4,073 matches
-
În majoritatea cazurilor analizate nu s-a putut stabili tulburarea psihopatologogică anterioară realizării actului autolitic, doar 29 de cazuri prezentând tulburări psihice, În mare parte fiind alcoolici cronici (16), un număr de 7 cazuri de schizofrenie, iar 6 subiecți erau depresivi. Aceste date statistice nefiind suficiente, nu se poate stabili o dominanță reprezentativă pentru o anumită afecțiune psihică. Acest aspect, precum și stabilirea legăturii dintre depresie anxietate și alcoolism și a gradului de implicare a consumului abuziv de alcool În comportamentul agresiv
RISCUL AUTOAGRESIVITÃŢII ÎN RÂNDUL ALCOOLICILOR DE LA GURILE DUNĂRII. In: BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Ioana Sadâca, Mihai Tatu () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1469]
-
actului sinucigaș, se observă o preponderență a tentativelor prin spânzurare În procent de 59%, urmată de tentativele prin ingestie voluntară de medicamente + alcool - 26,2%., procente crescute față de cele din datele statistice (55%, respectiv 20,3%). alcoolism-depresie-anxietate - conduite autoagresive: tulburările depresive și anxietatea, care apare la scurt timp după instalarea depresiei, reprezintă principalele comorbidități ale alcoolodependenței, iar persistența acestora Înrăutățește calitatea vieții și crește riscul suicidar - 30% din alcoolici sunt depresivi și anxioși. Asocierea dintre cele două comorbidițăți și alcoolism este
RISCUL AUTOAGRESIVITÃŢII ÎN RÂNDUL ALCOOLICILOR DE LA GURILE DUNĂRII. In: BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Ioana Sadâca, Mihai Tatu () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1469]
-
datele statistice (55%, respectiv 20,3%). alcoolism-depresie-anxietate - conduite autoagresive: tulburările depresive și anxietatea, care apare la scurt timp după instalarea depresiei, reprezintă principalele comorbidități ale alcoolodependenței, iar persistența acestora Înrăutățește calitatea vieții și crește riscul suicidar - 30% din alcoolici sunt depresivi și anxioși. Asocierea dintre cele două comorbidițăți și alcoolism este variabilă. Mulți autori susțin că anxietatea și depresia, apar de cele mai multe ori ca tulburări secundare alcoolodependenței. De asemenea, deseori pacienții anxioși apelează la alcool pentru proprietățile dezinhibitorii ale acestuia care
RISCUL AUTOAGRESIVITÃŢII ÎN RÂNDUL ALCOOLICILOR DE LA GURILE DUNĂRII. In: BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Ioana Sadâca, Mihai Tatu () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1469]
-
95,16%), iar dintre acestea doar 7 cazuri au avut ca unică motivație consumul lui prelungit și excesiv, 52 de cazuri au avut la bază evenimente de viață stresante. Toate cele 62 de cazuri de tentative sunt corelate cu tulburare depresivă și anxioasă, Înregistrând În mare parte scoruri mari la scalele de depresie și anxietate aplicate ( Inventarul pentru depresie Beck, Chestionarul de anxietate Hamilton și Chestionarul de anxietate Hamilton), pe baza cărora s-au diagnosticat 34 cazuri cu depresie severă, 25
RISCUL AUTOAGRESIVITÃŢII ÎN RÂNDUL ALCOOLICILOR DE LA GURILE DUNĂRII. In: BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Ioana Sadâca, Mihai Tatu () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1469]
-
solitudine nu le-ar practica. Psihologii sociali au vorbit despre efectul calmant, liniștitor și protector al organizării asupra membrilor grupurilor. Oamenii, credea Elliot Jacques (1955), se servesc de organizare pentru a-și întări mecanismele de apărare contra anxietății, a stărilor depresive. Robert K. Merton (1949) afirma chiar că regula, prin simpla ei prezență, elimină orice risc și orice teamă de altul. Iar Michel Crozier (1963), preluând ideea lui Merton, considera că „regulile și rutina par a avea, înainte de toate, o funcție
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
tipul sau felul lor, există și stiluri de conducere dezadaptive, ca modalități ineficiente de raportare a conducătorilor la subordonați, la situațiile problematice sau solicitante pe care le traversează. De Vries și Miller (1992) descriau cinci asemenea stiluri (paranoid, obsesiv, isteric, depresiv, schizoid). Stilurile de conducere (adaptive sau dezadaptive) se difuzează nu numai în interiorul echipei de conducere, ci și în afara granițelor ei, cuprinzând, la un moment dat, chiar întreaga organizație. Or, una este transferarea unui stil de conducere adecvat, adaptiv și eficient
