cărții și al lucrurilor de taină, preotul ar putea folosi toate acestea și în favoarea binelui și în favoarea răului"206. Asemenea vraciului, medicului sau groparului, preotul trăiește în vecinătatea evenimentelor capitale din viața fiecăruia: nașterea, nunta, moartea. Misterul acestora nu
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
rol al scrierii era acela de a mijloci relația cu divinitatea, chiar și prin manție. Jack Goody 307 se referă la același lucru atunci când vorbește de o nouă "practică a secretului" cultivată grație apariției scrisului și a cărții. Nu întâmplător cunoscătorii de carte erau respectați, temuți și învestiți cu virtuți neobișnuite. Ei știau secretul scrierii și lecturii, deci un secret al lui Dumnezeu. Acest gen de percepere și de relaționare cu cartea s-a păstrat într-o oarecare măsură până în zilele
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
sedimentat în timp, funcționând astăzi mai mult sub forma unor exigențe comunitare. De altfel, nu numai preotul se bucură de un asemenea tratament, ci toți cei care au contact direct cu anumite aspecte secrete ale existenței: moașa, ciobanul, fierarul, solomonarul, cunoscătorii de carte etc. Alături de preot, în lumea tradițională mai funcționau și alte persoane care se ocupau cu folosirea cărții în scopul prezicerii: zodierii, păscălierii, solomonarii, prăvilarii. În general, aceștia erau printre puținii cunoscători de carte din comunitățile rurale, fapt ce
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
secrete ale existenței: moașa, ciobanul, fierarul, solomonarul, cunoscătorii de carte etc. Alături de preot, în lumea tradițională mai funcționau și alte persoane care se ocupau cu folosirea cărții în scopul prezicerii: zodierii, păscălierii, solomonarii, prăvilarii. În general, aceștia erau printre puținii cunoscători de carte din comunitățile rurale, fapt ce contribuia la menținerea unui statut privilegiat. Odată cu alfabetizarea și cu pătrunderea cărții în mediile rurale, vechii cunoscători ai slovei și-au pierdut din autoritate și credibilitate. Fiind accesibil tuturor, misterul cărții a devenit
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
cu folosirea cărții în scopul prezicerii: zodierii, păscălierii, solomonarii, prăvilarii. În general, aceștia erau printre puținii cunoscători de carte din comunitățile rurale, fapt ce contribuia la menținerea unui statut privilegiat. Odată cu alfabetizarea și cu pătrunderea cărții în mediile rurale, vechii cunoscători ai slovei și-au pierdut din autoritate și credibilitate. Fiind accesibil tuturor, misterul cărții a devenit un fapt cotidian. Unele reprezentări ale cărții (cartea-talisman, cartea vindecătoare, cartea ca mijloc de divinare și aflare a adevărului etc.) au supraviețuit și au
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
vechilor culte ale metatelor și pământului propune Mircea Eliade în lucrarea Făurari și alchimiști, ed. cit. Autorul arată că "stăpânii focului", fierarii și cei care se îndeletniceau cu încălzirea, arderea și prelucrarea metalelor se transformă pentru comunitățile lor în veritabili cunoscători ai secretelor metalelor. La rândul lor, metalele erau purtătoare ale unor semnificații magice, misterioase, rezultate din legătura intimă, "de filiație" cu Terra Mater. Exemplele aduse în atenție de Eliade evidențiază existența unor practici de venerare și de transformare a metalelor
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
subiectiv îndemn abisal îl impune conturării unei teorii a răului întruchipat ca minciună: "Înapoi la origini, în scopul (re)considerării lor!". 1. LA ÎNCEPUT A FOST MINCIUNA... !?: RĂSPUNSURI HERMENEUTICE După știința noastră, o atare interogativă sentință pe care un scrupulos cunoscător al textului biblic ar avea tendința să o respingă, argumentînd că, de fapt, "la început a fost Cuvîntul... " nu o găsim nicăieri consemnată. Și totuși, într-un anume fel ea definește adevărul care marchează "începutul" existenței omului-căzut-în-păcat; căci, pe de
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
rând, în vreme ce raționaliștii vedeau societatea ca pe un domeniu strategic, un loc în care actorii își urmăresc în mod rațional interesele, constructiviștii o văd ca pe un domeniu constitutiv, locul care îi generează pe actori ca agenți sociali și politici cunoscători, domeniul care îi face ceea ce sunt. Văzând aceste angajamente ontologice, este clar de unde vine numele de "constructiviști", întrucât ei subliniază determinanții sociali ai agentului și ai acțiunii sociale și politice. În anii '90 au evoluat trei forme diferite de constructivism
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
