4,078 matches
-
Patru dintre ei păreau tulburați de ceva. Grosvenor se apropie de unul dintre aceștia, care clătină mereu din cap. - Ce-i cu dumneata? îl întrebă. - Aud o voce, râse omul, stânjenit. Ce prostie! - Se aude tare? - Nu. Parcă s-ar depărta, dar revine mereu... - O să dispară, îl liniști Grosvenor. Creierul omenesc reacționează uneori astfel când e suprasolicitat. Pun pariu că nu mai auzi vocea, acum, când îți vorbesc și nu te mai gândești la ea. Omul își lăsă capul pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
și pomeni invadat de un mesaj ce părea să vorbească atât minții cât și simțurilor sale. Grosvenor își tălmaci automat gândurile tulburi într-un limbaj familiar: - Celulele cheamă! Celulele se tem! Celulele cunosc, vai, durerea! În lumea Rimilor e întuneric. Depărtează-te de acest Rim... Umbre, tenebre, vârtejuri... Celulele trebuie să-l alunge... Dar nu au puterea. Era firesc să încerce o apropiere de ființa ieșită din beznă adâncă, fiindcă nu știau că-i un dușman... Noaptea e din ce în ce mai întunecoasă. Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
cantitatea reținută de propriu-i trup îl făcu să se trezească la viață. Înnebunit de perspectivele ce i se deschideau în față, se topi întreg în raza care brăzda spațiul. Deși stoarsă de energie, nava continua să înainteze în virtutea inerției, depărtându-se tot mai mult de el, întâi cu un an-lumină, apoi cu doi, apoi cu trei... Deznădăjduit, Ixtl își dădu seama că nava îi va scăpa printre degete, în ciuda eforturilor sale. Deodată, însă, nava se opri, în plin zbor, încremenind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
cu doi, apoi cu trei... Deznădăjduit, Ixtl își dădu seama că nava îi va scăpa printre degete, în ciuda eforturilor sale. Deodată, însă, nava se opri, în plin zbor, încremenind în spațiu. Era încă la mare distanță, dar nu se mai depărta. Ixtl înțelese ce se întâmplase. Cei de la bordul navei îi simțiseră prezenta și se opriseră pentru a vedea ce se petrece. Faptul că izbutiseră să frâneze brusc nava indica o tehnologie foarte avansată, deși Ixtl nu-și putea da seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
voastre! Dați-i drumul! - Bună idee, directore! Exclamă căpitanul Leeth, a cărui față apăru pe ecran, acoperind, o clipă, imaginea monstrului. Încearcă să reziști timp de trei minute, până la sosirea noastră! Fața lui dispăru la fel de repede precum apăruse. Grosvenor se depărtă de ecran. Își dădea seama că-i prea departe pentru a-și putea face o idee exactă și într-o asemenea situație un nexialist nu s-ar fi încumetat să intervină. Nefăcând parte din nici o echipă, se gândea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
prostie! Nu se putea găsi o metodă mai bună decât folosirea unor oameni ca momeli? - Ba da, ar mai fi o cale, zise Grosvenor. - Care anume? - Să ne sinucidem! răspunse Grosvenor, foarte serios. Omul se zgâi la el, apoi se depărtă, bodogănind ceva despre cei puși pe glume idioate. Grosvenor se întoarse, zâmbind, către ceilalți oameni, și-și dădu numaidecât seama că le pierise cheful de a lucra. Atmosfera era încărcată. Toți erau "cu capsa pusă". Știind că sunt folosiți ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
pneumatică. Trecu fulgerător prin primul ei compartiment, apoi prin al doilea, prin al treilea - și se pomeni din nou în noaptea neagră de afară. Încredințat că oamenii îl pândesc, undeva pe aproape, se lansă cu putere în spațiu. Pe măsură ce se depărta de navă, se simțea tot mai ușor. În urma lui, luminile hublourilor păliseră, acoperite de o văpaie albăstruie, nefirească. Flacăra asta albastră, care țâșnea parcă prin toți porii imensei nave, sfârși prin a se stinge și ea, cu încetul. Dar înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
vecinătatea unui sistem galactic, ale cărui stele erau însă atât de departe, încât nebuloasa M-33 din Andromeda - ținta expediției - se reflecta în telescop ca o puzderie de puncte strălucitoare. Grosvenor își ridică privirea tocmai în clipa când Lester spunea, depărtându-se de telescop: - Se petrece un fenomen de necrezut. Vibrațiile pe care le percepem provin dintr-o galaxie de miliarde de sori. Domnule Kent, am impresia că problema asta depășește sfera astronomiei. - Orice fenomen legat de o galaxie intră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
