2,549 matches
-
Sexualitatea fictivă rămâne fictivă și chiar și plăcerea este impregnată de modele și discursuri dominante, așa cum a arătat Slavoj Žižek. Cum se poate găsi o cale de a ieși din această dilemă? Nu există nici un răspuns mulțumitor, ci o propunere - dialectica. E vorba de traducerea contradicțiilor în timp, de a cuprinde în devenire relația dintre autenticitate și reprezentare, întrepătrunderile acestora și efectele lor și de dizolvarea acestora. Adică de a le aduce în sinteză. Să ne amintim de afirmația lui De
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]
-
erotismul în vârful, iar pornografia în partea cea mai de jos a aceleiași scări, se ascunde presupunerea că Subiectul nu este confruntat cu o eterogenitate ireductibilă a propriei raportări la sexualitate, că o poate domina și unifica definind o anume dialectică ascendentă în care eroticul ar constitui etapa intermediară între pornografie și adevărata iubire. Regăsim aici imemoriala divizare a trupului într-o parte animală, o parte intermediară și o parte spirituală aleasă (pântec/piept/cap; gură/nas/ochi) pe care a
Literatura pornografică by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
și reprezentările care ar fi estetice. Unul dintre cele mai cunoscute exemple este cel al fotografului japonez Nobuyoshi Araki: "Araki se joacă neîncetat cu codul pornografic, operând o răsturnare constantă a eroticului în pornografic sau a pornograficului în erotic. Această dialectică mereu reactivată perturbă clivajul prea bine închegat dintre high și low, dintre înalt și jos, dintre nobil și ignobil". D. Baqué, op. cit., p. 58. În domeniul cinematografiei, cazul filmului Baise-moi [Trage-mi-o*] (2000), regizat de Virginie Despentes și Coralie
Literatura pornografică by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
-o în volumul de față, structurată de sexualitatea masculină. Femeile nu și-o pot însuși decât minând-o din interior, prin decalaje subtile, dar decisive. Am oferit câteva ilustrări; se poate susține o concepție pe care am putea-o numi "dialectică": desigur, pornografia, până la o dată recentă, a fost monopolizată de masculin, dar femininul, jucând rolul negativului, ar trebui să-i permită să acceadă la o nouă unitate, mai bogată, unde femininul n-ar mai fi recunoscut ca străin; în fine, se
Literatura pornografică by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
a amuzat copios de această prostie, dar un fragment consistent din convorbirile noastre disecă întreaga făcătură. De comun acord cu Georgeta Dimisianu și cu Alexandru Paler, delicatul fiu al lui Octavian Paler, seria aceasta va alterna titlurile după criteriul unei „dialectici“ și al unei coerențe obținute prin contrapunct. De pildă, Un om norocos este o carte gravă și grea, cu probleme ideologice în regimul comunist. După ea vine Mitologii subiective, care este o carte luminoasă, o splendidă pledoarie pentru melancoliile noastre
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2214_a_3539]
-
foarte casual purtând un tricou cu Bob Marley (sau Hendrix?) îmbrăcat în Che Guevara, so french în recursul continuu la condiția umană, un prozator interesat de micile istorii și de raportul lor cu problemele morale, vorbind simplu, rar, accentuând întotdeauna dialectica contrariilor. Un tip pe care Ambasada Franței, în parteneriat cu Editura Polirom și Universitatea „Ovidius“, l-a adus cadou cititorilor români. Philippe Claudel, câștigător al premiului „Renaudot“ cu romanul Suflete cenușii (tradus deja în colecția „Biblioteca Polirom“) și al premiului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
expresiile străvechi ale "religiozității cosmice" (Mircea Eliade) nu a avut succes. S-a degradat în ceea ce noi astăzi am numi sincretism, religiozitate difuză. Profeții vremii le numeau forme de ,,desfrânare,,. În realitate, ele erau ipostazele spectaculoase ale "religiozității cosmice". Ilustrau dialectica elementară a sacrului: absolutul, ,,divinul se întrupează, ori se manifestă, în obiectele și ritmurile cosmice,,2. Pietrele, izvoarele, arborii, florile erau investite cu demnitatea supremă a unei hierofanii. Astăzi pentru un cețățean al Uniunii Europene, alimentat copios cu lecturi marxisto-pozitiviste
