5,214 matches
-
și va fi președintele Sindicatului Ziariștilor Profesioniști din Transilvania. Revenit acasă, T. iscălește câteva foiletoane în „Cuvântul”, face să apară revista „Scrisul românesc” (1927-1928), iar în februarie 1928 e numit director al Teatrului Național din Craiova, funcție din care va demisiona peste câteva luni. Tot acum e desemnat președinte al Sindicatului Presei din Oltenia. În deceniul următor numele îi apare intermitent în „Ramuri”, „Poezia”, „Societatea de mâine”, „Presa”. Entuziasmat de programul Serviciului Social, organizat de D. Gusti, T. devine, cu ajutorul generalului
TOMESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290218_a_291547]
-
conferință, din 22-24 ianuarie 1962, deschisă de T. Arghezi, viitor președinte de onoare al Uniunii, avea să îl aleagă pe M. Beniuc președinte. La conferința următoare, din 22-24 februarie 1965, el e înlocuit cu Demostene Botez, care peste un an demisionează, în fruntea organizației revenind, pentru opt ani, Zaharia Stancu. Îi succedă Virgil Teodorescu (1974-1977), George Macovescu (1977-1981) și D.R. Popescu (1981-1989). În tot acest timp s-au mai ținut trei conferințe naționale (22-24 mai 1972, 26-27 mai 1977, 1-3 iulie
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMANIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290357_a_291686]
-
pe Ștefan Bănulescu (ulterior va fi numit încă un vicepreședinte, Laurențiu Ulici), precum și un consiliu cu o sută douăzeci și șapte de membri, un comitet director cu douăzeci și unu de membri și o comisie de revizie. În 1993 Mircea Dinescu a demisionat, iar locul vacant a fost ocupat interimar de Laurențiu Ulici, pe care Adunarea generală din 3-4 februarie 1995 l-a confirmat în funcție, vicepreședinte devenind Florin Iaru până în 1997, când a fost ales vicepreședinte Eugen Uricaru. În urma decesului lui Laurențiu
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMANIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290357_a_291686]
-
reprezintă volumul Mic tratat de glorie (1973; Premiul Uniunii Scriitorilor). La începutul anilor ’80 ia atitudine împotriva politicii opresive a partidului unic și a autorităților totalitare ale vremii. Demersul lui avea să se radicalizeze rapid, odată cu reacția severă a autorităților. Demisionează din Consiliul Uniunii Scriitorilor, din care făcea parte din 1977, ca să protesteze împotriva impunerii nedemocratice, după Conferința Națională a Scriitorilor din iunie 1981, a conducerii Uniunii. Iese în 1982 și din Partidul Comunist. Atitudinea lui aduce după sine persecuția din partea
TUDORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
lui Filaret. După moartea lui Ladà, în 1816, V. intră slujbaș la Nazlâm, un negustor lipscan, iar mai târziu se stabilește în ținutul Hotinului. Capătă o slujbă de funcționar: „scriitor de limba moldovenească” la judecătoria din Hotin. După trei ani demisionează și, cu partea lăsată prin testament de Ladà, cu economii și cu zestrea soției (Zoița, fata paharnicului Mihalache Ghițăscu), cumpără moșii în ținuturile Hotin și Iași. Se statornicește în 1839 la Pociumbeni, unde, „ajuns la liman liniștit”, obținând și titlul
VARNAV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290437_a_291766]
-
Poezii alese, îi apare în 1830. Când în 1833 se întemeiază Societatea Filarmonică, propunându-și înființarea unui teatru național, el colaborează cu Heliade și susține materialicește inițiativa. În 1834 era numit președinte al Divanului Judecătoresc din București, funcție din care demisionează după doi ani. În 1840 era ales deputat, iar în 1842 candidează chiar la domnie. În 1845 este între fruntașii Asociației Literare a României. Ioan Voinescu II face să apară în 1848 o colecție din poeziile lui, omagiu al noilor
VACARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
