2,233 matches
-
puteri. Kapstein și Mastanduno susțin că variația internă observată de ei reflectă motivul pentru care impactul forțelor structurale care încurajează balansarea este relativ redus. Principalele puteri "merg pe sârmă" pe măsură ce negociază tensiunile dintre politica unipolară și competiția pozițională asociată ordinii emergente. Ele se întreabă dacă pot să meargă pe aceste sârme fără să cadă, și descoperă că "ordinea contemporană este stabilă deocamdată, dar parcursul va fi în continuare dificil" (Kapstein și Mastanduno, 1999, p. 6). Factorul critic care determină durabilitatea ordinii
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
să facă predicții distincte. Modelul neorealist prevede o tendință universală către un sistem internațional multipolar, conflictual, caracterizat de balansarea marilor puteri. În mod specific, Germania unificată, Japonia și China au fost identificate de neorealiști drept "puteri în afirmare" în cadrul structurii emergente a politicii internaționale. Aceste state se află la extremele schimbării din sistem și, prin urmare, vor constitui teste cruciale pentru evaluările neorealiste. Modelul instituționalist este gata să conteste această predicție în Europa Occidentală, unde tiparele interdependenței economice și instituționale dintre
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
diferenței de putere" ce apare între SUA și puterile de rangul doi, de exemplu, poate fi interpretată în lumina previziunilor neorealiste (Kagan, 2003). Chestiunea privitoare la intervalul de timp necesar pentru testarea adecvată a predicțiilor neorealiste referitoare la sistemul internațional emergent atrage atenția, într-adevăr, asupra inexactității neorealismului ca instrument de analiză a politicii externe. Cu toate acestea, după recunoașterea acestei probleme fundamentale a neorealismului, concentrarea exclusivă asupra tranziției dintre 1989 și 1999 se poate justifica și pe temeiuri metodologice. Mai
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
din acest studiu ar trebui să fie utile pentru înțelegerea schimbărilor istorice care au avut loc în sistemul internațional în perioada 1989-1999. La rândul lor, aceste informații noi pot influența marile teorii care modelează felul în care înțelegem sistemul internațional emergent (Keohane ș.a., 1993, p. 19). Capitolul 2 Reevaluarea logicii anarhiei Raționalitate versus reflexivitate Pornind de la intuițiile constructivismului și de la încercările recente de a dezvolta un model liberal al relațiilor internaționale, acest capitol compară neorealismul, instituționalismul și liberalismul în termenii modului
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
trebuie să încerce o rafinare a modelelor raționaliste. Dezbaterile teoretice trebuie să se concentreze asupra condițiilor în care statele vor fi preocupate de câștigurile relative și de cele absolute. Cercetătorii trebuie să testeze empiric neorealismul și instituționalismul în sistemul internațional emergent post-Război Rece (Keohane, 1993, pp. 273-291). Neorealiștii au anticipat că, odată cu sfârșitul Războiului Rece, tendința sistemului internațional de a încuraja statele să urmărească strategii de balansare va însemna că o etapă a unipolarității dominate de SUA se va transforma într-
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
p. 365). Existența unui astfel de prag înlocuiește "veriga lipsă" din descrierea lui Wendt, prin evidențierea semnificației unui punct critic într-o succesiune a evoluției schimbării din sistemul internațional. Punctul critic poate fi definit ca un moment în care proprietățile emergente ale sistemului se modifică, cu consecința apariției unei schimbări majore a tiparelor de poziționare din sistem. Efectele asupra sistemului prevăzute de modelul liberal sunt, prin urmare, diferite de cele identificate de neorealism. Modelul neorealist prevede efecte liniare, în care retroacțiunea
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
să se învârtă. Un astfel de punct îl reprezintă apariția unui nucleu stabil de state democratice liberale. Până la această etapă, existența statelor democratice poate avea un oarecare efect asupra comportamentului internațional, dar nu duce la o modificare fundamentală a proprietăților emergente ale sistemului. Însă, după acest punct, structura interacțiunii din interiorul sistemului se schimbă. Reflexivitatea este atinsă pe măsură ce efectele de socializare generate de emergența nucleului încep să transforme tiparele generale ale poziționării în interiorul acestuia. Pare plauzibil să emitem ipoteza potrivit căreia
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
și liberal pentru analiza strategiilor adoptate de Germania în perioada cuprinsă între 1989 și 1999. Pe baza acestei discuții vom concluziona cu privire la natura reacției Germaniei față de sfârșitul Războiului Rece, precum și la opțiunile strategice cu care se confruntă în sistemul internațional emergent. Neorealismul În ciuda diferențelor de accent, reprezentații neorealismului au ajuns la concluzii în general pesimiste privind rolul Germaniei unificate în structura emergentă a politicii internaționale (Mearsheimer, 1990; Layne, 1993; Waltz, 1993; Mearsheimer, 2001). Mearsheimer prezice o revenire la multipolarism în Europa
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
