2,306 matches
-
găsească în această curie. (...) Senatori, cu timiditate am trecut granițele provinciilor cu care sînteți obișnuiți și care vă sînt familiare, dar acum trebuie să pledez deschis cauza Galiei pletoase. Dacă cineva consideră că ei l-au pus la încercare pe divinul Cezar printr-un război de 10 ani, atunci această persoană trebuie să ia în calcul 100 de ani de fidelitate fără reproș și obediență de neclintit, în mijlocul multor tulburări ale noastre, pe care ilustrul meu tată Drusus le-a încercat
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
pe cineva mai bătrân ca ea, ci chiar pe ziditorul ei. Zămislind pe Zămislitorul ei, ea s-a făcut mama Părintelui ei. Între Logosul - Cuvântul și Hristos nu este nici o separație. Hristos este numit Cuvânt, din cauza unității personale, care leagă divinul și umanul în El. Este Fiul Omului pentru că se naște cu adevărat om, este Cuvântul lui Dumnezeu pentru că, Același care vorbește pe pământ, este în același timp veșnic în cer. În Cartea a V-a, în 15 capitole, se stabilește
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
trebuie exclusă orice imagine a lui Dumnezeu, orice amintire a lucrurilor văzute ori spuse sau orice lucru de orice fel. Cu toate acestea, obsesiile, patimile, implicările în lume în scopuri lipsite de sfințenie, imaginile mentale care limitează întâlnirile minții cu divinul sunt subversive și la fel de primejdioase ca idolii păgâni sau evlavia bine intenționată însă nu mai puțin primejdioasă pe care o atribuie monahilor antropomorfiți. Avva Issac dezvăluie lui Gherman o metodă predată lui de ,,câțiva dintre părinții cei mai bătrâni” din
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
de zidul unui firesc găunos (Revolta). Cuvintele nobile ale poeziei trec, la el, într-un regim al opresiei și deformării (Cuvinte vii). Rugăciunea este întoarsă când bunătatea lui Dumnezeu seamănă cu lama de pumnal (Rugă). Din perspectiva imposibilei comunicări cu divinul, aproape și de fascinația cu care artiștii expresioniști au insistat asupra decăderii omului, în poezia lui, viii ca și morții, în mizeria lor banală până la stupoare, nu sunt vrednici nici de milă (Drumul cel din urmă). Oscilând între a lua
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285811_a_287140]
-
unui popor („de unde vii tu/ începe Patria, cântecul acela etern”), poetul fiind un agent mesianic al acestui tărâm supracelest, înscris într-o geografie universală, în care se înalță Muntele (unul dintre puținele cuvinte scrise cu majusculă), axis mundi, simbol al divinului, loc în care transcendentul coboară. P. nu apelează niciodată direct la retorica religioasă, dar spațiul cântat este sacralizat, totul pare străluminat de semnele grației, așa cum simțea Sfântul Augustin. Nu e vorba de o lirică mistică în înțelesul comun, ci de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288921_a_290250]
-
de Judecată de Apoi. Interzicerea cruzimii asupra animalelor, un principiu etic neobișnuit în lumea antic], are la bâz] credință egiptean] c] atunci cand Ptah, zeul creator al Memphisului, a dat viat] ființelor prin cuvântul s]u, toate creaturile au devenit manifestarea divinului. Toate acestea, inclusiv ceilalți zei, erau proiecții ale lui Ptah. Astfel, egiptenii își imaginau c] toate creaturile lumii l]udau soarele care r]s]rea în fiecare zi, la fel cum f]cea fiecare egiptean în parte. Mai mult, unii
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
c] aceast] lege era a naturii umane și constă în capacitatea de a raționa (corect); este evident deci c] a crede în Dumnezeu nu era un aspect esențial al doctrinei. Distincția f]cut] de Toma între dreptul natural și cel divin recunoștea implicit acest lucru: de asemenea, autonomia dreptului natural a fost afirmat] și de c]tre iezuiții spanioli raționaliști (în special Francesco Suárez). Poziția lui Grotius nu era deci nou], dar era suficient de direct] pentru a capta atenția unui
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
are r]d]cinile în Antichitatea greac], ea a început s] capete vizibilitate în timpul Iluminismului. În sistemele teleologice și religioase care au dominat gândirea preiluminist], s-a considerat c] obligațiile morale își au sursă în ordinea natural] sau în cea divin]. Fiecare individ are un loc sau o functie determinate natural sau divin și care îi indic] datoriile morale. Pe m]sur] ce Iluminismul a atacat elemente variate ale acestor sisteme de etic] mai vechi, filosofii au recurs la teoriile contractului
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
au avut o influent] semnificativ] asupra doctrinelor lui Platon privitoare la imortalitatea sufletului, la existența Universaliilor într-o lume a Adev]rului mai înalt și a Rațiunii precum și a filosofiei ca modalitate de preg]tire a oamenilor pentru contopirea cu divinul. Mai tarziu, stoicii au susținut idealul p]cii interioare bazate pe autodisciplin] și eliberare de pasiuni, ideal îndeplinit în parte prin retragerea din lumea material] și a preocup]rilor sale fizice, în favoarea ascezei și a preocup]rilor spirituale. Pe de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