1990 și 1993 este redactor-șef adjunct al seriei noi a revistei „Luceafărul”. Detașat la Ministerul Afacerilor Externe în 1991, un an mai târziu este numit atașat cultural în Grecia. Aici va scoate o revistă a comunității românești din Atena. Demisionează și trece director adjunct la Accademia di Romania din Roma (1993-1995). Secretar al Uniunii Scriitorilor (1995-1997), va fi ales vicepreședinte (1997-2000) și președinte (din 2001). În 2003 este desemnat director al postului Radio România Cultural și secretar de stat în
URICARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290379_a_291708]
-
conducerea lui Dan Simonescu, își pregătește doctoratul în filologie, susținut în 1971. Lucrează ca redactor la revistele Patriarhiei Române și la Biblioteca Sfântului Sinod (1959-1960), apoi la Asociația Slaviștilor (1961-1968). Ulterior va fi angajat de George Ivașcu la „Contemporanul”, de unde demisionează în 1973, în urma unor neînțelegeri cu noul redactor-șef. Aproape șaptesprezece ani nu ocupă nici o funcție și trăiește din scris. În 1990 fondează Editura Roza Vânturilor, specializată în publicarea unor opere fundamentale mai puțin cunoscute, aparținând lui Nae Ionescu, Nichifor
ZAMFIRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290695_a_292024]
-
părinții, persoanele importante să fie mândri de ei. Consecința: își spun: ”oricât de mult m-aș strădui, tot nu reușesc, toată lumea mă critică, sunt pedepsit, nu mulțumesc pe nimeni, nici pe mine, atunci ce rost mai are să mă mai străduiesc”, “demisionează”, devin lipsiți de încredere în ei, frustrați, furioși, revendicativi, opoziționiști, uneori obrăznici, violenți verbal, “tot ce e rău se lipește de ei”, ajung “oaia neagră “a clasei, a școlii, chiar și când nu sunt ei implicați într-un conflict sunt
CREŞTEREA ŞI EDUCAREA COPILULUI CU ADHD STUDIU DE CAZ. In: Arta de a fi părinte by Daniela Diaconescu () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1397]
-
capitaliștilor români În decembrie 1999, la Helsinki, reuniunea șefilor de state și guverne din Uniunea Europeană ia hotărârea, istorică pentru noi, de a începe negocierile de aderare ale României la UE. O săptămână mai târziu, premierul Radu Vasile este silit să demisioneze, iar conducerea guvernului îi este încredințată unui tehnician neangajat politic și agreat de cercurile politice și financiare europene, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României. Este un moment de cotitură nu numai în politica postcomunistă a României, ci și în istoria țării. Schimbarea
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
București, 1988, p. 51). Decizia luată de Heidegger la 21 aprilie 1933 a fost una dramatică și i-a adus multe necazuri. La insistența unor colegi, a acceptat postul de rector al Universității din Freiburg, în plină epocă nazistă. A demisionat zece luni mai târziu; dar, după prăbușirea hitlerismului, decizia din 21 aprilie i-a fost reproșată violent. Nu s-a putut explica decât târziu, la 23 septembrie 1966, într-un interviu dat revistei Der Spiegel - însă interviul nu a fost publicat
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
lui, softul poate, totuși, păstra anumite vicii ascunse, care să producă erori inimaginabile. Este cazul programelor foarte mari, de milioane de linii de cod, care, practic, sunt tot mai greu de controlat. Edificator este cazul unui academician rus care a demisionat dintr-o importantă funcție informatică din Ministerul Apărării, întrucât spunea că pericolul producerii unor grave incidente, cu efecte nebănuite asupra securității omenirii, devine tot mai mare, din cauza imposibilității controlului programelor. Multitudinea ramificațiilor din program poate să ducă la „scurtcircuitarea” lor
Protecția și securitatea informațiilor by Dumitru Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
