KorAP: Find »[drukola/base=ebraic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...83 84 85 ...217 >

5,416 matches

Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421

timpul, o lucrare de referință a editorilor textului biblic. Menahem ben Șelomo ha-Neiri (1249-1306) este autorul tratatului în două volume Qiryat Sefer. Primul volum conține regulile scrierii sulurilor Torei, cu informații despre formele qere/ketiv și formele speciale ale literelor ebraice. Volumul al doilea conține reguli gramaticale referitoare la particularitățile literelor din grupul begadkefat, ori de câte ori urmează după vocale, regulile de citire a lui șeva. Tratatul Hidayat al-Qaria a fost scris în limba arabă, în secolul al X-lea, părți din el

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
sub formă de manuscrise care vor fi publicate mult mai târziu. Cea mai importantă parte a acestui tratat se numește Sefer Ta’ame ha-Miqra, este atribuită lui Yehudah ben Bal’am și se referă la regulile de accentuare a textului ebraic. Această carte conține o listă a accentelor disjunctive și arată care este succesiunea accentelor disjunctive în text și ce accente conjunctive pot fi folosite cu ele; în același timp, oferă o listă cu accentele disjunctive alături de care poate apărea orice

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
disjunctive alături de care poate apărea orice accent conjunctiv și descrie modul în care accentele conjunctive se folosesc cu accentele disjunctive. Un alt tratat bazat pe Hidayat al-Qari, cunoscut în general sub numele de Mahberet ha-Tijan, a fost publicat în limba ebraică, într-o formă mai extinsă (la Derenbourg, 1870), și ulterior în limba arabă, într-o formă mai restrânsă (la Neubauer, 1891). Informațiile despre accente sunt relativ aceleași cu cele din tratatul Hidayat al-Qari. Menahem ben Yehudah di Lonzano a scris

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
acestea, când a fost tipărită pentru prima dată în 1740-1742, ca un comentariu sub textul Bibliei de la la Mantua, a primit numele Minhat Șay (y? tjnm)1. Această lucrare conține o introducere și un comentariu masoretic la toate cărțile Bibliei ebraice, analizând fiecare cuvânt și fiecare literă care puteau fi greșite. Viitoarele ediții 2 ale Bibliei ebraice vor fi revizuite pe baza comentariilor masoretice din această lucrare, socotită de către majoritatea cercetătorilor drept normativă în probleme de tradiție textuală. Aproximativ în același

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
de la la Mantua, a primit numele Minhat Șay (y? tjnm)1. Această lucrare conține o introducere și un comentariu masoretic la toate cărțile Bibliei ebraice, analizând fiecare cuvânt și fiecare literă care puteau fi greșite. Viitoarele ediții 2 ale Bibliei ebraice vor fi revizuite pe baza comentariilor masoretice din această lucrare, socotită de către majoritatea cercetătorilor drept normativă în probleme de tradiție textuală. Aproximativ în același timp, în Yemen, se desfășura o intensă activitate de compilare a notelor masoretice. Dintre principalii cercetători

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
masora unui anumit manuscris, așa cum ar fi următoarele două ediții menționate de către Tov2: - G.E. Weil, Massorah Gedolah manuscrit B.19a de Leningrad, vol. I, Roma, 1971; - D.S. Loewinger, Massorah Magna of the Aleppo Codex, Ierusalim, 1977. 4tc "4" Transmiterea textelor ebraice sub formă de manuscristc "Transmiterea textelor ebraice sub formă de manuscris" Alcătuirea unei istorii a textului biblic, de la începutul transmiterii manuscrisului până la inventarea tiparului, este același lucru cu alcătuirea unei istorii complete a iudaismului și creștinismului 1. Toate marile evenimente

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
următoarele două ediții menționate de către Tov2: - G.E. Weil, Massorah Gedolah manuscrit B.19a de Leningrad, vol. I, Roma, 1971; - D.S. Loewinger, Massorah Magna of the Aleppo Codex, Ierusalim, 1977. 4tc "4" Transmiterea textelor ebraice sub formă de manuscristc "Transmiterea textelor ebraice sub formă de manuscris" Alcătuirea unei istorii a textului biblic, de la începutul transmiterii manuscrisului până la inventarea tiparului, este același lucru cu alcătuirea unei istorii complete a iudaismului și creștinismului 1. Toate marile evenimente din istoria evreilor și creștinilor, toate marile

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
teologice și toate disputele scolastice și-au lăsat amprenta asupra textelor biblice, atât în limbile originare, cât și în numeroasele versiuni în limbile popoarelor convertite la creștinism. Iudaismul s-a arătat interesat în special de păstrarea cu sfințenie a textului ebraic al Vechiului Testament, în timp ce creștinismul, preocupat de misionarism, a încercat să traducă textul Bibliei și să îl facă accesibil tuturor neamurilor. Majoritatea versiunilor textuale ebraice întâlnite în edițiile moderne ale Bibliei ebraice se bazează pe manuscrise ce datează din perioada