cu privire la natura reacției Germaniei față de sfârșitul Războiului Rece, precum și la opțiunile strategice cu care se confruntă în sistemul internațional emergent. Neorealismul În ciuda diferențelor de accent, reprezentații neorealismului au ajuns la concluzii în general pesimiste privind rolul Germaniei unificate în structura emergentă a politicii internaționale (Mearsheimer, 1990; Layne, 1993; Waltz, 1993; Mearsheimer, 2001). Mearsheimer prezice o revenire la multipolarism în Europa, în timp ce Layne și Waltz pun accent pe apariția unei multipolarități la nivel global, în care Germania, Japonia și China se afirmă
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
politica externă germană. Totuși, implicarea Germaniei a fost și mai semnificativă sub două aspecte. Mai întâi, intervenția a avut loc în ciuda unei importante schimbări de guvern (venirea la putere a coaliției SPD -Verzi). Prin urmare, aceasta a demonstrat proporțiile consensului emergent între elite, cu privire la chestiunea implicării Germaniei în folosirea forței militare în afara regiunii (Otte, 2000, p. 196). În al doilea rând, atacurile aeriene ale NATO au avut loc fără un mandat clar din partea ONU, precum și în contextul opoziției puternice din partea Rusiei
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
administrația Clinton își menține îngrijorarea privind apariția unei grupări UE în interiorul NATO, și succesiunea operațiunilor sub comandă UE și sub comandă NATO (Hyde-Price, 2001, p. 198). Neorealiștii ar putea pe bună dreptate să aprecieze că aceste dificultăți diplomatice reflectă tensiuni emergente în diplomația germană, precum și apariția unei structuri internaționale multipolare, în care America și principalii ei aliați europeni urmăresc obiective conflictuale. Din această perspectivă, Germania se folosește de cooperarea europeană în domeniul apărării pentru a-și urmări interesele în mod separat
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
strategiile sale de integrare, există dovezi că ea continuă să se folosească foarte mult de instituțiile internaționale în perioada post-Război Rece. Liberalism 1: variația internă Liberalismul prevede că variația culturală și instituțională internă va fi încorporată în dinamica sistemului internațional emergent. Procesul internalizării normelor liberale va fi afectat de coalițiile interne din state, care reflectă identități sociale, interese economice și instituții politice întipărite. Din acest motiv, preferințele interne joacă un rol critic în explicarea comportamentului și a efectelor, la nivel internațional
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
a dat dovadă de multă competență în administrarea acestui proces de tranziție identitară. Spre deosebire de elitele politice din Japonia și China, cea germană a făcut pași semnificativi către găsirea unor soluții plauzibile la problemele cu care se confruntă în sistemul internațional emergent. Așadar, în perioada 1989-1999, Germania a demarat un proces de epurare a moștenirii istorice provenite din rolul său în conflictele din prima jumătate a secolului al XX-lea. Această moștenire a făcut ca Germania să dezvolte un reflex politic distinct
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
politic, aceasta accepta un rol militar limitat, conform cu angajamentele constituționale japoneze. În termeni economici, la baza doctrinei se afla un naționalism economic orientat către reabilitarea postbelică a Japoniei. Totuși, sfârșitul Războiului Rece a propulsat chestiunea rolului Japoniei în sistemul internațional emergent în prima linie a dezbaterilor contemporane. Odată cu îndepărtarea amenințării reprezentată de un atac direct dinspre Uniunea Sovietică, garanția oferită Japoniei prin alianța cu SUA a intrat în discuție în termeni inexistenți anterior. Acest fapt crește posibilitatea ca Doctrina Yoshida să
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
internaționale neorealist, instituționalist și liberal în cazul analizei strategiilor adoptate de Japonia în perioada 1989-1999. Pe baza acestei discuții vom concluziona cu privire la tipul reacției Japoniei față de sfârșitul Războiului Rece, precum și la opțiunile strategice care i se prezintă în sistemul internațional emergent. Neorealismul Unii analiști folosesc modelul neorealist pentru a face predicții cu privire la comportamentul Japoniei în sistemul internațional post-Război Rece (Layne, 1993; Waltz, 1993; Layne, 1996; Mearsheimer, 2001). Acești comentatori au anticipat că sfârșitul Războiului Rece va cauza presiuni structurale pentru schimbare
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Jiang Zemin din 1998. Acest fapt a făcut ca Japonia să reia în considerare redefinirea relațiilor cu China (Funabashi, 2001, pp. 75-76; vezi și Wang, 2002; Drifte, 2003). Astfel de evoluții pot fi interpretate din perspectivă neorealistă ca reflectând tensiuni emergente în relațiile dintre Japonia și SUA. Odată cu dispariția amenințării sovietice, în calculele acestor țări vor apărea alte priorități, iar interesele lor se vor îndepărta gradual. Apoi, va slăbi inevitabil alianța dintre SUA și Japonia, existentă în timpul Războiului Rece. Totuși, cele
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