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
și din trăsăturile lui explicația centrală a reușitelor și eșecurilor organizaționale. Kets de Vries vorbește despre „iraționalitatea managerilor” ca piedică fundamentală în asigurarea succesului organizațional. El se referă la câteva stiluri de conducere dezadaptiv‑nevrotice ale liderului (paranoid, obsesiv, isteric, depresiv, schizoid) care generează adevărate patologii organizaționale (vezi Kets de Vries, 2002, capitolul 8). Pentru Alain Kerjean, caracteristica psihoindividuală care facilitează sau împiedică obținerea succesului organizațional este caracterul. Iată cum raționează autorul. Aflate sub influența a trei șocuri (șocul societății informatizate
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
clase de stimuli ambientali într-o manieră predeterminată bazată pe afectivitate. S-a postulat apoi existența unei gândiri realiste - cei care o posedă având șanse mai mari de a fi satisfăcuți −, dar și a unei gândiri disfuncționale ce caracterizează gândirea depresivă, conform căreia cineva trebuie să fie perfect, că acel cineva depinde de alții pentru sentimentul de autoprețuire, fapt care antrenează după sine nefericirea. Afectivitatea pozitivă a fost legată de extraversie, iar ceea negativă de nevrotism, extraverții fiind predispuși la experiențe
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
devalorizarea muncii și a sensului ei − sunt simptomele demotivării, ușoare la început, din ce în ce mai puternice pe măsura trecerii timpului. Angajații devin nemulțumiți, se consideră victime ale inechității, încep să se îndoiască de ei înșiși, se închid în sine, sunt melancolici și depresivi, își abandonează proiectele, manifestă comportamente incoerente. Din toate acestea rezultă cu mai multă tărie importanța echilibrării „forțelor” triunghiului în vederea obținerii optimului motivațional. Motivație-satisfacție Relația motivație-satisfacție este abordată în psihologia organizațional-managerială din cel puțin trei unghiuri de vedere. S.W. Gellerman
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
reacțiilor produse de stres. În această privință există un acord cvasigeneralizat între autori, cei mai mulți dintre ei clasificând reacțiile generate de stres în trei mari categorii: fiziologice (simptome cardiovasculare, biochimice, gastrointestinale); psihologice (anxietate, plictiseală, depersonalizare, epuizare emoțională, iritabilitate, confuzie mentală, dispoziție depresivă, stimă de sine scăzută); comportamentale (performanțe scăzute, demisii de la locul de muncă, absenteism - la nivel de organizație; abuzul de substanțe și alcool, fumatul, comportamente autodestructive - la nivel individual) (vezi Johns, 1998, pp. 441-448; Kahn, Byosiere, 1992, p. 592; Cooper, Dewe
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
de depresie desemnează una și aceeași stare disfonică? Și mai departe: Până la ce punct cei doi termeni desemnează aceeași stare disfonică? Nu cumva, s-au întrebat în continuare cercetătorii, burnout-ul este un proces al cărui punct culminant îl reprezintă simptomatologia depresivă? Ca de fiecare dată, opiniile au fost diferite. Unele cercetări au arătat că variația comună între burnout și depresie este de 26% pentru epuizarea emoțională, de 13% pentru depersonalizare și de 9% pentru nerealizarea profesională (Schaufeli, Enzmann, 1998). Alte cercetări
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
Richelson (1980) numeau burnout-ul „boala luptătorului”. Definiția dată de Maslach și Jackson (1981) este în măsură să elimine orice confuzie între cele două fenomene. Chiar dacă în burnout observăm o serie de simptome astenice, cum ar fi epuizarea emoțională, oboseala, tendințele depresive, ele sunt, în esență, mai curând cognitive sau comportamentale decât fizice. Manifestările simptomatice asociate burnout-ului sunt observate la persoanele „normal echilibrate”, nesuspecte de tulburări psihice și fără antecedente psihiatrice sau psihopatologice (Maslach, Schaufeli, 1993). Ele sunt „indici nozografici care pot