genere, care mizează pe predispoziția publicului de a gusta confruntarea și de a-și desemna un favorit al competiției. În această ipostază de "cititor fictiv", naratarul trimite nu doar la "cititorul concret, istoric, ci la unul atemporal, universal și, implicit, cunoscător al obiectului, un cititor receptiv, adecvat momentului narării"77. De asemenea, acest destinatar, deseori marcat în textul polemic prin formulări lipsite de echivoc, ca, de exemplu, la Arghezi "cititorul știe", "cu îngăduința cititorului", "cititorul, firește, mirat se va întreba", "cititorii
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
că nu ne înșelăm afirmând că spiritul publicisticii argheziene sintetizează și metabolizează, totodată, atât vehemența revoltei romantice (nicidecum retorica ei!), propensiunea către conflict și confruntare, statuarea categorică a propriei viziuni (ideologia pamfletarului la Angenot) care vădește un nedisimulat orgoliu al cunoscătorului, al celui ce posedă adevărul, cu alte cuvinte fundamentul infrastructural al discursului polemic eminescian, cât și modul comic-critic de a interoga o "lume, lume" a vanităților, a stereotipiilor comportamentale și a imposturii de orice fel. Eminescu și Caragiale deopotrivă contemporani
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Să nu regretăm nimic: frumusețea secolului ar fi avut de suferit. Reconcilierea Dualitatea christică a imaginii susține separarea tradițională a studiilor de artă între două idealuri: mistica uniune cu obiectul unic și ocolul sceptic prin contextul social; discursul intuitiv al cunoscătorului și discursul explicativ al profesorului; estetismul și istoricismul; cărarea și cunoașterea. Escarpenul și galoșul, dacă preferăm, căci fiecare exercițiu este conotat social. Cele două abordări, cea internă și cea externă, sunt în mod egal eretice sau legitime, fiindcă obiectul depus
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
pasibil deci de o circumspecție critică, sociologică, istorică sau de toate împreună. Este cunoscut dialogul de surzi între proferarea carismatică a "efectului de artă", fără valoare de cunoaștere, și cunoașterea, fără grație și sensibilitate, a cauzelor și factorilor săi obiectivi. Cunoscătorii și artiștii îi recuză ca fiind pedanți și filistini pe cei care raportează arta la condițiile ei exterioare, în numele unei experiențe intuitive, incomunicabile și intimiste despre care ne asigură că este adevărul artei. Fiecare operă, zic ei, este unică. Regat
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
numai un comerciant, ci și un estet, adică un om care crede în artă. Kant crede atât de puțin încât nu vorbește aproape deloc despre ea. Modelul "profesorilor-jurați de estetică", după cum îi numea Heinrich Heine, nu este niciun estet, niciun cunoscător. Cartea lui nu tratează despre Artă (deși evocă ici și acolo, nu fără umor, "artele frumoase"), ci despre Frumos și Sublim. Frumosul nu e ilustrat prin imagini sau opere, ci prin cântecul păsărelelor și crinii imaculați (sic). Cât despre Sublim
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
este frumos numai pentru mine nu este frumos, dar snobismul a făcut întotdeauna invers, și anume: ceea ce este valabil pentru toată lumea nu-l interesează. Intoleranța și malițiozitatea judecăților de gust, apropiate de fanatism, par mai degrabă pe măsura arbitrariului lor. Cunoscătorii în pictură susțin că valoarea (estetică) a unui tablou este indefinibilă, dar tot ei n-au ezitat niciodată să împartă și să definească, pe un ton ce nu lasă loc de replică, artiștii "buni" și "slabi". Castelli însuși, deși mai
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
fi la fel de zadarnic precum a evita străfulgerarea mereu reîncepută a emoției prin luarea în considerare numai a epocilor privirii. Să ne ferim a confunda logica creației și logica percepției într-un fel de esse est percipi al imaginii vizuale. Impresia cunoscătorului tinde spre etern, de vreme ce o imagine venită mai de departe ne poate detașa brusc de mediul, ideile și timpul nostru; mediul de creație este istoric, cuprins într-o ambianță, într-un joc între un "înainte" și un "după" de care
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
fiindcă tradusese din Platon, în proiectul său de Academie florentină Marsilius Ficinus nu acordă niciun loc plasticienilor arhitecți, sculptori sau pictori. Academia lui era compusă din oratori, juriști, scriitori, politicieni, filosofi pe scurt, din oameni serioși: liberali, nu servili. Veritabilii cunoscători ai Antichității, în plină Renaștere, nu cred în "artele frumoase". Leonardo da Vinci va fi îndreptățit să se indigneze: "Ați pus pictura în rând cu artele mecanice!". Reabilitarea muncii figurative n-a fost fapta celor mai buni umaniști, adică a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