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
care eroul nu avusese parte la începutul evenimentelor, copleșindu-l, sufocându-l. în marea lui joacă, Dumnezeu a inventat hazardul pentru a induce omului aparenta lipsă a predestinării, a cercului strâmt, a ilogicului existențial (dacă totul respectă un tipar prestabilit, dialectica FIINȚEI nu mai are sens, devine absurdă și atunci omul nuși mai justifică rostuirea în lume). „Norocul” lui Iona este ironia sarcastică a sacralității care sacționează gestul pescarului de a se socoti un Dumnezeu laicizat, pecetluind viața altor ființe (). Tabloul
Avatarii conştiinţei-de-sine. De la existenţialismul kierkegaardian la parabola literară. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Dorina Apetrei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1380]
-
de care se izbesc simțurile noastre limitate. O fi pe undeva un dat românesc, această percepție intuitivă a coincidentiae oppositorum, a unui principiu dinamic, firesc integrator, de așezare în univers. La rîndul său, „geniu polar” prin excelență, Eminescu desfășoară o dialectică a contrariilor în care regăsim marile teme ale gândirii eliadești: misterul camuflării sacrului, transcenderea Timpului, reintegrarea Eternității. Luna este simbolul cunoașterii indirecte, conceptuale, raționale. Deși astrul nopții evocă în plan metaforic frumusețea, ambiguitatea temporală, lumina ei nu e decît o
Despre sacralitatea sacrificială a lunii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Simona Modreanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1377]
-
niciodată mai bine forța decât atunci când toți îl credeau pe punctul de a fi înfrânt. Singurii argumentatori din Adunarea Națională care aveau ceva din talentul acesta erau Maury, Clermont-Tonnerre, Barnave și Thouret. Barnave îndeosebi era înarmat cu logică sau cu dialectică și urmărea pas cu pas raționamentele antagoniștilor; dar nu avea imaginație, culoare, de fapt nici măcar reală elocven ță. Într-o zi se făcea o paralelă între talentele sale didactice și talentele oratorice ale lui Mirabeau, și cineva a zis: „Cum
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
obiectele cu ajutorul gândirii. Poate s-o facă pentru că activitatea sa spirituală este condusă de conștiință, care îi deschide poarta spre înțelegerea abstractă, spre înțelegerea unei dinamici spirituale dialectice aparte, de cunoaștere a realităților fizice, biologice și istorice în care trăiește. Dialectica hegeliană este de sorginte herac-litiană, cu o importanță centrală datorată contradicțiilor și rezolvării acestora. În aceste contradicții și în depășirea lor se află motorul dezvoltării societății omenești. Contradicțiile sunt generate de confruntarea subiectului cunoscător cu lumea, cu cea naturală și
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
universului". Concepția sa panteistă vorbea de nemurire a universului și a omului, ca fiind de natură divină, iar acțiunea inițială în facerea lumii a fost îndeplinită din ordinul unui atotputernic creator. 1.2. Heraclit din Efes (544-483 î.I.C.) 1. Dialectica cosmică și problema existenței sufletești la Heraclit. Heraclit a ales focul ca element de bază al lumii, cu toate derivatele lui. Ele sunt exprimate astfel: focul trăiește moartea Pământului; apa trăiește moartea aerului; Pământul trăiește moartea apei. Natura întreagă, precum și
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
cu atât este mai înțelept și distinct. "Incantarea" sufletească se poate preschimba în "umezeala" sufletească. Există o zestre sufletească individuală, care suferă în timpul vieții o serie de transformări, de la cea umedă și până la formele sale mai "uscate". Este aici o dialectică sufletească ce va fi reevocată doar ulterior de cunoașterea psihofiziologică. Toată această teorie despre suflet a fost descrisă în metafore, din a căror mânuire abilă sufletul a putut fi separat de restul elementelor materiale. Sufletul, ca funcție, se deosebește de