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
care se dezvoltă gradual în timp” (Hobfoll, Sbhirom, 1993, p. 50); # în studiile avansate, el se asociază cu apariția sentimentelor de neajutorare, a lipsei de speranță și a depresiei. 3. Nu este absolut obligatoriu ca evenimentele stresante/traumatice/asociate stărilor depresive, ca tulburările psihice să se manifeste un timp îndelungat și mai ales cu urmări negative; dacă individul își reconstruiește resursele, dacă el acționează într-o manieră proactivă, el poate să anticipeze burnout-ul și posibilele pierderi cauzate de acest fenomen (de
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
intra și în sfera de interes a psihotraumatologiei. În acest caz însă, „expresia trebuie să fie rezervată unei situații grave și potențial traumatice” (Fischer, Riedesser, 2001, p. 321). Dacă la început apar reacții ușoare de stres, tulburări psihosomatice, dispoziții ușor depresive, cu timpul, acestea devin tot mai masive și se dezvoltă spre maladii psihice și fizice. Nu aceasta este însă accepțiunea mobbing-ului pe care o avem în vedere în acest studiu. Dimpotrivă, în acord cu mulți alți cercetători, credem că prin
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
în care puterea este mult concentrată, există o relație notabilă între personalitate, stilul de conducere și cultura corporatistă, strategia, structura. De Vries și Miller au abordat distincția între mai multe stiluri organizaționale patologice și de leadership nevrotic: dramatic, suspicios, detașat, depresiv și compulsiv. Fiecare dintre acestea au elemente de succes, însă toate duc la insucces dacă sunt practicate în exces. Mulți lideri prezintă stiluri mixte și, în funcție de situații, unul poate deveni mai proeminent. În organizațiile în care puterea este distribuită, cultura
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
înțelege că ele ar fi singurele. În lucrările sale, Kets de Vries (2001, 2003) prezintă următoarele stiluri nevrotice ale liderilor și organizațiilor: personalitatea și organizația paranoidă/suspicioasă, personalitatea și organizația obsesiv-perfecționistă/compulsivă, personalitatea și organizația isterică/dramatică, personalitatea și organizația depresivă, personalitatea și organizația schiziodă/detașată. 6.2.1. Stilul paranoid/suspicios Stilul paranoid denotă lipsa de încredere în ceilalți, hipervigilență, preocupare excesivă pentru aspectele particulare, concentrare, raționalitate, răceală, lipsa emotivității. Preocuparea acestui stil este de a fi permanent în gardă
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
bazează pe un singur punct de vedere, subalternii sau experții nefiind consultați; managerul concentrează întreaga putere, ocupându-se chiar și cu probleme de rutină; organizația nu dispune de un sistem informațional adecvat, orientându-se după intuiții. 6.2.4. Stilul depresiv Este marcat de sentimente de vină, inadecvare, autoreproșuri, sentimentul neputinței, disperării; senzația de a fi la discreția evenimentelor; capacitate redusă de gândire clară; pierderea intereselor și a motivației; incapacitate de a se bucura. Acest stil de personalitate este marcat de
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
capacitate redusă de gândire clară; pierderea intereselor și a motivației; incapacitate de a se bucura. Acest stil de personalitate este marcat de ideea neajutorării și lipsei de speranță. Astfel de persoane se văd incapabile să schimbe ceva în viață. Managerii depresivi sunt marcați de neîncredere în sine, de lipsa inițiativei, sentimente de vină, inutilitate, autodepreciere, inferioritate. De aceea, ei tind să devină dependenți, să caute afecțiunea, grija altora, abdică de la responsabilități, permițând altora să-și asume arii majore ale vieții și
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
ale vieții și muncii lor. Ei caută activ oameni care să-i ghideze și să-i protejeze. Au tendința de a-i idealiza pe alții (consultanți, bancheri, directori, persoane importante sau chiar persoane cu are sunt regulat în contact). Managerii depresivi sunt subiecți ai sentimentelor de neputință ca rezultat al unor relații neplăcute din trecut. Supărarea datorată acestei neputințe le poate cauza sentimente de vină, ajungând la un fel de „masochism moral”, căutând dureri psihice ca act de recuperare. Ei așteaptă