din Craiova, absolvit în 1943. Este premiat în 1941 de cotidianul „Curentul” pentru povestirea Legenda Crinului. Frecventează cursurile Școlii de Ofițeri Activi de Cavalerie din Târgoviște, pe care le încheie în 1945, cu gradul de sublocotenent. După alegerile din 1946 demisionează din armată, pentru a nu participa la reprimarea mișcărilor anticomuniste. Timp de trei ani este student al Facultății de Drept din București. Trece apoi clandestin granița în Iugoslavia, este întemnițat la Covacița și expulzat în România. Din nou deținut în
RADINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289090_a_290419]
-
Regale”, „Revista română”, „Azi” ș.a. În intervențiile publicistico-eseistice, s-a arătat deopotrivă de reticent față de excesele tradiționalismului (a combătut ortodoxismul) și față de modernismul extremist (nu a agreat avangarda propriu-zisă, dar i-a prețuit pe Mallarmé, Valéry, Ion Barbu). În 1931 demisionează din magistratură, părăsește Bucureștiul și se stabilește la Câmpulung pentru tot restul vieții. A profesat avocatura, absorbit fiind totuși, în primul rând, de creația literară, de meditație, ca și de preocupările cinegetice. Vânător, „specialist” în câini de vânătoare, iubitor al
MOSANDREI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288259_a_289588]
-
nici o perspectivă sigură nu i se deschide în Transilvania, pleacă la București (1835), unde capătă un post de prefect de studii la internatul înființat de curând la Școala de la „Sf. Sava”. Din 1836 este profesor la Seminarul de pe lângă Episcopia Buzăului; demisionează în 1844, plecând la București. În 1845 se găsea, ca inspector și profesor, la Seminarul din Râmnic, apoi la mănăstirea Bucovăț. Fiind scos din slujbă ca urmare a participării la revoluția de la 1848, se întoarce în Transilvania. În urma intrării armatei
MUNTEANU-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288293_a_289622]
-
Neamul românesc de duminică” (1916). În Transilvania pătrunde cu titlul modificat în „Sfătuitorul” și „De la noi” (1909), „Din țară” și „Foaia Jiului” (1910). Prin N. r. N. Iorga intenționa să ofere o revistă care să continue „Sămănătorul”, de la conducerea căreia va demisiona câteva luni mai târziu: o „tipăritură menită tuturora, tuturor celor buni și de ispravă, și chiar celor ce șovăiesc încă, și chiar celor care sunt în stare a se întoarce” (Către cetitori, 1/1906). Formulată de Iorga, doctrina sămănătoristă, ale
NEAMUL ROMANESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288392_a_289721]
-
supliment literar care va deveni „Almanahul literar” în 1949, apoi „Steaua” în 1954, revistă la a cărei fondare joacă de asemenea un rol determinant. În 1957 participă la înființarea la Cluj a săptămânalului de cultură „Tribuna”, dar în același an demisionează din redacție în semn de protest față de centralismul ideologic. Lucrează ca redactor la „Viața românească” (1960-1961), secretar al Uniunii Scriitorilor (1965-1968) și președinte al Fondului Literar (1965-1980), redactor-șef al revistei „Tomis” (1965-1969), director al Editurii Eminescu (1970-1972), de unde - sancționat
OLTEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288524_a_289853]
-
gazete românești din Transilvania, O. l. a trebuit să înfrunte atitudinea obstrucționistă, ostilă a oficialităților austro-ungare. Ingerințele au mers până acolo, încât în martie 1875, amenințat să-și piardă catedra de profesor, I. Al. Lapedatu s-a văzut nevoit să demisioneze din redacție. Redactor responsabil e Teofil Frâncu, dar cel de la care a plecat inițiativa editării și care a formulat un program politic și cultural, ilustrat consecvent în paginile gazetei, este Aron Densușianu, profesor la Făgăraș. În raport cu presa periodică transilvăneană de
ORIENTUL LATIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288574_a_289903]
-