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
s-a apropiat de problematica gândirii. Realizarea planurilor sufletești depinde de felul în care omul știe să aproximeze ordinea lucrurilor, să descopere logica lor și a elementelor din jur, care dau rost ordinii sufletești umane. Cele mai importante elemente ale dialecticii heraclitiene sunt date de faptul că: a. sufletul individual se află în legătură indisolubilă cu lumea cosmică; b. evoluția progresivă a stărilor sufletești se face de la "umezeală" spre "incantare"; c. fenomenele sufletești se conduc după aceleași legi după care se
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
de dependență viața sufletească și condițiile de dezvoltare etice, modul cum sufletul platonic a fost raportat la determinismul său etic, faptul că manifestarea acestuia a fost păstrată în domeniul științelor naturii. Lui Aristotel i-a fost de mare ajutor descoperirea dialecticii Ideii la Platon, care i-a asigurat reușita despărțirii definitive a sufletului de corp. A făcut aceasta fără ca domeniul să fie atribuit științelor sociale sau moralei. În acest fel, prin Aristotel, viața sufletească a putut deveni un obiect de cunoaștere
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
obiectul cu ajutorul gândirii. Poate s-o facă pentru că activitatea sa spirituală este condusă de conștiință, care îi deschide poarta spre înțelegerea abstractă, spre înțelegerea unei dinamici spirituale dialectice aparte, de cunoaștere a realității fizice, biologice și istorice în care trăiește. Dialectica hegeliană este de sorginte heracliteană, cu o importanță centrală dată contradicțiilor și rezolvării acestora. Acestea reprezintă motorul dezvoltării societății omenești. Contradicțiile sunt generate de confruntarea omului cu lumea, cu cea naturală și socială. Este o lume în care omul este
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
ideologiei, evidențierea sistemelor de credințe și valori care legitimează instituțiile puterii, promovarea unor imagini de sine pozitive, resemantizarea actelor politice potrivit grilei ideologice a locutorului. Conceptul de putere nu este scutit de ambiguități semantice, generate, pe de o parte, de dialectica putere latentă/putere manifestă (dynameis/ enteleheia, în termenii aristotelici), iar pe de altă parte, de gama de conotații care însoțește acest cuvânt în practica discursivă. Pentru Gh. Teodorescu puterea politică vizează întotdeauna acțiunea colectivă a unei comunități: "Puterea, în sensul
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
și din metodologia semiotică, care face apel la instrumentarul unor științe variate precum: lingvistică, pragmatică, semantică, sociologie ș.a. Abordarea semiotică impune precizarea atitudinii cercetătorului cu privire la rolul pe care îl joacă limbajul în politică, la relația dintre limbaj și ideologie, la dialectica raporturilor dintre limbaj și putere. Înțeles ca mijloc de exprimare specific cunoașterii și comunicării politice, limbajul politic este guvernat de interesele locutorului vizând accesul/menținerea la putere, individualitatea acestui tip de limbaj fiind conferită de dimensiunea pragmatică a comunicării politice
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
adversarilor politici. De asemenea, frazele arborescente, alcătuite prin acumulare, sunt un mijloc formal de mistificare a realităților politice, de ocultare a subiectelor sensibile pentru imaginea emitentului și de manipulare a interesului auditorului. Potrivit gramaticii generative, care așează în centrul preocupărilor dialectica competență-performanță, locutorul este capabil, pe baza unui număr finit de reguli sintactice, să construiască un număr nelimitat de fraze. Această concepție evidențiază potențialul limbajului verbal care, punând la îndemâna vorbitorilor mijloace limitate, oferă posibilități de exprimare infinite 112. Investigarea relației dintre