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
la creștinism. Iudaismul s-a arătat interesat în special de păstrarea cu sfințenie a textului ebraic al Vechiului Testament, în timp ce creștinismul, preocupat de misionarism, a încercat să traducă textul Bibliei și să îl facă accesibil tuturor neamurilor. Majoritatea versiunilor textuale ebraice întâlnite în edițiile moderne ale Bibliei ebraice se bazează pe manuscrise ce datează din perioada secolelor IX-XI d.Hr. În general, textele sunt create în comunități sau societăți cu scopul de a transmite ceva. Pe vremuri, textele erau mult mai

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
în special de păstrarea cu sfințenie a textului ebraic al Vechiului Testament, în timp ce creștinismul, preocupat de misionarism, a încercat să traducă textul Bibliei și să îl facă accesibil tuturor neamurilor. Majoritatea versiunilor textuale ebraice întâlnite în edițiile moderne ale Bibliei ebraice se bazează pe manuscrise ce datează din perioada secolelor IX-XI d.Hr. În general, textele sunt create în comunități sau societăți cu scopul de a transmite ceva. Pe vremuri, textele erau mult mai orientate spre masele largi, întrucât erau compuse

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
mișcare. Textele care stau la baza Vechiului Testament au trecut prin diferite procese și stadii de dezvoltare, „versiuni” ale aceluiași text întâlnindu-se în diferite localități. În asemenea situații, oricine poate „corecta” o versiune pe baza alteia, de exemplu, versiunea ebraică a cărții Ieremia pe baza versiunii din Septuaginta sau a textului paralel descoperit la Qumran. Pe de altă parte, astfel de texte, deși au trecut prin etape redacționale diferite, conțin totuși lungi pasaje care sunt identice sau foarte asemănătoare. Dacă

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
lungul secolelor, greșelile obișnuite pe care le făceau scribii atunci când copiau textele, practicile folosite de scribi la transcrierea manuscriselor etc.2. Chiar și astăzi, în secolul XXI, există foarte mulți oameni analfabeți; este lesne de înțeles că odinioară, când textul ebraic al Vechiului Testament se copia de mână, arta scrisului era practicată de un grup privilegiat de oameni. Acest grup era alcătuit din trei categorii importante: scribii oficiali sau secretarii, „autorii” și „teologii”. La 2Rg. 22,3 se face referire la

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
posibil ca anumite texte ale Vechiului Testament să fi fost scrise pe papirus chiar înainte de exil. Cercetarea sigiliilor din perioada biblică a luat un avânt deosebit în ultimul timp datorită descoperirii neașteptate a câtorva colecții de bule ce poartă inscripții ebraice. O bulă ia naștere prin imprimarea unui sigiliu pe o bucată de argilă atașată unui document scris; astfel, în mod evident, bula conține oarecum mai multe informații decât însuși sigiliul. Cu puțin timp în urmă, bulele și sigiliile ebraice cunoscute

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
inscripții ebraice. O bulă ia naștere prin imprimarea unui sigiliu pe o bucată de argilă atașată unui document scris; astfel, în mod evident, bula conține oarecum mai multe informații decât însuși sigiliul. Cu puțin timp în urmă, bulele și sigiliile ebraice cunoscute puteau fi numărate pe degetele unei singure mâini, însă în prezent, pe măsură ce numărul lor crește, iar tehnica modernă de cercetare avansează, ne dăm pe deplin seama de extraordinara valoare istorică și culturală a acestor bule și sigilii. Profesorul Nahman

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
numărate pe degetele unei singure mâini, însă în prezent, pe măsură ce numărul lor crește, iar tehnica modernă de cercetare avansează, ne dăm pe deplin seama de extraordinara valoare istorică și culturală a acestor bule și sigilii. Profesorul Nahman Avigad de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, cel mai bun expert din lume în domeniul peceților ebraice, se plângea, în anul 1978, de faptul că „deși au fost descoperite sute de peceți și inscripții ebraice datând din perioada biblică, nici unul dintre posesori nu a fost

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
crește, iar tehnica modernă de cercetare avansează, ne dăm pe deplin seama de extraordinara valoare istorică și culturală a acestor bule și sigilii. Profesorul Nahman Avigad de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, cel mai bun expert din lume în domeniul peceților ebraice, se plângea, în anul 1978, de faptul că „deși au fost descoperite sute de peceți și inscripții ebraice datând din perioada biblică, nici unul dintre posesori nu a fost identificat cu vreo persoană menționată în Biblie”1. În zilele noastre, această