lui. Camera oglinzilor e o metaforă pentru punerea laolaltă a imaginilor reflectate până în capitolul final. Într-o lucrare dedicată în principal iconoclasmului bizantin, Marie-José Mondzain caută sursele gândirii colective contemporane în miezul unor vechi dezbateri, precum cea legată de imaginea divinului. Chiar și pentru societatea românească de azi imaginarul medieval nu este întotdeauna atât de departe precum am crede. Îi dăm dreptate astfel lui Gilbert Durand, care identifică în structurile antropologice ale imaginarului locuri comune fără vârstă, așa cum le găsim prezente
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
este un tip de interfață de ordin mental între realitate și imaginar. Ea e produsă de imaginația "icastică" (sau mimetică, pentru că ea are ca referință mai ales perceptibilul), de imaginația "iconică" (sau simbolică - prefigurează sacrul definit de dogmă, "non-perceptibilul non-fantezist", divinul) sau de fantezie (imaginația "onirică", ars combinatoria, arta hibridului, a fantasticului popular creștin etc.); ea poate fi condusă către unitățile funcționale de bază ale sistemului: imaginea (mentală sau materială; simplă sau complexă - nu operez aici diferențieri) și simbolul (Al.-Fl
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
punct de vedere asupra imaginarului colectiv este derivat tot din observațiile lui Le Goff de la finalul volumului său: mecanismul social nu exclude o dominantă antropologică. Adaug însă aici ceea ce istoricul francez refuză să introducă în grila lui de lectură: arhetipologia divinului, fie în accepțiunea pre-creștină, fie creștină, fie reieșită din "contaminarea" celor două (în credințele creștin-populare). Arhetipul nu rămâne în afara imaginarului, ca o "elucubrație mistificatoare", ci este o schemă a gândirii colective (în sensul acordat de Gilbert Durand), cu o funcție
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
înscrise într-o veche tradiție antică (Ferraris 10-12) -, și anume: a. imaginația "icastică" sau mimetică (referința ei o constituie perceptibilul, dat sau posibil); b. imaginația "iconică" sau simbolică (figurează și ceea ce nu e perceptibil, dar nu e nici fantezist, adică divinul și sacrul interpretat dogmatic); c. fantezia sau imaginația "onirică" ("artă" a combinațiilor insolite, fantastice sau fabuloase; pentru perioada la care ne referim, evul mediu românesc, conservator și canonic, ea este relevantă mai degrabă în cazul imaginarului popular creștin, în care
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Pentru a exprima funcția dinamică a imaginii, teologul german creează un ansamblu de verbe: bilden, entbilden și überbilden (respectiv: a imagina, a "dez-imagina", a supra-imagina), tripletă ce ne indică o primă diferență de esență între viziunea "canonicilor" asupra raportului dintre divin−imagine−om și gândirea unui spirit atât de nuanțat și de liber, în fond, al timpului său. Catolicismul fundamentalist l-a condamnat furios, dat fiind că în viziunea lui Eckhart credinciosul era capabil, prin privirea interioară, să ajungă singur la
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
respirației și pe practica rugăciunii, cea eckhartiană, pe cunoaștere prin intermediul exercițiului imaginii interioare. Misticismul Maestrului însă nu poate merge până la "raționalizarea" relațiilor dintre imagine și modelul pe care îl imită; el dorește mai curând ca imaginea (creatura) să tindă către divin (printr-o căutare interioară, prin credință și intelect) și nu divinul să se disemineze în uman - perspectivă ce poate fi situată precum un terț exclus în raport cu teologia icoanei și cu arta religioasă catolică (ambele folosesc imaginea vizuală, materială, pentru propovăduirea
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
imaginii interioare. Misticismul Maestrului însă nu poate merge până la "raționalizarea" relațiilor dintre imagine și modelul pe care îl imită; el dorește mai curând ca imaginea (creatura) să tindă către divin (printr-o căutare interioară, prin credință și intelect) și nu divinul să se disemineze în uman - perspectivă ce poate fi situată precum un terț exclus în raport cu teologia icoanei și cu arta religioasă catolică (ambele folosesc imaginea vizuală, materială, pentru propovăduirea mesajului bisericii și modifică accesul spiritual direct al credinciosului de rând
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
se disemineze în uman - perspectivă ce poate fi situată precum un terț exclus în raport cu teologia icoanei și cu arta religioasă catolică (ambele folosesc imaginea vizuală, materială, pentru propovăduirea mesajului bisericii și modifică accesul spiritual direct al credinciosului de rând la divin; prima nu acceptă nici în imagine întâlnirea nemediată cu divinul, în timp ce catolicismul mută spectaculos accentul asupra posibilității de reprezentare alăturată a celor două naturi, divină și umană. Lui îi răspunde însă violent iconoclasmul reformat.) Wackernagel vede în filosofia lui Eckhart