a merita să fie studiate. Una dintre ele părea locuită: o lume de păduri virgine învăluite în ceață și pline de animale gigantice. După ce zbură la mică altitudine deasupra unei mări interioare și a unui imens ținut mlăștinos, nava se depărtă. Nu exista nici o urmă de civilizație, cu atât mai puțin vreun indiciu al civilizației superioare pe care avuseseră temei să o bănuiască. După ce străbătu trei sute de ani-lumină, nava ajunse la un mic soare de un roșu incandescent, în jurul căruia gravitau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
trei sute de ani-lumină, nava ajunse la un mic soare de un roșu incandescent, în jurul căruia gravitau două planete. Una dintre acestea era locuită - tot o lume de păduri virgine învăluite în ceața și pline de animale din specia saurienilor. Se depărtară de ea fără s-o exploreze după ce survolară o mlaștină imensă și un ținut cu vegetație luxuriantă. Alte stele le răsăriră în față, înfipte ca niște ace scânteietoare în catifeaua neagră a spațiului. Un soare enorm, alb-albastriu, înconjurat de cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
porni într-acolo cu repeziciune. Șapte planete, aflate mai aproape de soarele acela, păreau niște iaduri pe care nu puteai spera să întâlnești vreo formă de viață. Nava trecu pe lângă trei planete foarte apropiate una de alta și locuite, apoi se depărtă, fără a le mai cercetă pe celelalte. În urma navei, cele trei planete păduroase se roteau în jurul soarelui fierbinte care le zămislise. Kent îi convocă pe șefii de secții și pe asistenții lor și le spuse, fără nici o introducere: - Personal, cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
de zdrobit, cred că o să-l pot reconstitui, zise Smith. Degetele lui experte începură să potrivească oasele. - Patruped! Exclamă el după ce supuse unul din picioare la un examen fluoroscopic. Patrupedul ăsta e mort de vreun sfert de veac. Grosvenor se depărtă. Sfărâmăturile acestea, își spunea, ascundeau, poate, secretul principalelor caracteristici fizice ale unei seminții dispărute. Era însă puțin probabil ca scheletele să le ofere vreo explicație în legătură cu identitatea monștrilor implacabili care o exterminaseră. Scheletele aparțineau unor victime, nu acelor asasini fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
ce înseamnă o sarcină electrostatică periferică? Văzând că cei doi șovăie, nexialistul adăugă, cu răceală în glas: - Dacă mă atingeți, o să ardeți de vii! Mâinile au să vi se umple de bășici, fața o să vi se... Cei doi tehnicieni se depărtară. Bredder începu să-i arunce priviri neliniștite lui Kent. - Cantitatea de electricitate acumulată într-un trup omenesc n-ar fi în stare să ucidă nici măcar o mușcă, zise Kent, furios. - Domnule Kent, replică Grosvenor, nu ți se pare că te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
de sori scânteietori, dar ținând sub presiune miriadele de planete clocotitoare de viață, în speranța ca- și va astâmpăra insațiabila foame. Înspăimântătoarea certitudine că va muri de foame îi cuprinsese întreaga ființă. Toate celulele uriașului său organism, de la cele mai depărtate până la cele mai apropiate, îi transmiteau aceeași știre: nu mai aveau suficientă hrană. Anabis își dădea seama că săvârșise o eroare fatală, lăsându-se să crească fără măsură, în zorii existenței sale. Pe atunci, viitorul îi apărea fără limite. Trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
răspunse și de data asta că nu-i de glumă, trebuie să mai chibzuiască. Din gazeta de astăzi avea pentru Nicu o știre mai tare decât cele cu Jack Spintecătorul, care erau până acum reginele știrilor. Portarul luă Universul, îl depărtă cam mult de ochi și citi rar, silabisind: — „Di-ver-se. Știre din revista Bor-del-... Bor-der-and... Bor-der-land. Planeta Marte și mar-ți e-nii.“ Asculți? Și continuă strecurând comentarii proprii, cum făcea mereu: „Aflați dar că mar-ți-e-nii nu mănâncă carnea de animale, dar
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
plecat, așa cum atunci vorbisem cu copilul neajuns încă, îi explicam, și-l consolam, și-l ocroteam pe cel care nu mai era, așa cum îl ocrotisem pe cel care nu venise încă. Numai că unul se apropia de viață, altul se depărta de ea. Iar când a mai venit și încercarea cu Jacques, dar nici măcar pe asta n-a mai putut-o trăi Agata cum ar fi trăit-o o mamă obișnuită. Și, ca întotdeauna, își strunea gândurile muncind cu disperare. Asta
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