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
a acestor bule și sigilii. Profesorul Nahman Avigad de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, cel mai bun expert din lume în domeniul peceților ebraice, se plângea, în anul 1978, de faptul că „deși au fost descoperite sute de peceți și inscripții ebraice datând din perioada biblică, nici unul dintre posesori nu a fost identificat cu vreo persoană menționată în Biblie”1. În zilele noastre, această situație s-a îmbunătățit considerabil pentru că, pentru prima dată, posesorii a două sigilii care au imprimat două dintre

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
condamnați la așa-numita „ostracizare”. Pe teritoriul Țării Sfinte s-au descoperit mai multe astfel de ostraca, cele mai importante fiind cele de la Arad, Hazor, Lachiș și Samaria. O semnificație deosebită prezintă materialul epigrafic abundent descoperit la Arad, scris în ebraică și în aramaică. S-au descoperit 107 ostraca în ebraică, majoritatea scrise cu cerneală și câteva incizate (3 dintre ele au fost descoperite în 1976 și descifrate de Rainey). Unele vase de la templu aveau nume de un interes particular, cum

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
au descoperit mai multe astfel de ostraca, cele mai importante fiind cele de la Arad, Hazor, Lachiș și Samaria. O semnificație deosebită prezintă materialul epigrafic abundent descoperit la Arad, scris în ebraică și în aramaică. S-au descoperit 107 ostraca în ebraică, majoritatea scrise cu cerneală și câteva incizate (3 dintre ele au fost descoperite în 1976 și descifrate de Rainey). Unele vase de la templu aveau nume de un interes particular, cum ar fi de exemplu, numele familiilor de preoți Pașhurr și

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
pentru soldații cavaleriei și pentru caii lor, ca parte a unei rețele de comunicații mai întinse, cu locuri de oprire situate pe întreg teritoriul persan 1. La Ascalon, s-a descoperit o ostraca ce prezintă o scriere alfabetică similară cu ebraica și feniciana, caracteristică pentru Filistia secolului al VII-lea î.Hr. Atunci când filistenii au venit pentru prima dată, în secolul al XII-lea î.Hr., din lumea miceniană pe litoralul estic al Mediteranei, probabil au adus cu ei o limbă apropiată limbii

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
noastră indică faptul că în secolul al VII-lea î.Hr și poate chiar din timpul lui David și Solomon, filistenii foloseau scrierea locală și adoptaseră și dialectul semitic 1. În stratul arheologic II s-au descoperit multe ostracale în ebraică, bule, peceți și greutăți marcate. Deosebit de importante sunt câteva ostracale cunoscute sub numele de „Scrisorile Lachiș”, descoperite de Starkey printre ruinele arse ale uneia dintre camerele porții orașului. Majoritatea cercetătorilor (N.H. Torczyner, Lemaire și alții) sunt de acord că o

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
în mare parte foarte scurte. Din cauza condițiilor climatice, textele scrise pe papirus sau pergament au dispărut. Ceea ce a supraviețuit sunt câteva inscripții în piatră și rocă, câteva tăblițe de lut, bucăți de vase inscripționate și, mai nou, colecția de bule ebraice din timpul lui Ieremia 2. Papirusul se obținea din tulpinile plantei de la care și-a luat numele, foarte întâlnită mai ales pe malurile Nilului, în Egipt. Tulpina era tăiată în fâșii subțiri, după care se formau două straturi de fâșii

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
pergament), a modului de legare a materialelor de scris (de la sul sau volumen la codex sau carte), a tipului de litere (de la caracterele paleoebraice la scrierea pătrată sau de la caracterele grecești unciale la cele cursive). Sulul este cunoscut în limba ebraică sub numele de megilla, sau megillat sefer, tradus în limba greacă kephalis bibliou (Evr. 10,7; Ps. 39,11). Se scria mult mai ușor pe un sul de papirus decât pe o tăbliță de lut. Cu trecerea timpului însă, papirusul

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
pare că evreii din Orient au adoptat formatul codexului în secolul al IX-lea, sau la sfârșitul secolului al VIII-lea, după cucerirea arabă. Adoptarea târzie a codexului de către evrei, ce coincide de fapt cu cristalizarea versiunii masoretice a Bibliei ebraice, poate reflecta totodată natura orală a transmiterii literaturii ebraice postbiblice - talmudică și midrașică. Primele codice ebraice cunoscute au fost scrise la începutul secolului al X-lea, în Orientul Mijlociu 4. Codicele ebraice din secolul al XI-lea, care s-au păstrat

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
în secolul al IX-lea, sau la sfârșitul secolului al VIII-lea, după cucerirea arabă. Adoptarea târzie a codexului de către evrei, ce coincide de fapt cu cristalizarea versiunii masoretice a Bibliei ebraice, poate reflecta totodată natura orală a transmiterii literaturii ebraice postbiblice - talmudică și midrașică. Primele codice ebraice cunoscute au fost scrise la începutul secolului al X-lea, în Orientul Mijlociu 4. Codicele ebraice din secolul al XI-lea, care s-au păstrat, provin din Italia și Maghreb, iar cele datate în

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]