încredințată în 1912 Teatrului Național din Craiova. Membru fondator al Societății Scriitorilor Români, N. este aleasă în 1913 în comitetul de conducere, din care făcea parte și D. Anghel. Faptul va provoca reacții penibile, în urma cărora cei doi soți vor demisiona din societate. În noua ei familie climatul este extrem de tensionat, consumându-se în crize ce culminează, în octombrie 1914, cu folosirea de către Anghel a unui revolver, pentru a-și speria soția, care, din ricoșeul glonțului, este ușor rănită. Realizând consecințele
NEGRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288412_a_289741]
-
catastrofă” și că poate să-și ofere aceste momente fără a crea probleme familiei. Expunerile in vivo s-au desfășurat în condiții bune, în așa măsură încât pacienta dorește să-și reia lucrul, dar se întreabă dacă nu trebuie să demisioneze pentru a găsi un loc de muncă cu orar redus. Terapeutul îi vorbește despre un program redus la jumătate terapeutic și despre demersurile care sunt necesare în acest sens. Cum aceste demersuri sunt administrative, deci anxiogene pentru ea, s-a
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
Criterion. La începutul lui 1934 este atras împreună cu alți tineri (Ioan I. Cantacuzino, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, H. H. Stahl) în comitetul de redacție al revistei „Convorbiri literare”, în paginile căreia tipărește câteva cronici și două necrologuri; dar grupul va demisiona în bloc la sfârșitul lui iunie. Anul 1934 marchează și debutul editorial al lui N., cu Mathesis sau Bucuriile simple - lucrare tipărită la propunerea Comitetului pentru premierea tinerilor scriitori needitați; este și anul când refuză un post de asistent la
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
Facultatea de Drept (1849- 1852), apoi la Padova, unde obține titlul de doctor în drept (1854). Este nevoit să accepte, în 1855, oferta de a preda dreptul și istoria la Academia din Iași. Conflicte profesionale și politice îl fac să demisioneze în 1858 și, în calitate de profesor particular, are ocazia de a petrece un timp la Berlin, unde va cerceta și aduna documente referitoare la istoria românilor. După Unirea din 1859 devine un colaborator apropiat, alături Mihail Kogălniceanu, al lui Al. I.
PAPIU-ILARIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288680_a_290009]
-
liceul și Facultatea de Limba și Literatura Română, al cărei licențiat este în 1976. Lucrează ca referent de specialitate la întreprinderea Mecanoexportimport din capitală (1976-l980), apoi în calitate de cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române, de unde demisionează în anul 2003. Debutează în revista școlară „Pe un picior de plai” în 1969, iar în 1974 primele contribuții critice îi apar în „România literară”. Colaborează intens la „Luceafărul”, „Transilvania”, „Revista de istorie și teorie literară” (unde din 1983 până în
MIHAILESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288128_a_289457]
-
sociale, cronică literară, proză (ca și în paginile celei de-a doua serii a gazetei „Drepturile omului”), este redactor la „Munca”, „Lumea nouă”. Ales în două rânduri membru în Consiliul General al Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România, va demisiona din partid în 1895. Devenise, în același an, proprietarul ziarului „Adevărul”, publicație de care îi vor fi legate, până în 1920, când o părăsește (reușind să mai fondeze în anul următor „Lupta”), cariera politică și truda de gazetar. Crescut la școala
MILLE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288143_a_289472]
-
parte a cuvântului introductiv la primul număr, din l martie 1867, al „Convorbirilor literare”, unde publică, în următorii ani, studii și articole cu un larg răsunet în cultura română. La 20 iulie 1867 devine membru al Societății Academice Române, dar demisionează la 10 octombrie 1868, nefiind de acord cu orientarea latinistă a majorității membrilor ei (va reveni în 1879). Pledează în câteva procese angajate mai dinainte, ceea ce dă prilej adversarilor politici să provoace destituirea sa de la catedră la 24 martie 1870
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]