două Corei (Buzan și Segal, 1994, p. 4). Se poate spune că aceasta stă la baza unei chestiuni delicate: Japonia nu și-a cerut oficial scuze pentru atrocitățile comise în timpul conducerii imperiale. Numărul și complexitatea istorică și geopolitică a tensiunilor emergente între Japonia și alți jucători regionali pot fi citate de neorealiști drept dovezi ale problemelor rezultate din modificarea distribuției de putere în sistemul internațional. De asemenea, de la începutul anilor 1990 Japonia manifestă o lipsă de constanță față de ONU, ceea ce sugerează
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
În mod similar, europenii au subminat SUA în dezvoltarea avioanelor de vânătoare, vânzând japonezilor tehnologie avansată la un preț scăzut (Inoguchi, 1993, p. 80). Tensiunile din relațiile economice cu SUA și Europa pot fi citate ca dovezi ale conflictului structural emergent din cadrul sistemului internațional. În plus, strategiile economice ale Japoniei față de țările est-asiatice manifestă tendințe mercantiliste puternice. Politicile sale privind investițiile străine, Asistența pentru Dezvoltarea peste Hotare (ODA), și băncile multilaterale de dezvoltare reflectă acest tipar. În anii 1990 au apărut
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
ar fi inclus Japonia, dar ar fi exclus SUA. În cele din urmă, Japonia s-a distanțat de propunere (Buzan, 1998, pp. 82-83). Cu toate acestea, oficiali din guvernul japonez au discutat deschis la începutul anilor 1990 despre un regionalism emergent, sub conducerea Japoniei. Hall presupune că japonezii s-au aflat în mare parte în spatele propunerii Malaeziei, evitând o ofensă la adresa Americii și "lăsându-i pe alții să vorbească". Autorul consideră că aceasta face parte din manevra "decalajului cultural" a Japoniei
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
instituției sunt modeste, și ARF este criticat pentru că este vulnerabil, mai ales față de China (Segal, 1998, p. 325). Cu toate acestea, instituționaliștii au putut afirma că sprijinul Japoniei față de ARF arată că angajamentele ei generale îi temperează reacția față de tensiunile emergente din Asia de Est. Astfel de afirmații sunt sprijinite de implicarea Japoniei în instituțiile europene pentru securitate regională, prin dobândirea statutului de observator în NATO și CSCE/ OSCE la începutul anilor 1990 (Inoguchi, 1992, pp. 83-84). În principiu, argumentele "puterii
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
că angajamentul ei față de instituțiile internaționale globale pare să rămână puternic, având în vedere comportamentul japonez după Războiul Rece. Liberalism 1: variația internă Liberalismul prevede că variația culturală și instituțională internă va fi încorporată în dinamica manifestată de sistemul internațional emergent. Procesul internalizării normelor liberale va fi afectat de coalițiile interne din interiorul statelor, care reflectă identități sociale întipărite, interese economice și instituții politice. Din acest motiv, preferințele interne joacă un rol critic în explicarea comportamentului și efectelor internaționale în modelul
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
pentru că nu a reușit să urmeze această direcție. Probabil că cel mai bun exemplu este disputa Japoniei cu Uniunea Sovietică privind Insulele Kurile, din 1991. La suprafață, s-ar putea considera că intransigența japoneză confirmă predicțiile neorealiste privitoare la multipolaritatea emergentă. Totuși, în literatura de specialitate apare frecvent opinia că reacția Japoniei a fost determinată mai mult de relațiile sale de dependență cu SUA, și mai puțin de conflictul structural cu Uniunea Sovietică. Din această perspectivă, reacția Japoniei reflectă concentrarea tot
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
de a demara reforme economice interne. Autorul consideră că tensiunile apărute între SUA și Japonia în această perioadă sunt simptomatice pentru erodarea generală a relației americano-japoneze, în lipsa unei amenințări sovietice clare. Johnstone recunoaște că, la un anumit grad, conflictul structural emergent este temperat prin inițiativa de apărare Nye, precum și că o cooperare strânsă și continuă pe chestiuni de securitate între SUA și Japonia reduce tensiunile din relația lor. Totuși, acest lucru evidențiază, doar, sfera limitată și restrânsă a cooperării dintre cele
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Totuși, acest lucru evidențiază, doar, sfera limitată și restrânsă a cooperării dintre cele două state (Johnstone, 1999, pp. 133-135). Într-adevăr, este plauzibil că natura asimetrică a relației de securitate actuale dintre SUA și Japonia contribuie activ la tensiunile economice emergente dintre aceste țări. În contextul tiparelor generale ale comportamentului din politica externă japoneză, dependența guvernului de gaitsu pentru a susține reforma în timpul crizei pare a fi simptomatică pentru strategia realistă mercantilă. La rândul ei, această strategie presupune dependența de umbrela
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
normale" a reformatorilor are argumente solide să afirme că Japonia ar trebui să contribuie mai activ la comunitatea internațională atât în termeni economici, cât și în termeni politici. Această concluzie implică ideea că Japonia se află într-un context internațional emergent care o încurajează să se îndepărteze de orientarea realistă mercantilă. În prezent, Japonia trebuie să joace un rol mai activ în negocierea și susținerea unei structuri mai egale a relațiilor dintre marile puteri. O astfel de analiză corespunde predicțiilor teoriei
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]