cum nu mi-ați răspuns, m-am hotărât „să încalc regulamentul“, spuse doamna cu o foarte slabă umbră de zâmbet. Uite o aici pe ultima, descoperi musafira o carte de vizită aflată chiar deasupra, pe tăvița de la intrare. Generalul o depărtă de ochi, în loc s-o apropie, și citi: Doamna Elena doctor Turnescu. Nu-și putea închipui cărui fapt datorează onoarea acestei vizite. — Nu-mi pot închipui cărui fapt datorez, doamnă doctor Turnescu, onoarea acestei vizite, ba mai mult, aș îndrăzni
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
făcu obrajii să se păteze de roșeață. Rămase o clipă în picioare, iar apoi, cu o mișcare rapidă, își băgă mâna în decolteu și scoase o armă energetică strălucind de albeață. - Dacă nu pleci în clipa asta, trag. Hedrock își depărtă brațele de trup ca un om supus percheziției. - Un pistol obișnuit, zise el uluit, împotriva unui om care poartă o armă defensivă a Arsenalelor? Maiestate, dacă m-ați asculta măcar o clipă... - Nu vreau să am de-a face cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
salutul și datul mâinii demonstra că nu se ascund arme în palme. Astăzi, semnificațiile și formele sunt diferite: dacă palmele sunt întoarse din interior spre exterior se presupune resemnare, pumnii strânși inconștient presupun tensionare, dacă persoana își lipește degetele și depărtează palmele, persoana care salută se crede superioară, gesturile multe în salut, presupun conflicte interioare, amabilitate, lipsa afectivității, succesiune cu reacție de recunoaștere, zâmbet, nemulțumire prin ridicarea sprâncenelor. - despre formele mâinii în spațiu: Retorica gestului face parte dintre științele dedicate limbajului
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
urât la fugă. Să s-apropie nu poate decât omul pământean. - De-i așa, poi las-pe mine... zice Strolea cel viclean. Îl desleagă și-l urmează... El văzu atunci legat (160) Un voinic care când vede că smeii s-au depărtat, Se smuci lăsând în urmă a lui mâni și-n codru piere. Luna ese dintre codri, noaptea toată stă s-o vadă, Zugrăvește umbre negre peste giulgiuri de zăpadă Și mereu ea le lungește și suind pe cer le mută
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
șterg, Ele tot mai tare merg. Auzit-au d-auzit Pețitori din răsărit Că eu stau să mă mărit, Iară cum m-am măritat, Multe neamuri s-au sculat, Casa doar ne-o vor strica Și pe noi ne-or depărta; Mii de limbi curgeau în râuri, Răsărite din pustiuri Și veneau adunături Răsărite din păduri, 86 {EminescuOpVI 87} Mai călări și mai pe jos Tot veneau în nour gros, Veneau roiuri, veneau turmă Și lăsau pustiu-n urmă, Veneau turmă
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
toate pier, Numa luna și o stea Așteaptă durerea mea. 133 {EminescuOpVI 134} 5 Fire-ai lume n-ai mai fi Dacă nu putui trăi, Că cu cine - aș fi trăit De mine s-a despărțit, Și tare s-o depărtat Și pe mine m-o lăsat, M-au lăsat cu voie rea Ca să gândesc tot la ea. Frunză verde după rât, N-au fost ceas blagoslovit Când noi, mândră, ne-am iubit. Blăstămat a fost și locu Unde ne-am
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
puica la apă rece, Nu știu luna s-au ivit Ori puicuța mi-au zâmbit, Nu știu luna s-au ascuns Ori puica nu-mi dă răspuns. 106 Frunză verde de sulcină, Am rămas de tot străină, Voinicii s-o depărtat Bărbatul mi-am îngropat, Ibovnicul m-o lăsat. Zac cu fața la părete, Cu gura arsă de sete, N-are cine să m-adape, Să-mi pue mâna la cap, Să mă-ntrebe de ce zac, Că nu zac de nici un rău, Zac
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
stâmpăra. 139 Începui să mă jelesc, Plângând să mă jelcuesc. Eu nu pot de supărare, C-am rămas la - nstreinare, La plângere și la jale; C-am avut o puiculiță Cu mult dor și cu credință: De mândra m-am depărtat Și inima mi-am stricat. Așa-mi vine când și când Să mă iau pe drum plângând, Cine m-o vede să-mi creadă Ș-a mele patimi să vadă. Să merg în codri și-n munți, Să-mi las
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
aș spune Dacă ar fi lângă mine. Atunci toți că mi-ar vide Că-i aci iubita mea, I-aș spune niște cuvinte Care să mă țină minte, Care nu le-am isprăvit Pentru că ne-am despărțit. Dușmanii ne-au depărtat Și iubirea ne-au stricat. Dar când îmi aduc aminte De-a mândrei bune cuvinte Și de negri ochii ei Pică lacrimi dintr - ai mei, Dar gurița ei cea dulce Unde mă-ndeamnă mă duce. Dragostea unde se pune Nu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]