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
care ne-au permis procesarea întregului corpus publicistic, în vederea stabilirii unui inventar lexical specific scrisului jurnalistic eminescian. Analiza semantică a evidențiat polarizarea limbajului politic eminescian în jurul unor dihotomii semantice fundamentale, care conferă unitate și coerență scrisului jurnalistic. În acest sens, dialecticile trecut/ prezent, naționalism/ cosmopolitism, liberal/ conservator, suzeranitate/ vasalitate circumscriu dimensiunile fundamentale ale problematicii articolelor, favorizând, în același timp, exprimarea gândirii politice a jurnalistului. Caracterul polisemic al limbajului politic eminescian se sprijină pe dimensiunea pregnant intertextuală a articolelor, care înglobează în
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
al individualității autonomizate ori mai degrabă tind să își reinsereze voința proprie în Voința divină. Caută să renunțe la atitudinea posesivității, inclusiv la autoposesie, încearcă să se lase pe sine, să se facă bunul propriu al lui Dumnezeu, potrivit unei dialectici a dezaproprierii apropriante și a aproprierii dezapropriante. Se străduiesc să își rearticuleze corpul, sufletul și rațiunea/discernămîntul cu intelectul contemplativ, facultatea capabilă de infinitul divin, receptacul pentru elementul non-uman din om. Iubirea/caritatea nu este decît această recuplare la universal
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
totuși niciodată caracteristicile , el vorbea despre dominantele celor două stiluri creștine, oriental și occidental. Ancorat în participarea la misterul divin, stilul răsăritean își dă drept rost principal transmutarea lumii și a istoriei în lumina increată, privește istoria ca moment din dialectica solară creație întrupare deificare a omului. Ancorat în manifestarea misterului divin, stilul occidental își dă drept rost principal crearea de civilizație, istorie, societate, instituții creștine. Cel din urmă ar fi așadar de asociat cu orizontala istoriei, iar primul cu verticala
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
în față într-o analogie imediat perceptibilă tensiunea dintre identitatea noastră profundă și alteritatea divinului, pentru care semenul diferit este un simbol. Cînd Simone Weil proiectează, în L'Enracinement, normele unei societăți întemeiate pe principii spirituale, ea vorbește despre o dialectică a drepturilor și a datoriilor umane, în care cele din urmă au preeminență. Drepturile individului nu au șanse să se afirme decît dacă fiecare individ consideră o datorie, o obligație esențială să le respecte pe ale celuilalt. Datoria, recunoscută și
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
care face abstracție de orice experiență, cel ontologic. Vezi Immanuel Kant, Critica rațiunii pure, traducere de Nicolae Bagdasar și Elena Moisuc, Editura IRI, București, 1998 p. 455. 121 Critica pe care o aduce Kant argumentului ontologic se găsește concentrată în "Dialectica transcedentală, cartea a II-a, cap. 3, secțiunea 4, "Despre imposibilitatea unei dovezi ontologice a existenței lui Dumnezeu" (în ediția citată pp. 456-461), dar se pot regăsi elemente ale ei în întreaga critică: în "Introducere", în "Estetica transcedentală", în Analitica
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica () [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
observăm că în domeniul autonomiei chiar, deficiența rațiunii, dacă nu e proclamată în principiu, e totuși recunoscută de fapt. Ca să stabilească un acord în varietatea modurilor individuale de a cugeta, neoplatonismul născocise o inteligență universală supraindividuală, iar Plotin practica, dincolo de dialectică, extazul ca să poată ajunge la o cunoaștere mai esențială. De asemenea în doctrina stoică, ce poate fi logosul seminal menit să fecundeze rațiunile individuale decât recunoașterea tacită a incapacității de a ajunge, autonom, la un acord universal? Dar în cugetarea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]