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
un terț exclus în raport cu teologia icoanei și cu arta religioasă catolică (ambele folosesc imaginea vizuală, materială, pentru propovăduirea mesajului bisericii și modifică accesul spiritual direct al credinciosului de rând la divin; prima nu acceptă nici în imagine întâlnirea nemediată cu divinul, în timp ce catolicismul mută spectaculos accentul asupra posibilității de reprezentare alăturată a celor două naturi, divină și umană. Lui îi răspunde însă violent iconoclasmul reformat.) Wackernagel vede în filosofia lui Eckhart (nicidecum un iconoclast) un exemplu perfect pentru distanța care ar
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
fascinație a luminii, exprimată în artă, în discursul teologic și în filosofie. Renașterea ajunge la formularea unui naturalism estetic, care asociază cunoașterea cu aspirația spirituală metaforizată, redată de ascensiunea în lumină (asimilată cu libertatea spiritului, chiar în relația acestuia cu divinul; interesant e că ne putem reaminti aici de "modernitatea" gândirii maestrului Eckhart). Ulterior, manierismul, construit pe principiul imitației diferențiale, abandonează aceste direcții în favoarea unei teorii închise, a "artei pentru artă". Accentul cade asupra modului de a imita: de aici recursul
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
istorie sau politică, apar și la nivelul atitudinilor colective și (poate) mai ales al viziunilor - numitori comuni ai epocilor "premoderne", dar post-medievale. Johhanes Eckhart e doar un exemplu de gândire care refuză să urmeze traseul descensional al "acreditării" umanului, de la divin, prin imagine, către sinele penitent, și care propune în schimb o filosofie propedeutică a aceleiași imagini, prin care ființa tinde, fără mediant, către adevărul și valoarea absolute. Derivată din ea, poetica europeană a privirii, fie că e însoțită de cunoașterea
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
opera în teoretizarea imaginarului medieval. Îl mențin și îl vom regăsi și în al doilea model, dedus pe baza lecturii mărturiilor istorice românești. Dacă este să amintim prima interpretare pe deplin filosofică acordată acestei forme, atunci putem numi ideea de divin (Binele) la Platon (pe linia lui Parmenide), așa cum în mitologia (politică a) imperiului roman arhetipurile majore erau zeii întemeietori ai cetății eterne; în cazul imaginarului creștin, valorile absolute ale lumii greco-romane și ale celei iudeo-creștine sunt cumulate într-un unic
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și nici să îl așezăm sub semnul imaginației, pentru că e de preferat să stabilim acum ce sens al cuvântului folosim în teoria de față și nu încadrarea acestei noțiuni. Putem înțelege prin arhetip cel mult schema (abstractă, și nu icoana divinului − fără să diferențiem aici între divinul precreștin și cel creștin), care a primit diverse interpretări și adaosuri în mitologii, religii și credințe particulare. "Matrice ale ideii"14, "categorii ale gândirii", "metafore axiomatice" (Durand 52-53), la acest nivel, non-narativ, așadar în
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
semnul imaginației, pentru că e de preferat să stabilim acum ce sens al cuvântului folosim în teoria de față și nu încadrarea acestei noțiuni. Putem înțelege prin arhetip cel mult schema (abstractă, și nu icoana divinului − fără să diferențiem aici între divinul precreștin și cel creștin), care a primit diverse interpretări și adaosuri în mitologii, religii și credințe particulare. "Matrice ale ideii"14, "categorii ale gândirii", "metafore axiomatice" (Durand 52-53), la acest nivel, non-narativ, așadar în care nu este necesar să plasăm
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
sau de utilitate publică. Filosofia puterii precreștine a întâlnit decisiv noua teologie, care nu avea cum să asimilize complet planul greco-roman al civilizării lumii și religia militară, dar politeistă, a legiunilor romane. Noua spiritualitate, bazată pe ideea de întrupare a divinului - imaginea filială - avea să rezolve cu o altă argumentare, nu fără rezistență, crizele religioase și politice pe care imperiul lui Constantin I le moștenea. Creștinismul apare ca o soluție spiritual-religioasă de gestionare a puterii și a forțelor sociale, de unificare
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
a infirmat vreodată canonul iconografic ortodox, ci, dimpotrivă, l-a îmbogățit cu teme și soluții plastice și iconografice, în respect deplin față de prescriptul erminiilor). Nedepășindu-se un cadru de gândire inspirat de oikonomia bizantină, în special în ce privește raportul dintre imaginea divinului și diseminarea sa prin icoană (Mondzain 189-275), nu a fost pusă în pericol nici relația dintre puterea autocratului și proiectul de organizare a teritoriilor sale, după aceeași doctrină politico-teologică de sorginte bizantină. Din punct de vedere politic, nici Țara Românească
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]