vizită, declanșînd "efectul de patrimoniu" prin stocarea urmelor și a competențelor. Glipto-, pinaco-, cinema-, videotecă. Concomitent cu primul, un spațiu discursiv distinct de mitologie sau teologie; aducând cu el mediatori specializați, critici și comentatori care se adresează unui public de cunoscători după criterii endogene (jurii, concursuri, festivaluri etc.). Respectabilitate înseamnă domiciliu, plus explicație. Acoperișul face legea: cinemateca l-a făcut pe cinefil. Într-o zi, scenele dialogate care făceau parte din oficierea religioasă ies din corul bisericii și se instalează în
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
numerelor și al mașinilor. Colecționarul privat al minunățiilor naturii. Tabloul umanizează, dar totodată privatizează. Domnia individualității creatoare va fi mai elitistă și mai închisă din punct de vedere social. Opera de artă provine din mintea artistului, care o adresează unui cunoscător. Idolul, venind din altă parte, se adresa tuturor creaturilor. La începutul erei 1, există un singur artist, Dumnezeu. La sfârșitul erei 2, nu mai există decât un zeu, Artistul. Mai sobru: s-a trecut de la de la una la cealaltă atunci când
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
pentru Toma din Aquino?, ÎI. Care sunt etapele cunoașterii umane? și III. Ce rol joacă entita tile intermediare în procesul cunoașterii umane?. În primul capitol identific criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un subiect pentru a putea fi numit cunoscător, fiind atentă astfel la trăsăturile care diferențiază un cunosca tor de un non-cunoscator, pentru ca, în cele din urmă, să pot delimită caracteristicile unui proces cognitiv. Odată sistematizate condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a putea vorbi de cunoaștere, în cel de
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
sau altul îl joacă într-un proces nu poate fi clarificat fără a avea o perspectivă de ansamblu asupra procesului respectiv, primul capitol va analiza ce anume înțelege Toma din Aquino prin proces de cunoaștere. Deoarece cunoașterea presupune mereu un cunoscător, pentru a înțelege procesul cunoașterii este necesară, într-un prim pas, identificarea elementelor care disting un subiect cunoscător de un non cunoscător. Exact despre aceste elemente distinctive vorbește Toma în Summa theologiae (I, q. 14, a. 1, co.): (I.1
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
capitol va analiza ce anume înțelege Toma din Aquino prin proces de cunoaștere. Deoarece cunoașterea presupune mereu un cunoscător, pentru a înțelege procesul cunoașterii este necesară, într-un prim pas, identificarea elementelor care disting un subiect cunoscător de un non cunoscător. Exact despre aceste elemente distinctive vorbește Toma în Summa theologiae (I, q. 14, a. 1, co.): (I.1.) [...] cognoscentia a non cognoscentibus în hoc dis tinguuntur, quia non cognoscentia nihil habent nisi for mam suam tantum; șed cognoscens natum est
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
autem rerum cognoscen tium habet maiorem amplitudinem et extensionem (S. th., I, q. 14, a. 1, co.). [...] cele care cunosc se disting de cele care nu cunosc pentru că cele care nu cunosc nu au nimic [altceva] decât forma lor, dar cunoscătorul este făcut să aibă [pe langă formă să] și forma altui lucru, dat fiind că specia lucrului cunoscut este în cunoscător. De aici rezultă în mod clar că natura lucrului care nu cunoaște este mai restrânsă și mai limitată, pe când
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
disting de cele care nu cunosc pentru că cele care nu cunosc nu au nimic [altceva] decât forma lor, dar cunoscătorul este făcut să aibă [pe langă formă să] și forma altui lucru, dat fiind că specia lucrului cunoscut este în cunoscător. De aici rezultă în mod clar că natura lucrului care nu cunoaște este mai restrânsă și mai limitată, pe când natură lucrurilor cunoscătoare are o amplitudine și o extensie mai mare. Din ceea ce spune Toma aici se poate extrage deja un
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
în mod clar că natura lucrului care nu cunoaște este mai restrânsă și mai limitată, pe când natură lucrurilor cunoscătoare are o amplitudine și o extensie mai mare. Din ceea ce spune Toma aici se poate extrage deja un prim criteriu al cunoscătorului sau un prim criteriu cognitiv: să dețină, pe lângă formă să, și forma altui lucru. Pentru a putea înțelege mai bine acest criteriu și implicațiile sale, ar trebui clarificata, în primul rând, semnificația termenilor formă (formă) și specie (species) . Trebuie spus
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
adică ea este cea la care ne referim atunci când spunem că oamenii, implicit sus-numiții X și Y, au un trup din carne, oase etc. După acest scurt preambul, voi reveni la prima formulare a criteriului cognitiv, care stipula că un cunoscător se deosebește de un non-cunoscator prin aceea că deține, pe lângă formă să, si o altă formă. Ce formă este aceasta pe care un cunoscător o poate avea pe langă forma lui? Una substanțială, sau una accidentala? Și cum anume poate
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]