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
inițiative, ferindu-se de succes pentru a nu trezi invidii sau ostilități. Exceptând unele ocazii, ei adoptă o atitudine pasivă, stând departe de acțiune, devenind retrași. La nivel organizațional, o astfel de personalitate generează un climat evitant, negativist, letargic. Atmosfera depresivă este cauzată de personalitatea liderului, dar și de forțe externe cum ar fi pierderea fondatorului sau preluarea companiei care cauzează la nivel executiv sentimentul pierderii controlului, autorității, stime și inițiativei. Cultura evitantă conduce la decăderea motivației și reducerea câmpului de
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
decăderea motivației și reducerea câmpului de lucru strict doar la ceea ce este necesar. Între manageri se creează un vid comunicațional, corelat cu absența interacțiunilor semnificative, existând loc pentru amânări, chiar și în condițiile în care firma este în decădere. Firmele depresive se caracterizează prin pasivitate, slabă cofidențialitate, conservatorism extrem, izolare și lipsa scopurilor. Singurele lucruri care se realizează sunt cele programate, rutiniere și care nu cer prea multă inițiativă. Majoritatea firmelor depresive sunt bine stabilizate și servesc o piață matură care
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
în condițiile în care firma este în decădere. Firmele depresive se caracterizează prin pasivitate, slabă cofidențialitate, conservatorism extrem, izolare și lipsa scopurilor. Singurele lucruri care se realizează sunt cele programate, rutiniere și care nu cer prea multă inițiativă. Majoritatea firmelor depresive sunt bine stabilizate și servesc o piață matură care are aceleași tehnologii și patternuri competitive de mulți ani. Comerțul lor implică angajamente, practici și tarife restrictive. Nivelul slab de schimbare, absența unei competiții serioase și a omogenității clientelei fac sarcinile
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
acțiune sunt respinse pentru că vârful executiv simte că nu poate controla evenimentele și nu poate realiza ce trebuie pentru a revitaliza firma. Lipsa de scopuri și apatia împiedică orice încercare de a structura firmei direcții și obiective clare. Așadar organizațiile depresive (statice) se caracterizează prin: lipsa încrederii în sine, conservatorism extrem, izolare cauzată de birocrație; pasivitate, lipsa de motivație, organizația funcționează inerțios; pot supraviețui într-un ambient extrem de stabil, cu piețe bine consolidate, cu concurență nesemnificativă; deși au structură ierarhică, nu
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
atunci când oboseala acumulată în timpul zilei este mai accentuată. În sfârșit, mersul constituie și un semn al coloraturii afective a trăirilor individului. Buna dispoziție, optimismul, încrederea în sine au drept corespondent mersul rapid, vioi, ferm, cu pași largi, în vreme ce tristețea, stările depresive determină un mers lent, cu pași mici. Chiar în vorbirea 24 26 curentă se întrebuințează expresia "mers abătut". La rândul lor, emoțiile determină perturbări ale mersului. De reținut: 9 Mersul comunică informații despre vârstă, sex, etnie și dispoziție. 9 Poziția
COMUNICARE ŞI INTEGRARE SOCIALĂ by Nicoleta Mihaela Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/654_a_982]
-
formal ale gesturilor, cum sunt: frecvența, amplitudinea, energia, planul de efectuare etc. Astfel: Gesturile rare, "moi", de mică amplitudine (strânse pe lângă corp) pot să denote: atitudine defensivă, teamă; nivel scăzut al mobilizării energetice, ca urmare a oboselii, a unei stări depresive, sau a unei stări maladive, stare de indiferență, plictiseală, apatie; apartenența individului la tipul temperamental melancolic; tendința la izolare etc. Gesticulația bogată, impetuoasă, largă (uneori, de o amplitudine periculoasă pentru cei din jur) este caracteristică tipului constituțional picnic, iar dintre
COMUNICARE ŞI INTEGRARE SOCIALĂ by Nicoleta Mihaela Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/654_a_982]